3,788 matches
-
Apărătorii Patriei și poetesele pensionare citeau poeme de amor În fața unui public octogenar birtul de la Lizeanu lîngă casa cu balcon de fier unde a locuit Tuculescu și mustăriile intimitatea lor rustică adăpostită de un gard de stuf mustul gros și tulbure picotind În cănile de lut Tiberiu avea doi ani și sugea ca un Bacchus mic și rotofei ne povesteam campionatele internaționale de atletism În umbra opaițului Bob Biman și Perry O’Brien și Ralph Boston ce bărbați nici un bărbat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ai iubitei, mierea limbii ei catifelate - s-a și mutat pe cerul celeilalte emisfere. De-acum Înainte, pe tropicul subecuatorial al Capricornului, acolo unde mă născusem spre a-l lepăda În lumină, Îmi văd nisipurile, cochiliile goale ale subțiorilor, apa tulbure Într-o lagună uitată, apa din uterul meu. O să-și spele trupul cu o bucată de săpun găsită În buzunar, o să se scufunde În această apa neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rol esențial. Poate de aceea privesc cu oarecare suspiciune, fervoarea cu care unii sărută sub privirile plutonului de execuție picioarele condamnaților la moarte, rîvnind pînă În ultima secundă să le fure o fărîmă din nimbul lor de martiri. În vremuri tulburi cînd totul se clatină și pîrÎie din Încheieturi, Îi vezi dînd tîrcoale caselor păzite, dînd telefoane, trimițînd scrisori de solidarizare, iscălindu-se cu litere roșii, strigîndu-și cu glas tare numele În receptor, ca nu cumva să fie omiși de la Împărțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Veți avea voi curiozitatea, cînd Între noi va fi exclusă orice tranzacție comercială și nu voi mai fi În stare să vă fac nici un contraserviciu, să mă căutați totuși furibund, la modul cel mai absurd și nerentabil, Într-o mare tulbure, lîncedă, care aneantizează impulsurile individuale ale microorganismelor imposibil de identificat În tonele de plancton? Oare ce coliziune stranie În cosmosul unei secunde ar putea să vă stîrnească un interes total irațional, un coup de foudre Între două realități reciproc abstracte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care se pune semnul egalității și apoi urmează misteriosul imprevizibil. Și deodată fără nici o explicație apare imaginea cu o fetiță Într-un șorțuleț negru, În curtea mînăstirii, mușcînd dintr-un săpun roz. Aș vrea să alung această halucinație, apa ei tulbure care tinde să mă acopere cu un somn ce nu-i al meu... veți sări desigur peste aceste elucubrații. Ele nu sînt Întâmplările nimănui, doar niște vești răzlețe pe care cineva nu le-a putut trimite În timpul său și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
umbră de toată frumusețea pe unul dintre picioarele sale și pe nisip. Observă datorită umbrei că era ora patru. Deodată i se năzări ceva pe duna de vis-à-vis. Era ceva ca o oază, niște copaci, găleți, fântâni, imaginea fiind foarte tulbure, ca atunci când un copil năstrușnic își distruge cu o piatră propria reflecție din apă, creând cercuri concentrice, nesfârșite, neștiind că odată cu dispariția acelui el, din baltă, a murit ceva ce nicicând nu se va mai întoarce. Neștiind că acea imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sigur le inițiasem în consistenta mea dispariție. Mai mult decât atât, fapt încă și mai îngrozitor, în mâna dreaptă țineam cu hotărâre o geantă. Neagră. Nu a mea, iată de ce era atât de îngrozitor acest fapt. Din ce întunecate și tulburi peregrinaje pe cărările vieții putusem aduna acea valiză și în ce scop, nu-mi pot închipui, pentru că nicicum, nici silit, nu aș fi cărat o asemenea oroare cu mine. De ce era atât de grea? Iată încă o întrebare care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vreo soluție... Oare numai astfel se pot împlini sufletele precum cel al meu, adăstând la răscrucea dintre lumi?... Nu știu. Nu știu cum este pentru fiecare, dar pentru mine cunosc, cred, răspunsul, o dată pentru totdeauna: am să aleg viața în locul exaltării aceleia tulburi și fără pic de consistență pe care unii o numesc geniu și pe care, dacă n-aș ști totuși că am trăit-o pe propria-mi piele până nu demult, în încercarea de a afla locul de unde izvorăsc gândurile, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ai întors și ai aprins o țigară. Oare, m-am întrebat eu, aceasta să fie iubirea pentru care sunt gata să renunț la tot, să-mi distrug viața?“ Nu, Vadim, nu, dragul meu, aceasta nu este iubire; e ceva murdar, tulbure, hidos. Am destulă murdărie din asta acasă la mine ca să mai fie nevoie să o transfer în dormitorul marital, unde totul „e din esență tare“, într-o cameră de hotel urât mirositoare. Și, chiar dacă îți pare crud ceea ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întunericul tensionat al sălii, vibrând de trăirile spectatorilor, vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sufletul nostru doar pentru că au fost zguduite trăirile noastre cele mai umane - dragostea pentru eroul smerit și aflat în suferință -, dacă această animalizare a noastră a apărut din smintirea celor mai nobile sentimente, oare acest lucru nu dovedește clar alcătuirea tulbure și înfricoșătoare a sufletelor noastre? Ia să încerce teatrele să ne prezinte piese care cei răi nu numai că nu sunt pedepsiți și nu mor, ci, dimpotrivă, triumfă. Ia să ni se dea spectacole în care triumfă cei mai răi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mama. E îmbrăcată într-o rochie uzată și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă zărește de departe, și ochii ei tulburi se umplu de bucurie și de groază, în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie de mine, căci n-aș vrea să se vadă că o cunosc. Ea înțelege și, zâmbind jalnic, mică și uscată, se așază la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să-l oblige să stea așezat pe scaun iar el se ridica în picioare. Se cunoscuseră cu zece ani în urmă, la scurtă vreme după ce fosta Uniune Sovietică se destrămase și Republica Moldova își declarase independența. La Chișinău, apele politicii erau tulburi și formațiunile politice se luptau pentru putere. Vlad Mihailovici era directorul unei întreprinderi de comerț exterior din capitala tinerei republici Moldova. Îl curtau atât comuniștii cât și firavele partide progresiste ca să îi reprezinte în campania electorală care bătea la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecînd cu mîna pe o balustradă dintr-o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărît spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s-o Încurajeze). După care, scena se muta pe străzile Marsiliei, unde Marieta, fardată violent, stătea rezemată de un zid de piatră, Într-un picior, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și cînd În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormîntul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să-și forțeze ochii, zadarnic Îi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într-un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de nelegiuire, de milostivenie și de crimă. „Multe din cărți nu sînt periculoase. Periculoasă e doar una.“ Acest eseu imaginar despre Protocol se va destrăma de la sine În momentul În care am Încercat să completez, să descifrez segmentele acelei istorii tulburi care au rămas În umbră pînă-n ziua de azi și care, Într-un fel, nu vor fi niciodată clarificate; așadar, cînd s-a pus În mișcare „acea trebuință barocă a intelighenției de a umple golurile“ (Cortazar) și cînd m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dioptrii pe care, potrivit gurilor rele, nu și-l scotea nici În intimitatea closetului. În realitate, Înrudirea cea mai semnificativă pentru averea sa era aceea cu propriul genitor, un industriaș ce se Îmbogățise prin mijloace mai mult sau mai puțin tulburi la sfîrșitul secolului al XIX-lea. După cîte mi-a explicat tata, Gustavo Barceló era, literalmente, plin de bani, iar treaba cu librăria era mai mult o pasiune decît o afacere. Iubea cărțile fără rezerve și, cu toate că nega acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ochii, și le ducea În sălașul lui, o fantomatică seră abandonată de pe malurile Senei. Într-o noapte, cînd dădea buzna Într-o clădire somptuoasă de pe bulevardul Foix pentru a decima colecția privată de păpuși a unui magnat Îmbogățit prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica acestuia, o domnișoară din lumea bună pariziană, foarte citită și fină fiind, se Îndrăgostea de hoț. Pe măsură ce avansa Întortocheata poveste de amor, Împînzită de incidente frămîntate și de episoade În semiîntuneric, eroina deslușea misterul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se căsătorească și că mirele nu se prezentase la biserică. Existau opinii pentru toate gusturile: unii Îl dădeau mort În acel duel, iar cadavrul abandonat Într-o groapă anonimă; alții, mai optimiști, preferau să creadă că, implicat În vreo afacere tulbure, Carax fusese nevoit să-și părăsească mireasa la altar și să fugă din Paris pentru a se Întoarce la Barcelona. Mormîntul fără nume nu a fost găsit niciodată, iar la puțină vreme circulase altă versiune: urmărit de ghinion, Julián Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
enciclopedică pe care, după cum mi-a explicat servitoarea, Barceló Îi botezase Ortega și, respectiv, Gasset. Clara mă aștepta de cealaltă parte a acestui codru, Într-un salon ce dădea spre piață. Îmbrăcată Într-o vaporoasă rochie din bumbac turcoaz, obiectul tulburilor mele năzuinți cînta la pian sub ocrotirea unei adieri de lumină care se strecura prin prisma rozetei. Clara cînta rău, În contratimp și greșind jumătate din note, Însă mie serenada ei Îmi suna ca un imn de slavă, iar faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spăla membrele acoperite cu păr des și când îi ștergea mâinile, chiar și slăbite după boală, i le simțea totuși puternice și musculoase. El avea degetele lungi. Acele degete iscusite ale artistului care pot să modeleze totul. Și cine știe ce gânduri tulburi îi stârniseră ele. Dormea foarte liniștit, fără să se clintească, de parcă ar fi fost mort și arăta ca o ființă sălbatică din codru care se odihnește după o vânătoare îndelungată. Și s-o fi întrebat ce fantezii îi populează lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de trib am cerut să mi se dea un băiat care să-mi arate drumul. Dar nimeni n-a vrut să mă însoțească, așa că a trebuit să mi-l găsesc singur. Când sosise Dr. Coutras la plantație avusese un sentiment tulbure. Cu toate că se încălzise mergând, începu acum să tremure înfiorat. Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fr.). Acest tablou, aflat anterior în posesia unui industriaș bogat din Lille, care a fugit din oraș la apropierea trupelor germane, este astăzi expus la Galeria Națională din Stockholm. Suedezii sunt adevărați specialiști în ocupația plăcută a pescuitului în ape tulburi (n.a.). Într-adevăr (fr.). Grăsan ridiculizat de Shakespeare în A douăsprezecea noapte. Lillie Langtry (Emily de Breton, (1852-1929), actriță, directoare de trupe teatrale în Anglia și America. Mary (Antoinette) Anderson (1859-1940), actriță americană de teatru. Franz Xaver Winterhalter (1805-1873), portretist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Santa Croce. Pe atunci, poetul era doar un copil, aflat la primele Încleștări cu arta cuvântului. Dar Își amintea bine nasul frânt și barba nerasă care Îi confereau acelui om aerul unui satir, ca și privirea lui pierdută În imagini tulburi. - Maestru al figurii moarte... de ce? Îl mai Întrebă Dante. Nu mai auzea nimic din larma din jur, captivat doar de acea Întrebare. - Știu eu cum l-a făcut, repetă bătrânul. Topit pe trupul iubitei sale moarte. Carne pierdută În loc de ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]