2,430 matches
-
acasă. Liderii Asociației nu ne-au Înțeles Însă. Toată lumea l-a iubit pe șef. Pe onoarea mea că l-au iubit. Așteptați și-o să vedeți... tot Întreprindem noi ceva... nu ne lăsăm cu una, cu două... — Dar am auzit că ucigașul a fost prins de poliție. Nu mai spuneți prostii! Acela a fost țapul ispășitor. Pe șef l-au lichidat cu pistolul. Cum să aibă muncitorii din barăci pistoale? — Te gîndești la cineva anume? — Știu și eu... — Președintele asociației nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
înghițite de valuri. Seara, când Cerul a îngăduit în sfârșit să se risipească acest coșmar, torentul a dus toate rămășițele în afara orașului, în vreme ce apa scădea mai repede decât crescuse. În zori, dacă victimele continuau să zacă risipite pe solul strălucitor, ucigașul era de acum departe. Era dreapta pedeapsă pentru crimele Granadei, zicea maică-mea, cu acea monotonie a frazelor definitive. Dumnezeu voia să-Și arate puterea fără seamăn și să pedepsească aroganța cârmuitorilor, corupția, nedreptatea și depravarea lor. El ținea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că fiecare dintre aceste ființe are un concubin și că se comportă față de el întocmai ca o soție cu soțul ei. Să ne călăuzească Cel-de-Sus pașii departe de căile piezișe! Mult mai primejdioși sunt tâlharii care mișună în asemenea hanuri. Ucigași, briganzi, contrabandiști, proxeneți, purtători ai tuturor viciilor se simt aici în siguranță, ca pe un tărâm din afara regatului, organizând nestingheriți negoțul cu vin, fumatul de cânepă și prostituția, înhăitându-se unii cu alții pentru a-și săvârși nelegiuirile. Multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nici impozit pe sare, iar pâinea să le fie coaptă pe gratis în cuptoarele orașului. Pe deasupra, dacă vreunul dintre ei făptuiește, din nenorocire, o crimă care se pedepsește cu moartea, el nu este executat în public la fel ca alți ucigași, ca să nu facă breasla de rușine. În schimb, starostele are datoria de a cerceta fără îngăduință cinstea fiecărui nou candidat, spre a înlătura orice individ suspect. Reputația hamalilor a devenit așadar atât de bună, încât comercianții se văd siliți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
face necontenit promisiuni pe care nu și le ține. Prietenul meu rămase nepăsător. Mi-am tras sufletul. — În orașul ăsta sunt mii de oameni care intervin neîncetat în favoarea unei rude despre care pretind că e nevinovată, și care e uneori ucigașul cel mai sălbatic, sau despre care pretind că e întreagă la minte, dar care seamănă adesea cu nebunul care m-a tras pe sfoară, rudă pe care o înfățișezi ca fiind tămăduită de lepră, dar care poate fi roasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și m-am ferit să-l întrerup, deoarece îl simțeam că înclină spre clemență. Șeful cancelariei se aplecă spre el, cu intenția vădită de a-l influența, dar monarhul îi impuse tăcere, sec, după care decretă: — Nu vei suferi soarta ucigașului, Hassan, ci pe aceea a victimei. Ca și Zeruali, ești condamnat la surghiun. Vreme de doi ani încheiați, nu te vei mai înfățișa la acest palat, nu vei mai trăi la Fès și în nici una dintre provinciile care îmi aparțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o funie de care trăgea un om călare. Cineva citea o proclamație care spunea că omul, un servitor acuzat că fura turbane din suk în timpul nopții, era condamnat să fie spintecat pe la mijloc. Supliciul ăsta, știam, era în general rezervat ucigașilor, însă în zilele precedente fuseseră înregistrate o serie de furturi, iar comercianții pretindeau o pedeapsă exemplară. Nefericitul nu striga, mulțumindu-se să geamă surd și să dea din cap, când, deodată, doi soldați se aruncară asupra lui, făcându-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo zece persoane și era foarte bine aprovizionat cu răcoritoare și fructe. N-a fost nevoie să pun întrebări pentru ca Iscoditorul să înceapă să răspundă. N-am omorât decât ucigași, n-am jefuit decât hoți. Nici o clipă n-am încetat să mă tem de Dumnezeu. Am încetat doar să mă tem de cei bogați și puternici. Aici, mă bat cu necredincioșii, pe care principii noștri îi lingușesc, apăr orașele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
căușul mâinii Sale stângi! ANUL PETRECUT LA SANT’ANGELO 925 de la hegira (3 ianuarie 1519 22 decembrie 1519) Răpitorul meu avea renume și spaime cucernice. Pietro Bovadiglia, venerabil pirat sicilian, trecut deja de șaizeci de ani, de mai multe ori ucigaș și temându-se că va ajunge poate să-și dea duhul în calitate de bandit, simțise nevoia să-și răscumpere crimele printr-o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Sau mai degrabă printr-un dar făcut reprezetantului Său pe acel țărm al Mediteranei: Leon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Se duse șchiopătând spre bustul lui Nero. Puse cu grijă peștișorul pe marginea piedestalului, cu gesturile celui care pune pe altar ofrandele destinate zeilor. — Pentru tine, Nero, prietenul meu din adolescență, mare luptător, sublim muzician. Pentru tine, fiu al zeilor, ucigașul mamei tale, iubitor al adulterului - luă peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva treabă, acum câțiva ani. Se întoarse spre băiat atât de repede cât îi îngăduia trupul enorm: — El... El însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
durere, căci i se părea că lama pumnalului pătrundea în propriul său trup. Durerea victimei sacrificate era durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea ritualului. În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius nu mai simțea nimic. Fu ridicat și condus în mijlocul încăperii, apoi fu pus în lanțuri și dus în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Asta avea să le spună soldaților. Apoi va reveni la locul sacru împreună cu escorta și va duce leșul în tabără. Avea să organizeze ceremonii în cinstea Velundei. Avea să plângă, să se arate disperat. Avea să poruncească să fie găsit ucigașul. Se simți mai liniștit. În clipa aceea îl văzu pe Listarius care îi venea în întâmpinare. Se opri în fața lui. — Unde-ai fost? Vântul puternic îi ducea cu el cuvintele. — Nu te-am mai văzut. M-ai lăsat singur cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mantie. Ceremonia funerară va fi solemnă. Nimeni nu scotea un cuvânt. Soldații se aplecară pe rând s-o privească pe Velunda. Nici unul nu se atinse de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați-l pe ucigaș și luați leșul. Nimeni nu se mișcă. Vitellius se apropie mânios de Valerius, îl apucă de umăr și-l scutură. — Ești beat? De ce-ai omorât-o? Valerius închise ochii. — N-ai curajul să mă privești în ochi! N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dintre noi nu se va atinge de trupul preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
târcoale. Dacă o mănâncă? întrebă Vitellius — Cine, lupii? Listarius scutură din cap, indignat. Dar nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bău din cupa pe care acesta i-o puse în mână. Își clăti gura, scuipă, apoi se trânti pe tricliniu cu un oftat. Luă un picior de miel și începu să-l ronțăie. Medicul știa cu siguranță că el era ucigașul. Velunda murise imediat, și totuși medicul știa. Îi dăduse de înțeles prin privirea aceea, prin acele trei cuvinte: „Știu cine ești“. Cu ce glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mușcă din piciorul de miel. — Trebuie să moară. El a ucis-o. Începu să mestece energic. — Interoghează-l. — L-am interogat înainte să-l închid în celulă. N-a deschis gura. Fă cum crezi, imperator. Ești convins că el e ucigașul? Judecă-l. Dar soldații tăi... Le-am dat mulți bani. Au obligația să-mi fie credincioși. Cine are mulți bani are și multe armate, asta o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul mâinii vasele și cupele din fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plângă, ci să-și aducă aminte. Tu ești bărbat, zise sever, apoi se adresă celorlalți: Cine dintre voi crede că medicul a ucis-o pe Velunda? — Nimeni, răspunse preotul cel bătrân, dar cu toții suntem convinși că medicul știe cine este ucigașul. Julius puse o mână pe umărul lui Valerius. Când mi s-a spus că Vitellius voia să te judece, m-am grăbit să vin după tine. Vitellius se teme de mine și de războinicii mei. Știam că are să-mi îngăduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spune, Hector, medicul a fost judecat? Vitellius își scoase mantia. Nu. Tribul meu consideră că e nevinovat. Însă medicul le-a transmis batavilor vești importante de la Roma, despre care tu nu ai știință. Oare mesagerii mei sunt mai înceți decât ucigașul ăla? — Mai întâi răsplata mea. Vitellius aruncă pe masă un săculeț burdușit. Hector se uită înăuntru, apoi vârî săculețul sub haina de blană. — Galba a fost ucis. Hangiul, care mesteca într-o oală, întoarse o clipă capul, apoi își văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând urna cu cenușa Velundei. Oftă și privi în jur, amețit din cauza oboselii. Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să clatine din cap și să se îmbuibe. În cele din urmă, dădu deoparte vasul cu mâncare. Argumentele tale mă lasă rece. Spune-i lui Otho că nu renunț. Nu am plâns la moartea lui Galba, care a trimis trei ucigași plătiți să-mi ia gâtul. N-am plâns când am descoperit că Otho, care odată mi-a fost ca un frate, a trimis la rându-i niște oameni să mă ucidă... — Dar și tu ți-ai trimis oamenii să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Skorpius, iar tu pe Salix. Antonius nu răspunse și își întoarse privirea spre arenă. „Îl omor“, se gândi, plin de ură. Știa că nu avea s-o facă. Nu acum. Nu putea să-l omoare acum. El nu era un ucigaș. Era un războinic și avea să se poarte ca atare. Urma să se întoarcă în tabără și să trimită un mesager la Otho. Avea să-l informeze că războiul civil era iminent. Războiul îi va îngădui să-l elimine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simți cum i se strânge stomacul de spaimă. Trebuia să scape de el pentru totdeauna. Trebuia să facă în așa fel încât medicul să moară, dar nimeni nu trebuia să-l acuze de moartea lui. Nu putea recurge la un ucigaș plătit - Antonius ar fi ghicit repede cine l-a trimis. Poate că era mai bine să-l țină deocamdată departe și abia mai târziu să-l omoare. Căută rapid o cale de ieșire, în timp ce ducea la gură prăjitura cu miere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă la Roma, pe când nu era încă senator. — De ce imperator-ul nostru ar trebui să dea dovadă de clemență? Vinicius privi în jur, căutând aprobarea celorlalți. Vitellius ridică deodată capul. Găsise soluția - una foarte avantajoasă. Arătă cu degetul spre Valerius. — Ucigașul să-i fie predat fratelui său. Îl las liber. Cu un gest, Antonius îi opri pe soldații care se pregăteau să-l elibereze pe medic. Aceștia i se supuseră din nou. Apoi legatul se întoarse spre Vitellius. — Ce dorești în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să rămână în viață și să termine parcursul obligatoriu, redevenind oameni liberi. Ar fi putut să plece, însă preferaseră să rămână ca instructori la Ludi, să se angajeze ca gărzi de corp la personajele de prim rang sau să devină ucigași plătiți. Carul se opri, asaltat de mulțime. Câțiva soldați interveniră, pe când alții porunceau să se deschidă poarta. Carul porni din nou și, după câteva clipe, dispăru dincolo de poartă, încredințându-l pe Valerius destinului său de gladiator. Vitellius îi făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]