7,855 matches
-
cântec de altădată în ocean de muzică dezlănțuită ce ne îneacă după ce ne zăpăcește. Cât de alinător glăsuia cântec interpreta Mirela Voiculescu-Fugaru...! Ne topeam de admirație pentru ea, îi iubeam cântecele, dar în fața iubirii nimic nu e mai ostil ca uitarea, iar dintre cântecele ultimelor decenii ale veacului azi peregrin prin neant, n-au fost uitate doar acelea fragile, ci, pe nealese, ba chiar, în bună măsură, cele mai frumoase...! Cântăreți ce păreau cândva alipiți ca umbra de noi, fără de care
MIRELA VOICULESCU-FUGARU. GESTUL DORULUI ŞI IUBIRII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382231_a_383560]
-
frumoase...! Cântăreți ce păreau cândva alipiți ca umbra de noi, fără de care pustiul ne-ar fi mistuit sufletul, dintr-o dată s-au retras ori au fost retrași, n-am mai avut unde-i vedea, iar între noi a căzut cortina uitării. Aplauzele le-au luat cu ei... azi sunt în locul aplauzelor răcnete și brichete aprinse, fascicule de laser, isterizări... Lucru știut, Mirela Voiculescu-Fugaru se dedicase familiei sale și unei activități artistice adiacente actului muzical, nu exclusiv interpretativ, era un corp unit
MIRELA VOICULESCU-FUGARU. GESTUL DORULUI ŞI IUBIRII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382231_a_383560]
-
Săptămâna trecută, la Muzeul Satului, unde altundeva mai nimerit, s-a întâmplat o altă poveste frumoasă, menită să aducă din nedreaptă uitare inefabilul din noi tezaurizat în satul românesc la care nu mulți mai tresar, iar autoritățile aproape deloc. Dar așa cum ne-am obișnuit, sunt alții gata să ne suplinească, așa cum de ani buni o face prințul Charles, încercând să ne convingă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93253_a_94545]
-
vizibile cu ochiul liber) sau al motivelor cutărui autor, - ruinurilor lui Mateiu, eu, am să-l țin, pentru a fi crezut, într-astfel, pe cuvânt... E vorba, iată, în mai toate poemele-i mult prea puține (și date, între timp, uitării), de mari "căzânde turle" și "ruinate schituri", "surpate zidării" și "vechi cetăți", "cetăți învinse" și "mărețe curți pustii" (care "cad", firește, "în ruină"), "curți vechi" (s. m.) cu "tăinuite cule"3, "înalte foișoare" și "turnuri părăsite". Un "castel", așijderi "în
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
alții care le-o vor faceť. Ori, Ťistoriať personală/colectivă, nu se poate crea fără o identitate colectivă și individuală. Iată ce spune un anume Pierre Nora în lucrarea sa ŤLocuri de memorieť: 1. "Sfârșitul societăților-memorie" 2. "Istoria condamnată la uitare" 3. "Istoria este o reprezentare a trecutului. Memoria îi este mereu suspectă Istoriei, a cărei misiune adevărată este aceea de a o distruge și de a o refula..." Bineînțeles, sunt mulți filozofi, critici de artă, care se înscriu pe această
Stupiditatea în artă, mondializată by Alexandru Trifu () [Corola-journal/Journalistic/8221_a_9546]
-
în care este introdus Nicolae Labiș în panoramă, împins în fundal. Geo Dumitrescu, fără vreun volum publicat în acest interval, trecea printr-o perioadă de indezirabil, fiind exclus în 1954 din PMR și reprimit abia în 1963. Oarecum neașteptată este uitarea lui Miron Radu Paraschivescu (enumerat totuși în configurația generală a canonului, dar nereluat la privirea în detaliu a poeziei), tributar epocii cu multă poezie conjuncturală, dar necreditabil pentru comportamentul său prea îndrăzneț la conducerea "Almanahului literar" de la Cluj, unde se
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
cred cu tărie și astăzi: Nemuritoare broaște țestoase vin de departe, pe dibuite; la nordul mărilor de sargase suie pe plajă să se mărite. Atât de fără timp le arată corpul purtat între plăci ca o cruce! E poate craniul uitării, iată, care se-ntoarce, care se duce. (Nemuritoare); Dar vânatul e alunecos, răsucit, îi ademenește și-i încurcă în urme, trece prin vizuini cu ieșiri neștiute, se arată, se topește, se încheagă. Și câinii îmbătrânesc lătrând, vânătorii mor asmuțind. (Paolo
Lucrează timpul pentru noi? by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8270_a_9595]
-
George Șovu, Pavel Coruț... În spiritul și cu rețetele lor adaptate și-a redactat Dan Sociu Urbancolia, adăugând o notă autoironică și parodică menită să facă produsul mai digerabil. Cartea se citește într-o oră și se lasă acoperită de uitare încă mai rapid. Ceea ce se reține este efortul autorului de a bifa, punct cu punct, trend-urile literare. Auto-ficțiune și mizerabilism? OK, folks, iată autoficțiune și mizerabilism. Dan Sociu, eroul cărții scrise de Dan Sociu (acum o să apară Naratologul de
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
o inițiere-n infinit. În mijlocul ei, sângele se zbate între hotarele trupului. Aici nu există viteză, e doar o rotire greoaie a zării spre somn. Oare nu tot astfel vei privi, traversându-le, monotonele câmpii ale cerului? (Câmpia); Ca o uitare intră ceața în pădure ori ca un plâns confuz pe frunze. Jur-împrejur, o umedă îmbrățișare. Copacii par a fi uitat de păsările pătrunse-n umbra lor, i-au părăsit surprinzătoarele omizi trecute-n fluturi, iar vulpile ca niște focuri subțiri
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
o așez cu stimă și bucurie și pe Simona Dăncilă. (C. B.) Simona Dăncilă Conservare Mă păstrez pentru ceea ce nu va fi niciodată: altarul ăsta e un titanic pe care zeul mi-l scufundă în memorie, în verdele inconștient al uitării. Rudele mele de apă au pornit împotriva oglinzii-cearcănele se-adâncesc ca două bărci de piele vânătă ce poartă ochii grei înapoi, în magma purpurie din care vor ieși, răcindu-se, toate lucrurile de care am nevoie în veșnicie: o baterie
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8298_a_9623]
-
atunci acesta este mineralizat în tradiție, ceea ce am putea înțelege sub numele de clasicizare. Dacă dimpotrivă (în situația negativă), recuperarea se face prin acoperire, atunci autorul (opera sa) este diluat (indiferit) de tradiție, ceea ce recunoaștem ca fapt de cădere în uitare sau ignorare. Atunci când autorul muzical propune componistic o libertate dinspre sine (ca diminuare a auctorialității), nereglabilă însă prin perimetrul (normativitatea) tradiției, instrumentistul fiind invitat să se instituie ca prim-interpret, dacă totuși acesta nu provine el însuși din vecinătatea compozitorului
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
și orchestrațiile și mixajul. Dar senzația materialului muzical de față constă în readucerea în prim-plan a unei alte legende (Ioana Sandu dovedește așadar un respect adânc față de numele mari ale genului), a unui alt “monstru sacru”, în cazul căruia uitarea este absolut nedreaptă, în “buna” tradiție a unei Românii care marginalizează tot ce e valoros în cultură, aruncând pe scene, pe micile ecrane sau în emisiunile radio tot felul de personaje jenante. În memoria celor mai vârstnici, Constantin Drăghici este
La jumătatea carierei by Octavian URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83423_a_84748]
-
însoțit aceste documente de retranscrieri, traduceri și detalieri, capabile să scutească cititorul de eforturi considerabile și de riscurile înțelegerii eronate și chiar a denaturării sensurilor unora dintre ele. Din păcate, unele traduceri promise în nota asupra ediției, au fost date uitării, cititorul urmând să deslușească singur anumite date prezentate în limba germană pe niște scanări foarte slabe, cu texte ilizibile. Ar fi fost normal ca documentele scanate/ xeroxate să fie însoțite de numerele de inventar și de precizarea fondului în care
OMAGIEREA MUZICIANULUI PAUL CONSTANTINESCU by Vasile Vasile () [Corola-journal/Journalistic/84334_a_85659]
-
peste sau în continuarea textului auctorial. Încă mai sunt umbrite multe din fețele cenzurii. Punem mare preț pe tăcere ca ascundere. Dacă spui despre ceva că e "de nespus", ai adus lauda ultimă, înțeleaptă, poate chiar sacră. Puțini gândesc că uitarea e soră vitregă cu amintirea mincinoasă și resentimentară. Aruncându-mi privirea pe noua față a primului roman semnat de M. Sorescu în cotutelă cu Cenzura, să notez întâi că această fantomatic-violentă instituție nu-și vâră gheara până la p. 43. Și
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
faceau decât pentru a se ciocni, sau pentru ca una să-i servească drept trambulină celeilalte. Mișcările ușoare, plutite ale Vavei Ștefănescu au avut un desen mai lax, însă, mai puțin bine structurat, decât, de exemplu, în piesa atât de minunată Uitare/L'Oubli. În a treia seară de spectacole am revăzut Eu, în versiune, de Alexandra Pirici, în interpretarea Mădălinei Dan și Crossroads of Illusion, în coregrafia și interpretare lui Adrian Stoian, despre care am mai scris în paginile României literare
Ce se mai întâmplă la Centrul Național al Dansului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8561_a_9886]
-
mai impresionantă, e ocupată de experiența deportării și a repatrierii. Biografia generică, îndepărtată de accepția documentară a unei autobiografii, e continuată cu alte episoade, din adolescență și tinerețe, care, dacă nu certifică, indubitabil, o eliberare de trecut, relevă măcar o uitare temporară și o atenuare a traumei. Povestirea Lipova ne arată un protagonist ezitând dramatic să adopte la 13 ani calea maturității evreiești (o face, totuși, formal) sau să urmeze entuziasmul pionieriei, stimulat printr-o tabără de elită, la Lipova, unde
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
ei are forma unei scene desprinse din teatrul absurdului, descifrând abia în final misterul căutării masculine. Cea de-a doua istorie se petrece pe malul Dunării, fata de 15 ani este Scorpion trimis să ucidă, tânărul Vărsător poartă deja semnele uitării, în războaiele secolului al XV-lea. A treia poveste, dintre Berbec și Capricorn, trebuie reconstituită. Pavio redescoperă (sau pur și simplu inventează!) un soi de scrieri numite pisticuri, opusul cărților de interpretare a viselor, pentru că ele semnalează ce urmează să
Istorii ale sufletelor pereche by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8615_a_9940]
-
tâlc cu alta, epistolară, între studentă și profesor. A cincea pereche, o Fecioară și un bărbat din Gemeni își trăiește iubirea în cursul unei croaziere pe Mediterana. Iar cea de-a șasea, între Minotaur și Balanța, stă sub stăpânirea unei uitări tot mai adânci și a vrăjilor tot mai numeroase. Dar care este cea de-a șaptea poveste la Milorad Pavio? Ea există, dar splendid ascunsă ... în mantia de stele. Adică în maniera lui E.A. Poe din Scrisoarea furată. Unde se
Istorii ale sufletelor pereche by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8615_a_9940]
-
un nu știu ce primitiv în prietenia colinelor ei, care te fac să-ți uiți viața cu necazurile-i de fiecare clipă și te adorm într-o blîndă și mută admirare. Visare a sufletului, care-ți adoarme durerea subt un văl de uitare, găsești pe costișele-i singuratice, în fînațu-rile-i deșerte, în pădurile acelea care nu cîntă decît pentru ele... O poezie fără nume care te cuprinde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
MUZICA, sunt multe de spus și de cercetat. Pe scurt, a fost un spirit renascentist, care a cuprins în persoana lui nenumărate preocupări: muzicolog, lexicograf, bizantinolog, folclorist, compozitor, profesor, el a scris mii de pagini despre muzica românească, scoțând din uitare pe mulți muzicieni valoroși, apreciind pe cei care meritau atenția sa, descriind fenomenul muzical sub toate înfățișările lui. Hărnicia, perseverența, devotamentul, jertfa de sine de dragul culturii, au făcut din el un apostol al muzicii românești. Cu greu ne despărțim
?n actualitate La desp?r?irea de Constantin Catrina by Liliana IACOBESCU () [Corola-journal/Journalistic/83960_a_85285]
-
cunoaștere, atunci când privim în adâncurile noastre, ne va spune ce am fost și ce vom deveni. Diriginte, Prof. ANA-MARIA NECHIFOR Eu nu vreau să cer un lucru cu neputință Doar să-mi aduc aminte Eu m-am desprins din negura uitării cu gând să uit de-a mea uitare. Eu îmi experimentez propria experiență. Eu încă aștept. Eu exist, nu exist, exist... nu mai știu. Eu am vândut 4 ani; am primit în schimb 3 kg de cunoștințe, 5 km de
B by ANA-MARIA NECHIFOR () [Corola-journal/Journalistic/84099_a_85424]
-
spune ce am fost și ce vom deveni. Diriginte, Prof. ANA-MARIA NECHIFOR Eu nu vreau să cer un lucru cu neputință Doar să-mi aduc aminte Eu m-am desprins din negura uitării cu gând să uit de-a mea uitare. Eu îmi experimentez propria experiență. Eu încă aștept. Eu exist, nu exist, exist... nu mai știu. Eu am vândut 4 ani; am primit în schimb 3 kg de cunoștințe, 5 km de amintiri, 1 coulomb de tristețe și 2 ore
B by ANA-MARIA NECHIFOR () [Corola-journal/Journalistic/84099_a_85424]
-
ca aburu-n zori pe străzile vântuite. Neștiut, făceam un pas înainte - sărind din stâncă pe altă stâncă. Zborul acelei păsări părea boltit de-atâta vigoare și vântul mă-ncărca de riduri apoi mă pustia condamnat la superbie și eu dădeam uitării lumina, torturat de vreme - mai târziu mă-ntorceam ca să plec devreme. De-a dreptul Absurdul, de pildă, era evident - pe când făceam saltul fără să intru în aspecte, fără să navighez între a fi și nu aș mai fi, pe-o
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8411_a_9736]
-
răbdarea, discreția, starea, modelarea emoției, a luminii, suspendarea în timpul imaginii. Am învățat ce este extazul trăit fără cuvinte. Am învățat ce înseamnă să însoțești o confesiune, să fii parte, din umbră, a unei construcții efemere. Ceva din zborul lin către uitare a teatrului este prins în conturul unei fotografii care imprimă brusc ritmul ei, timpul ei, alte coordonate. Fără acest gen, artele spectacolului ar fi infinit mai sărace, mai fără probe, dacă vreți, ale trecerii prin spirit și destine. O fotografie
Povești cu fotografii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8405_a_9730]
-
naște o convingere: la anonimatul căutat cu fervoare de unii artiști contemporani nu se ajunge decât dacă ești pătruns, stăpânit de o credință... nu neapărat religioasă, ci o credință care să depășească arta, o credință superioară ce conduce la totala uitare de sine. Anonimatul reclamă în mod imperativ un asemenea suport. Anonimatul nu poate fi atins de unul singur, bizuindu-te doar pe propriile-ți forțe. Toate aceste opere o confirmă. E bine de știut, însă, că dacă ele sunt acum
Georgia și "sala himerelor" by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/7767_a_9092]