2,479 matches
-
orientare a curriculumului” așa-zisa „a treia forță din psihologie” (third force psychology), reprezentată de americanii Abraham Maslow și Carl Rogers. Dar pledoariile sale pentru „reumanizarea curriculumului” erau argumentate și prin invocarea unor filosofi precum Eric Fromm și Herbert Marcuse. „Umanismul” pentru care pleda Louise Berman era cel existențialist, în special din „existențialismele” formulate de Kierkegaard, Jean-Paul Sartre și Albert Camus. Dar domeniul o obliga, în mod fatal, să adopte o logică teleologică a discursului. În epilogul lucrării sale New Priorities
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
umane esențiale. În fine, Huebner insista asupra faptului că orice design curricular american presupusese o inerentă orientare politică, menită să-i oblige pe educatori să lucreze strict în scopul de a produce absolvenți conformiști. Remediul nu era însă „nonconformismul”, ci „umanismul”. „Leacul” pe care Huebner îl propunea în 1966 era mai important decât drastica sa diagnoză. După el, mediul educațional și școala nu sunt simple instituții, ci simboluri umane. Mai precis, simboluri pentru „ceea ce este omul astăzi” (what man is today
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
încercarea similară a lui Harold G. Shane nu a avut mai mult succes. Lucrarea sa Curriculum Change: Toward the 21st Century (1977) avea o țintă explicit futuristă. Autorul se străduia să identifice „trebuințele umane” pentru a schița „curriculumul anilor 2000”. „Umanismul” său era un -ism general; Shane pare a avea în vedere un „Om” abstract care va trebui să supraviețuiască în secolul XXI; de aceea se străduia să creioneze un curriculum to serve persons of all ages („un curriculum care să
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
practici magice, care își au rădăcinile în „Marea Religie Laică”: progresul modern. În ziua de astăzi, „omenirea medie” se împarte, practic, în două categorii: „progresiștii” și „antiprogresiștii”. „Progresiștii” se ocupă mai ales cu protecția mediului („secta ecologistă”) și „ocrotirea biodiversității” („umanismul postmodernist”) și, desigur, combat „mondializarea sălbatică”. În ultimii ani, progresismul pare să-și fi schimbat situația. Incertitudinile științei au subminat credința într-un viitor mai bun, rămânând credința în puterea și controlul informației la scară planetară. Dar controlul informației poate
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
idealului educațional al erudiției s-a desăvârșit în Secolul Luminilor. Încercarea lui Comenius de a-l reconsidera sub forma pansofiei a fost un eșec. Istoria modernă a Europei este istoria „specializării culturale”. Așa s-a ajuns la „prăpastia culturală” dintre „umanism” și „realism” de la jumătatea secolului XX. Fenomenul s-a adâncit vertiginos în ultimele cinci decenii ale acestui veac, din cauza revoluției științifico-tehnice. „Cultura realistă” s-a multiplicat în numai un secol de câteva ori - întrerupând orice comunicare cu „cultura umanistă”. Prăpastia
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
disoluția coerenței epistemice. Adică de ceea ce, în termeni pozitivi, s-a numit „revoluția științifico-tehnică”. Postmodernismul reflectă, cu prioritate, aspectul negativ al acestei revoluții. Este ilustrativă galeria de „morți” și „decese” anunțate de postmoderniști: „sfârșitul istoriei” (Gehlen); „sfârșitul modernității” (Vattimo); „sfârșitul umanismului” (Heidegger); „moartea lui Dumnezeu” (Nietzsche și postmoderniștii nietzscheeni); „sfârșitul Adevărului” (Hassan); „moartea artei” (Vattimo) etc. La acestea se adaugă tot soiul de „îmbătrâniri”, „crize” și „evoluții post-festum”: „amurgul zeilor” (Nietzsche); „postistoria” (Gehlen); „societatea postindustrială” (Bell); „apusul Rațiunii” (Gadamer); „îmbătrânirea filosofiei
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Weltbildes, 1938); Hölderlin și esența poeziei (Hölderlin und das Wesen der Dichtung, 1936); Nihilismul european (Der europäische Nihilismus, 1940); Logos (1944); Aletheia (1943); Pentru lămurirea „lăsării-de-a-fi” (Zur Erörterung der Gelassenheit, 1945); Depășirea metafizicii (Die Überwindung der Metaphysik, 1946); Scrisoare despre umanism (Brief über den „Humanismus”, 1946); Experiența gândirii (Aus der Erfahrung des Denkens, 1947); Răsturnarea (Die Kehre, 1949); Lucrul (Das Ding, 1950); Limba (Die Sprache, 1950); Principiul temeiului (Der Satz vom Grund, 1956); Hegel și grecii (Hegel und die Griechen, 1958
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
supraviețuirea și progresul Americii în societatea informatizată. S-ar putea spune, cu o vorbă românească, că „americanii s-au pus cu burta pe carte”. În chip vădit, noul curriculum american valorifică tradițiile marelui învățământ european de dinaintea deschiderii prăpastiei culturale dintre umanism și realism. Este semn că paideia renaște. Europenii (și românii) ar avea multe de învățat din acest document excepțional. S-ar putea ca el să susțină curriculumul global al viitorului. În orice caz, dacă toate national education goals cuprinse în
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și dispreț față de muncitorii rebeli. Aceștia sunt catalogați inclusiv „debili mental”, unul dintre acuzatori exprimându-și teama că protestatarii ar fi putut să arunce în aer întreprinderea! Încă de la ședința din 15 noiembrie, imediat după evenimente, se cere pedepsirea „fără umanism” a protestatarilor, excluderea acestora din colectiv, fiind indicată, la un moment dat, ca soluție punitivă deportarea. Dar lucrurile nu se opresc aici: întrucât protestatarii sunt considerați „elemente înrăite” și periculoase, iar protestul lor, o „activitate criminală” și o „acțiune dușmănoasă
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
unități militare au fost în stare de alarmă; în uzină fuseseră plasate detașamente pregătite să intervină în caz că s-ar fi declanșat o altă revoltă, de pildă, sau o solidarizare. Sentința a fost explicată ca fiind o expresie a „generozității” și „umanismului” lui Nicolae Ceaușescu (care îi lăsase în viață pe protestatari, deși în ședințele din întreprindere se ceruse încă de la început pedeapsa capitală). Chiar și astfel, deși, în esență, era vorba despre o deportare pe maximum 3 ani, pedepsele respective era
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
reformator, așa cum fusese ea vehiculată până prin 1980, prin diferite strategii de manipulare. De aceea, revolta de la Brașov era bagatelizată și minimalizată de autorități, chiar dacă ceea ce se aplica, de fapt, și anume, deportarea, nu era deloc o măsură neglijabilă de represiune. „Umanismul” pretins în proces al regimului Ceaușescu era o ultimă încercare de a obține în eprubetă o repopularitate a dictatorului, clemența fiind poza retușată pe care Ceaușescu pedala pentru a-și autoglorifica imaginea. Destul de fragilizate în urma anchetei dure, victimele și-au
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a modului în care noi ne-am despărțit în istorie de anumite personalități, chiar de unii conducători. După mine, a fost o greșeală să i se dea OK-ul de către psihologi, însă ea fost speculată inuman și a demonstrat că umanismul comunist era doar o lozincă discriminativă, ce viza toleranța în sus sau în partid, nu și în jos. Aceasta nu trebuie să ne absolve de analiza propriilor greșeli - a prelucra trecutul înseamnă a privi cu curaj lucrurile așa cum au fost
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de răspuns bătute la mașină și fotografii vechi, retușate. La data anunțată, în locul violonistului sosește credincioasa lui secretară, care îi comunică Angelicăi Manolache adevărul. Impresionată de devotamentul fetei, mama violonistului o îmbrățișează ca pe propria-i fiică. Tenta aceasta de umanism și de înfrățire peste durere trece și în celelalte cărți, fiind o idee constantă a prozei lui V. Scris cu nerv și cu inventivitate verbală, romanul rezistă, în pofida unor formule melodramatice. Impresia de artă autentică o transmite și cel de-
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
din București. După al doilea război mondial are o funestă contribuție la nașterea și dominația pseudoculturii proletcultiste. Semnează în revista „Orizont” - una dintre primele care subscriu la noua orientare culturală, favorabilă apariției literaturii socialiste - articole despre Karl Marx și despre „umanismul sovietic și Stalin”, dar și despre sămănătorism și literatura țărănească; îl vede pe Mihai Eminescu ca exponent al ideologiei unei lumi ce își simte sfârșitul și îl stigmatizează ca reprezentant „tipic al feudei care agonizează”. Apariția în 1949 a unor
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
Huizinga, „Amurgul Evului Mediu”, RL, 1970, 19; Aurel Dragoș Munteanu, Jan Mens, „Meșterul Rembrandt”, „Scânteia”, 1972, 8 iulie; Gelu Ionescu, „Literatura mărturisirilor”, CNT, 1972, 45; Alexandru Balaci, Luis de Camões, „Sonete”, RMB, 1974, 10 iulie; Nicolae Manolescu, Erasm și lecția umanismului, RMB, 1974, 31 iulie; Nicolae Balotă, O sumă a esteticii, RL, 1974, 45; Gelu Ionescu, Johan Huizinga, „Homo ludens”, ST, 1977, 5; Fănuș Băileșteanu, Johan Huizinga, „Homo ludens”, CRC, 1978, 35; Vasile Sporici, Eveniment artistic la Teatrul Dramatic Bacovia, „Steagul
RADIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
declinul transcendenței, relativizarea valorii și conștientizarea caracterului de convenție al reprezentărilor noastre despre lume, despre noi înșine și despre creațiile noastre, în particular, literare. Odată cu anunțata moarte a lui Dumnezeu, moare și omul ca ființă plenară (de unde imposibilitatea unui nou umanism sau antropocentrism), pentru că Dumnezeu nu a fost, de fapt, decât valoarea transcendentă și absolută, fundamentul pe care omul a putut concepe unitatea existenței, sensul ei și al lui propriu. Dispariția transcendenței aduce o doar temporară și iluzorie centralitate a omului
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
înaltă, pură, dezbărată de orice zgură trecătoare”. În finalul ultimului număr Radu Stanca răspunde și el, la rubrica „Revista revistelor”, celor care îi acuzaseră de „un pretins estetism”, de vreme ce membrii Cercului au condamnat „estetismul” și „au dorit necesitatea unui nou umanism”, manifestându-și simpatia pentru opera clasică, plurivalent axiologică. De altfel, Radu Stanca e cel care va scrie și despre „resurecția baladei”, susținând că „baladescul înseamnă prezența dramaticului în interiorul poeziei lirice”. Printre poeții prezenți în revistă se află, aproape număr de
REVISTA CERCULUI LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289189_a_290518]
-
serie de contribuții teoretice, istorico-literare și comparatistice. În toate se remarcă rigurozitatea demersului, pentru că, așa cum afirma Virgil Cândea, „dincolo de diversitatea aparentă a temelor, volumul exprimă o concepție științifică formată prin erudiție, reflecție și severă metodă”. Cele mai importante studii privesc umanismul filologic și traducerile biblice în limba română, valorile stilistice ale diglosiei în teatrul popular românesc, manierismul formal la Dosoftei și Dimitrie Cantemir, sistemul genurilor în literatura română veche, relația dintre Mihai Eminescu și vechiul scris românesc, ca și receptarea de către
MORARU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288248_a_289577]
-
1645, când oficiază la Trei Ierarhi nunta, cu substrat politic, a fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul protestant lituanian Janusz Radziwill. Activitatea cultural-religioasă desfășurată de M. a marcat o reformă a tradiționalei culturi bizantino-slave, așezând-o în relație cu umanismul european. Acest proces de înnoire culturală slavo-ucraineană se răsfrânge favorabil în Țările Române în timpul domniilor lui Vasile Lupu și Matei Basarab. Mitropolitul Kievului trimite materiale și meșteri tipografi pentru înființarea unor tipografii românești la Câmpulung (1635), Govora (1637) și Iași
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
poeziei «de concepție»”), autorul condamnă în bloc „modernismul” (ghilimelele au conotație peiorativă), proclamat „anarhism literar” (cam în același timp, Emilian I. Constantinescu publica Anarhismul poetic), „intenționat abscons și confuz”, „bâlbâială” și „beție de cuvinte”. Salvarea ar consta într-un nou umanism întru susținerea căruia sunt citați E. R. Curtius și H. von Hofmannsthal. Poezia, concepută ca un sacerdoțiu de vreme ce își asumă o finalitate moral-spirituală, are ca obiect universul, înțeles ca lucrare a lui Dumnezeu. Drept consecință, poemele sunt grupate în cicluri
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
Turnu Măgurele, [1935]; Aurel C. Popovici (1863-1917), pref. S. Mehedinți, Cernăuți, 1937; Bessarabia and Bucovina. The Trojan Horse of Russian Colonial Expansion to the Mediterranean, Londra-Madrid, 1968; Christian Humanism in the Neo-Byzantine Mural Painting of Eastern Europe, Wiesbaden, 1970; ed. (Umanismul picturii post-bizatine din Estul Europei), tr. Anca Vasiliu, introd. Al. Busuioceanu, București, 1985; 8 ani din viața României (1940-1948), îngr. și pref. I. Oprișan, București, 1999; O radiografie a exilului românesc. Corespondență emisă și primită de Grigore Nandriș (1946-1967), îngr
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
români” (München), 1967, 7; Petre Popescu, La moartea profesorului dr. Grigore Nandriș, „America”, 1968, 22; Petru Iroaie, Grigore Nandriș, cărturarul rectitudinii, „Revista scriitorilor români”, 1969, 8; Emil Turdeanu, Grigore Nandriș (1895-1968), „Revue des études roumaines”, 1969, 188-190; S.S. [Sanda Stolojan], Umanismul creștin în picturile murale din Europa de Est, „Ethos”, 1982, 454-455; Nicolae Corlăteanu, Nandrișii. Povestea unui neam bucovinean, Chișinău, 1998; Mircea Popa, Grigore Nandriș - memorialist și epistolier, ALA, 2002, 621; Manolescu, Enciclopedia, 517-520. I.O.
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
lit., I, 198-216; Lăudat, Ist. lit., I, 162-185; Ist. lit., I, 423-436, 444-445; Virgil Cândea, Dinu C. Giurescu, Mircea Malița, Pagini din trecutul diplomației românești, București, 1966, 148-167; Ivașcu, Ist. lit., I, 164-179; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, Cluj-Napoca, 1979, 79-223; Dicț. lit. 1900, 570-573; Zamfira Mihail, Nicolae Milescu Le Spathaire, un „encyclopédiste” roumain du XVII-e siècle, RSE, 1980, 2; D. I. Ursu, Nikolai Gavrilovici Spatharii, Moscova, 1981; Anghelescu, Scriitori, 30-43; Ștefan S. Gorovei, Nicolae (Milescu) Spătarul. Contribuții
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
unei colectivități. De aici, o asemenea concluzie: „Ca și nuditatea, înfățișarea versului liber este anonimă și egalitară: sub un limbaj comun, o inimă unanimă”. Și, într-adevăr, pe fondul unei sensibilități adeseori exacerbate, poezia din Declarația patetică dezvăluie un veritabil umanism în descendența lui Whitman. Poemul devine un instrument de acțiune, de luptă. El contribuie la transformarea umanității înseși, precum și la aceea a poetului. Menirea acestuia din urmă este „agitatorică” și „duhovnicească”, el trebuie să caute mântuirea prin luptă. „Eu sunt
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
propriu-zis, al temelor, al atitudinii față de ele. Vizate sunt aici în primul rând sentimentalismul minor, purismul, intimismul. Stilul adresativ liber șochează, bruschează „bunul-simț”. Violența este nelimitată. Lira „stiliștilor” îi pare lui P. „foanfă” și „rablagită”, aceștia sunt niște „maimuțoi”, „marțafoi”. Umanismul invocat teoretic are o solidă acoperire estetică. Tematica însăși e grandioasă. Este cântată în general germinația universală, cu substitutele ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]