1,106 matches
-
Cursei Otopeni-București sânt rugați să se grăbească spre locurile lor de îmbarcare! Ca o maimuțărire a celor sfinte, scrise la 2 Samuel 5:24, peste frunzarele duzilor din liziera autostrăzii se înfiripă și se apropie un vuiet de pași. Ochii vâscoși ai celor patru bagaje se bulbucaseră de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plictisea. Deși prezența domnului Jones era foarte interesantă. DOUĂZECI ȘI PATRU Pământul se înălța din mare ca să-i întâmpine, dar era diferit de oricare alt sol sau pământ pe care-l văzuseră vreodată. Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă și lipicioasă. într-un moment părea imaterial ca aerul, într-altul dobândea consistența melasei, iar mai apoi se întindea lucios ca sticla. Părea că fumegă sau că scoate aburi un pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pradă definitiv. Lacrimile țâșnesc necontenit, șiroind. Plâng Înfundat, covârșit de un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude de lacrimi. Gâtul mă ustură sufocat, ștrangulat de o mână nevăzută. Mă topesc. Trupul mi se Împuținează. Nu sunt altceva decât o materie vâscoasă. Memoria simte migrația apelor ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea cea vie mă părăsește. Lumina scade necontenit. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Mă trezesc Într-o baltă de lacrimi. Trupul Îmi este cleios. E aproape Întuneric
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și le ține Întinse de-a lungul băncii, cu capul atârnându-i peste piept. Pare crucificat. O mare liniște răspândește omul acela... Îl invidiez. Mă Întorc de la fereastră tulburat. Trec prin balta de lacrimi și las În urmă un sunet vâscos, surd. Mă gândesc la Annabel. E cea din urmă zi și s-a Înserat. Dinspre pielea căzută lângă prag vine un miros nesuferit. Ar trebui să-i fac vânt dincolo, peste celelalte. Privesc așternutul. Odios. Seamănă cu intestinele murdare ale
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
camere o formă nedefinită, apoi desluși că era vorba despre două ființe Îmbrățișate. Doi bătrâni goi, strâns lipiți unul de altul, Își mângâiau trupurile cu pielea groasă, atârnată. Bătrâna pântecoasă, cu o față Înspăimântătoare, de crustaceu, scotea intermitent o limbă vâscoasă, lungă și crăpată la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului micuț și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mâna dreaptă, pe care apăruse un fel de praf cenușiu, era cea care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se, vomită ceva vâscos, de un vânat Întunecat. O greață necunoscută Îi ghilotină Întreg trupul. Vomită din nou, de data aceasta mai mult, deși nu mâncase nimic de zile fără număr. Întunericul viu ce-l simțea crescând În el Îi umbri Întreaga ființă, răvășindu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
igrasie, s-au acoperit În mare parte cu o crustă cafenie, iar "gura" amenajată a gheului (În care se vedeau cândva spinările Întinse ale țevilor) e neagră acum, mult prea căscată, știrbită și urât mirositoare. Pe fundul căzii, un lichid vâscos, Întunecat s-a prelins de cine știe unde. Mi-au dispărut săpunul (un săpun, de altfel, foarte scump), pasta de dinți și cele două prosoape. Șiculmea! - chiar și hârtia igienică mi-a dispărut... Ultima oară era să rămân prizonier acolo. Nu mai
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe pereții vineții un dans viu de șerpișori aprinși. Îmi simțeam limba cleioasă, umflată, neînstare să articuleze vreun sunet. Cu o mișcare necontrolată, m-am dezechilibrat brusc, izbindu-mi coastele de marginea rece a căzii (unde bolborosea un lichid negru, vâscos, care mirosea a pucioasă). Genunchii, muiați, se risipeau În mișcări de marionetă, iar mâinile, rășchirate, se bâțâiau zgomotos. Căutam avid un punct de sprijin. Creierii Îmi fierbeau, aveam palmele ude și Îmi simțeam sângele zvâcnind În globii ochilor. M-am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de sticlă spartă, mobilă răsturnată, nechezaturi și bufnituri. Dezechilibrat, am căzut sfârșit Între picioarele lor. Mă durea Întreg corpul. Eram strivit. Aveam sentimentul că mă descompun câte puțin, că mă părăsește fiecare părticică a corpului. Fiecare atom. Deveneam o masă vâscoasă care, frământată, lovită, se disipa treptat. Nu-mi mai aparțineam. Eram al lor. Pulverizat. Anulat. Inexistent... M-am trezit foarte târziu, spre după-amiază, la marginea patului, Înfășurat in cearșaful de sub mine. Mă durea din nou capul, iar limba parcă o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Twiglets și mi-am turnat jumătate de sticlă de gin În limonada de casă pe care am cumpărat-o de la Marks & Spencer și apoi am turnat-o Într-o carafă roz ca să pară făcută de mine. E o noapte fierbinte: vâscoasă, Însetată de ploaie. Ventilatorul pe care l-am dezgropat de sub scară nu are nici un efect: e așezat pe masa din bucătărie, de unde Învârte cu viteza melcului aerul gros ca o supă. S-a auzit o tentativă de tunet mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Așezarea somnolentă, cu mallul ei fără clienți și clubul sportiv fără membri, se transformase Într-o a doua Estrella de Mar, de parcă un virus foarte contagios, dar benefic, s-ar fi răspîndit de-a lungul coastei și ar fi invadat vîscosul sistemul nervos al Residenciei, electrizîndu-l și readucîndu-l la viață. Răsărise aici o comunitate completă și autosuficientă. Șase noi restaurante prosperau În jurul pieței, cinci dintre ele finanțate de Betty Shand și conduse de surorile Keswick. Se deschiseseră două cluburi de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Yazd. Însă tot ce simțea erau nerăbdarea și nesațul flămândului, pofta, sub cerul gurii, ca atunci când bunică-sa le spunea: „Chemați-l pe tatăl vostru și haideți, băieți, că masa e gata!“. Tatăl lor își lăsa primul lingura în supa vâscoasă, ca pe o vâslă cu care ar fi vrut să atingă toți peștii, pe fundul apei. Așteptau să soarbă el primul și abia apoi se porneau să își mute pâinea ori sarea de la unul la celălalt. Mestecau și își rumegau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dintre fiere și flacără, fiindcă preferatul lui avea două nuanțe: era simplu și pașnic ca o câmpie, desăvârșit ca un joc. Ce îți place într-atât? îi șoptise bunicu-său dintr-o parte. Sub tălpile lui dogorea bucuria culorilor din roșul vâscos precum vinul vechi și un galben de ambră, cum doar în deșert mai văzuse lucind nisipuri. Era un covor nesfârșit ce urca în cer, chiar din pofta sângelui de-a fi roșu și de a mișca măruntaiele lumii pe dedesubt
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
putut observa un fenomen extraordinar: pe fundul văii există o deschizătură în pământ, s-ar părea că e o grotă; de acolo iese încontinuu o flacără înaltă, iar jur-împrejur s-a format o baltă întunecată la culoare, conținând un lichid vâscos cu miros persistent. Numeroși străini vin acolo ca să privească acest lucru ieșit din comun, aruncă înauntru rămurele și bucățele de lemn care ard pe loc. Unii cred că acolo e gura Iadului. Nu departe de locul ăsta neliniștitor se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel de pivniță romană. Cum i se obișnuiră ochii, văzu că era de fapt un alt bazin, de data asta plin cu apă vâscoasă, stătută. Se opri o secundă, plămânii ei țipând după oxigenul din acest aer învechit, umed. Unde ducea acest bazin? Poate ieșea undeva afară și putea scăpa de aici? Stătea pe margine, gândindu-se la un plonjon. Întotdeauna fusese o înotătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit de o pălărie cafenie vâscoasă sau o bucățică de mușci ce Îmbrăca baza bulboasă a unei codițe cu puncte Întunecate. Și mai era printre ele câte o omidă micuță șerpuindu-și trupul și măsurând cum ar face un copil cu degetul mare și arătătorul, marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei de cârpe. Simțeam cum acel du-te-vino fără nici o noimă mă absorbea și pe mine, lovindu-mă, când sus, când jos, de pereți vâscoși, gelatinoși, un fel de spongii ale nimicniciei. Sunt clipe din acestea, când un declic al Lumii din jur te azvârle în zădărnicii de gânduri și temerități de dorințe, gratuite precum însuși balansul jucăriei atârnate de un gumilastic. „O votcă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
capitaliști... Timpi morți, așteptând colecțiile de ziare solicitate. Lenea din Bibliotecă pogoară și în gând, mortifică așteptarea. O plasă de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin e sentimentul acesta vâscos că timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor slujbași, mânuitori sau mai știu eu ce inși. Plictisul lor ți se transmite, otrăvitor, paralizant. Câte mii, sute de mii de ore n-am pierdut astfel, stând și așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-am pierdut astfel, stând și așteptând în gol în Bibliotecă. Stare amorfă când simt dobitocia Lumii cum se-așază în mine. Sunt furios, uneori. De cele mai multe ori încerc să scriu câte ceva. Uneori reușesc, alteori cuvintele, și ele, sunt lenoase, vâscoase, temătoare. Câteodată iau o carte la întâmplare și încerc să citesc pagini care nu-mi spun nimic. Doar ochii alunecă mecanic, prefăcându-se că urmăresc șiruri-șiruri de cuvinte ordonate geometric, dar al căror înțeles nu mai ajunge până la mine. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zilelor, din pași duși, din cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
anaconda, Carmen de Ibarra se Întinse pe pat, Închise ochii, Își desfăcu picioarele și solobozi un strigăt de durere cînd sexul ei fu pătruns, sfîșiat și distrus, În carne vie. Apoi Își pierdu din nou cunoștința, simțind pe trup contactul vîscos și respingător al acelei ființe diforme care căuta, pe deasupra, s-o mai și sărute cu nesaț pe gură. Era un rege În adevăratul Înțeles al cuvîntului, stăpîn peste o insulă, o femeie, cinci bărbați, două tunuri și un palat ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
este necesară. b) Imposibilul nu urmează din punct de vedere logic posibilului. c) Este posibil ceea ce acum nu este adevărat și nu va fi. * Cu cât suntem mai responsabili, mai aserviți așadar conștiinței, cu atât lumea proiectată spiritual devine mai vâscoasă, până la înec. Când discursul ține cu orice preț să își asume totul, nu eterna idioție ne paște, ci ener gumena demență, etern transmisibilă într-o universală junglă de simboluri și semne, semne pipăibile ca lipitorile. * „În Dumnezeu sunt, așadar, trei
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Nimic nu mi se părea real în afara propriului corp și, zăcând acolo și gustându-mi neputința, am făcut o fixație din a încerca să vizualizez circuitele venelor și arterelor care se întretăiau sub pieptul meu, rețeaua interioară densă de materii vâscoase și sânge. Eram acolo, doar eu cu mine, cercetând totul în jur cu un fel de disperare chinuită, dar eram și departe, mai sus de tavan, mai sus de acoperișul spitalului. Știu că nu are logică, dar în timpul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
A, era să uit: și resemnare. Venind dinspre ușa de la intrare a bibliotecii, adică intrând odată cu fascicolul de lumină ce tăbăra gata decupată, pe fereastra ușii ciocnindu-se de lumina grea, difuză din interior, parcelată în umbre aproape obosite și vâscoase, soția directorului Sima părea coborâtă din rama unui somptuos tablou, ca un personaj din lucrările lui Van Gogh, Edward Munch sau Carl Shagall. Nu. Iozefina nu poate veni de aiurea-îmi murmuram în gând adeseori așteptând-o cu nerăbdare - Sunt sigur
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]