10,163 matches
-
înaltă, nici prea scundă; nici prea grasă, nici prea slabă ș.a.m.d. Dar era absurd și contrar cu totul bunului simț! Se pare, însă, că folosea cuvintele „absurd” și „perfect” ca sinonime. Prostul de el! Chiar nu știa că veșnica lege a selecției nu ține seama de modele? Însă avea să afle aceasta curând, căci, deși niciodată nu auzise de cuvântul „fatalitate”, fatalitatea auzise de el. Ea i se făcu cunoscută în magica clipă, în care se îndrăgosti... Marius nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
etern al viciilor - atributul oamenilor slabi -, se vede că pe Victor nu-l mai îndemna altceva la apropiere acum, decât numai natura, din care răzbătea frumos parfumul teiului de mai, ce îi oferea o aceeași rece resemnare... El simțea același veșnic dor apăsător în conștiință și mistuitor în suflet, pe care fiecare om sensibil îl simte, atunci când se gândește la absența definitivă a cuiva iubit. Totuși, cu putere de stăpânire și cu demnitate sporite, el nu uita deloc să își repete
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Cred că se vede destul de limpede și pentru mine, și pentru ceilalți, că sufăr greu de o boală care presupune un leac dintre cele mai rare și mai scumpe. Iar boala aceasta, ei bine, eu socotesc a fi însăși nestatornicia, veșnica mea nestatornicie, o nestatornicie vie, puternică, care nu îmi dă nicio dovadă că s-a săturat de mine și că dorește să mă părăsească. Și, chiar dacă aproape că am ajuns să mă resemnez cu prezența ei în sufletul meu, încă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și era și ea adânc emoționată. Pentru dânsa, cuvintele Adrianei fuseseră ca un adevărat izvor de duioșie vie; se simțise că porniseră din inimă. Era profund mișcată, răscolită de-a dreptul în suflet. Totuși, cu eforturi, ea își păstră același veșnic înveliș aspru și tăios al firii sale, iar, după câteva clipe de gândire intensă, îi aruncă însuflețită replica Adrianei, într-un stil pur caracteristic: - Și ce mai aștepți, draga mea, să încărunțești de tot? Dezrobește-te odată! Demisionează! Din inimă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot mai mult de biserică și de falsele dogme, falșii intermediari Între dumnezeu și om - care amenințau mereu cu „talpa iadului”. Se pare că aceste nenorocite de dogme prindeau foarte bine la cei oropsiți de soartă și aflați sub jugul veșnicei sărăcii. Nu de veșnicia ca veșnicie ne era nouă teamă atunci, ci de această „Împărțire” a pâinii... Eu făceam parte, din nefericire, din pătura săracă a acestei lumi, a acestei Întrupări ”fără sens”, aruncată, fără vină, În vacarmul tuturor suferințelor
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ai la Îndemână „masa” ce poate fi manevrată cu ușurință... de ce să n-o faci! Câtă perfidie În această lume a minciunii și a haosului! Desigur, fiecare regulă are și excepții. Nu pot nega faptul că, În afara vânzătorilor de „viață veșnică și fericită”, nu există reprezentanți ai lăcașului de cult, de Înaltă ținută morală, care doresc binele și liniștea În această lume. Eiiiiiiiiiiii... Mă cutremuram de câte ori vedeam această poză apocaliptică. O vreme am crezut cu toată ființa că chiar așa stau
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ascultă ploaia Și nu te Întrista! Cuvântul ei - curgând În picuri Un soare arzător Îl va usca. Și parcă aud - curtenitor vântul, șoptindu-mi: E timpul să te bucuri!” Cu drag, Valentina 1 iulie 2006 Nu poți lega o prietenie veșnică cu timpul. Cine a crezut că poate face un legământ cu această curgere universală, s-a Înșelat amarnic. Nu poți auzi cuiele, bătute În taină În copacul pe care chiar În clipa de față Îl admiri, șezând la umbra i
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
până au fost ispitiți să muște din aceste 180 poame Înterzise, de alungarea lor din rai; de asemenea, nam putut să nu mă gândesc la toate păcatele strămoșești, la fratele meu drag, Ionel, la tatăl meu, amândoi plecați spre cele veșnice, și cum aș fi putut uita de toate nefericirile mele!? Cât de greu imi era sufletul Încărcat de lacrimi, asemenea unor ploi mohorâte, În care s-au cuibărit Înfinite tristeți. Am plâns o vreme, cu lacrimi fiebinți, În care flăcările
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ajuta și ea pe mulți care o duceau mai greu. Viața și-a trăit-o până-n ultima clipă în frică și dragoste de Dumnezeu, Unicul care a ajutat-o să treacă prin toate încercările vieții. Înainte de a trece la cele veșnice, a stat câteva zile la pat. Vecinele veneau toate pe rând și stăteau cu ea, ca să nu moară fără lumină. Se îngrijea de ea o vecină, căreia îi lăsase moștenire casa. Își prevăzuse momentul când urma să moară și îi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întâmplare, plecase de Paștele blajinilor cu soțul și cei doi copii ai lor, la părinți, în ospeție. Merseră toți la cimitir la mormintele buneilor și a unui frate care murise. Înainte de a se face pomenirea tuturor celor trecuți la viața veșnică, un grup de cântăreți, cu preotul în frunte, înconjurau cimitirul de trei ori, cântând: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând...”. Printre cântăreți, Alexandra îl văzu și pe primul ei învățător. Purta un steag în mâini și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
care nu se sfârșesc niciodată, de muncile câmpului, de copii, de bărbați și de boli, de lumea în schimbare cu care nu țin pasul și le pare străină, de vise la care au renunțat, de greutăți și de singurătate, de veșnica grijă a zilei de mâine care te face să nu gândești mai departe de blidul de mâncare de pe masă, dar și despre prietenie, întrajutorare, voie bună, feminitate, proiecte și speranțe pentru o viață mai bună. Grupul s-a schimbat și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
și cărora li s-e închinase ca unor icoane, și ceea ce ei i se părea și mai grav, să facă sex în loc de dragoste. "Vrei să știi ce înseamnă un degeabist?", a întrebat fiul ei cu cinismul său superior, în timp ce mesteca veșnica lui gumă. Este un concept descoperit de mine. Degeabistul este omul cu atributele tari ale peștelui din vremea comuniștilor. Atunci șeful statului va spus, va decretat că pentru a trăi o viață rațională trebuie să mâncați pește. Chiar scrisese pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pentru asta?" "Nu, nu am, a răspuns Silvia, dar băgăm mâna în contul tău, numai așa cu vârful degețelelor, și facem o casă ca un palat". De aici le-a venit sfârșitul căsniciei, pe care toți, inclusiv Silvia, o considerau veșnică. Dar pentru Silvia, Mihai a rămas un fel de referință. Se lăuda cu legătura lor peste tot. A vrut cu tot dinadinsul să mă ducă să îl cunosc pe Mihai. Din clipa în care am intrat la el în apartament
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de gânduri nespuse, corpul tău era aprins de dorințe neîmplinite, el a mai căscat o dată îndelung, în mijlocul străzii, ți-a zâmbit cu zâmbetul acela catifelat și s-a scuzat ca întotdeauna, "te rog să mă ierți, dar sunt foarte ocupat", veșnica scuză, și tu nu te mai saturi de aceste umilințe, nu poți renunța la el, imaginea lui ți-a intrat în corp, în creier, în piele, nu este clipă să nu-l vezi, să nu-l auzi, ești bolnavă de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fiind îngrijită de la distanță atât de mine, cât și de sora mea, iar în ultimele săptămâni de viață de soția mea Eugenia, care i-a ținut lumânarea aprinsă împreună cu vecinele Domnica Preutescu și Glicheria Mihalache. Chiar dacă a plecat în lumea veșnică la vârsta de 78 de ani, golul imens rămas în suflet m-a însoțit până la nașterea celei de-a doua fiice, Ana-Maria, în anul 1983. Dumnezeu s-o ocrotească acolo în ceruri, în seninul lumii de dincolo, pentru sufletul ei
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
damf de miros dulceag, de cadavru În descompunere, mi-a inundat nările până În sinuși, dezmeticindu-mă și obligându-mă să grăbesc pașii. M-am oprit să cumpăr pâine. Din același loc de unde cumpăr de obicei. Nu mai era brunețica știută, veșnica zâmbitoare, cu tenul de culoarea pâinii pe care o vindea. Era o tipă nouă, mătăhăloasă, Într-un trening albastru, peste ai cărei pantaloni Îi atârna un drăgălaș colac de grăsime. Un băiat blond, aflat la rând Înaintea mea, i-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-și sugea mereu obrajii când devenea Îngândurat (i se spunea „Scrumbia”). Locuia În scară cu mine. Era administrator de când s-a dat În folosință clădirea asta cu trei scări și patru etaje. Se purta tot timpul proaspăt ras și În veșnicul său costum maro. Un tip inflexibil, morocănos, care se supăra, pe bună dreptate, pe rău-platnici. Dar cel mai rău se supăra (devenea chiar violent) pe cei care murdăreau ori scrijeleau pereții blocului, desenând inimioare străpunse, chipuri intenționat deformate (tot felul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
povestit; și în nici un caz înainte de masă. — Ești sigur? Mă duc să ascult muzică până e gata masa. — Ăsta e doar un pretext ca să stai cu privirea pironită în tavan. — Îți pasă? Ieși cât putu de repede. În cameră domnea veșnica singurătate, care parcă începuse să îi împrumute glasul, mirosul, în curând și înfățișarea. Ar fi preferat să se poată depersonifica, să iasă din el însuși și să o ia de la început; sau pur și simplu să sfârșească ce începuse. Puse
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
spiță de jos. Era, însă, frumos. Frumos, nevoie mare! și iscusit. La fel, iscusit, nevoie mare! I-au fost suficiente aceste două atribute, ca să ajungă mare miliardar. și, cu orice femee dorește, la picioare. Dar, cu ce preț? Cu prețul veșnicului zbucium, cu veșnicul neastâmpăr; cu veșnica sete de bani și de femei! Dar, nici una dintre aceste devenite de-acum metehne, nu i-a adus și nici nu-i va aduce, vreodată, liniște. Nu. Pentru că, la bani, se impune să ai
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Era, însă, frumos. Frumos, nevoie mare! și iscusit. La fel, iscusit, nevoie mare! I-au fost suficiente aceste două atribute, ca să ajungă mare miliardar. și, cu orice femee dorește, la picioare. Dar, cu ce preț? Cu prețul veșnicului zbucium, cu veșnicul neastâmpăr; cu veșnica sete de bani și de femei! Dar, nici una dintre aceste devenite de-acum metehne, nu i-a adus și nici nu-i va aduce, vreodată, liniște. Nu. Pentru că, la bani, se impune să ai tot timpul, gândul
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Frumos, nevoie mare! și iscusit. La fel, iscusit, nevoie mare! I-au fost suficiente aceste două atribute, ca să ajungă mare miliardar. și, cu orice femee dorește, la picioare. Dar, cu ce preț? Cu prețul veșnicului zbucium, cu veșnicul neastâmpăr; cu veșnica sete de bani și de femei! Dar, nici una dintre aceste devenite de-acum metehne, nu i-a adus și nici nu-i va aduce, vreodată, liniște. Nu. Pentru că, la bani, se impune să ai tot timpul, gândul; altfel, le poți
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
își punea o aluniță artificială roșie. Mi-o reprezint destul de bine pe baiaderă, mama mea, în sari de mătase colorată, brodat cu aur, fața și pieptul descoperite, un fular de brocart aruncat pe părul greu, la fel de negru ca noaptea cea veșnică; avea cocul înnodat la ceafă; brățări îi împodobeau încheieturile mâinilor și gleznele, purta o floare de aur în nări, ochi întunecoși, turcmeni, voluptuoși, dinți strălucitori, dansa cu gesturi lente și ritmice, în sunet de sitar, tamburină, lăută, cimbal și trompetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
facem eforturi pentru a ne recăpăta conștiința de sine și de lumea exterioară. Este tot chemarea morții. Când, culcat în patul meu jilav și mirosind a transpirație, pleoapele mi se îngreunau și mă pregăteam să mă abandonez neființei și nopții veșnice, toate amintirile mele șterse, toate angoasele îmi reînviau; teama de a nu vedea penele pernei mele transformându-se în lame de pumnal, nasturii vestei mele devenind la fel de mari ca pietrele de moară, pâinea spărgându-se ca paharul care cade pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în moarte. Abia atunci, în sfârșit, și-ar găsi aparența naturală? Dar, chiar și în acest ultim stadiu, aspectele pe care voinței mele ironice îi plăcuse totdeauna să le imprime trăsăturilor mele n-ar fi făcut să subziste semnul lor veșnic? În orice caz, tocmai înțelegeam de ce eram capabil. Devenisem conștient de capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să revii pe orbecăite dacă nu lăsai lucrul și nu porneai la timp de dincolo de râu. Nu mai știu cum se chema acel râu. Într una din acele zile de ger năprasnic, avea să treacă Alexandru, soțul Hildei, la cele veșnice. În fracțiuni de secundă, bradul la care tăiaserăm o lună de zile și mai bine, aflat în cădere, îl agățase pe sas cu o creangă, ca o cange, îl trântise fulgerător la pământ și-l străpunse ca o sabie prin
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]