1,234 matches
-
straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui de animal putred slăbesc. Orașul risipit se adună înapoi. Mici vieți născute pe uscat împung monstrul cu ace și cuie, îl hăcuiesc, revendicându-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă pentru iarna care vine. Coioții îi lustruiesc oasele până ajung de un ivoriu strălucitor. Pe sub coastele lui uriașe, arcuite, trec mașini. De vertebrele șirei spinării lui atârnă semafoare. În curând, din oasele lui răsar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
loc mlaștini. Eu zic să te ferești. Fii cu ochii-n patru. E în interesul tău“. Îți vine să crezi? M-a amenințat de-a dreptul. — Te cred, spuse ea. Eu te avertizez de ani întregi. El chicoti - crănțănitul unei veverițe. Să mă feresc? — Nu toată lumea de prin părțile astea crede că păsările sunt mai importante ca oamenii. Păsările astea sunt cel mai mare avantaj al acestui loc. Ai zice că oamenii își dau seama de chestia asta. Dar nu, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
teoria aia cu cele trei mașini - a fost ideea impostoarei. E disperat s-o pună la îndoială. Caută o ocazie ca să-i recruteze pe băieți. O găsește, într-o după-amiază rece, când vin să-l ia pentru un transport de veverițe. Una dintre specialitățile lui Rupp: toată vara împușcă la el în curte veverițe cenușii cu pușca cu alice, apoi le înghesuie în congelator până când adună suficient de multe ca să justifice un drum afară din oraș, ca să scape de ele. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o pună la îndoială. Caută o ocazie ca să-i recruteze pe băieți. O găsește, într-o după-amiază rece, când vin să-l ia pentru un transport de veverițe. Una dintre specialitățile lui Rupp: toată vara împușcă la el în curte veverițe cenușii cu pușca cu alice, apoi le înghesuie în congelator până când adună suficient de multe ca să justifice un drum afară din oraș, ca să scape de ele. Atunci își iau toți trei binocluri, vreo două navete de bere, niște cârnați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de ele. Atunci își iau toți trei binocluri, vreo două navete de bere, niște cârnați și un sac plin cu rozătoarele congelate și se îndreaptă spre o mică fâșie de prerie necultivată, de lângă South Loup. Construiesc o mică piramidă de veverițe pe câmp, își instalează tabăra la o sută de metri depărtare și așteaptă venirea condorilor. Rupp se dă în vânt după astfel de chestii, ar sta toată ziua și s-ar uita. Cathartes aura, strigă el, când încep să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
condorilor. Rupp se dă în vânt după astfel de chestii, ar sta toată ziua și s-ar uita. Cathartes aura, strigă el, când încep să se rotească deasupra capetelor lor. Ave, Cathartes aura, de parcă ar fi niște chestii biblice, iar veverițele - ofranda lor pe rug. Și chiar e biblic, într-un fel - norul lor colcăitor. Mark și Duane sunt în jeanși și hanorace. Rupp e în șort și tricou negru; frigul nu-l atinge. Își instalează tabăra și se relaxează. Discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
americancă sau ce? Vorbesc codificat. Unul zice: știi ce-ar trebui să-și pună Britney în jurul gâtului ca să arate bine? Iar celălalt răspunde: Picioarele? După o vreme încep să-l calce pe nervi pe Mark. Se uită la grămada de veverițe. Dar de fapt tu de ce omori chestiile astea? îl întreabă pe Rupp. Pentru că ele îmi omoară cele mai bune și mai adevărate roșii. E în fișa postului lor, zice Duane-o. Orice rozătoare care se respectă trebuie să dea iama într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că Mark Schluter ridică un pic vocea. La fel și Rupp și Cain. E un pic cam deranjant, ca să respectăm adevărul. Se opresc cu toții un minut, pur și simplu stau și se uită la condorii care scormonesc în grămada de veverițe. Dar picnicul s-a terminat, practic. Ar trebui să mergem la tine acasă, zice Rupp. Să ne uităm pe scrisoarea aia de la Gardă. Nu trebuie să-mi faci mie favoruri, îi spune Mark. Dar își strâng lucrurile și se îngrămădesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ținut departe. Când veneam de la drogherie, mă duceam în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin erau mai mari acum, și n-ai fi zis că poiana fusese vreodată curățată. Câteodată pe sub pini țopăiau iepuri și veverițele alergau în sus și în jos pe trunchiurile lor. Mama stătea pe pământ sub pini și se uita în sus la crengile lor. Stăteam puțin de vorbă cu ea, însă nu prea reușeam s-o fac să spună mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și purta la brâu o bandulieră. Pe moment nu i-am acordat nici o atenție, deși mi se păruse suspect să pleci la vânătoare într-un loc aflat atât de aproape de oraș; nici nu știam dacă e legal, și oricum, în afară de veverițe nu cred că mai avea ce să vâneze. Acum că aflasem cum stăteau lucrurile îmi restructuram amintirile și zâmbeam. Când am privit-o pe Mama Mare părea din nou cufundată în meditație. Mișca imperceptibil maxilarul și iar m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Motown, a devenit pentru o vreme „Arsenalul Democrației“. Iar În pensiunea de pe Bulevardul Cadillac Tessie Zizmo Își face unghiile de la picioare și aude sunetul unui clarinet. Marele hit al lui Artie Shaw, Begin the Beguine, plutește În aerul umed. Face veverițele de pe firele de telefon să Înțepenească, ridicându-și atente capetele ca să asculte. Face frunzele merilor să foșnească și cocoșul de pe giruetă să Înceapă să se Învârtă. Cu ritmul ei rapid și melodia Învolburată, Begin the Beguine se ridică peste grădini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
structura neterminată, pe o saltea subțire. Tradiționalist fiind, s-a abținut de la carne, alcool și dulciuri pentru a-și purifica sufletul și a primi inspirația divină. Până și pensula Îi era ca la carte, făcută din vârful unei cozi de veveriță. Încet, În doi ani de zile, s-a ridicat Hagia Sophia noastră din cartierul de est, nu departe de autostrada Ford. Era o singură problemă. Spre deosebire de pictorul de icoane, Bart Skiotis nu lucrase cu inima curată. Se dovedi că folosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Lângă bordură sunt parcate mașini. Trecem pe lângă peluze și mobilier de grădină, pe lângă căsuțe suspendate și bazine pentru păsări. Când mă uit În sus, la coronamentul de ulmi, cerul tocmai Începe să se lumineze. Pe ramuri se mișcă păsărele și veverițe. Într-un copac s-a Înțepenit un zmeu. Pe o cracă a altuia se leagănă tenișii cuiva, cu șireturile legate. Chiar sub ei văd un indicator. E ciuruit de gloanțe, dar reușesc să-l citesc: Pingree. Dintr-o dată Îmi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine poate, din această existență și din această prezență n-am să regăsesc decât ruini, spuză și râsul ca un clinchet al Veveriței. (Cel mai tare) În acest fragment are loc o dublă mișcare poetică: în primul rând, o tentativă de neantizare a realului (înțelegând prin aceasta nu neapărat "vidarea" lui, ci devitalizarea, văduvirea de "duh"), în urma căreia poetul, precum luptătorii din Țiganiada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă modernă a romanticului Sehnsucht nach dem Tode: Veveriță, îngân, simt că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se plimba, m-am uitat la felul În care Își ține mîinile. Oare mîinile acestor oameni vorbeau ? Toată dimineața am privit mîini ce se legănau pe lîngă corpuri, se ascundeau În buzunare, netezeau părul răvășit de vînt, salutau, arătau către veverițe, se făceau pumn, aruncau alune, erau băgate În nas, scărpinau la prohab sau țineau alte mîini. Toate mîinile Își vedeau de aceste treburi fără să rostească nici un cuvînt. Am mîncat iarbă. De două ori am zbughit-o și am Înhățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aruncau alune, erau băgate În nas, scărpinau la prohab sau țineau alte mîini. Toate mîinile Își vedeau de aceste treburi fără să rostească nici un cuvînt. Am mîncat iarbă. De două ori am zbughit-o și am Înhățat niște alune aruncate veverițelor. Nu mi-au ajuns. Nu mîncasem ca lumea de o zi și ceva. Mă simțeam slăbit, iar slăbiciunea mă făcea să-mi fie frică. Aproape se Întunecase cînd le-am văzut apropiindu-se, două femei cu o fetiță Între ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
un soi de icnet, ah ah ah, poate că rîdea, după care fetița a Început să țipe, după care am pierdut șirul exact al evenimentelor. Unii oameni strigau „Șobolan, șobolan !” O voce de bărbat a zis „Evident că nu-i veveriță”, o altă voce a spus „E turbat”, și o a treia a zis „Rabie”, și au Început să vorbească toți odată. A venit un bărbat cu un baston și a Încercat să mă Împungă cu el În burtă. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
a sfredelit cu toată forța În timpul nopții, și a doua zi dimineață abia puteam Înainta aruncîndu-mă Înainte cu picioarele din față, atît de tare mă durea. Am mîncat iarbă. Din ascunzătoarea mea, am văzut un bărbat dînd de mîncare la veverițe. Stătea pe o bancă de lîngă mine cu un sac de hîrtie În poală, iar veverițele se urcau pe el și-i luau alunele dintre degete. Lăcomia și degradarea vieții sălbatice din America. După un timp, a părut că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Înainte cu picioarele din față, atît de tare mă durea. Am mîncat iarbă. Din ascunzătoarea mea, am văzut un bărbat dînd de mîncare la veverițe. Stătea pe o bancă de lîngă mine cu un sac de hîrtie În poală, iar veverițele se urcau pe el și-i luau alunele dintre degete. Lăcomia și degradarea vieții sălbatice din America. După un timp, a părut că s-a plictisit. A Întors sacul invers și toate alunele s-au vărsat pe bancă și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
-i luau alunele dintre degete. Lăcomia și degradarea vieții sălbatice din America. După un timp, a părut că s-a plictisit. A Întors sacul invers și toate alunele s-au vărsat pe bancă și pe jos. Bărbatul a plecat și veverițele au venit repede și au Început să Înhațe alunele și, cînd au crezut că n-a mai rămas nici una, au plecat și ele. Însă le scăpase una, o vedeam pe iarbă lîngă piciorul băncii, la doar un metru și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
asta poate fi de ajuns să nu-ți plătești singur sau să-ți plătească firma, ca oamenilor obișnuiți, biletul de avion.“ Am oftat mulțumit și m-am așezat lângă Elena, care tot drumul a chicotit urmărind pe un ecran o veveriță agățată în cârlige de rufe. 2. Întoarcerea Aproape mi se terminaseră cei 370 de dolari pe care mi i-a dat ICR-ul, așa că am hotărât să mă întorc la București. Mai aveam o bancnotă de 50, cu care m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
simțurile astupate de prejudecăți, gelozie sau răutate, spune Kim Ki-duk, așa că să nu ne obosim să ne întrebăm cât de vizibil sau de invizibil era eroul. Filmul său desface planurile. Vedeți, nu e nevoie să mergi într-un sanatoriu cu veverițe ca să faci o baie de liniște.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
o scorbură, în care stăteam cu picioarele. Chiar la începutul verii găsiserăm scorbura asta plină de ascuțitori de plastic, chinezești, de-o bogăție de culori pastelate care ne-a tăiat respirația. Erau peste cincizeci, reprezentând tot felul de animale blânde, veverițe cu cozi groase și răsucite, iepurași albi, cai cu balansoar, căprioare din Disney, broscuțe cu ochi albaștri. Se mai aflau rachete roșii și verzi, butoiașe roz-transparente, broaște țestoase și girafe cu gâtul lung și coada mobile. Cu o seară în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prigoana. Traian născocea tot felul de mecanisme romantice de apărare: organizase și printre băieți, și printre fete o rețea în care circulau permanent bilețele și semne tainice. Prindeam câteodată și câte un astfel de bilet pe care scria de exemplu: "Veverițo, spune-i calului să se ducă la castel" și ne chinuiam ore întregi să ne dăm seama cine e calul, cine e veverița și unde e castelul. Apoi am început să găsim prin buzunarele și sub pernele noastre bilete pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]