4,713 matches
-
idol care se sfărâmase de la prima încercare. După amiază ieși de la serviciu, plictisită la culme la gândul că o să petreacă niște ore lipsite de noimă. Era acea căldură iute de primăvară ce-ți moleșea sângele. Se deschise la haină, privi vitrinele, mașinile, oamenii. La marginea trotuarului zări un câine mort, era rigid, cu abdomenul umflat, cu ochiul rotund deschis, roșiatic, înțepenit în gol, ca la o păpușă defectă. Repetă mecanic o formulă știută din copilărie: Părul tău să putrezească și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în timp ce aștepta la stop, s-a ridicat vălul, e timpul să mă mai ocup și de mine. Încântarea ei voită era subminată de o dezamăgire mocnită. Nu prea știa cum să se ocupe de ea. Se privi în oglinda unei vitrine și tunsă cum era nu se mai recunoscu. Parcă nu mai sunt eu își zise cum să mă pot apropia de mine când sunt o străină? Intră într-un expres. Privi către farfuriile pătrate, cu mâncarea aburind, își alese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși imaginea ei reflectată în vitrine îi infirma senzația.. Slăbise, avea încheieturile fragile, un aer fantomatic. Imposibil să găsească în ea atâta forță cât să poată ajunge la prietena ei Fana, căreia îi promisese că se vor revedea după un an de absență. Ca să o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vântul făcea să i se împleticească poala rochiei printre pulpe, știa bine că are un picior frumos, delicat, și cu fața ascunsă în dosul lentilelor mari ale ochelarilor, se simțea minunat. Acum se îmbracă, își spunea în timp ce trecea agale prin fața vitrinelor, poate introduce grăbit aparatul de ras în priză, sau poate, nu, nici nu se uită în oglindă, știe că are suficient farmec cât să îl apere de un dram de neglijență. Sidonia grăbi pasul. În definitiv nu era nici o rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce? Se putea întoarce fără să simtă vreun regret, se putea oricând întoarce. Să intre în autoservire și să cumpere ceva de mâncare dacă tot a ieșit. Dar nu intră în autoservire și nici în aprozarul care avea expus în vitrină lădițe cu struguri negri. Merse mai departe parcă supărată pe cineva din ea. Bărbatul o aștepta sus pe trepte, lângă vitrină, coborî către ea când o văzu apărând. Îi sărută mâna. Avea gulerul la palton ridicat, era nebărbierit, încercănat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mâncare dacă tot a ieșit. Dar nu intră în autoservire și nici în aprozarul care avea expus în vitrină lădițe cu struguri negri. Merse mai departe parcă supărată pe cineva din ea. Bărbatul o aștepta sus pe trepte, lângă vitrină, coborî către ea când o văzu apărând. Îi sărută mâna. Avea gulerul la palton ridicat, era nebărbierit, încercănat, nu arăta așa jovial cum păruse la telefon. Filmul l-au văzut în tăcere. Un film fără prea multă acțiune, se insista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Acum avea timp pentru toate, aproape că-l invidia, deși știa bine că odată ajunsă la anii lui va fi de mult o femeie apusă, nici cel mai absurd gând nu-i va da dreptul să spere. Se privi în vitrine. Arăta bine, așa de departe, avea o alură chiar tinerească. Oare? Un copil îi tăie calea, trăgea după el o jucărie zornăitoare, se enervă un pic era superstițioasă, pe urmă își aminti că-i tăiase calea un copil, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O deranja gândul că este urmărită, avea impresia că atitudinea ei căpătase ceva artificios, că nu se mișcă normal, se simțea hărțuită, căuta în urmă, încerca să memoreze pe stradă figurile oamenilor, intra în magazine, se oprea la câte o vitrină, un joc stupid, fără doar și poate parcă era un fluture, un exemplar bun de prins în insectar. Dar micile ei manevre, învățate de prin filme, se dovediră a fi inutile, nu reușea să depisteze nici un om suspect, parcă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
m-am împăcat cu gândul că strecoară fărâme din viața mea privată în românele lui. Nu-i deloc plăcut. E... că și cum ți-ai vedea hainele vechi, lucrurile pe care credeai că le-ai aruncat la gunoi, expuse în vitrina unui magazin pentru săraci. Dar așa măcar mă puteam îmbărbăta că, în afară de mine, n-o să știe nimeni că-s ale mele, fiindcă mai schimba lucrurile și le mai amestecă. Dar asta a fost cu totul altceva... — Înțeleg de ce ești atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
la mica universitate Petru Maior din oraș. Un oraș suficient de mare ca să aibă o universitate. Când a cunoscut-o, se chinuia să instaleze un cort la Casa Vacanței. Operațiune delicată și pe un vârf de munte, darmite Într-o vitrină cât un lighean. Se Întorcea de la facultate cu o franzelă sub braț, și cam fără chef. Avea griji, și nu puține: plata chiriei la fiecare doi ale lunii, plus taxele pentru apartamentul său În care nu locuia, abonamentul R.T.V. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu credea nici o iotă din ce spunea că simte, dar observa că lucrul acesta Îi făcea mare plăcere Iolandei, care Îl strângea și mai tare În brațe, În timp ce ochii ei verzi Încetau să-l mai vadă. Într-un colț al vitrinei se afla un mic dreptunghi de metal auriu pe care se putea citi numele gestionarei de la Casa Vacanței, Împreună cu adresa ei exactă și numărul de telefon. Pentru orice eventualitate. Întâmplător, era și un pasionat fotograf amator. Rezultatele sale de până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prin cantitate puteau eventual sugera aspirația spre perfecțiune a distinsului universitar. Amatorismul său declarat, cu ostentație chiar, Îl proteja de o judecată prea severă din partea cunoscătorilor, diletanți ei Înșiși, dar Într-un sens superior. Cică. Se mai uită o dată În vitrină, de data asta ca să-și verifice ținuta și intră În magazin cu nonșalanța unuia de-ai casei. Mirosea a cauciuc. Jumătate din Încăpere era ocupată de biciclete. Rezemată de teracotă, șefa fredona un cântec. Fost basist al trupei de rock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prima chenzină, se așeză apoi pe un scaun și Începu să acompanieze vocea guturală a gestionarei. Ea Îi mulțumi făcându-i cu ochiul și trecu la un cântec care Începea cu nemuritorul vers „Iubito, de departe-ți scriu...” Femeia din vitrină Își vedea nestingherită de lucru. Monta o spirtieră la jumătatea distanței dintre cortul portocaliu și crengile firave ale unui brad din plastic. Totul pe un fundal montan de mucava. Șefa se sătură de cântat chiar după prima strofă. Privea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de șapte zile la Cracovia, cu trenul. Erau tot acolo. Putea deci să Întrebe: Cât face cortul? Doamna Corlan făcu ochii mari. El repetă Întrebarea, deși regreta deja gestul. Prea târziu ca să mai dea Înapoi, mai ales că femeia din vitrină Își terminase Între timp lucrul și asista curioasă la discuția lor. Păi... bâigui șefa, vinovată parcă. Îl iau, zise el fără șovăire și fără să fi Înțeles prețul. S-a zis cu Polonia, continuă el În gând cu amărăciune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mic semn. Dispăru după o perdea de pluș care masca ușa depozitului de unde se Întoarse cu un minunat cort cenușiu. O culoare pe care Petru o detesta. Singura bucată de două persoane. Toate celelante sunt de patru. Dar cel din vitrină? Întrebă el fals dezamăgit de Întorsătura pe care o luau lucrurile. Se vedea din nou În tren, printre tineri mai mult sau mai puțin cunoscuți, scoțând câte o vorbă când și când, din amabilitate, atent mereu la schimbarea grăbită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mereu la schimbarea grăbită a decorului. Speranțele sale erau cu totul Îndreptățite, Întrucât nimeni n-ar cumpăra un cort cenușiu fără riscul de a contrazice bunul-gust, În cazul său remarcat chiar și de doamna Corlan. Și Încă ceva: obiectele din vitrină se puneau În vânzare abia la rearanjarea ei, când devenea anacronică, vetustă, adică peste două, trei luni. Era salvat! Cel din vitrină? Șefa se lumină la față, bucuroasă că i se oferă totuși ocazia să-și dovedească simpatia față de profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de a contrazice bunul-gust, În cazul său remarcat chiar și de doamna Corlan. Și Încă ceva: obiectele din vitrină se puneau În vânzare abia la rearanjarea ei, când devenea anacronică, vetustă, adică peste două, trei luni. Era salvat! Cel din vitrină? Șefa se lumină la față, bucuroasă că i se oferă totuși ocazia să-și dovedească simpatia față de profesorul preferat al fiului ei, eminent student, la Litere. Vi-l dau pe ăsta! Iolanda, adună, te rog, cortul. Îl cumpără dom' profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pusă pe seama tablourilor și, nu În ultimul rând, a timidității adolescenței. O timiditate pe cale de dispariție totuși. Avea motive suficiente să se teamă de acest lucru. Ușa se deschise În sfârșit cu destul elan, și În fața sa apăru femeia din vitrină, cu cortul portocaliu În brațe. Nici măcar nu era Împachetat cum s-ar fi cuvenit, ci făcut ghem ca o parașută pe care trebuie s-o Îngropi după ce ai fost „desantat” În teritoriul inamic. Înaltă, osoasă, gura mare, ochii verzi ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întredeschisă. În stradă, Își puse pe cap gluga Îmblănită a parkalei și, strângând bine În pumn curelele sacoșei, porni spre Poștă convins că până la urmă va Înțelege ce vrea să zică acest „noi”. 17. Chipul lui zâmbea amar În oglinda vitrinei cu băuturi. I se părea chiar că pendulează, abia perceptibil, ca limba unui clopot transparent. Ca să scape de el Își mută privirea spre linii. Peronul larg dispăruse cu totul sub zăpadă. Firma de neon a restaurantului o colora În mov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apropia și ea de treizeci și de ani. O vârstă ca oricare alta, la urma urmei. O perspectivă care n-o sperie și n-o emoționează. Va mai munci douăzeci, se va pensiona și va muri. Tot ea aranja și vitrina magazinului „Viața de apoi” al lui Otto Wellmann. De ce să nu beneficieze și el de exigențele bunului gust? Avea dreptate patronul. Așa că, o dată pe lună, trecea și pe acolo. Detesta coroanele de hârtie. Ca să n-o supere, patronul a amenajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zicea Alida Übelhart mângâindu-și nepoata. Iar fiica mea, o târfă! Nu știu cu cine seamănă. Să fie asta adaptarea? Se aplecă asupra ei și Îi sărută fruntea. Nu mai avea febră. Peste două zile va merge din nou la vitrinele ei. Stinse lumina și ieși În vârful picioarelor. Nu-și dorea altceva decât să ajungă acasă. Acasă la ea. Își puse gluga și trase fermoarul jachetei până sub bărbie. Zăpada Înghițise orașul cu case și oameni cu tot. Lumina lină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ale mașinilor. Fata care valsa a ferit tekelul, dar s-a lovit de un taburet și a căzut. Garderobiera a strigat: Ce faci, toanto? Stagiaro! și și-a văzut de lucru. Domnul Cioia a abandonat șahul ca să scoată dintr-o vitrină o sticlă cu spirt medicinal și un tampon de vată. Genunchiul fetei sângera și domnul Cioia se bucura să Îl poată atinge. Tot el l-a Întrebat pe Petru: ce vrei, Petre? Să mă tund, a zis Petru. Bine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cuvintele evanghelistului: „Ce ați ieșit să vedeți in pustie? O trestie legănată de vânt?” (Matei, 11:7) Ochii săi arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de tot odată cu trestia. 13. Mai privi o dată În jur: machete de vitrine, desene, afișe, colecția veche de Domus Împrăștiată peste tot, soba albă de teracotă, desenele lui Szántó Înnobilând pereții scorojiți din loc În loc, apoi trase ușa după ea fără părere de rău. Pocnetul yalei, liniște, coborî o treaptă, se Întoarse ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trăiți, veni răspunsul, cum ieșiți imediat pe dreapta, după magazinul de sicrie al lui Wellmann. Știa tutungeria, știa și magazinul de pompe funebre „Viața de apoi”. Acum câțiva ani, Însă, era a statului. Amândouă prăvăliile erau deschise. La Wellmann În vitrină doi Îngerași gonflabili vegheau un sicriu de stejar Îngropat sub coroane de flori artificiale. Pe o lespede funerară din polistiren se putea citi următorul text: „Sicrie, coroane, lumânări servim. La orice oră din zi și din noapte și la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dincolo să-și savureze primele fumuri. Și cum v-ați hotărât? Întrebă Petru Într-un târziu. Îl știi pe Wellmann? Din vedere. E de ajuns. Să știi că se pricepe și la vii și la morți. Asta se vede după vitrină, zise Petru. Are gust... Să știi că are. A venit la mine acum vreo zece zile și numai ce mi-o spus: Bejane și Iustine, că așa mă cheamă, cum și semnez de altfel, Îmi vând mormântul... Am rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]