931 matches
-
după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei, Țara Hațegului, Țara Maramureșului, Țara Bârsei. Termenul "țară" are sensul medieval de provincie istorică, delimitată geografic, însă acesta s-a perpetuat și după întemeierea statuluide pildă, "Țara Românească", iar domnul (stăpânul) era și voievod
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii de la sud și est de Carpați aveau o viață politică autonomă în cnezatele și voievodatele lor. Acțiunea lui Litovoi era o tentativă de emancipare din starea de vasalitate față de regatul ungar (cf. DRH D, I, p. 30-34 și 34-35). Fapta sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care a durat până în 1276-1277, când a luat sfârșit prin lupta dintre cele două părți. În plan politic, prin acțiunea sa, el și-a eliberat țara (voievodatul) de vexațiunile impuse, în calitate de vasal, prin stipulațiile Diplomei din 1247. În plus, el a încercat să-și extindă autoritatea asupra unor teritorii supuse coroanei ungare aflate dincoace de Carpați, se pare că, în dreapta Oltului, el a preluat teritoriile aparținând cnezatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un crez politic și un plan de concentrare sub o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi nu a însemnat și dispariția voievodatului său, care și-a continuat existența plătind tribut suzeranului (regelui), sub conducerea lui Bărbat, fratele său, ceea ce indică o practică succesorală ereditară în aceeași familie (dinastie). O astfel de familie provenea din acei "maiores terrae" (stăpânii pământului), menționați la 1247
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dări), judecarea unor pricini (cauze), organizarea militară, apărarea teritoriului și ordinea lăuntrică. Se închegase un întreg aparat de stat, alcătuit din slujitori nobili, viitori mari dregători feudali, prin existența acestor funcții se prefigura viitorul mecanism statal medieval. În paralel cu voievodatul lui Litovoi din dreapta Oltului (Oltenia), în partea stângă a lui, în Muntenia, în zona Argeșului, se conturase un alt centru de putere, o "curte" voievodală, în jurul unei fortificații (cetăți) de piatră și a unei biserici în stil bizantin, care datau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o parte și de alta a Oltului, și de a deveni leagănul statal al Țării Românești. Astfel, la răsărit de Olt, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în împrejurări obscure, capătă consistență acțiunea de unificare și neatârnare statală, în aria voievodatului lui Seneslau, nucleul statului muntean. Această obscuritate, de fapt, penuria documentelor istorice, a reprezentat temeiul (osatura) tradiției istorice endogene, în principal muntenească, de coloratură câmpulungeană, prin care nașterea Țării Românești era pusă pe seama unui "ctitor" de stat, numit Negru Vodă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unei țări, afirmarea unui "mare voievod", venit de dincolo de munți, așadar din afară, peste toți ceilalți voievozi de la sud de Carpați. P. P. Panaitescu a fost primul istoric care a sugerat că reușita lui Basarab (de fapt, Thocomer) în unirea voievodatelor românești sud-carpatice s-a datorat nu victoriei împotriva tătarilor, ci abilității diplomatice de a se înțelege cu ei! Iar aceasta, subliniază el, nu s-a întâmplat în 1290-1291, ci puțin mai târziu, în 1299, după moartea lui Nogai. Numai Sergiu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Numai Sergiu Iosipescu, în volumul colectiv deja citat, "Constituirea..." (p. 59) scria că "nimic nu îndreptățește negarea posibilității întemeierii, chiar și în condițiile dominației tătare". Concluzia fără echivoc a lui Djuvara este că numai admițând această posibilitate, construirea unui mare voievodat (stat) românesc, între Carpați și Dunăre, în intervalul 1290-1301, nu mai pare atât de enigmatică (neverosimilă), iar Negru Vodă nu se mai înfățișează ca un personaj de legendă.13 Evenimentele care au avut loc în jurul lui 1290, înfățișat de cronicile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
muntene ca an al "descălecatului" din Făgăraș, ne ajută să-l identificăm pe acela care, în mod real, a putut conduce pe românii dintre Carpați și Dunăre: Tihomir, nume slav, sau Thocomer (lat. Thocomerius). El este acela care a condus voievodatul muntean și care acoperă finalul secolului și data "descălecatului". Numele său, Thocomer, este cuman, ca și cel al fiului și urmașului său, Basarabă (a), ceea ce este absolut firesc dacă ne raportăm la faptul că, între 1091-1241, ei au dominat spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sudul Dunării, războiul dintre Imperiul bizantin și Țaratul bulgar, condus de Ivailo, conflict perpetuat sub Andronic II, care era confruntat cu puternicul rival sârb, Ștefan Uroș II Milutin. Aceste conflicte din preajma teritoriului românesc sud-carpatic au înlesnit acțiunea de coagulare a voievodatelor existente într-un singur stat. Deși epoca aceasta ce precede apariția statului este dintre cele mai obscure, izvoarele scrise și cercetările arheologice duc la concluzia că secolul XIII este un moment al organizării statale. Etapele genezei statale a Țării Românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre cele mai obscure, izvoarele scrise și cercetările arheologice duc la concluzia că secolul XIII este un moment al organizării statale. Etapele genezei statale a Țării Românești se pot reconstitui pornind de la străvechile "țări", unele cu origini dinainte de anul 1000, voievodate cu sorgintea în uniunile de obști teritoriale, ancorate pe sate libere și pe stăpâniri cneziale, existente încă în secolul al XII-lea. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se manifestă tendințe de unificare teritorială: după acțiunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dinspre vest, odată cu includerea Severinului în componența firească a statului de la sud de Carpați, poate cu ajutorul lui Bărbat, voievodul din "Litua", poate printre primii care vor fi acceptat supremația voievodului de la Argeș. Se poate spune astfel că trecerea de la "țară" (voievodat) la stat s-a făcut "pe tăcute", nefiind oglindită în documentele vremii.14 Ce s-a întâmplat cu Tihomir (Thocomer) nu știm, nici cât a domnit sau alte împrejurări ale stăpânirii sale. Vorbind despre începuturile Țării Românești, P. P. Panaitescu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde unul din cneji, cel al Moscovei, a devenit reprezentantul celorlalți cneji față de hanul tătarilor, a obținut supremația și, mai pe urmă, unificarea teritoriilor rusești sub sceptrul său de mare cneaz. Ne întrebăm dacă aceasta n-a fost și situația voievodatului de la Argeș față de ceilalți voievozi și cnezi din Muntenia, el a devenit unificatorul țării, cu ajutorul tătarilor, al căror reprezentant era pentru toată regiunea sud-carpatică. Aceasta nu este, deocamdată, decât o ipoteză...Vom face însă să se observe că este în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de fapt, Thocomerius (lat.). Basarab era urmașul, îndepărtat, al lui Seneslau, voievodul de la Argeș, prin urmare, el s-a ridicat din acest centru politic. P. P. Panaitescu consideră, eronat, că Basarab a fost întemeietorul țării (nu Tihomir), el a unit voievodatele sud-carpatice, cu el încep cele mai vechi pomelnice din biserici și mănăstiri, nu se cunoaște nici un domn înaintea lui. Prima mențiune a lui Basarab datează din 1324, atunci ar fi început domnia lui. Dar când a avut loc, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încep cele mai vechi pomelnice din biserici și mănăstiri, nu se cunoaște nici un domn înaintea lui. Prima mențiune a lui Basarab datează din 1324, atunci ar fi început domnia lui. Dar când a avut loc, de fapt, întemeierea țării ? Unificarea voievodatelor românești de la sud de Carpați s-a împlinit nu în 1290, cum scrie "Letopisețul cantacuzinesc", ci după această dată, și anume după moartea hanului Nogai, în 1299, deci actul întemeierii s-a înfăptuit între 1299-1324. Nu știm cu certitudine în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țara valahilor", fără a oferi și alte amănunte. Declinul temporar al Hoardei de Aur, la sfârșitul secolului al XIII-lea, odată cu moartea lui Nogai, în 1299, a fost exploatat de căpeteniile formațiunilor politice de pe teritoriul Moldovei, pentru închegarea unui singur voievodat (stat). Din cronica lui Ottokar de Styria aflăm o știre importantă, potrivit căreia Otto de Bavaria, venind în Transilvania, în 1307-1308, a fost reținut de voievodul Ladislau Kan și apoi trimis ca prizonier la un voievod valah, care stăpânea "dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politice locale (voievodate), unificate prin întemeiere, menționată de relatarea "descălecatului lui Negru Vodă", este o realitate ce limpezește procesul intern de organizare a statului. Este vorba despre cooperarea a doi factori: autoritatea centralizatoare a întemeierii și elementele aristocratice din fruntea voievodatelor mici care i s-au închinat. 2. Originea transilvană a întemeierii statelor medievale românești este un fapt istoric, confirmat de documente, în cazul descălecatului Moldovei, amintit numai de tradiție, în ceea ce privește Țara Românească. Faptul istoric se află pe linia logică a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numele lor nu-l cunoaștem. Nimic nu ne împiedică să considerăm pe ducele Olaha, de la 1247, apreciat, confundat cu cnejii ruși și ruteni, ca fiind ceea ce-l indică numele: un voievod român. Dar forma ungurească a numelui, Olaha, indică că voievodatul era sub dominația regatului Ungariei, dovadă că, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dominația acestuia s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a numelui, Olaha, indică că voievodatul era sub dominația regatului Ungariei, dovadă că, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dominația acestuia s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona dintre sudul Poloniei și nordul Moldovei (precum "Țara Șipenițului"). Este o coincidență semnificativă că voievodul "Olaha", de sub dominația tătară, de la 1247, este menționat în același an cu voievozii români de la sud de Carpați, în Diploma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la "bruteni", ci la "pruteni", adică români din regiunea Prutului superior. La rândul său, Mihail Dan era de părere că "brutenii" sunt, de fapt, prusienii de la Marea Baltică. Acest conflict în care au fost implicați românii, denotă, consideră Brătianu, existența unui voievodat vechi, în secolul al XIII-lea, în partea de miazănoapte a Moldovei, cuprinzând Țara Șipenițului și nordul Moldovei.25 Constituirea statului de-sine-stătător Moldova Izvoarele narative din secolele XIII-XIV atestă la est de Carpați mai multe formațiuni politice locale, însă numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub numele de Episcopia Milcovensis. Ulterior, aflăm că stăpânitori (boieri) locali preluaseră pământurile episcopiei deducem că, și la est de Carpați, existau acei "maiores terrae", viitoarea aristocrație feudală. În Moldova, nu se știe sigur dacă ținuturile, la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-i pe Ștefan și Petru, fii ai lui Ștefan Mușat (1394-1399). Această controversă s-a amplificat la istoricii moderni români, care i-au considerat pe Ștefan și Petru pretendenți la tron, fie în Moldova, fie în Țara Șipenițului, privită ca voievodat aparte, neintegrat încă Moldovei. Să precizăm că Țara Șipenițului, adică teritoriul cuprins între Prut, Nistru și Ceremuș, fusese inclusă în regatul polon odată cu Rusia Mică, iar încorporarea la Moldova s-a făcut mai târziu, după zălogirea Pocuției lui Petru Mușat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autonomiei lor și introducerea comitatului. Dragoș s-a întors în Maramureș, unde regele i-a răsplătit serviciile aduse, în timp ce împotrivirea populației locale (est-carpatice) față de "provincialii unguri" și oamenii susținuți de ei-feudalii maramureșenia crescut. Adevărata întemeiere a Moldovei a început de la voievodatul de pe valea Izei, cu centrul la Cuhea, unde se afla un domeniu întins, cel mai apropiat de Moldova, cu care Maramureșul avea legături. În fruntea împotrivirii locuitorilor Maramureșului față de politica ungurească se afla voievodul Bogdan din Cuhea. Cine era acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
proprii.34 Cauzele imediate ale "descălecatului" lui Bogdan sunt dificil de precizat: o stare conflictuală cu regele Ludovic sau comitele Maramureșului, dar o altă ipoteză ar fi chiar reușita lui Dragoș și a grupului său de a accede la conducerea voievodatului (mărcii) din Moldova. Cronicarul regelui ungar Ioan de Târnave arăta (scria) referitor la acțiunea lui Bogdan: "Bogdan, voievod român din Maramureș, adunând pe ai săi a trecut în taină în Țara Moldovei, ce era supusă Coroanei ungurești, dar din cauza vecinătății
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]