1,090 matches
-
avut succes. Mai mult decât atât, el a fost întâmpinat mereu cu mare ostilitate, mulți ruși considerându-l un trădător, principalul vinovat de distrugerea URSS. Suntem în plin paradox: pe de o parte rușii înșiși, în frunte cu iubitorul de votcă și de țară, Elțîn, au cerut independența Rusiei, adică desființarea Uniunii Sovietice, iar pe de altă parte, îl urăsc pe Gorbaciov pe motiv că ar fi dus de râpă aceeași Uniune Sovietică. Explicația nu poate fi găsită decât în istoria
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
de mult, și anume că unele mari regiuni rusești ar cam vrea să se separe de Moscova. Guvernatorul regiunii Omsk -regiune cu o întindere mai mare de câteva ori decât România și Președintele Parlamentului regional, după câteva pahare bune de votcă, se înfuriau pe guvernul de la Moscova și ziceau că abia așteaptă să se separe. Dimineața "uitau" ce-au spus seara, dar la următoarea recepție, după alte câteva pahare de votcă, o luau de la capăt. Nu cu mult timp în urmă
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
România și Președintele Parlamentului regional, după câteva pahare bune de votcă, se înfuriau pe guvernul de la Moscova și ziceau că abia așteaptă să se separe. Dimineața "uitau" ce-au spus seara, dar la următoarea recepție, după alte câteva pahare de votcă, o luau de la capăt. Nu cu mult timp în urmă se prăbușise elicopterul în care se afla generalul Alexandr Lebed, guvernatorul regiunii Krasnoiarsk, fost comandant al armatei ruse în Cecenia și al Armatei a 14-a din Transnistria. Gurile rele
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
din lunca Homorodului și potecile pădurilor. El a devenit zețar, la "Someșul", singura tipografie atunci în oraș. Culegea literele de plumb una câte una din căsuțele de pe mesele zețăriei. Bea lapte ca să se apere de atacul plumbului iar cu prietenii votcă, ca să uite de necazuri. Lui îi datorez primele numere din Poesis... Nu știu ce i-aș spune... Dar prietenii morți prea curând, poeții pe care i-am avut alături în fundul "provinciei" mele din Nord: Alexandru Pintescu, Dorin Sălăjan, Ion Baias, Emil Matei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a făcut. Sigur e că am evitat mereu "viața literară", turbulentă și boemă. Din păcate, boema se bucură de un nemeritat prestigiu la noi. Între restaurant și bibliotecă, scriitorul român alege de cele mai multe ori viața între halbe și sticle de votcă. Nu sunt un sfânt, nici măcar un ins cu vocație monahală, dar sincer mă îngrozesc să constat că nenumărați confrați pot fi găsiți cu regularitate la restaurant sau la cafenea. E adevărat, la restaurant se consolidează gloriile, acolo se fac alianțe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ajungeau la vechea tipografie rusească (de prin 1960,1965) a fostului ziar județean de partid Dâmbovița, colegii noștri de la București deșertau pe masă pungă de plastic plină cu bani, noi, în cel mai bun caz, destupăm câte o sticlă de votcă, rapid volatilizată. La zețărie, la linotip, la calandru, la rotativă, la fălțuire, oriunde în tipografie sau la depozitul de expediție era nevoie de bani sau udeală. Altfel, nimeni nu lucra. Plus că trebuia să ne facem rost singuri de hârtie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Mai ales că aveați atunci, la Revoluție, 25 de ani. I. De ce a căzut comunismul ? Din zodia peștilor • Tinerețea sau revolta familială • Unde sunt rădĂcinile Alinei • Medic în preajma Revoluției • Cioran și Ceaușescu • Planul la copii - ospiciul ca refugiu • Originile corupției • Votca SĂniuța și țigările Carpați • Secera și buldozerul A.M.P. : Am împlinit 25 de ani în martie 1989. Începuseră primele mișcări în Ungaria, în Germania de Est, în Polonia. Lumea începuse să demonstreze și în Uniunea Sovietică. În Republica noastră Moldova
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
-l împiedicăm să vorbească. La Izvoru Mureșului, în mod privilegiat, ca să ne cumpere bunăvoința, exista Pepsi, ceea ce nu se mai găsea deloc în anii respectivi. În același timp, era un mic bar de la care puteai să-ți cumperi cele‑ bra votcă SĂniuța, aceeași cu care ne țineam zilele și când eram trimiși la munci agricole... O filtram prin pâine, că noi, fiind studenți la Medicină, știam că are resturi de alcool metilic, din cauza căruia poți orbi. Era o porcărie foarte periculoasă
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Noi eram sculați la 6 dimineața și trimiși la cules porumb ; studenți la Medicină, până în anul șase am fost. Și cu ce ne țineam noi la 6 dimineața, uneori după 15 octombrie, când știuleții erau înghețați bocnă ? Ne țineam cu votcă SĂniuța și cu țigări Carpați. V.A. : Ați fumat ? A.M.P. : Da, da, am fumat țigări Carpați. Mi-amintesc și acum că un coleg al meu care m-a văzut fumând mi-a zis : „Vai, să te vadă bunică-ta
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
ați întrebat ce regret și ce nu regret. Asta-i partea pe care n-o regret ! Deci n-aș da niciuna din taberele mele de muncă de atunci sau din scandalul pe care-l făceam la Izvoru Mureșului, unde turnam votcă SĂniuța în sticlele de Pepsi pe jumă‑ tate băute și din partea de sus a amfiteatrului, Ăla de îndoctrinare, dădeam de-a dura sticlele, le rulam zgomo‑ tos în timp ce vorbeau tovarășii de la partid. Nu pot să vă spun ce scandal și
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
casa noastră cufundată în întuneric, cu excepția bostanilor sculptați ale căror fețe începeau deja să se surpe. Încă mai simțeam ușurarea resimțită de Robby atunci când începusem să mă îndepărtez, împleticindu-mă. În biroul meu mi-am turnat un pahar mare de votcă și am ieșit pe veranda care dădea spre piscina iluminată, spre curtea din spate, mărginită de câmpul imens care dădea spre pădure. Pomii arătau întunecați și contorsionați sub lumina portocalie a lunii. Am sorbit o gură de votcă. Și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mare de votcă și am ieșit pe veranda care dădea spre piscina iluminată, spre curtea din spate, mărginită de câmpul imens care dădea spre pădure. Pomii arătau întunecați și contorsionați sub lumina portocalie a lunii. Am sorbit o gură de votcă. Și m-am întrebat: oare luminile intermitente semnalate de oameni pe cerul cenușiu în timpul lunii iulie să fi fost cumva legate de disparițiile acelor băieți, care începuseră cam în aceeași perioadă? Alte explicații posibile mă făceau să sper că această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sisteme de alarmă activate. M-am prefăcut interesat de varietatea bomboanelor primate de Sarah. Jayne mă ignoră. Robby abia dacă îmi aruncă o privire, după care urcă sus la el. Înapoi în camera de oaspeți, înfruptându-mă din sticla de votcă, nu puteam să mă gândesc decât la un singur lucru, doar două cuvinte. S-a întors. Sâmbătă, 1 noiembrie 9 a f a r ă M-am trezit în camera de oaspeți din cauza zgomotului mașinii care împrăștia frunzele moarte, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bine, până când mi-am dat seama că eram complet îmbrăcat (nu era un semn bun) și nu-mi aminteam deloc cum adormisem aseară (idem), ceea ce a înmugurit într-un spasm de anxietate. Am sărit imediat din pat, răsturnând sticla de votcă cumpărată ieri - dar era goală (alt semn rău). Totuși, Ketel One sugera faptul că teama mea era rezultatul mahmurelii și nimic altceva - eram în siguranță, eram în viață, eram bine. Însă am avut o reacție mai puțin entuziastă văzând cana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Binobee, un joc-video despre o albină fermecătoare dar incapabilă să zboare, a cărei expresie de dezgust reușea de fiecare dată să mă alarmeze. Am mers în birou, am închis ușa și mi-am umplut o cană mare de cafea cu votcă (nu mai aveam nevoie de nici de mixer, nici de gheață) și am dat pe gât jumătate din conținut înainte de a încerca s-o sun pe Aimee Light pe celular. Așteptând să răspundă m-am așezat pe scaun la birou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Pauză, hărăituri. Dacă doriți, ne putem întâlni aici, în Midland, deși dacă luăm în considerare subiectul discuției noastre, aș prefera să vin eu acolo. Îmi lăsa numărul de mobil. Repet, vă rog, sunați-mă cât mai curând posibil. Am terminat votca din cană și mi-am mai turnat una. Când l-am sunat pe Kimball, nu voia să discute despre „asta“ la telefon, iar eu n-aveam chef să merg la Midland, așa că i-am dat adresa noastră. Kimball mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sofa italiană care ar fi trebuit să fie în celălalt colț al încăperii, dar acum trona sub afișul filmului Mai puțin decât zero. Lucrurile din biroul meu fuseseră din nou rearanjate. În timp ce Kimball începu să vorbească, eu mi-am băut votca încercând să înțeleg de ce eram atât de afectat de poziția mobilei din biroul meu. - Dacă vreți să verificați asta la departamentul de poliție, vă rog s-o faceți, zise Kimball. Am început să fiu atent. - Să verific...ce? Kimball făcu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Kimball umplu încăperea cu un sentiment distinct de anxietate, aproape palpabil. - Era un Sharpei, zise el. Am făcut și eu o pauză, analizând informația. - Asta e... chiar mai grav? am întrebat sfios și am înghițit automat încă o gură de votcă. - Sigur, e o rasă foarte rară de câine, mult mai rară prin părțile noastre. - A...înțeleg. De abia atunci am realizat că nu ascunsesem sticla de votcă. Era la vedere, pe biroul meu, destupată și pe jumătate goală. Kimball îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai grav? am întrebat sfios și am înghițit automat încă o gură de votcă. - Sigur, e o rasă foarte rară de câine, mult mai rară prin părțile noastre. - A...înțeleg. De abia atunci am realizat că nu ascunsesem sticla de votcă. Era la vedere, pe biroul meu, destupată și pe jumătate goală. Kimball îi aruncă o privire în treacăt înainte de a se uita în carnetul său. De unde stăteam puteam distinge un fel de hartă, o listă, numere, un grafic. - În ediția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Cazul a rămas nerezolvat, însă anumite detalii m-au tulburat. Pauză. Există câteva similarități pe care nu le-am perceput foarte clar la început. Atmosfera din cameră depășise stadiul de anxietate și intra acum în mod oficial cel de groază. Votca nu-și mai făcea efectul și am încercat să pun cana înapoi pe birou fără să-mi tremure mâna. Nu mai voiam să aud nimic, dar nu m-am putut stăpâni să nu întreb: - De ce? - Domnul Lawrence era în stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
protecție ale poliției... Mă ridicasem în picioare, iar genunchii îmi tremurau... și chiar nu mă simt foarte...hm, îmi pare rău, chiar nu mă simt bine. Camera era inundată de disperare, torente de disperare. Știam deja, pe jumătate beat de la votcă, trezindu-mă într-un ritm rapid, că detectivul Kimball nu va fi în stare să salveze pe nimeni și că mai multe scene ale crimelor vor fi pătate de sânge. Teama continua să mă verticalizeze. Am realizat subit că mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în holul cu tavan înalt și aceeași scară curbată conectând cele două niveluri, iar Mitchell începu să ia comenzi pentru băutura preferată a fiecăruia după ce copiii dispăruseră în camerele lor, iar Jayne mi-a aruncat o privire când am comandat votcă și gheață; i-am întors privirea în joacă atunci când s-a dat pe brazdă și a comandat un pahar de vin alb pe care știam că nu și-l dorea cu adevărat și ne-am conformat cu toții sporovăielii pe fondul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mare, modernă, în care reapăru tatăl meu. Groaza nu-mi mai dădea pace. Orice se putea întâmpla acum. Tata deschise ușa din inox a congelatorului și scoase o sticlă de Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta. Nu se mișcă și nici mu încercă să se ascundă. Dar tata nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
paharul în mână și încercă să intre grațios în bazin, dar se împiedică și stropi cu apă gresia spaniolă din jur, reușind în schimb să mențină paharul deasupra capului, protejându-l. Se cufundă în bazin, doar mâna cu paharul de votcă plutind deasupra bulelor mișcătoare de apă. Ochii mei rămâneau lipiți de monitor. Vă rog, am gândit. Vă rog, salvați-l careva. Îndată ce dădu peste cap restul de votcă, ieși din jacuzzi, întinzându-se după prosopul care zăcea pe șezlong. După ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]