7,506 matches
-
și ajuta, ca să știu ce să-Ți spun mereu despre ei, că în Tine este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor. Amin". Dumnezeu nu i-a îndeplinit această rugă; ne-a împrăștiat în toate zările lumii... Dac-ar mai trăi, bunicul nu i-ar mai putea porunci prea multe lui Dumnezeu, nu l-ar mai putea ruga decât invocând niște abstracții: sănătate, noroc, bucurie, fericire... Astăzi n-ar mai avea niciun farmec rugăciunile bunicului; acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
celui din antichitate. Dacă ar învia, Pericle s-ar simți, cu siguranță, acasă, între zidurile sale. Ar putea reface atunci oamenii chiar și stânca din apropiere de pe care le-a vorbit atenienilor Sfântul Apostol Pavel, iar Pericle, cu ochii în zare, îl va aștepta pe acesta să apară, dintr-o clipă în alta, pentru a-i mai binecuvânta încă o dată secolul de aur. Dar niciodată, nicio tehnologie, nicio minune din lume nu va reuși să reclădească atât de fericit pe ruinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fuge sufletul mai liber Și eu sunt foarte fericit, Luminile lucesc departe, Trăiesc emoții minunate Și e sublim doar lângă tine. Să te descopăr eu nu vreau, Și nici tu să mă știi pe mine./ De ce-ai plecat spre zări necunoscute De ce-ai plecat spre alte depărtări? Nu ai găsit oare aici nimica Ce să-ți oprească zborul, călător? Și de-ai fi spus măcar un cuvânt la plecare, Ai fi putut realiza că nicăieri, Oriunde mergi în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mine, Să te fure vraja mea, Să-ți fie drag și cald și să te simți și plin La gândul că vei pleca un mâine, Numai așa ai fi fost fericit pe deplin. Dar dacă tot ai plecat spre alte zări Ți-ai luat și zâmbetul și fericirea Și-ai luat lumea întreagă după tine Și ea-ți va lumina drumul în peregrinări. Și așa e bine, doar așa se poate, Să zbori, să râzi, să plângi și să admiri Trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
imaginile se întrerupea, uși se succedau ca într-o discotecă. Pe negru umblau culori în ritmuri și linii concentrice. Nu mai țin minte de când vederea nu i s-a mai părut atât de departe. Și luminile calde și moi din zare continuau să se miște, subțiri și întinse, înscriind pe ele niște cercuri minunate. Totul era mirific. Pe valuri potolite fui purtată de vrajă și sclipiri de aur îi căzură vrăjii din soare . Vroia ca apa să fugă. Vroia să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Era marșul nupțial al câtorva lucruri lipsite de viață, însă respirând iubire prin fiecare combinare dramatica a nuanțelor. Înaltul cerului părea mândru și fastuos, însă încărcat de o tristețe în care numai un suflet rătăcit vedea romantismul și fatalitatea. În zare, la orizont, părea că din albii nori se întrevede un univers mistic al poveștilor. Cerul, castelele, casele, până și covoare zburătoare și fortificații în vânt erau ale tale, într-o privire spre pământul depărtărilor, spre pământul altor tărâmuri. Iar sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
încălzea barca ce ne plimba lin înspre plopii de pe marginea apei, printre tufișurile de nuferi înfloriți. Și pentru a adăuga un strop de gingășie, din lună picurau clopoței de argint ce ne intonau un cântec de veselie, desfătându-ne. În zare un stol de păsărele treceau de pe o parte pe cealaltă a lacului. Noi, fetele, ce facem? Putem avea un viitor strălucit.... Într-o zi în oraș îi văzui pe Angi și pe Amélie la braț. Îi urmării până când o conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că îmbătrânirea-i înainte de vreme o căpătase de la nenumăratele poveri sufletești, poveri ce-i chinuiau cugetul tot timpul și i-l frământau, neînduplecându-se a-i da pace defel. Observându-l atent din semiprofil, acesta avea acea privire pierdută n zare, care, deși se slujește de ochii deschiși ai celui în cauză, nu sesizează niciodată altceva, decât doar punctul fix, spre care este îndreptată. Buzele uscate, care i se mișcau, confirmau faptul că acest om vorbea de unul singur și, deși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
știe să nască cele mai teribile istorii, înconjurate toate doar de intrigi bine țesute și de mister, ce au puterea de a schimba în întregime fața lucrurilor, dar care, în cele din urmă, ajung să se spulbere în cele patru zări, dispărând subit, nu înainte, totuși, de a băga nedumerire și curiozități de tot felul în oameni, îndemnându-i la clevetiri îndrăznețe, care cu greu se mai potolesc. Pe când traversam și eu un astfel de cartier periferic și profund angoasant, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o dată. Și aveau deplină dreptate, căci natura plăsmuise, în acest tânăr, tot ceea ce avusese ea mai ales. Astfel, capul său, potrivit de mare și chipeș din cale-afară, scotea la iveală doi ochi mici și verzi, pierduți mai tot timpul în zare, și în spatele cărora părea că se află mereu gânduri adânci și tulburi. Avea linia de contur a nasului hotărâtă, în stil grec, care, împreună cu bărbia pronunțată, ofereau vigoare întregului său chip, lăsând parcă impresia că spintecă văzduhul. Iar buzele sale
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
zăpăcești pe mine cu ele, te asigur! Ia zi-mi, că eu nu înțeleg deloc, de ce spui că speri? În ce speri? În ce te încrezi tu, de fapt, atât de puternic, atunci când spui că speri? Mai precis, către ce zări fericite îți zboară ție mintea, în momentele în care speri? La ce îți servește să te încrezi, cu atâta tărie și siguranță, în acest cuvânt înșelător, cel mai plin de prefăcătorie și de neadevăr dintre toate câte există și, totuși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
una cu piatra pe care își sprijină nimbul, doar sânii pulsează, plutesc într-o viață din care nu s-au retras încă, spre țărmul străvechi, ca un val. Îmi sprijin capul în palmă, brațele așezate cuminte pe stâncă, privesc în zare. Încep să înțeleg. La picioarele noastre se întinde coasta muntelui, un pârâu respiră sub un pin verde. Tăcere, acea claritate. Aerul rece, un fulg îl străpunge, din când în când. Un trunchi de copac, negru, se răsfrânge ca linia unei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
realitatea, aveam eu oare voie să privesc acest scaun invizibil ca pe o pură absență? Pe scena goală a teatrului kabuki, actorul, purtând somptuosul costum cu mii de culori și mii de luciri, își duce palma la ochi, privind în zare, și înțepenește în tăcere. În căștile cu explicații în engleză pe care le închiriaserăm la începutul piesei, o voce suavă ne spune, neatinsă de prea-marele care se întrupează în acel moment etern: now we are to assume that acum se
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
să-l importuneze cu telefoane, pe când făcea, poate, amor cu novicea aceea cu fundul mare și mintea scurtă... Câteodată numai îi trimisese niște semnale scurte, ca să se asigure că mai era prin America și nu apucase calea spre cine știe ce alte zări și ca să fie liniștită că era sănătos și teafăr. Răspunsurile lui veniseră și mai scurte, chiar precipitate, ca și cum mereu s-ar fi aflat în ședințe de board nesfârșite ori în deplasări grăbite între un loc și altul. Cam așa devenise
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ar fi fost prea mare. Bătea vântul. Nu mai ploua. Ieșea, tot mai des, soarele. Donna Iulia privea de-a lungul drumului; nu mai vedea bine. Pe Tim l-ar fi recunoscut, de la o anumită distanță. Orice drumeț ivit în zare o făcea să tresară. Tim n-ar fi venit pe jos. Avea de cărat o mulțime de bagaje. Nici în automobil, așa cum îl visase, știa că nu va veni. Dar cu o trăsură tocmită în fața gării, sigur. După trăsuri trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de cobe au ei nevoie în târg! După inundație se lăsase uscăciune mare; ploile din martie secaseră, parcă, ultimul nor. Localnicii, mulți încă țărani, cu vite și semănături, își frângeau gâtul tot scrutând înaltul. Cu palma streașină la ochi, urmăreau zarea; preoții se rugau; toată lumea se ruga. Uneori, spre amiază, se iveau nori grei; aproape se lăsa întunericul; fulgera: s-ar fi zis că va ploua potop. Dar vântul fierbinte risipea negura imediat, ca pe fum... Când a bătut iarăși orologiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în fântâni și în troaca porcilor epuizate, flămânde ori, poate, prea sătule. Trei zile a ținut povestea cu lăcustele; lăsând în urmă milioane de morți și de răniți, invadatorul, împins de un resort nevăzut, a pornit, umbrind pământul, spre altă zare. Data următoare, orologiul a bătut cu puțin înainte de a sosi vestea - printr-o telegramă fulger - că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat. Era ultima hotărâre, definitivă, după un recurs extraordinar în Capitală. Se făcuse dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
parcă nu existase vreodată. Sub roțile mașinii, era intactă; a încercat-o întâi cu piciorul, apoi cu mâna. A întors capul. În direcția de mers, panglica de asfalt se întindea ca o linie ce înțepa orizontul. Automobilistul a cercetat iarăși zarea din care venise. Un deșert cenușiu, peste care era așezat un cer vânăt. Fără pic de nor. Înapoi? Fără busolă, era de neconceput. Orice abatere, cât de mică, de la direcția exactă - și nu s-ar fi putut altfel - ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
superficialitate. „Ne vom face meseria perfect”, l-au asigurat cu toții. Regizorul a trecut iar la detalii. „Spațiul - în cadrele luate - va deveni tot mai uman. În depărtare încep să se profileze case, pomi, vii și oameni, firește. Apoi, tot în zare, dar într-un plan mai apropiat, începe să se deslușească, din ce în ce mai clar, amenințătoare, chiar urbea din care am plecat la drum, urbea noastră, de fapt. Coșuri de fabrici, clădirile unor bănci, un avion decolând, grămezi de gunoaie, automobile - din ce în ce mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cu toate deosebirile dintre dînșii; ș...ț același epicureism și scepticism, aceeași plăcere a îndeletnicirii cu lucrurile frumoase, același aristocratism rafinat". La Alecsandri, în spațiul familiar al Mirceștilor, vînătoarea se preface într-un prilej de reverii inofensive: Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcînd umbră pe vălcică. Vînătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe-o creangă rîd de arma-i lucitoare. (Vînătorul) Resursele de umor ale poetului, racordate
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
un drum înrudit va păși mai tîrziu poetul Ștefan Aug. Doinaș. Decorul silvestru îi deschide acestuia poarta ascensiunii supreme, vegheată și călăuzită de blîndele făpturi ale codrului: Intră-n pădure singur, pe-nserat, cînd ursu-și linge labele de miere și ruginișul zării, presărat pe creștete, vibrează a-nviere. în loc de pușcă, sufletul să-l ții în mînă, ca pe-un arc de abur, care cu vîrful sfintei nevinovății rănește totul fără vindecare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . împrospătează-ți arcul în izvor. Cînd fiarele cutează să te-nfrunte
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
compozite, înecați sublunari, stafii și climate de pe alte tărâmuri, deși cu toate datele lumii noastre: "ciocanele de bronz bubuie în ocnă/ - (ocneri de altădată taie sare) / e miezul iernei lumea-i înghețată bocnă/ țurțuri de sare - atârnă de pe cer pe zare (...) și sub cupola nopții cînd se-ntorn/ strigoii pe la casele vecine,/ maria oprișor domnaru cântă-n horn/ cu glas de crivăț bocete saline". De tot hazul rafinat suprarealist este transferul celebrului cuplu Don Quijote și Sancho Panza la Ocna Sibiului: "pe unde
Cartea figurilor de sare by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7848_a_9173]
-
multe/ Și să coboare molcom suspinul să-mi asculte.// Când auzit-a vântul ce-i cer cu neobrăzare,/ M-a măsurat în grabă din cap până-n picioare/ Și-a năvălit asupră-mi, cu gând să mă doboare/ Urlând în toată zarea că asta e sfidare.// -Ascultă, pământene! - îmi zise plin de ură -/ Tu crezi că măreția-mi de oameni se îndură?/ Nu te-ai uitat la tine? - ești doar ca o furnică/ Și sigur și simțirea îți e la fel de mică.// - îți
Poemul și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7859_a_9184]
-
în schimb decât cu rău?". Împinsă la extrem, sinceritatea devine necreditabilă, trece în poză. O poză din cîteva hașuri, făcută la comandă, ca picturile de chei mușteriilor nerăbdători. Prețioasă prin parcimonie, dedicația devine bagatelă, facondă prin risipirea ei în toate zările. Prieten cu-ntregul univers, din cei disprețuiți, odinioară de Moličre, Minulescu își administrează bine o popularitate pe care n-o ascunde, îngroșînd rîndurile burtă-verzimii literare. Aceea care se nutrește, ca putere simbolică, ,dedicînd broșuri la dame". Un rol, altminteri, onorabil
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]