1,218 matches
-
Am plătit a doua oară pierzând dragostea. Am plătit a treia oară pierzând onoarea. Nu mai am de pierdut decât viața speriată din mine. Mi se învîrtesc toate prin cap, amintiri, spaime, speranțe. În același vârtej. Uneori îmi vine să zbier. Destul! Am plătit destul. Sau poate că nu plătim niciodată destul? Apoi îmi vine să-mi plâng de milă. Dar îmi e rușine de doctorul B. Nu vreau să mă vadă așa. Comportîndu-mă ca un... Sânt doctor, totuși. Și, culmea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu ochi ficși, goi. Mi s-a făcut frică. M-am stăpânit, să nu vadă. Și ca să-mi dau curaj am strigat la el. "Cum te cheamă?" Nimic. Nici un rezultat. Am bătut cu pumnul în masă. "Cum te cheamă?" am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. "Ce-ai zis?" Nu sânt nebun", bâigui el. "Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă și mai mult decât de rușinea pe care o pățise Marta și am zbierat: "Cine sânt nemernicii? Arătați-mi-i!" Întrucât nimeni nu mă auzea în continuare, am izbit cu patul puștii în masa de care mă sprijineam. Atunci Profetul mi-a aruncat o privire neagră și cât eram de beat tot am citit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așa mi-a zis Filip, și ar fi păcat. E frumoasă, aș suferi să rămân fără ea". Într-una din zile, Călugărul i-a dat de băut Mopsului și acesta, mai puțin obișnuit, s-a îmbătat criță. A început să zbiere, să insulte crunt pe cine se nimerea. A doua zi i-a tras de limbă pe toți: "Ce-am spus? Nu cumva am făcut o prostie?" Se temea parcă să nu fi dezvăluit o taină pe care o ținea ascunsă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
chiar dacă a scăpat neciomăgit de mineri, ca și Liiceanu de altfel, care a fugit la Paris. Cu ajutorul ortacului său Pleșu, ministru în guvernul Roman. Tustrei vor fi niște eroi ai tranziției politice și economice. Ne adunam cu toții în piață și zbieram, cântam și ascultam vrăjiți vorbele pline de înțelepciune ale marilor intelectuali ai nației. Uneori îngenuncheam în fața lor: atât de mult ne plăcea tot ce le ieșea din gură... — Dar tu n-ai îngenuncheat. — Eu n-am îngenuncheat, pentru că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
doi, trei și pac, în două picioare. Șase. Două picioare din nou. Mă întorc și sar perfect. Pac! Pac! Pac! Iau piatra și acum să încercăm la patru. Moșu Costel a ieșit la poartă și ne privește cum țo păim, zbierăm și aplaudăm. Credeam că a ieșit să ne certe că facem gălăgie la el la poartă și speriem curcile. Dar nu-i așa, ne întreabă dacă nu vrem niște mere, că abia a cumpărat de la piață. Ne e greu să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ca la noi, și câțiva copii care se joacă, dracu’ știe ce, pe un povârniș. — Lecanoșt, deța! Todor Jivkov! Nu zaieț, nu pagadi! urlă Motanu spre ei. Ăia se opresc. Unul, în pantaloni scurți și cu o mutră de pițigoi, zbiară și el ceva, arătându-ne degetul mijlociu. Motanu dă din mână a lehamite, scoate o țigară boțită dintr-un buzunar și-o aprinde cu gesturi de expert. Trage adânc în piept de două ori și mi o întinde. N-apuc
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cerne și mă frământă. Alo. Vocea necruțătoare mă prăbușește de la înălțimea celor unșpe centimetri, de pe culmile blănii mele de șinșila împrumutate. Vocea lui, cea mai iubită. Ștefan, reușesc să articulez în telefon, mă aud șoptind cu obrajii înțepeniți, în timp ce creierul zbiară că nu, nu se poate. Ștefan, rostesc, obișnuindu-mi buzele din nou cu fie care literă, în timp ce mintea repetă ceea ce știa toată lumea, ceea ce ziarele scriseseră acum doi ani, dispărut în misiune, atac cu bombe capcană, mama lui primise medalia, decorat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
luni. Și Meme: nici nu eram în țară atunci! Vreți să vă spun cum am stat închis într-o cameră de hotel, păzit de niște români de la ambasadă, care îmi aduceau morcovi și ceapă să mănânc?! Nu mă interesează! a zbierat Ilușcă, nu mă interesează! Nu interesează pe nimeni! Despre asta n-ai voie să vorbești! Ți s-a spus să nu vorbești! Și, ca și cum n-ar fi auzit ce spusese, a continuat: poate că în adunarea generală nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că m-am apucat și n-am mai făcut asta de nu mai țin minte, în orice caz nu în vremea de când te știu. Nu-ți spune nimic faptul ăsta? Știi că îmi vine să cânt zilnic și maică-mea zbiară la mine că prea sunt zgomotoasă când ea vrea să se odihnească? Și tu mă rogi să nu plec... Să mă întorc la ce? Să mă întorc și să aștept unul din acele trei-patru momente dintr-o viață când voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
japonezi, care Însă, În mod surprinzător, Îl Întîmpinară cu strigăte mînioase. CÎnd, ajunse la terasă văzu că erau membrii altei patrule. Caporalul Îi dădu niște ghionturi și Îl Împinse spre straturile de flori, punîndu-l să curețe crengile de lîngă piscină. Zbierînd ceva În germană, Îl aruncă pe Jim pe alee și Închise poarta de fier forjat În urma lui. Casele din jur, luminate de soare, erau acum niște lumi Închise, În care se Întorsese pentru scurt timp la copilărie. CÎnd o porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de la intrare. Purtau un fel de cămăși albe cu mîneci largi, care le fluturau În jurul brațelor. Jim era sigur că mama sa venise acasă și-l saluta pe unul dintre musafirii ei. — Basie! SÎnt japonezi... Jim Îl auzi pe Frank zbierînd și văzu că siluetele erau doi soldați japonezi ieșiți din schimb, În chimonourile lor militare. Soldații Îi văzuseră și strigau către ușa deschisă. Un sergent În uniformă ieși din lumina lămpii cu petrol care umplea holul. Se opri pe treapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
decît Jim, cu fețe copilărești și nas fără oase. Stăteau lîngă avioanele lor În lumina fierbinte a soarelui, gonindu-și nervoși muștele de la gură, cu chipurile Încordate, În timp ce șeful escadrilei Îi saluta. Chiar și atunci cînd Îl ovaționară pe Împărat, zbierînd răgușiți la auditoriul de muște, nici unul dintre tunarii de la antiaeriană nu-i remarcase, iar soldatul Kimura, traversînd peste straturile de roșii ca să-l cheme pe Jim de la gard, părea uimit de preocuparea lui. Jim deschise manualul de latină și Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
aproape cinci ani.“ Și părintele a zis: „De, mie nu mi se pare că ar face ceva prea important. Spune-i să mai iasă din casă și să meargă la lucru.“ — Nu-i de mirare că nu pot suferi biserica, zbieră Ignatius. Ar fi trebuit să fii biciuită chiar acolo, în confesional. Uite ce, Ignatius, mâni te duci și-ncerci în alte locuri. Sunt o grămadă de slujbe-n oraș. Am vorbit cu domnișoara Marie-Louise, bătrâna care lucrează pentru nemți. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fure chiflele! Chemați poliția! Ignatius împinse căruciorul îndărăt și-l lovi pe George drept între picioare. — Aoleu! Vezi ce faci, țicnitule. — Ajutor! Hoțul! — Taci dracului din gură! spuse George, trântind la loc capacul. Ești nebun de legat. Știi asta? — Ce? zbieră Ignatius. Cum îndrăznești să-mi vorbești atât de impertinent? — Matahală sonată și tâmpită ce ești! mârâi băiatul ceva mai tare, apoi se îndepărtă, târându-și picioarele și zgâriind trotuarul cu tocurile cizmelor. Cine mai vrea să mănânce ceva atins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de telefon îngrămădite într-o nișă a mesei ei de lucru și după ce căută cu o lupă, răsfoind paginile, dădu un număr. Domnul Levy formă numărul și o voce răspunse: „Bună dimineața. Curățătoria regală“. — Dă-mi cartea aia de telefon, zbieră domnul Levy. — Nu! se răsti domnișoara Trixie, lovind cu palma teancul de cărți și ținându-l bine cu unghiile proaspăt vopsite. Dacă ți le dau le pierzi. Găsesc eu numărul corect. Trebuie să vă spun că prea sunteți nerăbdători și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mirosea ca un chioșc de ziare. Grăbește-te! Nu avem timp să înscenăm un tableau-vivant aici, în fața casei. — Chiar ai de gând să stai acolo? întrebă Myrna, aruncând teancul de foi cu însemnări prin ușa din spate. Sigur că da, zbieră Ignatius. N-am de gând, firește, să mă așez pe locul din față, capcana aceea a morții pentru toți cei ce merg pe autostradă. Și acum urcă-te în căruciorul ăsta și dă-i drumul să plecăm de aici. — Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse Logan apăsând cuvintele și Încercând să păstreze un ton neutru. Și tatăl a fost informat că Richard a dispărut? Era a doua oară când punea această Întrebare În interval de o oră. Deja știa răspunsul. Nu e treaba lui! zbieră vecina, pe un ton cât mai Înveninat cu putință. Și-a cedat toate drepturile nenorocite când nu a vrut să Își recunoască fiul. Gândește-te cum e pentru bietul copil să treacă prin viață ca un bastard! Oricum, Împuțitul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu un șurub și o piuliță vesele. În reclamă scria „DESCHIS 24 DE ORE“, astfel că Logan formă numărul. În urechi Îi răsună tonul de apel, iar și iar. Tocmai era pe punctul de a Închide când o voce aspră zbieră În urechea lui: — Garajul Broastane! — Alo? zise Logan, când Îi reveni auzul. Ești Ewan? — Cine e? — Sunt comisarul Logan McRae de la Poliția Grampian. Sunteți patronul lui Darren Caldwell? Brusc, vocea de la celălalt capăt al telefonului deveni suspicioasă. — Și ce dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de mănușa Însângerată ca să și-o dea jos. Avea o gaură zdrențuită: chiar În bucata cărnoasă dintre degetul mare și arătător. Sângele pulsa roșu și se scurgea pe salopta albastră și În zăpadă. — Ce-ai făcut? Agentul Steve continua să zbiere, așa că cineva Îi arse una. Logan nu era sigur, dar avea impresia că fusese ticălosul de Simon Rennie. — Steve! zise Rennie, luându-și avânt să-i mai ardă una. Ce s-a Întâmplat? Ochii polițistului Steve erau sălbatici, ațintiți asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gâtul murdar al salopetei. L-am apucat. Eu... Eu voiam doar să vorbesc cu el. Să-i spun ce cred despre el... Își mușcă buza și privi În jos la cusătura care ținea perna la un loc. A Început să zbiere și l-am pocnit. Doar ca să tacă din gură. Să termine. Doar că n-am putut. Să mă opresc. Am continuat să dau și iar să dau și iar să dau... Isuse, se gândi Logan, și noi care credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
doi care cercetaseră casa, ieșiți În față! A luat-o pe agenta Watson. Căutați pe fiecare stradă, la fiecare ușă deschisă, orice găsiți! Stătura așa un moment, privind la silueta ghemuită a agentului Simon Rennie de pe podeaua bucătăriei. — Mișcați-vă, zbieră Logan. Aceștia porniră. — Cum se simte? Întrebă el, pășind pe deasupra corpului Întins și deschizând ușa din spate, permițând astfel unui zid de aer rece să se prăbușească În Încăpere. — A Încasat o lovitură urâtă În ceafă. Respiră, dar n-arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu rezonanță Înaltă, sfâșietor, care-și găsi ecoul În pereții goi de beton. — Taci! Martin sări În picioare și apucă băiatul de partea superioară a brațelor, săltându-l de pe podea. Taci! Taci! Taci! Dar asta-l făcu pe copil să zbiere mai tare. Mârâind, Martin Îi arse un dos de palmă tare și usturător, crăpându-i copilului buza și Însângerându-i nasul. Se făcu liniște. — Oh, Doamne... Oh, Doamne, nu... Martin scăpă copilul pe podea, cu fața Îngrozită. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fotbal, În timp ce eu eram ineligibil, fiindcă un bătrân tâmpit s-a gândit că trebuie să profităm cu toții de trunchiurile de con. Armata am urât-o. Am urât și afacerile. Iubesc schimbarea și mi-am ucis conștiința... - Așa că vei continua să zbieri că trebuie să accelerăm... - Cel puțin acest lucru este adevărat, a insistat Amory. Reforma nu va ajunge din urmă nevoile societății decât dacă e biciuită. O politică de laissez faire e ca și cum ai răzgâia un copil, sperând că tot va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tip înalt, în formă de pară, de-abia trecut de patruzeci de ani. Stilul său oratoric era o corcitură între stilul populist al lui Harry Truman și cel al unui golan de cartier - și nu știai niciodată când începe să zbiere sau când se apucă să vorbească în șoaptă. Dudley Smith fuma țigară de la țigară și părea să-i guste din plin perorația. Ellis Loew se uita mereu la ceasul de la mână și la Dudley - probabil temându-se ca nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]