1,973 matches
-
și o femeie. Bine primit a fost și cel de-al doilea roman, Beznă (1943; Premiul Societății Scriitorilor Români și Premiul „I.Al. Brătescu-Voinești” al Academiei Române). Protagonista, Marta, se zbate în căutarea adevăratei iubiri, dar speranța fericirii se năruie dramatic. Zbuciumul ei e surprins cu o mare putere de analiză a sufletului feminin. Într-o activitate de șase decenii, scriitoarea s-a impus prin disponibilitatea de a parcurge variate registre epice, de a apela la diferite modalități compoziționale, abordând nuvela și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
din creier se sparg în bucăți, Lovite de lacrimi și prejudecăți, Ce vremuri cumplite, ce vremuri șablon, Din toată tristețea îți faci etalon Și mergi printre vii ca și cum ar fi morți, Iar dramele lumii rânjesc pe la porți, Ce vremuri de zbucium, ce vremuri-mirări, Rămân, prin eșecuri, ignobile stări, Copiii se nasc predispuși la blestem, Cu gândul la toate, pe tine te chem, Ce vremuri de jale, ce vremuri de uri, Te-aș pune să urli, ți-aș cere să juri Că
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
obsedant cu amănunte, Mi se face rău fără chipul tău, Dar păstrez un semn de dor pe frunte. E momentul trist când nu mai rezist, Vreau să trag cu praștia în stele, Sunt din nou copil, strigăt infantil, Și un zbucium, ca un dans de iele. Îți ofer povești, vise îngerești, Port în suflet multe alte daruri, Iar în urma mea, cinică și rea, Vine lumea, aducând coșmaruri. Teatrul e absurd, Dumnezeu e surd Sau încearcă să ne motiveze, Drama are haz
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
mine, mă gândeam că dacă era adevărat ce spusese Thea despre mine, probabil că acest adevăr mi se citea pe frunte și dacă era atât de vizibil, chiar că nu mai era nimic de spus. Și, după toată goana și zbuciumul asudat și graba teribilă, faptul că mă găseam aici în vârful muntelui ca un miriapod cu un rând de piciorușe care nu mai aveau un punct de sprijin, în timp ce celălalt rând încerca în continuare să zorească, îmi crea un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de multă antipatie aveam pentru mașina asta și pozițiile false în care mă pusese. Am întins foaia groasă de cort pe iarba udă și după ce m-am ghemuit și m-am liniștit, am continuat să simt în mine zorul și zbuciumul. Îmi făceam griji în legătură cu Thea; știam că probabil avea să mă repudieze. Nu avea să mă ierte niciodată pentru ce făcusem. Și acum Stella ședea lângă mine aproape, pentru că era frig. Mirosea bine, părul și pudra de pe față - presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Un moment spune Mihai, făcîndu-l pe Muraru să rămînă lîngă ușă. Aseară mi-ați cerut niște bani. Curios! încearcă un surîs Muraru. Cum de v-ați oferit să-mi împrumutați așa, fără ezitare? În studenție am trăit un moment de zbucium, cînd o... cunoștință mi-a zis că... Închipuiți-vă ce greu mi-a fost să fac rost de o mie de lei. Așa puțin? Mai mult era sigură că nu obține. Stați că nu-nțeleg devine Muraru curios, făcînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a fostului discipol. "Ce ușor e să vorbești acum, cu sînge rece, despre ce a fost în urmă cu douăzeci de ani! Mucosul ăsta era abia la descifrarea alfabetului, cînd alții întorceau pe șapte fețe fiecare cuvînt..." Și-n centrul zbuciumului, din albul zăpezii de dincolo de ferestrele mari crește chipul unei fete la brațul căreia a coborît scările de marmură ale Teatrului de Operă, îndreptîndu-se spre garderobă. Uite ce-i afară! a șoptit cu groază fata, arătînd prin ușa deschisă. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ațintită tot timpul spre copii, începe să-l enerveze, simțind în ea întregul reproș că nu a știut să fie alături de fetiță cînd era nevoie. A fost orgolioasă totuși murmură el. Nici măcar nu m-a căutat, să-mi spună. În zbuciumul ăla? Cui i-ar mai fi ars?! face un gest de neputință bătrîna. Deși întoarce privirea spre profesor nu-mi amintesc nici ca dumneata s-o mai fi căutat... Ba chiar, am înțeles de la ea, îți reluaseși o veche prietenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să vorbim... Ochii bătrînei vor să recheme splendoarea Veneției, în luna de miere alături de Bujoreanu; Parisul, Londra, Roma... o Europă fascinantă pentru ea, îngrijorătoare pentru proaspătul ei soț, ai cărui ochi, obosiți de studiu mai tot timpul, se pierdeau în zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nimic, pentru că nu a existat și nici nu va exista. Nu și-a dat seama niciodată cît a stat locului, paralizat. Crede că și-a revenit a doua zi, a treia, după o lună, dar uneori, în momentele lui de zbucium, ca acum, înțelege că nu și-a mai putut reveni. Un timp s-a simțit hăituit hăituit de idee: "un copil cu fata unui reacționar!" -, ocolea lumea, căuta ostentativ refugiu printre cărți, pornirile virile și le potolea singur, bolnăvicios, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
te jignesc, iar dacă am făcut-o pînă acum, te rog să mă ierți! Oricum, nu lua invitația la spectacol ca pe o insistență. Ochii lui privesc cu calm în ai fetei, în adîncul cărora tremură flacăra mocnită a unui zbucium. Înainte de a întinde mîna spre cutia cu vodcă, Mihai o învăluie pe Cristina în privirea sa, insistînd asupra celor două părți ale lanțului de la gîtul fetei. Ce noroc nebun au obiectele de aur! murmură el, încrețindu-și colțul gurii într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
însemna că-s un om mic, mărunt, pradă patimilor limitate animalic. Fata aceea, Cristina, și ce dacă-i doar șefă de magazin?! m-a răscolit profund, rupîndu-se brutal din îmbrățișare în clipa de extaz, trimițîndu-mă conștientă, cu cinism, în ghearele zbuciumului de acum, lăsîndu-mi gustul amar al întrebării: de ce? Are o legătură cu unul însurat, cum mi-a spus nea Toader, iar madam Săteanu mi-a rîs în nas că n-aș fi în stare să arunc cinci mii de lei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lămuri ceva, căci ea nu voia să-i vorbească și nu-i Îngăduise nici măcar un cuvânt. Se prinse de șnur și făcu să cadă, cu zgomot, jaluzelele. a cincea oră Emma se băgă În pat. Trase de pătura care, În timpul zbuciumului ei nocturn, ajunsese pe partea mamei și, pentru câteva clipe - cu ochii pe cifrele fosforescente ale ceasului -, speră ca Olimpia să o Întrebe ce se Întâmplase. Avea nevoie să se confeseze cuiva, chiar dacă Olimpia nu era persoana cea mai indicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cerdac, o mai văzui încă o dată și stătui de vorbă cu ea înainte de plecare. Un chinuitor joc între prezența singurătății noastre și situația determinată de motivul venirii mele acolo, care nu îngăduia prin decență decât un anume tip de conversație, zbuciumul ei de a ieși din făgașul cuvintelor rostite și neputința morală de a o face, iar eu asemeni. Stăruitor îi rămăsese doar zâmbetul pe buze, nesfârșit de trist; ar fi vrut să spună ceva anume, dar cuvintele nu se mișcară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
străzi cu hopuri, mărginite de blocuri; pe lîngă care curgeau În zadar trotuare; și magazine alimentare; sufletul ei auster și supus, izbăvit de păcate, pluti lin către cer; se ridică tot mai sus, deasupra a tot și a toate; unde zbuciumul lumii s-a stins, nici păsări nu zbor, nici vîntul nu bate; abia se zăresc printre nori, la mari depărtări, orașe și sate; nu vezi oameni nervoși, nici femei cu sacoșe de plastic În mînă; pe care, spre un scop
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
un mare incendiu izbucnise În Stockholm, flăcările amenințînd să-i cuprindă și propria casă, unii dintre prietenii cu care petrecea au zîmbit politicos și ușor amuzați. Stockholm se afla la trei sute de mile distanță. Mai apoi, după cîteva ore de zbucium, Swedenborg s-a liniștit pe neașteptate, mărturisind prietenilor și mulțumindu-i totodată lui Dumnezeu că focul s-a stins la a treia casă de la casa lui, iar ei au ridicat Încă o dată veseli paharele, făcîndu-și complice din ochi. Abia a
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cum trebuie stratul de paie ca să ajungă la toată lumea - până să vină vreun utilaj mai mare să tragă fierătania de acolo avea să treacă Încă multă vreme - și a găsit bunătățile și udătura. Damigeana era Întreagă, atâta doar că din pricina zbuciumului, vinul cel roșu făcuse spre dop o spumă rozalie. Câteva minute, până am rânduit toate la mijloc ca să ne putem bucura cu toții de ele, nu am scos nici o vorbă. Ăi de afară au crezut că ne-a cuprins leșinul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
reușeam: aș fi mers la o școală de ucenici, aș fi Învățat o meserie, totul În viață e să fii om cu obraz cinstit, că ajungi măturător de stradă ori vreun Înalt dregător În fruntea țării. Am fost aproape fericit, zbuciumul dinăuntru se potolise: „Ia uite, domnule, ce dreptate are mama! Cum de nu m-am gândit și eu până acuma?”. M-am hotărât, deși eram un monument de neîndemânare, să Încerc să Învăț strungăria, căci cu așa ceva ne ocupam În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu mai arunce orice prost priviri furișate Înăuntru și să vadă cine și cum petrecea pe la feluritele chiolhanuri. Până și pe banchetele străvechiului camion alintat de răcani Tataie fuseseră așternute, În chip de Învelitori, bucăți din pânza căilor ferate. În zbuciumul părăsirii mașinăriei care o luase, de nimeni strunită, la vale pe coasta dinspre Dunăre a satului, soldatul-șofer Cătănuță agățase, azvârlindu-se prin portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
școală. Foiște Își aminti toate acestea În timp ce se târâia la deal pe coasta dinspre Dunăre a satului, asuda și icnea din rărunchi. Nu găsi de cuviință să bage În seamă oboseala care aproape Îl dobora, căci era prea prins de zbuciumul dinăuntru și de teama pe care Își Închipuia că orice actor o Încerca Înainte de a intra pe scenă: oare despre ce să le vorbească elevilor În acea dimineață? Nu putea nimeni să spună de ce, atunci când se Însurase, Baronu hotărâse - deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
spună nimic. „Nu știu nimic. Știu că sunt nevinovat și niciodată nu m-am îndoit că Dumnezeu va ști să-mi facă dreptate” a declarat el mulțimii, care îl aclama frenetic. Wallance e în vârstă de 52 de ani, iar zbuciumul sufletesc prin care a trecut în ultima vreme l-a desfigurat complet. E palid, slăbit, istovit, un adevărat cadavru viu. Copleșit de emoție, era cât pe ce să leșine la ieșire, din închisoare și prietenii au trebuit să-l ducă
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
prezent. Căci să-l iubim pe Dumnezeu înseamnă să-l ascultăm pe Dumnezeu care ne poruncește să ne iubim aproapele. Ce înseamnă să-ți iubești dușmanul? Înseamnă să te eliberezi de egoism, de eu-l plin de poftă și de zbucium, înseamnă moartea omului ca individ izolat, dar înseamnă în același timp și nașterea aproapelui nostru. Celor care-l întreabă ironic ,, Cine este aproapele meu?", Isus le răspundea: ,,Este unul care are nevoie de voi". Din acest moment toate relațiile umane
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și mai ales nu poate ține locul emoției” (II, 39). Or, când e vorba de adevăr, Cioran are în vedere cantitatea de suferință: „Ceea ce face o carte interesantă e cantitatea de suferință ce se găsește în ea. Nu ideile, ci zbuciumul autorului ne atrage: strigătele, tăcerile, impasul, zvârcolirile lui, frazele încărcate de insolubil. Ca regulă generală, tot ce nu iese din suferință e fals” (II, 47). Altundeva, citim: „A suferi înseamnă a produce cunoaștere” (II, 63). Devotat suferinței, pe care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
asumă. Tocmai această opoziție e relevantă. Privind în trecut, Cioran vede, cu admirație, extazul de odinioară, adică „nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă...” (III, 130). La polul opus, azi, „acreală, zbucium, scepticism” (idem). Și, chiar dacă toate acestea seamănă cu o vindecare, căci Cioran își spune „dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție, de mult mi-aș fi ieșit din minți” (idem), trecutul păstrează atributele unui timp al prezenței pline
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dar asumat total și definitiv numai arareori.” Finalul este, de fapt, într-o deplină concordanță cu trecerea discretă, dar tumultoasă a Ilenei / Lena prin viața celor doi. Spre deosebire de Întoarcerea din rai sau Noaptea de Sânziene care se încheie cu tabloul zbuciumului final al protagoniștilor, cu trecerea lor într-o altă lume, prin moarte, Nuntă în cer are un sfârșit în aceeași ,,notă de discreție și inefabil” care caracterizează întreg romanul. Dialogul susține structura epică până la ultimele rânduri, conversația dintre Mavrodin și
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]