1,495 matches
-
ceva hipnotic, deoarece am adormit. Când am deschis ochii luna strălucea și am zărit o umbră în iarbă. M-am uitat mai bine și am recunoscut-o pe femeia care mă uimise la colibă prin frumusețea ei insolentă. Își lepădase zdrențele și se tăvălea nerușinată în iarbă la câțiva pași de mine. Am rămas cu privirea pironită de ea. Uitasem de când nu mai știam să mă bucur de nimic, de când nu făceam altceva decât să-mi sporesc spaimele. Acum, holbîndu-mă la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Bot îmblănit, Vezi privata în fundul curții, Prezentare-n fundul gol, Matematica Robertei, Lecția de barbologie, Să răspundă Frantz Iosef, 50 de blonde, Scurt tratat de deșteptologie, Sfânta dezlegare la sex, Bate vântu’, Udrea-n dungă, Cu Gina Pistol, înainte, Dar cu Zdreanță ce-ai avut?, Cum să-ți omori eficient nevasta, Jupoaie-mă dar cu tandrețe, Peisaj cu Ceaușescu, Un „Huooo!” literar-democratic, Vivat Gașca, Foaie verde foaie blondă, S-a băgat colivă pe internet etc. Dicționarul concetățeanului său Ioan Baban: „Cultura și
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
De ce bați în ușă?" m-a întrebat, răstit, bărbatul. "Vreau să trăiesc", i-am spus, cu vocea sugrumată de emoție. El a râs. Mai auzeam acest râs când m-am trezit. 23. Dimineața anunță o zi cu lumină agresivă. Niște zdrențe albe atârnă pe cer. N-a mai plouat de mai mult de o lună, încît ramurile oțetarilor au ajuns să scârțâie de câte ori le clatină vântul. Geamantanul mi l-am pregătit de aseară. I-l dau șoferului care a venit cu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
culturale. O.K., o dată sau de două ori pe săptămână ne adunam, deci, vreo zece studenți, crema cremei din facultate, într-o sală mică și nenorocită de pe la etajul patru, cu o tablă dotată cu bucățele de cretă și cu o zdreanță puțind a oțet ca burete, ca să-l întâl nim pe marele Sincu. Extraordinar personaj! Nu știu dacă studenții care nu l-au mai apucat - căci „a fugit“ în scurt timp pe melea guri mai bune - au pierdut prea mult în privința
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
toată splendoarea sa. Mark n-avea nici un produs de curățat în afară de soluție pentru țevi și săpun cu glicerină. Scotoci în bucătărie după oțet sau amoniac, dar nu găsi nici un dizolvant mai puternic decât Old Style. Răsturnă o găleată plină cu zdrențe de sub chiuvetă, în care găsi o cutie de praf de curățat, care zdrăngăni când o ridică. Înăuntru era un pachet depastile. Se așeză pe podeaua bucătăriei și plânse. Se gândi să se întoarcă la Sioux City, să nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se liniștesc. În lumina din ce în ce mai puternică, încep bolboroselile matinale obișnuite, răbufnind ici și colo în tentative de balet. —Ți-am spus eu, șoptește ea. Orice ființă dansează. Una câte una, păsările încearcă aerul, mai întâi în salturi scurte, ca niște zdrențe în vânt. Apoi se înalță cu miile, ca un potop. Suprafața fâlfâitoare a lumii se înalță, o spirală propulsată în sus de curenți invizibili. Suntele îi poartă până la cer, croncăneli și pârâituri, vuiete, bubuituri, goarne, nori de sunet viu. Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bucurie deplină și crescîndă, i le enumeri pe toate. Și regăsesc aici, Îi spui, mirosul cleiului topit și al cauciucului ars. Se contopesc aromele pisicilor moarte ce putrezesc, parfumul de varză stricată, de ouă clocite, de roșii stătute; mirosul de zdrențe arse și de gunoi intrat În putrefacție Împletit cu aromele calului mort din curtea din dos, al unei piei de sconcs și cu putoarea grețoasă a unui canal stătut; mai Întîlnești și... Dar În această clipă gazda Își lasă capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate, pe o stradă din oraș, sub șinele trenului suspendat, o grămadă de zdrențe și oase, rece și fără viață, ce urmează a fi ridicată de poliție, anonimă și uitată În moarte așa cum fusese În viață. Aceștia erau, În marea lor majoritate, cei care ședeau acum la mesele aceluiași lăcaș primitiv al plăcerii, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cinci bărbați care ieșiseră din „junglă“ pe șosea și Înaintau, Într-o procesiune lentă, spre turnul de apă, cel mai În vîrstă avea probabil cincizeci de ani, dar era atît de prăbușit, semăna Într-atît cu un maldăr fără formă de zdrențe soioase, păr Încîlcit și substanță umană, Încît era imposibil să-i stabilești vîrsta. Aducea cu un obiect turtit și făcut una cu pămîntul de o ploaie puternică. Cel mai tînăr era un băiat de la țară, cu pielea fragedă și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este eternul. Pentru că pământul este numai trecere și încercări. Preotul este ca o cascadă: Sosește apa, în timp ce se prăbușește, Pierdut în umilință pentru o astfel de chemare. Preotul este ca vela în vânt. Susținută de catarg e puternică; Singură e zdreanță, cu Isus, miracol. Preotul e aici! port și apărare, În unduirea lumii împotriva lui Cristos, Întinde brațele Maicii Biserici. Preotul învață adevărata istorie Lumii amăgite care aleargă spre sfârșit: Voința lui Dumnezeu și gloria sa. Preotul este Cristos necesar Care
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
de la ploaia de săptămîna trecută. în mijlocul străzii, un tînăr palid, aproape fără buze, zîmbea și stătea într-o căruță trasă de un măgar cu o goarnă pe genunchi. în căruță erau cutii de jucării colorate care puteau fi cumpărate în schimbul zdrențelor, sticlelor și borcanelor de gem, și în jurul lui se adunase deja un cîrd de copii cu sombreros din carton suflînd strident în fluiere sau fluturînd steaguri colorate și moriști. Cînd dădu cu ochii de Boab și de cărucior țipă: — Faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apă a rămas afară - știți, picătura aceea care se întinde peste lume, cuprinzând-o -, noi am intrat mai în interiorul ei, uitând-o, ca de obicei, am deschis o ușă, apoi încă una, domnul Sima a vrut să-mi dea niște zdrențe uscate, ca să mă schimb, ce să-i faci, oamenii, între ei, se ajută, l-am refuzat, era bine, era cald, domnul Sima mi-a spus : „Să mergem în odaia de sus, mai sunt câteva persoane acolo, să bem măcar un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi nu i-am răspuns, ne uitam la Dragoș cum clătina din cap și țopăia, cămașa lui de in se freca de zdrențele noastre, încercam să-i descifrez dansul, un fel de bătută pe loc cu salturi extrem de line, ca niște plutiri de fulgi, la abia câțiva centimetri deasupra solului, urmate de izbiri brutale cu călcâiul drept, totdeauna cu călcâiul drept, în pământ
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de neînțeles și de nedescris. În odaia de sus am dat cu ochii de Dragoș (îl vedeam prin pleoapele închise), dormea cu fața spre ușă, ghemuit pe o masă albastră, sub fereastra care dădea spre mlaștini. Părea neschimbat, purta aceleași zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un pic de vorbă“. El nu s-a clintit, dormea cu îndărătnicie. Dincolo de fereastră vârfurile trestiilor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
conservării unghiurilor de tragere. Largă de 250 metri, "zona", un alt termen evocator pentru parizienii epocii, tolera prezența unor construcții cu caracter precar, care puteau fi demolate în cazul unui conflict. O populație mai curînd marginală, compusă din negustori de zdrențe, meșteșugari modești, și chiar fabricanți de mobile sau întreprinzători nevoiași, găsește aici un loc unde să locuiască și să muncească, în condiții lipsite de confort, dar care îi permiteau să evite costul deja exorbitant al pieții imobiliare pariziene. Potrivit unei
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
periferic constituie o ultimă, dar impresionantă barieră înaintea periferiei. Îl străbatem, la nivelul străzii Porte-de-Montmartre, trecînd pe sub un pod care adăpostește, la fiecare sfîrșit de săptămînă, de la ora șase a dimineții, "talciocul", strămoșul pieței de obiecte vechi. Urmașii negustorilor de zdrențe ai zonei de altădată încearcă să vîndă aici bunuri sărăcăcioase de proveniență incertă, etalate direct pe trotuar. Profesioniști ai comerțului cu lucruri de ocazie, ceva mai răsăriți, vin aici să tragă o raită în speranța de a descoperi acea pasăre
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
am aprins o pensulă care a răspândit un insuportabil miros de vopsea, înecăcios și scârbos, dar a ars bine. Am făcut un foc bunicel și aerul s-a dezghețat puțin, iar fumul a năvălit afară prin spărtura ferestrei. Am adunat zdrențele de pe jos și le-am pus pe scândura priciului, apoi, în paltonul primit de la Petre și în pătura primită de la Epiharia, m-am culcat. Am lăsat candela să ardă. În urma mea, neînțeleasă, se stingea cea mai lungă zi a vieții
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mergea doar pe la casele care aveau apă curentă. Săraca de ea, avea mâini „de spălătoreasă“, roșii și umflate. Rar de tot, când îl mângâia, îi simțea bătăturile din palmă, mai mult îi răzuia obrajii. Străinul, sprijinit cu capul pe niște zdrențe și învelit cu o pătură cafenie, se uita către fereastra prin care abia pătrundea lumina, iar la câte-o adiere intrau să moară înăuntru și câțiva fulgi. Nu arăta așa de bine ca în ajun, îi crescuse un pic barba
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
infirmul să glumească, să intre în vorbă. Ei erau ca două pahare pline- ochi cu apă de râu. Într-o zi, un bassidji care îi oprise din drum le ceru actele la toți trei. Șoferul, cu cioturile lui îmbrăcate în zdrențe de piele cicatrizată, se execută cel dintâi. Se întinse spre torpedou și de-acolo își scoase un portofel scorojit. Cu o clipă înainte ca milițianul să li se vâre prin geamul deschis, Ghazal nu făcu decât să se cuibărească sub
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nimeni. Vecinii căruntului, o familie de medici, erau plecați pentru doi ani în Iran. Pășeau totuși în vârful picioarelor. Scarlat cu degetul la buze solicita liniște. Alcătuiau un grup bizar: bătrânii speriați, cu hainele trântite alandala, tinerii murdari, aproape în zdrențe, febrili, mereu atenți. Ochii le luceau în întuneric ca la pisici. Se mișcau precipitat cu o grație sălbatică. Nucu Scarlat avea fața asudată din cauza efortului. Își dădu drumul pe un divan scund, acoperit cu o cergă mițoasă, galbenă. ― Dă-mi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ei. Sculptorul se întoarse spre Panaitescu. Întrebă încet: ― Crezi că-i trombon? Celălalt, adâncit în calcule complicate, nu-i răspunse. Valerica Scurtu rămăsese cu ochii pe fereastră. Un colț desprins al perdelei lăsa să se vadă o lună galbenă, în zdrențe, închipuită de un pictor nebun. Femeia ținea gura ușor întredeschisă. N-avea reprezentarea concretă a sumei. Doar o cifră cu multe zerouri, apoi, cu un efort de imaginație, mantoul de astrahan și guler de vulpi visat de pe vremea bacalaureatului, o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
până la urmă; idee care mă persecută acum, dar peste care am trecut repede atunci. M-am sculat, mi-am aprins o țigară și m-am dus la fereastră. Încă nu se făcuse ziuă. Noaptea mai atârna deasupra mării ca o zdreanță murdară care se destrăma. La ora aceea pe țărm nu era nimeni. Doar pescărușii dădeau ocol stâncilor de marmură, unde urma să fie cimitirul cel nou. Brusc, mi-am amintit de durerile mele de stomac și de sfatul lui Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
l-am făcut fericit pe Aristide mulțumindu-i afectuos. Aveam datorită lui un motiv să mă duc la laborator, la Laura, a cărei lipsă o simțeam chiar în acele condiții, fiindcă puterea fără plăcere nu valorează mai mult decât o zdreanță de lux. ― Domnișoară, i-am strigat din ușă Laurei a doua zi dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. ― Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: "Aristide". Dar ceva m-a împins
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
descotorosi cu acest prilej de mine, iar pe Laura o vor viola. Fără îndoială, nimeni n-ar fi auzit strigătele de ajutor. Dar Profetul care ridicase de jos halatul Laurei și îl ținea între degetele lui mari ca pe o zdreanță, tăcea mai departe, absent, iar băiețandrul nu îndrăznea să aibă nici o inițiativă, își plimba ochii de la mine la Laura care, îngrozită și goală, s-a îndepărtat câțiva pași. M-am pomenit scoțând un strigăt neomenesc, un fel de urlet, poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]