1,209 matches
-
După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție, și inima-i zvâcni cu violență în piept. Încercă să-și adune puterile, când o voce cristalină se auzi de sus: - Dar, papa, e Felix! Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis și văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
le frece cu benzină. - Va să zică, ai să studiezi medicina? Domnul doctor Felix Sima! Sună foarte frumos. Vreau s-ajungi un doctor mare, dar mare. Însă, apropo, Felix, fiindcă zici că te faci doctor, îmi bate inima grozav câteodată și-mi zvâcnesc vinele. Crezi că am ceva la inimă?... Ia-mi pulsul! Și Otilia îi întinse o mână. Felix îi luă mașinal mâna rece și subțire, în care nu băteau decât ușor vasele sanguine, și apoi îi dădu drumul încet, fără nici un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mare de zid. Trecu poarta și se aflară pe o alee bătută cu pietriș mărunt, cu stâlpi scurți de piatră de o parte și de alta, în fundul adânc al căreia răsări pridvorul cu boltă al unei mari case albe. Caii zvâcniră mai repede, și curând brișca se opri în fața unor scări. Pascalopol sări jos și, făcând o mică reverență, zise: - Fiți bineveniți pe domeniile mele. Otilia se ridică să sară și, cum Pascalopol aștepta cu brațele întinse spre ea, își dădu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și scuipă peste ei. Dintr-un buzunăraș cu clapetă, decupat de-a dreptul în pielea-i rozalie de sub coaste, trase afară un ciob de oglindă și, cu gesturi îndemînatece și lingușite, se ferchezui îndelung într-însul, țuguindu-și buzele ori zvâcnind din șezut de fiecare dată când încerca să prindă din urmă mișcarea unui dans prea dogorâtor, dichisindu-și cu degetele înmuiate în capsula unui flaconaș vrăfuit cu ceară și esență de smac, marginile rebele ale mustăților sau ale zecilor de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
singură zi de instrucție militară, a turtit, ca pe o sferă de vată de zahăr, trupele intervenționiste și alb gardiste rusești. Un cineva!... Și cine, dacă nu Robin, în 1921, la Paris, răvășit, a sosit dimineața, a pus mâna dreaptă, zvâcnind, pe mâna mea și mi-a spus: "Cocondy, se întîmplă un lucru teribil! Au tras, din nou, ca-n 1918, asupra lui Volodea (așa obișnuia el să-l alinte pe Vladimir Lenin)... Zvonurile pretind că, exact ca-n 30 august
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sârmă ghimpată, Regele a scos din rucsac un clește cu fălcile de crocodil și, din câteva clănțănituri, a transformat colacul într-o duzină de sârmulițe inofensive. Au ocolit apoi șiragul de gropi, acoperite cu țărână și placaj putrezit. Și au zvâcnit în întuneric. După vreun ceas de mers întortocheat și grăbit, băteau pas de defilare printre pârleazurile și ulucile satului Zgîndăreni, moșie unde, pe vremuri, tăiaseră și spânzuraseră cele două fete mofturoase și neîncepute ale bogătanului Iacovachi. Când îl adulmecau pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului nervul optic. Acomodîndu-se, din penumbră zvâcniră către el balansoarele de pai, radioul cu galenă, pozele sepia și pianina. Madam Nicolici n-avusese aerul că se înnebunea după mobilierul din secolul trecut. Dar poate, părinții vreunei nenorocite, nemaiavând parale să-i achite ficei pensiunea, vărsaseră, în contul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de aprilie năprasnică, răsuflarea nu i se aburea. Pândi ca Petruța să dispară în cămăruțele cu marchiză, pentru a-i aduce un felinar străvechi, de ceferist, de pe vremea lui Pazvante și-o lanternă metalică, lucioasă, chinezească și, abia atunci, pudic, zvâcni, ca o sălbăticiune, de sub plapumă și își trase peste izmană pantalonii de pijama. Stilou sau pix nu ceru. Dacă vreuna dintre ideile care erau de așteptat de la el avea să i se năpustească prin minte, nu trebuia decât să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dispusă. Viitorul meu soț și.. un coleg din școala primară! A rămas înmărmurit, toate planurile, speranțele lui s-au sfărâmat și spulberat într-o fracțiune de secundă. Nu a tresărit, figura nu l-a dat de gol însă simțea sângele zvâcnind cum îi părăsea fața< însă ce mai conta? Observa cât de fericită este, ce veselă și sigură când a pronunțat viitorul soț! În el s-a așternut o tristețe grea, vecină cu moartea. L-a cuprins o siguranță de zădărnicie
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un șir de constante care se rătăcesc, el curge mai departe indiferent de voința noastră este acum aici și nu mai e, a dispărut în neguri. Imposibil săl recuperezi, nu încerca, din calcule e singura constantă schimbătoare liniară temporală, îi zvâcnesc ideile fără șir, tâmplele< îi vine să înnebunească. Vezi că ai în față cea mai minunată femeie; te lasă să îi faci orice, este atât de bună, grandioasă ca marea. Se întrerupe din visările pustii, când piciorul lui gol întâlni
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roșcate și lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte și-n alta cozile tăiate scurt, aruncând 29 copitele înainte, zvâcnind în același timp, mândru și cu forță, din piepturile pline și musculoase. Lumea ieșită la plimbare până la gară se uita curioasă. Nașul saluta în dreapta și-n stingă cu pălăria. Om cunoscut! Din când în când, își potrivea mustățile ca o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăvălea. O întorcea și pe-o parte, și pe alta. Hoțomanul o lăsa oleacă, se unduia peste ea, o cuprindea acoperind-o cu trupul lui mare și o răsucea încet. Se strecura apoi dedesubt, ținînd-o răstignită între gheare. Se amestecau zvâcnind și stropșindu-se. La urmă, o ducea moale ca pe-o treanță până la marginea streșinii și o zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot al lui Gogu era mai tare, u alunga și se întorcea potolit. Cățeaua venea singură și se lăsa coțăită. Spre seară, turma sălbatică urca iar malul pieptiș și cădea în goană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o obligă să tragă cu urechea la murmurul vieții și să-și desființeze autonomia în tălmăcirea acesteia. În paradox, rațiunea se anulează pe ea însăși; și-a deschis granițele și nu mai poate opri năvala erorilor palpitante, a erorilor care zvâcnesc. Teologii sânt paraziți ai paradoxului. Fără întrebuințarea lui inconștientă, ei trebuiau să depună de mult armele. Scepticismul religios nu e decât practica lui conștientă. Tot ce nu încape în rațiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
apele lectura propriilor memorii scrise într-o altă viață... Încotro aleargă mintea, spre ce nicăieri își dizolvă granițele? Se topesc ghețari în vine? Și-n ce anotimp al sângelui și-al spiritului te afli? Mai ești tu însuți? Nu-ți zvâcnesc tâmplele de teama contrară? Ești altul, ești altul... ... Cu ochii pierduți spre celălalt în melancolia neprihănită a parcurilor. Despre orice - și-n primul rând despre singurătate - ești obligat a gândi negativ și pozitiv în același timp. Fără tristețe ne-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acelor zile și acelor nopți... Demonia marină este un viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi..., o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imn. În ultimă analiză, scepticismul nu izvorăște decât din imposibilitatea de a te împlini în extaz, de-a-l atinge, de-a-l trăi. De îndoieli ne vindecă numai orbirea lui luminoasă, sfâșietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Când sîngele-ți zvâcnește până la cer, cum să te mai îndoiești? Dar ce rar zvâcnește el așa! Scepticism: nemîngîierea de a nu fi în cer. A introduce sălciile plângătoare în categorii... Numai în măsura în care suferi ai dreptul să-l ataci pe Isus, precum în mod
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a te împlini în extaz, de-a-l atinge, de-a-l trăi. De îndoieli ne vindecă numai orbirea lui luminoasă, sfâșietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Când sîngele-ți zvâcnește până la cer, cum să te mai îndoiești? Dar ce rar zvâcnește el așa! Scepticism: nemîngîierea de a nu fi în cer. A introduce sălciile plângătoare în categorii... Numai în măsura în care suferi ai dreptul să-l ataci pe Isus, precum în mod cinstit nu poți fi împotriva religiei dacă nu ești religios. Din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în bul gară, maghiară, cehă și norvegiană. La Judecata de Apoi a statuilor Pentru prima oară în locul acela și, mai ales, la ora aceea, Petrache simți că nu e singur. Viul pe care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adaste. Petrache trecuse așadar dintr-o lume în alta, de la întuneric la lumină, și trecea acum, din nou, de la lumină la întuneric. Această traversare a hotarului dintre lumi îl găsi cu simțurile încordate. Căci, de data asta, văzduhul nu doar zvâcni, ci se umplu, de-a dreptul, cu o suflare vie. Se învârti în loc, privind cerul și pardoselile, alunecând cu ochii de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu cealaltă o cuprinse de mijloc, proptindu-i cotul în căușul palmei. Ținând-o astfel în brațe, se simți cuprins de o căldură care pornea din coșul pieptului, șerpuia prin toate cotloanele trupului și cobora spre pântece, stăruind acolo și zvâcnind. Tarabagiul îi îngăduia, oricum nu avea alți mușterii și, cu siguranță, mai văzuse scena, conspirația celor care caută tertipuri pentru a-și suplini lipsa de curaj. — Acuma nu te mișca, șopti Petrache, fără să-și dea seama că respirația lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să dea portocale... Întunericul se îngroșase. Un firicel de vânt muta frigul dintr-o parte în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sânii sleiți abia dacă-i puteau umple scobitura pieptului. Gura era însă neobișnuit de vie pentru făptura aceea îndeajuns de firavă ca să poată trece, în orice clipă, înainte și înapoi, prin chepengul care ține granița dintre tărâmuri. Buzele roșii îi zvâcneau în ritmul unei inimi pe care n-o bănuiai nicăieri. În colțurile gurii, tusea hohotită și neterminată din plămânii vlăguiți lăsa o spuzeală rozalie care se usca, făcând ca marginile să atârne ca o mască veche. Bunelu avea ochi neastâmpărați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]