1,937 matches
-
în intrigă. Importanța evenimentului este subliniată de perfectul simplu al verbului din P2: trecu. • Evaluare centrală - Reacție Pn3: versurile 6-8. A treia frază amestecă imperfectul și, în ambele relative, prezentul cu valoare generică. În această primă parte a sonetului sînt puși în scenă doi agenți. În timp ce P2-Pn2 este consacrat în întregime femeii trecătoare, Pn1-Pn1 și P3-Pn3 pun în scenă un subiect desemnat succesiv prin meu (v. 1), apoi eu (v. 6). Prezența unui "nume propriu de locutor" (Benveniste 2000: 172) face să apară
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Reacție Pn3: versurile 6-8. A treia frază amestecă imperfectul și, în ambele relative, prezentul cu valoare generică. În această primă parte a sonetului sînt puși în scenă doi agenți. În timp ce P2-Pn2 este consacrat în întregime femeii trecătoare, Pn1-Pn1 și P3-Pn3 pun în scenă un subiect desemnat succesiv prin meu (v. 1), apoi eu (v. 6). Prezența unui "nume propriu de locutor" (Benveniste 2000: 172) face să apară cu claritate naratorul ca subiect al enunțării, în spatele subiectul enunțului, actor al povestirii. Așa cum subliniază Benveniste
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
x MmcP2 "trecut recent" Prezent istoric Prospectiv (COND optP) [venir de-IMP+INF] [aller/devoir-IMP+INF] COND În T86, replica narativă a lui Kaliaev [2], cu verbele sale la IMP, PC, MmcP, este încadrată de formele modului enunțiativ <1> care pun în scenă o interacțiune și o discuție între două personaje (PR și V). În poemul în proză de Baudelaire T81, după o enunțare de tip <4>, gîndirea reprezentată în discurs direct în ultimul paragraf manifestă trecerea de la personajul bătrînei (EA subiect al
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
iezi, de Ion Creangă; Punguța cu doi bani ,de Ion Creangă; Albă ca Zăpada, de frații Grim; Iedul cu trei capre ,de Octav Pancu-Iasi; Totodată, însușirea textului literar corect mi a dat posibilitatea de a dramatiza aceste povești, ele fiind puse în scenă cu prilejul unor evenimente, serbări, festivaluri. Aceste povești au constituit un mijloc important pe lângă obiectivele specifice - cultivarea expresivității limbii, folosirea mimico gesticulație în exprimare, socializarea prin intercomunicare rezolvând anumite sarcini ale dezvoltării comunicării, de exemplu: aprofundarea conținutului poveștii; redarea conținutului
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
Câmpulung Moldovenesc, publică studii de filologie română și romanică, geografie folclorică și etnografică, opere al unor filologi români și străini. 61. Ștefan Pavelescu (1898-1985), publicist, profesor și director al Liceului Ștefan cel Mare din Suceava, licențiat în litere la Cernăuți, pune în scenă 36 de acte dramatice, colaborează la Junimea literară, Suceava, Revista de pedagogie. Este autor al volumelor Istoricul Reuniunii muzical-dramatice Ciprian Porumbescu, Viața lui Ciprian Porumbescu. 62. Eugen Pohonțu (1897-1992), ofițer, absolvent al Liceului Laurian din Botoșani și al Școlii de
Cărturarii provinciei. Intelectuali și cultură locală în nordul Moldovei interbelice by Anca Filipovici () [Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
pe de alta, de gândirea sa discursivă (diánoia). Aceasta este mișcarea intrinsecă a acțiunii care motivează din interior comportamentul și animă mai departe drama care imită (Boulogne 45). În ritualul de comemorare a strămoșilor, odată cu glorificarea eroului, se punea în scenă de fiecare dată o dramă colectivă, un sacrificiu nobil, în numele unei eternități asigurate de valoarea lui personală, pentru a fi rememorată acțiunea în sine, proiectată la nivelul mitului. Corp și imagine (efigie) a sa, destin și figură eroică, toate acestea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
însăși zeitatea tutelară a Romei, Jupiter Capitolinul. Pentru reprezentarea exclusivistă a naturii sale de divus, împăratul a exploatat nu doar spațiul urban și ceremonialul, ci și trecutul roman, pe care cortegiul său funerar avea dreptul suprem (și unic) să-l pună în scenă (Benoist 108). Valoarea edilului, prin ritualizarea puterii sale și prin proiectarea figurii sacre în rândul înaintașilor glorioși, era astfel definitiv integrată în memoria Romei eterne, martorul direct al apoteozei sale. Mișcarea de translatio din planul existenței terestre în cel divin
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care nu a putut înlătura calculele pragmatice ale instituțiilor decizionale de a legitima puterea în exercițiu. Ulterior, împărații romani din secolele II-IV vor decide ei și vor stăpâni singuri cadrul scenografic urban și traseele centrale monumentale, special construite pentru a pune în scenă și a asigura relația priviliegiată dintre populație, puterea imperială și puterea protectoare. În trecerea către o altă teorie a puterii, în ritualul funerar organizat în capitala orientală s-a înregistrat însă o schimbare majoră: la înmormântarea lui Constantin I a
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
secolele III-IV, deși tendința de divinizare a augustului apăruse încă de la sfârșitul Republicii, de când se estompase funcția sa de magistrat, în favoarea rolului său de suveran). Programul edilitar roman de refondare perpetuă, ad Vrbe condita, în baza căruia această ideologie este pusă în scenă, este guvernat de câteva noțiuni-cheie din vocabularul politic, una dintre ele fiind "victoria". Când Constantin va căuta să adapteze harta reperelor arhitecturale și a traseelor principale ale Romei la țesutul urban al Bizanțului, va adăuga la noua structură și simbolistica
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de populația creștinată; înlocuirea tradiționalelor imagines ale strămoșilor reali ai împăratului cu imagines fictive ale apostolilor ar fi trebuit să ducă, pe cale de consecință, la situarea figurii christice în locul împăratului. Mausoleul nu a putut fi asimilat unui templu, pentru a pune în scenă noua teorie a puterii, în ciuda fundalului istoric și instituțional al mutării de facto la Constantinopol a reședinței împăratului, implicit a ascendentului simbolic și politic al noului oraș asupra vechii capitale. Responsabilitatea politică primează încă în fața noii spiritualități creștine, neasimilată complet
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de la publicare, în 2009, primul tiraj fiind epuizat în ziua lansării pe piață, lăsînd mult în urmă aventurile lui Harry Potter. 1Q84 cu referire la binecunoscutul 1984 al lui Orwell, căci litera "q", în japoneză, se pronunță ca cifra "9" pune în scenă două lumi paralele, amestec de povestire fantastică, thriller și roman de dragoste, sinestezii narative cu care ne-a obișnuit autorul, sondînd cu aceeași voce inegalabil de suavă și puternică totodată latura obscură a societății nipone. Toate romanele lui Murakami au
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lungul timpului și l-au marcat cumva, subteran, pe François Garde, care a ajuns să-i aducă un omagiu romanesc peste veacuri. Tot restul însă e poveste imaginată de un scriitor care a dorit să scrie un roman de aventuri, punînd în scenă subiectele care l-au pasionat dintotdeauna călătoriile, Pacificul, secolul al XIX-lea. Textul, care se structurează pe două axe istoria lacunară a lui Narcisse Pelletier, cu sincope tot mai numeroase pe măsură ce avansează în relațiile cu tribul gazdă, și lungile scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vie și moartă în același timp, într-o suprapunere de stări contrarii perfect suportabilă în teorie. Paradoxul ca "strănut al spiritului" care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuși, ce se pune în scenă printr-o serie de auto-comentarii, unele mai derutante decît altele: "Sunt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita tensiunilor ; în mine, totul e posibil..." (CD), sau, "un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credință, un erou al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
umbrelor (1921), pe care Teatrul Național din București o reprezintă în stagiunea 1920-1921 în regia lui C. I. Nottara, interpret și al rolului principal alături de Lily Popovici-Dominic, soția autorului. Textul dramatic, tradus în limba germană de Max Hochdorf, va fi pus în scenă de Heinz Goldberg și la Neues Theater am Zoo din Berlin, aici rolurile principale fiind jucate de Conrad Veidt și Else Heim, soția lui Max Reinhardt. Dar ambele înscenări nu vor înregistra decât un succes de stimă. Câțiva ani mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, premiată de cenaclul Sburătorul, dar publicată abia în 1981. Lucrează la Institutul de Statistică din București și la Radiodifuziunea Română. Debutează în 1953 la „Viața românească”, cu piesa Lumina de la Ulmi, care va fi pusă în scenă în același an (premiera la 23 decembrie) la Teatrul Municipal din București și va fi distinsă cu Premiul de Stat. Urmează o perioadă de activitate intensă, când scrie piese de succes pentru marile teatre, dar și pentru teatrele de amatori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
propune să dezlege cu mijloacele ficțiunii misterele evenimentelor din decembrie 1989. O. a avut și o modestă activitate de dramaturg. Piesa Stânca miresei, semnată cu pseudonimul Ion Dragomir, a fost jucată în 1959. Piesa pentru copii Acțiunea Codalbul a fost pusă în scenă în 1977, la Teatrul „Ion Creangă” din București. SCRIERI: Răzbunarea Ofeliei, București, 1967; Îngerul negru, București, 1969; Acasă, fugarule!, București, 1970; Masca burgundă, București, 1971; Egreta violetă, București, 1972; Nopțile colonelului Bârsan, București, 1973; O noapte în „Venus”, București, 1974
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288506_a_289835]
-
primului, nici vocația epico-didactică a celui de-al doilea. El e un neoexpresionist ironist, al cărui imaginar, cu planul de referință în goticul romantismului german sau de aiurea (poemul Doar dinții speculează o temă a lui Edgar Allan Poe), se pune în scenă, cu redundanțe, controlul histrionic al actului fiind activ și vizibil în regie (Odaia gingașei iubiri, Vedenie în burgul gotic). Un poem caracteristic și în același timp unul dintre cele mai frumoase ale sale este Spre steaua carnagiului: „Treceam - câtă vreme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
respingând întrebarea, căci „cuvântul e străin în limba sa: tăcere” (Art poétique). Prin intensitatea trăirilor lirice S.P. se înrudește cu Emil Botta, autorul Întunecatului April, de care îl apropie și capacitatea de a-și întrupa anxietățile și de a le pune în scenă. Păstrând din faza inițială, de la „Alge”, câteva elemente suprarealiste, poetul se întoarce adeseori la versul clasic, valorificându-i muzicalitatea, ca în Chemarea: „Mă miră, mă miră/ O carte, o liră/ Un vis, un catarg/ Cum stau și respiră/ Cu malul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
actelor sociale, în măsura în care este mijlocul prin intermediul căruia actorii sociali se influențează reciproc sau prin care acționează unul asupra celuilalt, transformând atât universul psiho-comportamental al celuilalt, cât și realitatea socială și naturală. Inițiatorul teoriei actelor de limbaj - Austin - este cel care pune în scenă ideea că limbajul nu are în principal o funcție descriptivă, ci una acțională, performativă. Rolul fundamental descriptiv sau referențial al limbajului, Austin îl numește „iluzie descriptivă”. Prin exprimările noastre concrete sau actele noastre de limbaj noi îndeplinim cel puțin unul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de enunțuri bine formate sau conexate, coezive, coerente din punct de vedere sintactic. Analiza consistenței unei secvențe discursive ne ajută să vedem dacă aceasta stă în picioare din punctul de vedere al valorilor de adevăr. Astfel, dacă o intervenție discursivă pune în scenă două enunțuri contradictorii (fie explicit, fie implicit sub forma presupozițiilor sau deducțiilor), atunci, conform definiției principiului noncontradicției conjugată cu cea a conjuncției logice, întreaga intervenție discursivă este contradictorie și chiar falsă; principiul noncontradicției specificând că este imposibil A și non
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
simple speculații lingvistice ce creează iluzia de adevăr. 3.1. Sens și referință După cum am constatat, triunghiul semantic al lui Ogden și Richards relevă strânsa legătură dintre limbaj, gândire și stările lumii reale. Atunci când într-o situație de comunicare, interlocutorii pun în scenă o intervenție discursivă, ei își exprimă, în primul rând, stările lor mentale, gândurile sau conținuturile gândirii lor, și doar prin intermediul acestora exprimă sau reprezintă și stările lumii exterioare. Cum va spune Ricoeur, limbajul “e ceva prin care, cu ajutorul căruia, noi
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
seama de subiectivitatea și imprevizibilul argumentării, acestea implicând imposibilitatea stabilirii unei căi standard de a impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de combinare a acestora, precum și alți factori contextuali. În general, argumentarea este pusă în relație cu demonstrarea, uneori fiind chiar confundate. Demonstrația operând, mai degrabă, cu noțiuni formalizate, desemnează o operație discursivă care stabilește adevărul / falsul unei propoziții
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema raționalității: demonstrația cu idealul de deductibilitate, însă fiind sortită domeniului verosimilului și probabilului nu-și poate depăși condiția, depășire care de fapt ar anula-o devenind demonstrație. Argumentele și operațiile puse în scenă de convingere sunt mai degrabă constrângătoare decât seducătoare, totuși ea va purta mai degrabă marca “fuzzy”, destinul fiindu-i opinabilul. În actul convingerii, chiar dacă se are în vedere un rezultat, accentul cade pe legitimitatea modului în care e justificat acel
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
său este în mod clar polemic și el caută foarte rar elemente comune sau puncte de acord, preferând să se angajeze în polemici de obicei pasionate și câteodată chiar exagerate. Chiar dacă Habermas apără consensul, textele sale filosofice de dată recentă pun în scenă disensiunea și polemicile"125. Urmărind disputa Habermas Lyotard, de cele mai multe ori transformată într-un triunghi teoretic prin prisma "arbitrajului" lui Richard Rorty, Ihab Hassan reflectă asupra distincțiilor dintre cele două teorii, dintre care cele mai importante rămânând respingerea metanarațiunilor și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmoderne (pentru a nu da decât un exemplu, Nicholas Gane afirma că simularea reprezintă o categorie cheie a receptării postmodernismului, și deși alți gânditori s-au ocupat de acest subiect, precum Virilio, Debord, Eco, forța cu care ideea a fost pusă în scenă a făcut ca acest concept să fie asociat îndeosebi cu numele lui Jean Baudrillard, ale cărui expuneri pe această temă rămân definitorii). Dincolo de problematica vastă pe care a luat-o în atenție, modalitatea de a scrie, forma discursurilor, importanța acordată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]