19,920 matches
-
încercări, aceea din martie-aprilie 1921, de revenire la conducerea Ungariei a ex-regelui Carol, doi transilvăneni, Bethlen și Bánffy, au ajuns să conducă guvernul maghiar, primul ca prim-ministru, iar cel de-al doilea ca ministru de externe. Deși au fost acuzați de „orientare românească“ și de faptul că „au dorit uniunea personală cu România“96, cei doi oameni de stat maghiari s-au dovedit reținuți în privința promovării proiectului de federație româno-maghiară97. Conjunctura internă și internațională nu era favorabilă, în vara anului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în acea perioadă, la Conferința de la Genova, tatona posibilitatea căsătoriei lui Nicolae cu una din prințesele italiene, ca o precondiție pentru asistența italiană în favoarea preluării de către prințul român a tronului maghiar 104. În august 1922, Bethlen și Bánffy au fost acuzați în Parlamentul maghiar că nu resping „planurile românești“ de „uniune personală“. Deputatul care a atacat guvernul pe această temă a prezentat o broșură pretins românească în care se afirma că „singura scăpare pentru Ungaria ar fi o unire cu România
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în 1926 a dosarului privitor la federația româno-maghiară a avut o continuare furtunoasă în Adunarea Națională maghiară. La 4 noiembrie, un deputat din opoziție, V. Nagy, fost ministru în cabinetul Károlyi din toamna lui 1918, a interpelat guvernul contelui Bethlen, acuzându-l că „intenționează ca prin uniunea personală cu România să aducă pe tronul Ungariei Casa domnitoare română“118. Posibilul candidat la tronul comun era, în opinia lui Nagy, Carol, fostul principe moștenitor al Coroanei României 119. Bethlen a fost obligat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
István Tisza. The Liberal Vision and Conservative Statecraft of a Magyar Nationalist, New York, 1985. • Erich Zöllner, op. cit, p. 536. • Helmut Rumpler, op. cit., p. 875. • Allgemeines VerwaltungsArchiv, Wien, Ministerium des Innern, Präsidiale, 34/2, K. 2236, 1906, 1-1200. Inițiatorul legii acuza faptul că „Parlamentul austriac este singurul în toată Europa care, pe durata unei generații, a lăsat neschimbată procedura afacerilor sale“. Ca urmare, el propunea o creștere a numărului de mandate în Camera Deputaților, de la 425 la 455 de membri și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
momentul întrevederii din Constanța“35. Trimiterea se referea la vizita țarului Nicolae al II-lea de la începutul lunii iunie 1914, apreciată la Berlin și Viena ca un moment în apropierea diplomatică dintre România și Rusia 36. În același timp, se acuza tăcerea instalată după izbucnirea războiului față de situația de peste Prut și, în general, lipsa informațiilor referitoare la românii de acolo. Chiar dacă unele atacuri sunt prea dure, ele pot fi înțelese prin grija pentru viitorul acestei ramuri a neamului românesc. Se afirma
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cu Antanta s-ar putea justifica prin existența în Ardeal și Ungaria a unui număr de români de două ori mai mare decât în Basarabia, români care „formează elementul cel mai sănătos și mai mândru al națiunii noastre“. El îi acuza însă, pe nedrept, pe adepții acelei alianțe de renunțare definitivă la Basarabia și chiar de renunțare la libertatea României: „Ni se cere nu numai să renunțăm pentru totdeauna la Basarabia, - și nu avem dreptul să vindem două milioane de suflete românești
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
aș fi dat eu, basarabean, în schimb toate bunurile vieții intelectuale (în limba rusă - n.ns.) și social-economice pe care le avem în Rusia atât de dezvoltate“68. Preocupările lui Al. Nour pentru prezentarea realităților din Basarabia publicului din Regat, acuzat de ignoranță în domeniu, s-au concretizat și în publicarea unei hărți etnografice, din care rezultă, spre surprinderea unora, preponderența populației românești dintre Prut și Nistru. Prezentând această hartă într-un număr al revistei „Viața Românească“ din anul 1916, Axinte
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Răsărit imediat după război (schițată de unii), noi „vom fi demult înghițiți de Rusia“71. Așa cum era și firesc, redacția s-a solidarizat cu C. Stere, respingând invectivele ce-i erau adresate de partizanii alianței cu Antanta, pe care-i acuza, la rându-i, de un fals patriotism: „Am scris aceste rânduri ca să rămână scrise aici și istoricii viitorului să știe că s-au ridicat cu deznădejde, răsunătoare în pustiu, și alte glasuri, de «trădători» și de «vânduți» în mijlocul rumoarei «patriotice
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și Alexandru Zub (ed.), Basarabia. Dilemele identității, Iași, 2001, p. 111-120). • Născut în 1896 la Chișinău. A urmat studii universitare la Facultatea de chimie a Universității din Basel și la Institutul Tehnologic din Harkov. A fost executat în 1937, fiind acuzat de complot împotriva statului sovietic. Pentru detalii: Robert C. Tucker, Stalin in power. The revolution from above 1928-1941, 1990, p. 379, 381; Memuary N. S. Hruščeva, în „Voprosy Istorii“ (Moskva), nr. 4, 1990, p. 64-67; D. Șemiakov, V. Isak (ed.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vieții politice basarabene, care, după părerea noilor autorități, puteau forma nucleul de rezistență față de regim 39. Este vorba, în primul rând, de foștii deputați în Sfatul Țării și membri ai guvernului basarabean din toamna-primăvara anului 1917/1918, care au fost acuzați de lichidarea mișcării revoluționare și de „trădare a patriei sovietice“40. După 28 iunie 1940, autoritățile sovietice au reușit să identifice foarte repede 17 personalitățile de vază, foști deputați în Sfatul Țării, membri ai guvernului basarabean, dintre care doi chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
personalitățile de vază, foști deputați în Sfatul Țării, membri ai guvernului basarabean, dintre care doi chiar foști deputați ai Dumei de Stat în Rusia țaristă și doi reprezentanți ai minorităților naționale (un ucrainean și un grec). În ciuda vârstei înaintate, fiind acuzați de înaltă trădare, aceștia au cunoscut foarte repede calvarul „Gulag“-ului, mulți dispărând din viață la scurt timp după deportare. Este vorba de Alexandru Baltaga 41, Constantin Bivol 42, Vladimir Bodescu 43, Ștefan Botnariuc 44, Teodosie Cojocaru 45, Ion Codreanu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a neutralizat satele. Foamea de pământ era veche și cunoscută de toate partidele. Nici un partid aspirând la popularitate și voturi n-o putea neglija. Cu intuiția lui remarcabilă, Lenin le-a furat celorlalte partide programul „de sub nas“; a și fost acuzat de aceasta iar răspunsul lui la această acuzație reține atenția: „Că este în acord cu ideile noastre sau ale S.R.-ilor, n-are importanță. Important este să dăm țăranului convingerea că nu vor mai fi moșieri în sate și că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
argumente aduce probe; faptul că Lenin a vrut să-i scoată din partid pe Kamenev și Trotsky pentru că, într-un interviu, Kamenev anunța intenția C.C. al P.C.(b) de a răsturna guvernul prin forța armelor. Ca urmare, Lenin i-a acuzat că „au trădat secretul“, iar Pipes se întreabă: „Poate cineva să-și imagineze o revoluție trădată?“ Alt fapt: transferul puterii către Congresul Panrus al Sovietelor a fost așa de bine camuflat încât nici membrii de partid nu și-au dat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
prealabil, frustranta negare a sinelui evreiesc. Urii față de o identitate iudaică susceptibilă să îl livreze proscrierii sociale, el îi adăuga, din considerente livrești, ura de sine a burghezului. Burghezul care nu reușea să depășească micul lui interes, care se știa acuzat că distrusese ordinea aristocratică sub imperiul unor idealuri egalitare, abandonate ulterior în folosul unei societăți a concurenței fără scrupule, divizate în două tabere ostile: patricienii și plebeii 99. • François Furet, Reflecții asupra Revoluției franceze, traducere de Mircea Vasilescu, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
prea lesne că „victimele tiranului aparțin sistemului tiraniei“28. Și aceasta întrucât nu-și puseseră niciodată problema genezei și a efectelor perverse ale tiraniei în mod temeinic. Discursul politic al intelectualilor români din anii ’80, mai degrabă dezamăgiți decât revoltați, acuzând trădarea pactului imaginar de către regim și distrugerea culturii, developează eternele lor obsesii naționaliste și întrebările chinuitoare cu privire la salvarea identității românești. Așa cum remarca etnologul Claude Karnoouh, gândirea românească asupra istoriei „bate pasul pe loc ori de câte ori se confruntă cu violența modernității politice
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ion fiind singurul supraviețuitor. Între cei doi există și un conflict erotic: după război Ion trăise cu nevasta lui Gyuri. Narațiunea prezintă pozițiile celor două personaje care, în încercarea de a elucida obsesiile trecutului, rememorează evenimentele, se apără și se acuză reciproc. Câștig de cauză are - se înțelege - Ion. Schimbarea la față pe care o aduc scrierile lui L. publicate după 1989 este una de îngroșare până la violență a mesajului. Încrâncenarea de a spune apăsat adevărul despre anomaliile unui sistem politic
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
li se dădea îndreptățire estetică: Macedonski se voia creatorul unei direcții noi. Prin el, L. își revendica drept tradiție pașoptismul (privit în epocă și chiar mai târziu ca o țintă a criticii junimiste) și opunea pozitivismului junimist atașamentul față de religie. Acuzând Junimea de „germanism” și de „pesimism schopenhauerian”, poetul susținea apartenența noastră la spiritualitatea tonică a lumii latine. Criteriul latinității, ferment al spiritului național, va deveni argumentul cel mai utilizat și mai specific antijunimist. În virtutea lui, Macedonski reabilita lirica de influență
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Petits maîtres, semnat Polit, îi atacă pe Delavrancea, Vlahuță și C. Mille. În „Contemporanul”, față de care L. se găsea într-un total dezacord de poziție și de ideal estetic, sunt surprinse greșeli de istorie literară. În 1893 o notiță îl acuză de plagiat pe G. Coșbuc. Față de aproape toți scriitorii epocii, L., prin Macedonski, s-a aflat pe o poziție negativistă (explicabilă, în parte, prin eforturile de a impune o poezie pe care gustul epocii încă nu o accepta, dar agravată
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
pe care Îi cunosc recunosc faptul că profesia lor este controlată de o rețea de forțe sociale și economice care nu sînt interesate de sănătatea pacienților lor. Obiectivul acestor afirmații legate de propaganda industriei sistemului de sănătate nu de a acuza. Totuși, trebuie să admit faptul că nu mă sfiesc să sugerez faptul că o foarte mică parte a contaminării instituționale ar putea face parte din sistemul celor trei miliarde de rețete anuale pe care un medic ajunge să le prescrie
-Medicina energetica pentru femei. In: Medicina energetica pentru femei by Donna Eden, David Feinstein () [Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
Încît aceste femei sînt În general slabe și minione. Dar În cazul celor mai multe femei Lee sugerează că concluziile medicale și farmaceutice au mers În direcția opusă În ceea ce privește Înlocuirea estrogenului. Lee nu a fost singurul. În 1991, feministul Germaine Greer a acuzat susținătorii terapiei de Înlocuire hormonală că nu au stabilit că deficiența de estrogen reprezintă cauza simptoamelor pe care ei Încearcă să le trateze 18, situație care Încă mai există. Sandra Coney, În lucrarea publicată În 1994, Industria menopauzei, a afirmat
-Medicina energetica pentru femei. In: Medicina energetica pentru femei by Donna Eden, David Feinstein () [Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
-mi că glumești. — Exact, glumesc. Dau să Închid ușa, Însă el mă apucă strîns de Încheietură. — Încetează, Îmi spune pe un glas puternic, ca de tunet. Nu știu ce dracu’ se petrece aici. Mă trezesc din senin cu scrisoarea asta... tu mă acuzi că am o aventură... nu poți să fugi fără să-mi explici despre ce e vorba. S-a teleportat Într-un alt univers paralel, ce-i cu el? I-a dat cineva una În moalele capului și a uitat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ce-am făcut. Și oricum, am distrus toate hîrtiile din dosar, așa că nici măcar nu mai am acele probe. — Da, zic Încet. Și eu o cred. Și... Iain ce-a zis? — Ceva ce nu se poate reproduce, spune Luke Încordat. A acuzat-o că a scornit toată povestea ca să cerșească o promovare. Nu-ți pot spune care e părerea lui despre femei. Mă Încrunt, rememorînd ultimele săptămîni. — A fost atunci cînd n-ai putut să vii la cursul meu prenatal? — Da, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
nu? zic speriată. — Atîta timp cît am și eu un cuvînt de spus, nu, zice Luke extrem de hotărît. Se pare c-au renunțat la mănuși. Dacă vor să ne batem, ne batem. Dacă e nevoie, Îi tîrăsc În fața instanței. Îi acuz de hărțuire. Și-i dau În vileag pe toți, să afle lumea cine sînt de fapt. CÎnd Îl aud vorbind, mă străbate un val uriaș de mîndrie. Vorbele lui mi-au adus aminte de Luke Brandon cel de odinioară. Sigur
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
va aduce după gratii în perioada postbelică. Alt susținător fervent al cauzei Puterilor Centrale, în condițiile războiului și ocupației străine, a fost D. Karnabatt, condamnat la închisoare ca și Tudor Arghezi și alții, în urma procesului intentat celor douăzeci și patru de ziariști acuzați de colaboraționism. I.I.
GAZETA BUCURESTILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287185_a_288514]
-
N. Bălcescu” și la Liceul „Aurel Vlaicu”, ambele din București. Între 1938 și 1944 este inspector general al învățământului secundar în ministerul de resort și vicepreședinte al Asociației Profesorilor Secundari. În toamna anului 1944 este destituit din toate funcțiile, fiind acuzat de carierism, cameleonism și politicianism, ca membru succesiv al partidelor averescan, gogist, cuzist, legionar și ca susținător fervent al politicii lui Ion Antonescu. Debutează cu un comentariu literar în „Universul” (1913), ziar al cărui colaborator va rămâne o lungă perioadă
GEROTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287226_a_288555]