10,800 matches
-
iscusită oglindă minții omenești, scrisoarea...”. Românii trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte țări știindu începuturile sale”; c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai cronicii lui Ureche, ca Simion Dascălul („om cu multă neștiință și minte puțină”) și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia; d) refacerea istoriei Moldovei de la primul descălecat, completînd astfel cronica lui Ureche; e) elogiul scriiturii și al lecturii: „... căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu
Miron Costin () [Corola-website/Science/299037_a_300366]
-
din ciclul "O mie și una de nopți". Printre precursorii literaturii fantastice s-ar putea număra și Voltaire sau Jonathan Swift care își camuflează satira în aceste lumi iraționale, sau romanele negre ale unor William Beckford (Vathek), Matthew Gregory Lewis (Călugărul). Autorii din secolul al XIX lea au compus texte în care miraculosul își joaca rolul său. Ar trebui amintiți în aces context Honore de Balzac, care utilizează fantasticul din categoria miraculosului în "La peau de chagrin", Guy de Maupassant ce
Fantastic () [Corola-website/Science/299033_a_300362]
-
mercenari tamili, a venit să-și revendice tronul. Kassapa și-a părăsit citadela în fruntea armatei sale, călare pe un elefant, și și-a întâmpinat inamicul în câmp deschis.A pierdut bătălia și s-a sinucis. Mogallana a redat Sigiriya călugărilor budiști, aceasta redevenind astfel un loc de meditație și de rugăciune. Stânca a fost abandonată în 1155 și a fost redescoperită de englezi în anul 1828.
Sigiriya () [Corola-website/Science/304555_a_305884]
-
dedice unei cariere universitare la Heidelberg. Încercările sale nu au avut mult succes, astfel încât a decis să se dedice în întregime scrisului. Puțin timp mai târziu, în 1957, a publicat la Frankfurt romanul istoric Ekkehard, care are ca subiect viața călugărului Ekkehard II de la mânăstirea benedictină din St. Gallen din Elveția, în secolul X. Romanul se bazează pe cronica "Casus Sancti Galli", un manuscris care prezintă istoricul mânăstirii, scris cu aproximativ 100 de ani după moartea lui Ekkehard II. Spre deosebire de “Gornistul
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
său roman. Limbajul este puțin arhaizant, ceea ce dă lucrării un farmec deosebit. Scheffel prezintă cu talent spiritul relațiilor culturale din evul mediu timpuriu. Viața lui Ekkehard II (numit și "Palatinus - omul de curte") a fost cu totul neobișnuită pentru un călugăr. Educat la St. Gallen de unchiul său, Ekkehard I, și de călugărul Geraldus, a ajuns el însuși mai târziu profesor la aceeași mânăstire. Mulți dintre elevii săi s-au călugărit, alții au ajuns episcopi sau au ocupat alte poziții ecleziastice
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Scheffel prezintă cu talent spiritul relațiilor culturale din evul mediu timpuriu. Viața lui Ekkehard II (numit și "Palatinus - omul de curte") a fost cu totul neobișnuită pentru un călugăr. Educat la St. Gallen de unchiul său, Ekkehard I, și de călugărul Geraldus, a ajuns el însuși mai târziu profesor la aceeași mânăstire. Mulți dintre elevii săi s-au călugărit, alții au ajuns episcopi sau au ocupat alte poziții ecleziastice importante. Ekkehard II a fost și autorul mai multor imnuri ecleziastice, cunoscute
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
episcopi sau au ocupat alte poziții ecleziastice importante. Ekkehard II a fost și autorul mai multor imnuri ecleziastice, cunoscute sub denumirea de “secvențe”. Din păcate aceste compoziții s-au pierdut cu excepția uneia singure, dedicate Sfântului Desideriu. Deși regulile ordinului obligau călugării benedictini să fie legați de o anumită mânăstire și nu acceptau călugări itineranți, aceste reguli nu îi împiedicau pe monahii cu funcții mai importante să călătorească frecvent pentru diferite treburi mânăstirești. Se pare că printre ei se aflau și oameni
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
și autorul mai multor imnuri ecleziastice, cunoscute sub denumirea de “secvențe”. Din păcate aceste compoziții s-au pierdut cu excepția uneia singure, dedicate Sfântului Desideriu. Deși regulile ordinului obligau călugării benedictini să fie legați de o anumită mânăstire și nu acceptau călugări itineranți, aceste reguli nu îi împiedicau pe monahii cu funcții mai importante să călătorească frecvent pentru diferite treburi mânăstirești. Se pare că printre ei se aflau și oameni cărora le plăceau călătoriile mai mult decât viața în sihăstrie, și care
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
orașului actual Singen, pentru ca să o ajute să citească operele clasicilor latini. Ca urmare, Ekkehard s-a mutat la Hohentwiel, instruind-o pe ducesă despre Virgiliu și Horațiu. Mai târziu, ducesa l-a introdus și la curtea împăratului Otto I, unde călugărul a avut o influență considerabilă. El a intervenit și în diferite treburi bisericești, dintre care este de relevat rolul său în concilierea disputei dintre mânăstirile benedictine St. Gallen și Reichenau. La sfârșitul vieții a ajuns provost al catedralei din Mainz
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Ceea ce nu pomenește cronica este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne de semnalat. La două generații după moartea lui Ekkehard, un alt călugăr al mânăstirii, Ekkehard IV, s-a gândit să aștearnă pe hârtie istoricul mânăstirii St. Gallen, scriind cronica cunoscută sub numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel ar fi fost destul de monotonă. Reluând povestirile călugărilor, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire precum și ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce lipsește din cronică este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
pe un soclu de granit. În partea din față a soclului este fixat un portret în bronz al scriitorului. În sfârșit, mai este de menționat o statuie în orașul St. Gallen din Elveția, unde se află mânăstirea din care pornise călugărul Ekkehard, eroul lui Scheffel. Lucrârile literare ale lui Scheffel au servit și ca inspirație pentru câteva lucrări muzicale. Inspirându-se din romanul lui Joseph Victor von Scheffel, compozitorul Johann Joseph Abert a scris o opera Ekkehard care la 11 octombrie
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
și apoi a hunilor lui Atila. Aici s-a aflat, sub numele de Urbs Morisena, localitatea de reședință a căpeteniei Ahtum. Acesta a înființat aici o mănăstire și o episcopie ortodoxă sub control bizantin, cu hramul "Sf. Ioan Botezătorul", cu călugări aduși de la Vidin, cândva în jurul anului 1000. Mănăstirea a ajuns, probabil, la începutul veacului al XIII-lea în mâinile călugărilor benedictini. În anul 1003 sau 1030 (dată este controversată) comandantul de oști bănățean Chanadinus, fugit la curtea regelui Ștefan, primește
Cenad, Timiș () [Corola-website/Science/304586_a_305915]
-
Ahtum. Acesta a înființat aici o mănăstire și o episcopie ortodoxă sub control bizantin, cu hramul "Sf. Ioan Botezătorul", cu călugări aduși de la Vidin, cândva în jurul anului 1000. Mănăstirea a ajuns, probabil, la începutul veacului al XIII-lea în mâinile călugărilor benedictini. În anul 1003 sau 1030 (dată este controversată) comandantul de oști bănățean Chanadinus, fugit la curtea regelui Ștefan, primește comandă trupelor regelui și pornește la cucerirea voievodatului lui Ahtum. Primele bătălii au fost câștigate de Ahtum dar în ultima
Cenad, Timiș () [Corola-website/Science/304586_a_305915]
-
loc lângă Tomnatic (la sud de Morisena), trupele pecenegilor, românilor și bulgarilor sunt înfrânte iar Ahtum este ucis. Chanadinus pătrunde în Morisena și mai tarziu îi schimbă numele în Cenad . La mănăstirea din Cenad a activat Gerard de Cenad, un călugăr refugiat din Italia (Veneția) din motive politice. În anul 1038 Gerard (cunoscut în limba latină cu numele de Gerardus și în germană cu numele de Gerhard) a fost consacrat că primul episcop al nou înființatei Episcopii a Cenadului în locul episcopiei
Cenad, Timiș () [Corola-website/Science/304586_a_305915]
-
României, în care se studia religia și latină. Gerard a înființat la Cenad o a doua mănăstire, cu hramul Sfintei Fecioare, situată în apropierea bisericii mai vechi, cu hramul "Sf. Ioan Botezătorul". Primul abate al mănăstirii Sf. Fecioare a fost călugărul Filip de la Mănăstirea Pannonhalma. În cursul mării invazii tătare din 1241 a fost distrus și Cenadul. Călugărul italian Rogerius, canonic de Oradea, a descris evenimetul: În 1514 Gheorghe Doja cu răsculații săi români și maghiari a cucerit cetatea, a dispus
Cenad, Timiș () [Corola-website/Science/304586_a_305915]
-
cu hramul Sfintei Fecioare, situată în apropierea bisericii mai vechi, cu hramul "Sf. Ioan Botezătorul". Primul abate al mănăstirii Sf. Fecioare a fost călugărul Filip de la Mănăstirea Pannonhalma. În cursul mării invazii tătare din 1241 a fost distrus și Cenadul. Călugărul italian Rogerius, canonic de Oradea, a descris evenimetul: În 1514 Gheorghe Doja cu răsculații săi români și maghiari a cucerit cetatea, a dispus masacrarea preoților, a dărâmat biserică și ars casele. În 1551 Cenadul este ocupat de turci, până în 1698
Cenad, Timiș () [Corola-website/Science/304586_a_305915]
-
localitatea natală. În anul 1914, intră ca elev la Seminarul Franciscan de la Hălăucești (județul Iași). În perioada anilor 1914-1916, în timpul primului război mondial, lucrează ca sanitar în cadrul armatei. La data de 4 octombrie 1919, face profesiunea religioasă la Hălăucești, devenind călugăr franciscan. După război, își continuă studiile la Facultatea de Teologie din Roma. A fost hirotonit preot romano-catolic franciscan la data de 22 iunie 1924, la Roma și este repartizat ca preot vicar la Parohia Săbăoani (județul Neamț). La 30 septembrie
Ioan Duma () [Corola-website/Science/304610_a_305939]
-
Liceul Militar, iar în anul 1928 și-a dat bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universității București. Nu a găsit ce căuta nici în viața universitară, astfel că în anul 1929 a intrat în viața monahală, devenind călugăr la Mănăstirea Cernica. La mai puțin de un an de la intrarea la mănăstire, însă, s-a retras din comunitate. Începând din 1931 și până în 1937 - anul decesului - Sahia a fost gazetar publicând în cunoscute ziare și reviste ale vremii: "Rampa
Alexandru Sahia () [Corola-website/Science/304642_a_305971]
-
plece, unii la turci, alții la leși, alții printr-alte țări. Despre aceasta scrisese Macarie, care și-a oprit condeiul tocmai proslăvind zelul creștinesc al domnului. Persecuțiunea armenilor din 1551 nu putea găsi alt ecou la un suflet zelos de călugăr, cum a fost Macarie“. Cea mai veridică descriere a prigoanei, chiar dacă într-o formă literaturizată și cu unele hiperbolizări, se găsește, însă, la un martor ocular, diaconul armean Minas Tokhateți, originar din Eudochia și stabilit în Suceava. El este autorul
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
cât și duritatea necesară unui comandant al tuturor armatelor ruse. În cartierul său general domnea o atmosferă cât se poate de relaxată, în ciuda repetatelor înfrângeri și uriașului număr de soldați morți. Marele duce a reușit să câștige dușmănia lui Rasputin, călugărul care avea o uriașă influența asupra țarinei. Nicolai îl amenințase pe Rasputin că îl va spânzura dacă îl va prinde în apropierea frontului. În schimb, Rasputin a prezis că armatele ruse vor continua să fie înfrânte atâta vreme cât marele duce se
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
muntele Burhan Haldun. El a fost tolerant religios și interesat de procesul de învățare a lecțiilor filosofice și morale din alte religii. Pentru a face acest lucru, el a fost consultat de călugării budiști, musulmani, creștini, misionari și chiar de către călugărul taoist, Qiu Chuji. Se spune că în tinerețea să, a întâlnit un șaman care i-a prevestit că destinul său e să cucerească și să conducă lumea. În anii 1215-1219, mongolii ocupă Pekinul, Coreea începând să plătească tribut mongolilor. A
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
apucase să-și îndeplinească destinul - cel de-a cuceri întreaga lume. Fiind la fel de frământat că și anticul împărat chinez, Shi Huangdi, și-a dorit să caute elixirul vieții care să-i asigure imortalitatea. A chemat la curtea să imperiala un călugăr taoist care l-a sfătuit că își poate "asigura imortalitatea" numai prin sângele fiilor săi născuți. De aceea, Ginghis a avut multe soții și foarte mulți urmași. Astăzi, multi asiatici se declară ca fiind urmașii lui, fapt demonstrat în urma testelor
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
recunosc reciproc unele taine, „comuniunea potirului” nu este acceptabilă. Această împărtășire a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitului Kirill, cerând Bisericii Ortodoxe Române „să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment”. Au protestat de asemeni mari duhovnici, precum și călugării de la Muntele Athos, care au solicitat caterisirea ÎPS Nicolae. În protestul lor, aceștia l-au acuzat pe ÎPS Nicolae că s-ar fi împărtășit cu ereticii, ceea ce a determinat proteste vehemente. ÎPS Bartolomeu Anania a luat de asemeni poziție împotriva
Nicolae Corneanu () [Corola-website/Science/303555_a_304884]
-
ajute cu zel ca și noi, iar mănăstirea să fie datoare a-l scrie la Sfânta Proscomidie ca ctitor...”. Între ctitorii Cutlumușului s-au adăugat, rând pe rând, Mircea cel Bătrân, Laiotă Basarab, Basarab cel Tânăr, Vlad al IV-lea Călugărul, Vlad al VI-lea Înecatul, Vlad al VII-lea Vintilă și nu în ultimul rând Radu cel Mare și Neagoe Basarab. Acesta din urmă a ridicat aici Biserica Sf. Nicolae, chilii, trapeza (sala de mese), pivnița, brutăria, bucătăria, hambarul, bolnița
Mănăstirea Cutlumuș () [Corola-website/Science/303570_a_304899]