11,358 matches
-
Un vecin are un Trabant pe care îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada se umple de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele lucind în noapte, știe o mulțime de povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nici caprele lui nu-s de capul lor... de acolo începe Strada Casei, deci, într-un fel, începe orașul. * Am trecut peste calea ferată, călcând cu grijă pe prundișul îngrijit. Dintre pietre mă privesc niște flori de portolac și, printre garduri putrede, întărite cu sârmă ghimpată, de după care, galeș și rugător, privesc o mulțime de flori târzii de toamnă, "mărită-mă mamă", încep să se vadă gospodării sărace, cu case coșcovite, cu acoperișuri fixate cu bolovani mari de piatră, să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
toamnă, "mărită-mă mamă", încep să se vadă gospodării sărace, cu case coșcovite, cu acoperișuri fixate cu bolovani mari de piatră, să nu le ia vântul, cu veceuri (!) situate la o depărtare cuviincioasă de locuința propriu zisă. O mulțime de garduri improvizate marchează diferitele proprietăți și chiar grădinile interioare pline de varză, în admirabile tonalități gri verde (ca uniforma de odinioară a Wermachtului), de bostani albi, mari, impunători, tufe de roșii târzii, hrean și sfeclă. Toate gospodăriile sunt la fel, aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în care gutuile rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o deschide, numai noaptea, câte o fată care se furișează pentru nevoi tainice (câte o sarcină nenorocită, câte o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Copleșit de scârbă, de o scârbă de sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în verde. Deschise portița care scârțâi, trist." Ajuns în casă, tânărul bău cu sete apă sălcie dintr-o cană de pe lavoar, se spălă, tremurând, își scoase haina, uzată, o perie, în neștire, își scoase cravata și, tremurând, scrise cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era pe gustul meu, când am avut, deodată, senzația că realitatea se transformă în altceva, într-un spațiu și într-un timp ireal, că am văzut undeva acest peisaj. Casa îngrijită, cu verandă, cu grădiniță colorată cu tufănele în spatele unui gard verde, proaspăt vopsit, mi s-a părut o iluzie, regăsirea unui peisaj cunoscut, în care trăisem cândva, în altă viață, în care eu eram și nu eram același de acum. Pe gard, o tăbliță albastră indica Strada Munții Gurghiului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
verandă, cu grădiniță colorată cu tufănele în spatele unui gard verde, proaspăt vopsit, mi s-a părut o iluzie, regăsirea unui peisaj cunoscut, în care trăisem cândva, în altă viață, în care eu eram și nu eram același de acum. Pe gard, o tăbliță albastră indica Strada Munții Gurghiului și numărul șapte. O irealitate transformată brusc în real, o ficțiune întoarsă într-un adevăr real, care mi s-a părut imposibil și ireal. M-am îndepărtat, am cutreierat cartierul, am revenit. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cvasi-oficială pare a fi tacit recunoscută; zile periculoase pentru bărbați, înclinați către băutură, și grele pentru femei, mai ocupate ca altădată. Este și un spațiu temporal numai bun de vagabondaj. Ninsoarea s-a domolit. Și așa era neconvingătoare; acum plouă, gardurile sunt negre de apa care a îmbibat scândurile vechi (obligatoriu, în lașul pitoresc, gardurile sunt vechi). Se târăsc, fără vlagă, niște câini fără stăpân; totuși, sunt "administrați", se vede, într-un regim convenabil, nu le e foame, nu cerșesc, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
grele pentru femei, mai ocupate ca altădată. Este și un spațiu temporal numai bun de vagabondaj. Ninsoarea s-a domolit. Și așa era neconvingătoare; acum plouă, gardurile sunt negre de apa care a îmbibat scândurile vechi (obligatoriu, în lașul pitoresc, gardurile sunt vechi). Se târăsc, fără vlagă, niște câini fără stăpân; totuși, sunt "administrați", se vede, într-un regim convenabil, nu le e foame, nu cerșesc, dar, muiați până la piele, sunt mai patetici ca de obicei și le citești tristețea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
învierii. Se simte prin cartierele vechi (târzii rezervații ale unui timp demult dispărut), un duh care există și totodată nu există, se simte, ușoară ca o boare, răsuflarea lui Dumnezeu. Peste casele care încă nu s-au prăbușit și peste gardurile încă nerisipite de putreda lor senectute, stăruie o blândă lumină. Nu știu ce stare sufletească este această indecisă și ocultă înfiorare care mă cuprinde. Este o așteptare, de o "venire"; dar și ea indecisă; ca într-o gară, de demult, când un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
realitate, între un trecut dubios și un viitor încă mai dubios... Ceva greu de definit, cum este poezia, în sine... * Strada Caisului... Ce cais o fi fost acolo, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt totuși câteva resturi de garduri, câteva case vechi... O bătrână stă pe o bancă strâmbă, urmărind niște gândaci care urcă pe rădăcina unui copac, un strănepot, probabil, al caisului titular. Trece rar câte o mașină rablagită. Un vecin are un Trabant pe care îl tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe care îl tot dichisește zilnic. E liniște; numai când vin copiii de la o școală oarecare, strada se umple de strigătele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor. Atunci era într-adevăr un cais care înflorea din când în când și ea știa o mulțime de povești despre acest cais și despre casele care au dispărut, ar putea povesti o mulțime de întâmplări; dar acum totul e inutil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
adresată unui minister de resort. * Am omis totuși un alt argument, ținuta vestimentară, ținuta in genere a vârstnicilor. Constituie un scandal public, se pot întâmplă câte și mai câte... Zilele trecute, de Sfântul Ion, coboram liniștit și meditativ Copoul. De gardul Universității se sprijinea o bătrână foarte curățică, distinsă chiar; dar era atât de sărăcuță, încât, într-un gest seniorial, i-am întins o bancnotă din acelea nou-nouțe, create pentru a ne ameliora viața. Și știți ce s-a întâmplat? Persoana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu "lupul", fiară care nu ne-a ieșit totuși în cale. "Plecam" de la unele ore sau de la profesorii antipatici și rătăceam până târziu, până se făcea noaptea. Alteori luam drumul mahalalelor: atunci a început dragostea mea pentru grădinile ascunse după garduri vechi. Am descoperit străzi cu nume ciudate: "Semnului", "Fericirii", "Disperarea de jos" (!!), "Stradela Cublondine" (exact așa!!!) și ne amețeau poveștile pe care le inventam. Târziu am aflat că stradela "Cublondine" era o eroare (foarte ispititoare, dar o eroare de transcriere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mosorele, șuruburi ruginite, resturi de creioane, lucruri pe care personajul le găsea pe unde trecea și le aduna pentru dânsul. Cred că noi eram singurii oaspeți ai părintelui; ne primea cu un aer protocolar, după ce ne anunțam la poarta de la gard agitând un clopoțel legat de gard cu un lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lucruri pe care personajul le găsea pe unde trecea și le aduna pentru dânsul. Cred că noi eram singurii oaspeți ai părintelui; ne primea cu un aer protocolar, după ce ne anunțam la poarta de la gard agitând un clopoțel legat de gard cu un lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită ca după un bombardament recent și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dânsul. Cred că noi eram singurii oaspeți ai părintelui; ne primea cu un aer protocolar, după ce ne anunțam la poarta de la gard agitând un clopoțel legat de gard cu un lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită ca după un bombardament recent și exhalând o duhoare de gunoi de grajd și alte putreziciuni, emanată de niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
colo, dar în a doua iarnă nu se mai găsea un băț în tot orașul. Ingeniozitatea omului este însă mare - sau, cu un proverb mai vechi, „nevoia te învață” - așa încât și această problemă era, de bine de rău, rezolvată. Cele mai multe garduri dispăruseră [21] de mult - roase de caii Rușilor și arse de stăpânii cailor -; dar soldații unităților militare românești din Iași, plecați cu căruțele pe bariere pentru diferite corvezi, veneau cu câte o legătură de vreascuri, mai groase sau mai subțiri
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
pricepe ca el, conducătorul Statului, să nu aibă niciun grad, iar niște „pârliți” de muncitori și țărani să fie comandanți legionari. Și foarte curând a interzis - într-un stat legionar! - purtarea cămășii verzi și a drapelelor cu insigna legionară, celebrul „gard”, semnul electoral al nostru la alegerile din 1933! De aceea, „greșelile” legionare înseși au o singură cauză și se rezumă, în fond, la una singură, serioasă: aceea de a nu fi renunțat [272] la scrupulele morale față de un om care
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
n-am dat noi alarma, nimeni nu s-a îngrijit de aceasta, căci doctorul regimentului se îngrijea de tuns „frezele” furierilor. Spre a scăpa de această josnică situație, câțiva dintre noi neam „descazarmat” cu de la noi putere: ieșeam seara prin gard și dormeam peste drum, unde închiriasem cămăruțe mobilate. La această mizerie fiziologică se adăuga și aceea morală inevitabilă vieții militare românești în actuala ei înfățișare și structură. Răutatea unora dintre ofițeri, mojicia în[n]ăscută a altora și a tuturor
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
mâini și chiar să faci duș, fiindcă te trezești cu apă rece pe tine (Kidman, p. 33). Unde mai pui că nu trebuie să refaci cu mari silințe atmosfera din Carolina de Nord din timpul războiului civil. Poți filma case, garduri, grădini, drumuri, animale de curte, pe viu, în direct, fără nici un truc, fără recuzită suplimentară. Nimic mai normal, ne amintim noi, doar 45% dintre români trăiesc pe „platouri de filmare” în scene domestice de Could Mountain. Comentariile m-au întristat
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
maro. Una dintre ele avea elitre în carouri ca o tablă de șah. Popovici se amuzase odată pe socoteala profesorilor Stino și Gorovei care se plimbau într-un amurg pe strada Maior Ioan, unde ședea băiatul. Ascuns în liliacul de lângă gard, Fus așezase pe trotuar o cârpă pe care o trăgea de sfoară. Absorbiți în discuții, Gorovei era cât pe ce să calce pe fantasma care i se zbătea între picioare. Ca un popic, dintr-un salt, fu dincolo de ea. Stino
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
străbăteam în goana mare (toate, la vârsta aceea le făceam așa), încălecat câteodată pe trotinetă. La capătul din față, holul se termina în niște trepte ce dădeau în grădină și pe o alee care ducea la portiță. De-a lungul gardului din ostrețe se înșirau tufe de liliac. În celălalt capăt, holul interior dădea în altul mai mic, în care coborai tot pe trepte. Din acesta, o ușă se deschidea spre curtea asfaltată. La nivelul holului mic se afla bucătăria din
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
căruia mama îi spunea „popa Pastramă”. Mă vizita o fetiță de aceeași vârstă dar mult mai isteață decât mine, care știa tot ce se petrece în mahala. Trecea strada de la casa de peste drum până pe trotuarul nostru, ca să conversăm printre ostrețele gardului. În timpul unui astfel de colocviu a trecut pe lângă ea o șătrăriță care a prins-o în brațe și a dat să fugă cu dânsa. Pe vremea aceea lăieții obișnuiau să fure copii. Fetița însă nu se lăsă, țipa și da
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de secetă, apa abia se strecoară pe prund. La capătul unor serpentine, de pe runcul de deasupra școlii din Poiana Mărului se vede, pe obcina Stânișoarei, Crucea Talienilor. Acolo a fost prăbușit cu capul crăpat de baltag Nechifor Lipan. În spatele unui gard sprijinit cu brâu de liliac înflorit se ițește acoperișul școlii. De sub bolta liliacului apare una din cele mai modeste construcții ale satului: joasă, albă și curată, cu acoperiș de șiță și cerdac vopsit, iar în ferestre cu „perdeluțe ieftine” cum
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]