9,583 matches
-
plină de paraziți. Sunt chiar tu. Această remarcă mi-a forțat teama să adopte un ton prietenesc. N-am vrut să antagonizez pe oricine-ar fi fost. Ci să fac pe prostul. Să pretind că discut cu altcineva. Începusem să tremur atât de tare încât mi-era aproape imposibil să-mi mențin o voce echilibrată. - Unde ești? M-am mutat lângă fereastră. N-am ajuns să te mai întâlnesc după ce-ai fost prima oară în biroul meu. - Ba m-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ieșit din calea jetului de lumină al lanternei ca și cum asta l-ar fi jignit - ca și cum întunericul era tot ce știa și îl satisfăcea. Votca îmi surescitase simțurile. - Victor? am șoptit din nou, încercând să mă conving pe mine însumi. Robby tremura ca varga în spatele meu. Robby, nu e nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând afară. Conform lui Robby, în acest moment a început să plângă - când a realizat că ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deschisă în jurul dinților. Gura căscată, dezvelirea dinților, am înțeles - cu o limpezime morbidă care m-a trezit brusc - constituia un avertisment. Apoi s-a repezit asupra noastră, orbește. Înghețasem locului. Robby se ținea de mine, brațele lui încolăcite în jurul brâului. Tremura. Am ținut lanterna îndreptată spre arătare și când s-a apropiat i-am mirosit umezeala, putreziciunea, mortăciunea. Gura îi rămăsese deschisă în timp ce înainta împleticindu-se. M-am izbit cu Robby cu tot de perete ca s-o evit. A vâjâit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta ce-i asta ce-i asta? Făptura s-a oprit în cadrul ușii dormitorului - schimbasem locurile - și începu să scoată iarăși acele scâncete. Am încercat din răsputeri să nu mă panichez dar îmi pierdusem respirația și mâna care ținea lanterna tremura atât de tare încât a trebuit să mă folosesc de cealaltă mână ca s-o țin și să localizez arătarea în fascicolul de lumină. Mi-am ținut mâna și am localizat-o. Rămăsese nemișcată. Însă ceva în interiorul ei făcea ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Hei, cum merge în dimineața asta?“ au apărut absurde: Robby arăta relaxat și Sarah avea o față lipsită de orice expresie - până când mi-au văzut amândoi vânătaia. Marta a remarcat că era mai mare - iar amintirile nopții trecute începură să tremure în jurul copiilor - și imediat Marta se lansă într-o mică conversație despre cum chemase un taxi din holul hotelului astă-noapte pentru a se întoarce pe Elsinore Lane ca să-și ia mașina (și m-am panicat, trebuind să mă abțin s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
noi. Această nouă afirmație a atins un alt nerv. Iar casa n-a fost construită pe un vechi cimitir indian, da? Iisuse Hristoase. Acest acces de furie - o răbufnire - m-a calmat pe moment. Miller mi-a observat mâna care tremura în timp ce ridicam ceașca de cafea la gură și apoi, amintindu-mi de buza mea, am pus-o la loc pe farfurioară. Eram gata să izbucnesc în plâns din cauza inutilității acestei întâlniri. - Pari foarte defensiv. Pari furios. Miller spuse asta fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de tine. Miller continua să mă fixeze, ca și cum ar fi încercat să decidă ceva. Mă întrebă dacă aveam diagrama casei. Schițasem una aproximativă pe o coală de corespondență de la Four Seasons și când am scos-o din haină mâna mea tremura în așa hal încât mi-a căzut pe masă atunci când i-am întins-o. Mi-am cerut iertare. A aruncat o privire schiței și a așezat-o lângă carnețel. - Trebuie să te întreb unele lucruri, zise el liniștit. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a căzut pe masă atunci când i-am întins-o. Mi-am cerut iertare. A aruncat o privire schiței și a așezat-o lângă carnețel. - Trebuie să te întreb unele lucruri, zise el liniștit. Mi-am împreunat mâinile să nu mai tremure. - Când au loc aceste manifestări, domnule Ellis? - Noaptea, am șoptit. Au loc noaptea târziu. Întotdeauna în jurul orei morții tatălui meu. - Când anume? Precis. - Nu știu. Între doi și trei dimineața. Tata a murit la 2.40 a.m. și se pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
friguri, pe pardoseala de marmură din hol. Câinele zâmbitor care alergase atât de bucuros spre mine doar cu câteva minute mai devreme, nu mai exista. Scâncea. Când m-a auzit apropiindu-mă și-a ridicat ochii triști, sticloși, continuând să tremure. - Victor? am șoptit. Câinele îmi linse mâna când m-am aplecat să-l mângâi. Sunetul limbii lui lingând pielea uscată a mâinii mele a fost brusc acoperit de zgomotele ude care proveneau din spatele câinelui. Victor vomită fără să-și ridice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
crească. Am încercat să mă ridic, dar piciorul meu drept era atât de afectat încât m-am prăbușit la loc pe scările devenite lunecoase din pricina cantității de sânge care îmi cursese din rană. Câinele încetă orice mișcare dar începu să tremure în timp ce fața i se alungit devenind ca de lup. Labele din față începură să zgârie isteric și cu atâta putere una din trepte încât săreau așchii din lemnul moale, lăcuit. Am încercat să mă târăsc în susul scărilor. Câinele își lăsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de soare l-am recunoscut imediat. Îmi țineam răsuflarea. L-am urmărit în timp ce se îndrepta nehotărât spre intrare. Proiecta o umbră - asta e o dovadă certă. Înăuntru fiind mă reperă și se apropie sigur de sine spre masa la care tremuram tot. Întreaga lume se-auzea în surdină. M-am prefăcut preocupat să desfac hârtia în care era învelit hamburgerul, apoi l-am dus la gură și am mușcat o bucățică mică. Robby stătea în fața mea, dar n-am putut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pictorul Ștefan Șoldănescu și Mihail Sadoveanu, date precise, trăite de mine, numai de-ți vor folosi Întru câtva. Le-am scris noaptea și grăbindumă, am mai uitat cuvinte, pe care le-am complectat, ca să poți citi. La 88 ani mai tremură mâna, mai treci peste un cuvânt etc. Tinerețea e mare lucru, bătrânețea e grea!! Privitor la conacul Istrate din Rotopănești, acest conac l-au distrus țăranii (...). N-a(u) rămas decât zidurile și camerele de jos, rândul al II-lea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
la nivelul frazei, „...tovarășe Breban, mie nici la Proust nu-mi plac frazele arborescente, neacoperind substanța epică!”, cedând locul meu în planul rigid al editurii altuia și făcându-i romanului o cronică acră în Informația Bucureștiului. Iar când încă mai tremuram pentru ultima „viză”, cea mai „barosană”, a directorului politic și absolut al editurii, poetul ilegalist Ion Bănuță, acostându-l odată în marele hol, el mi-a dat un răspuns care m-a stupefiat, eu, noi, obișnuiți cu numeroasele și nesfârșitele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Mihnea Gheorghiu, ca și „oamenii partidului”, cei doi foști vice-președinți, Ion Brad și Pop Simion și alții, „ajutoare de nădejde” care s-au văzut, astfel, înlăturați de la „putere” de „voința maselor”; dar și într-un moment când conducerea de partid tremura încă, la câteva luni de la invadarea Pragăi și când Ceaușescu, speriat el însuși de o „invadare” - avea rapoarte precise că sovieticii masaseră trupe pe Prut! -, a pronunțat acel „curajos” discurs „de la balcon” și la televiziune, discurs care avea nu numai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
redactorii-șefi ai publicațiilor literare și unde, din prudență, de frică, Geo m-a trimis pe mine să dau față cu „monstrul”. A fost o ședință penibilă, nu numai Bănulescu, dar și Ivașcu, prieten se pare cu prim-ministrul Gheorghe Maurer, tremura literalmente de frică și, cred eu, fără să fie nevoie, s-a dezis de tânărul său protejat N. Manolescu, a cărui antologie de poezie fusese de curând atacată și retrasă de pe piață. La sfârșitul ședinței, când toți cei de față
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
stânsă candela; și de-afară, rază de lună nu se strecura, o noapte adâncă era în preajmă, afară, în marea întunecoasă a brazilor; și prin întunerec se căutară brațele, și prin întunerec trupul mlădios și tare al maicei se zmulse tremurând; înfiorată apoi, cu inima în zbateri grăbite, fu prinsă, căzu gemând la pieptul tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu, piept la piept apoi, înlănțuiți căzuți ca într-o veșnicie de fericire, ca într-un întunerec al păcatului, al înfiorării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
grele ale tunarilor, și trăsurile cu pânze ca niște paseri ușoare, se încrucișează în toate felurile eșind din tabără ori intrând. De la o vreme îmi întorc privirile, rămân cu ochii pironiți în necunoscut și pe la urechi îmi murmură vântul, îmi tremură cântarea singurătății sufletului. Spini vineți, mânați ca de o suflare mânioasă, se rostogolesc la vale, pe locul ars. 31 August Generalul Tel comandantul diviziei, este groaza tuturora, deși, după ce l-am văzut și l-am auzit vorbind în câteva rânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
noștri, prin care îi făcea cunoscut că i-a dat două zile de arest, pentru că are cravată nereglementară și pentru că n-a raportat că nu este la instrucție. Fulgeanu, care era de serviciu, spunea că căpitanul i-a dat confidențiala tremurând de turbare, cu glasul și cu ochii pierduți. Era un om, săracul, pe care nu-l iubea nimenea. Era însurat numai de doi ani, avea un copil, și zicea că singura lui bucurie era pricinuită de dragostea pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mari. Căpitanul murise într-o clipă, chiar când căzuse deasupra farfuriei. Murise de inimă. Cum stam și priveam, bag de seamă, prin întunerec că un sublocotenent, tânăr, îndărătul meu, răsuflă greu; apoi încet încet răsuflarea i se întărea, până ce simții tremurând, domol, suspinul unui plâns înnăbușit, stăpânit. L-au dus învălit într-o pătură în odaia lui. Maiorul nostru a luat, cu destulă greutate, măsurile cuvenite: ca să se vestească familia, să se cheme popa, să se facă la primăria din Șipote
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
joacă și pocher și popa Guțan de la Iași un uriaș cu părul creț și cu glas de bas profund se așează în capul mesei de joc, și încă n-am văzut om căruia să-i scânteie ochii și să-i tremure de patimă mânile așa de tare în asemenea împrejurări. E drept că și întăia oară văd un popă jucând pocher. Unul din cei ce jucau, maiorul Calmuschi, o adormită și lâncedă figură de calmuc avea un ghinion teribil. Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
am văzut alte vârfuri de munți și munțișori. Dela poiană în sus sunt Știrghinele. Frumuseța se vestezește. Lupul când îmbătrânește, toate javrele îl latră. Bătrânețele nu vin singure ci cu multe nevoi. Corabia mare și valuri mari o bat. Îi tremură mâna de milostenie. Nici lupul flămând, nici oaia cu doi mei. Porcul se-ngrașă pentru alții. Înghite la răbdări prăjite. Scrie pe ghiață. Milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima. Făgăduieli am o ladă îndesată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se mută și ia proporții universale. În basme bourul htonian apare cu aceleași puteri seismice și este perechea bourului solar. El mișcă pământul printr-o simplă zvâcnire de picior și îndepărtează obiectul magic aducător de somn nimicitor: „eu când oi tremura din picioru meu o dată și când oi da, să cutremură pământu și pe stăpânu meu l-aruncă-n capătu pământului și-i sare căpățâna de la cap” (Fărcașele - Olt). Întregul pământ se mișcă pentru a restabili starea de conștientă întemeietoare, fiindcă Terra Genetrix
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
eșiam pe la mezul nopții, iarna numai în cămașă și în izmene, cu salteaua și patul în spate. Și în iarna 1907 a fost o iarnă foarte geroasă. La toate companiile făceau instrucție cu mantale, numai la compania 7 în tunici. Tremuram și ne înghețau mânile pe armă. La Iași un tată s-a pus cu trupul peste băiatul său și când au ajuns boii cu sania acasă și tata și băiatul erau înghețați morți de frig. Și dacă căpitanul Neculcea era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
puteți să veniți la noi, ăăă, să vedeți, ăăă, că nu avem, ăăă, nimic din inventarul, ăăă, ambasadei. Deci, cu alte cuvinte, încerci să îmi spui că farfuriile și tacâmurile sunt în apartamentul șefului de misiune. Da, confirmă Dobre, aproape tremurând. Foarte bine, trece pe inventar, adevărul: "se găsesc în sufrageria șefului de misiune". Ambasadorul are dreptul să utilizeze inventarul ambasadei, întrucât acolo se pot organiza mese cu invitați mai deosebiți. Chiar și acolo se pot întâmpla accidente, să se spargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de la conducerea revistei din cauza divergențelor cu finanțatorul ei - cpt. Dragomir Petrescu. A editat în anul 1980 un singur volum de poezii, intitulat „În brațele stepei și deltei”. Poezia lui este o poezie a stepei și deltei Dunării în care „roua tremura în spic” (stepă) și „stelele cad bulgări în marele NIMIC (deltă)”. Citez: „Zorile sărută orice frunte Cu petalele purpurii, mărunte.” Versurile lui Iacob Slăvov sunt însă fără fior, din care cauza obțin contururi exacte, elastice, ornate, câteodată, cu imagini plastice
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]