KorAP: Find »[drukola/base=lumina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...360 361 362 ...514 >

12,849 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

și concavă, de al cărei anvers din piatră Faulques stătea acum rezemat, noaptea care Învăluia totul păstrau locuri potrivite, cotloane, perspective pentru a situa tot ceea ce, ca un prestidigitator În fața publicului fascinat, vizitatorul scosese rând pe rând din raniță, pe măsură ce lumina tot mai slabă mai Întâi Înroșea, apoi estompa și, În cele din urmă, Înnegrea contururile. Spre surpriza fostului fotograf, nimic din ceea ce spuse ori nu celălalt bărbat, inclusiv moartea lui anunțată, mai mult ca angajament decât ca pronostic, nu părea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
râvnesc. Ca de obicei: invidia, netrebnicia. Lucruri previzibile Între oameni. Soarele scăpăta, intrând orizontal printr-o fereastră Îngustă a turnului, Îl aureola pe croat cu un roșu aidoma incendiilor pictate pe zid: orașul arzând pe colină, vulcanul din depărtare, care lumina pietre și ramuri golașe, focul licărind metalic pe arme și armuri, ce părea să se prelungească dincolo de zid, cuprinzând incinta, obiectele, contururile bărbatului așezat pe scaun, volutele din fumul țigării pe care o ținea Între degete ori Îi spânzura Între

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
stare să-ți judec talentul, a ripostat Markovic. Dar, În ciuda unghiurilor, mi se pare interesant ce faci. Original. Iar unele dintre aceste scene, În fine, sunt reale. Mai mult decât pozele dumitale. Și asta cauți, firește. Trăsăturile i s-au luminat pe neașteptate. A aprins altă țigară. Cu chibritul Încă aprins În mână, s-a ridicat și s-a Îndreptat spre frescă, apropiind luminița de imaginile pictate acolo. Faulques a observat chipul femeii din planul cel mai apropriat, descompus În trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a pictat ultima bătălie. - Da, desigur. Nu-mi trecuse prin minte. Toate scheletele alea ca niște oști și incendiile din depărtare. Inclusiv execuțiile. Un fir de lună gălbuie licărea În fereastră. Dreptunghiul care se termina Într-o arcadă s-a luminat În albastru-Închis, lămurind contururile obiectelor din turn. Pata deschisă la culoare a cămășii pe care o purta vizitatorul a devenit mai vizibilă. - Așadar, ai hotărât că, pentru a călători la un tablou de război, cel mai bine era să stai

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a locului Îl apăra de dezvoltarea urbanistică din jur: Înghesuit Între munți, cătunul păstra limite raționale. Zona de expansiune turistică Începea la vreo doi kilometri spre sud-est, spre Capul Rău, unde hotelurile ocupau plajele, iar munții, presărați cu căscioare, erau luminați noaptea de sclipirile grupurilor de case ce-i erodau povârnișurile. Șalupa pentru turiști era trasă la chei, fără nimeni la bord. Faulques a aruncat o privire de jur Împrejur, Încercând să o identifice pe ghidă printre puținele persoane care se

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
volume eșalonate În mai multe nuanțe de negru și cenușiu, mâinile legate și murdare În planul cel mai apropiat, cu nuanța cea mai luminoasă a palmelor și unghiilor, partea inferioară a feței pe care se proiecta umbra mâinilor, partea superioară luminată de soare, negru strălucitor, piele asudată, muște, fire de nisp alb lipite de pomeți. Și, În centrul cel mai exact cu putință, ochii nemăsurat de holbați, care Înfruntau groaza: două migdale albe, cu două pupile foarte negre pironite pe obiectivul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
lapte condensat, tutun. Ne dădea nouă tot. Uneori chiar și medicamente pentru bolnavi. Ce părere ai? Totuși, noi luam tot ce aducea. Cu lăcomie, te asigur. Da. Până la ultima țigară. Soarele, care se ițea la una dintre ferestrele turnului, a luminat fața croatului, iar pupilele i s-au luminat și mai tare În spatele ochelarilor. Urma de zâmbet i s-a topit pe buze, parcă ștearsă de lumină: ochii Își impuneau dominația reală, dând impresia că surâsul nu existase nicicând. Faulques s-

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
chiar și medicamente pentru bolnavi. Ce părere ai? Totuși, noi luam tot ce aducea. Cu lăcomie, te asigur. Da. Până la ultima țigară. Soarele, care se ițea la una dintre ferestrele turnului, a luminat fața croatului, iar pupilele i s-au luminat și mai tare În spatele ochelarilor. Urma de zâmbet i s-a topit pe buze, parcă ștearsă de lumină: ochii Își impuneau dominația reală, dând impresia că surâsul nu existase nicicând. Faulques s-a gândit că pe vremuri s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
continuat. Confirmă ceea ce am bănuit Întotdeauna În pozele dumitale. Nimic din ceea ce pictezi nu-i remușcare, nici căință. Mai curând o... În fine. Nu știu cum să zic. O formulă. Nu? O teoremă. - Un soi de concluzie științifică? Chipul croatului s-a luminat. — Asta-i, a răspuns. Tocmai aflu că nu te-a durut niciodată. Nici măcar acum. Faptul că ai văzut cât ai văzut nu te-a făcut nici mai bun, nici mai solidar. Fapt e că pozele dumitale nu mai sunt de

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
vine, cu spatele lipit de perete. A așteptat nemișcat, cu dinții strânși, ca pilulele să-și facă efectul. Când s-a ridicat, avea hainele ude de sudoare. S-a dus la Întrerupător și a stins cele două reflectoare puternice, care luminau peretele. Apoi și-a scos cămașa și a ieșit afară, ca să se spele pe față și pe mâini; cu apa Încă Încă șiroind pe el, a intrat În peisajul nocturn cu pași lungi și molcomi, cu mâinile ude În buzunare

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Sánchez Ron. - Ești un bărbat cult, domnule Faulques. Citești mult. Pictorul de răboi a arătat spre frescă. — Doar ceea ce are de-a face cu asta, a replicat. Markovic a rămas cu ochii la el. Până la urmă, fața i s-a luminat. — Acum Înțeleg, a spus. Vrei să zici că nu te interesează decât ceea ce poate fi util pentru acest tablou enorm. Ceea ce oferă idei bune. - Cam așa ceva. - Și eu am făcut la fel. Ți-am mai spus că nicidată nu m-

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
asemenea mișcare indolentă, cu eleganța clasei sale fine și a modelului ce fusese pentru scurtă vreme. În noaptea aceea, când Îi privea din pat mișcările de animal delicat și perfect, Faulques se gândise că ea nu avea nevoie să fie luminată. Ziua ori noaptea, despuiată ori Îmbrăcată, lumina o urma peste tot, ca un reflector mobil Întors spre trupul ei. Încă se mai gândea la asta dis-de-dimineață, privind-o cum dormea, cu gura Întredeschisă și fruntea ușurel Încruntată, cu o dungă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
are mărunțiș pentru barcagiu. Trebuie să fotografieze nu omul, ci urma lui. Omul nud care coboară pe o scară. Dar Înainte eu nu-l văzusem nicicând așa. Era doar un tablou Într-un muzeu. Dumnezeule, Faulques! Dumnezeule - lumina roșiatică Îi lumina chipul precum vâlvătăile unui vulcan atârnat pe perete. Un muzeu e doar o chestie de perspectivă. Îți mulțumesc că m-ai adus aici. Din ziua aceea, ea Îl Însoțise mereu. Vâna În felul ei, concentrată asupra viziunii ei despre lume

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
să le aranjeze vreodată: călcate În picioare, arse de incendii, atârnate și strâmbate pe perete, cu geamurile ori ramele sparte, albume de familie deschise și rupte. Fotografiile părăsite, spunea, sunt ca petele deschise la culoare pe un tablou tenebrist: nu luminează, ci Întunecă umbrele. Prima și singura dată când Faulques o văzuse plângând În război fusese În fața unui album, la Petrinja, În Croația, cu douăzeci și două de zile Înainte de șanțul de scurgere al șoselei care ducea la Borovo Naselje. Îl

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dejun cu cafea și pâine prăjită, privind coloanele de fum negru care urcau vertical din vechea Ragusa. Se trezise Într-o noapte și n-o găsise alături; ridicându-se, o văzuse În picioare pe terasă, goală pușcă, cu corpul splendid luminat În racursiu, Înroșit de incendiile din depărtare, ca și cum pe piele i s-ar fi prelins penelurile doctorului Atl ori războiul de departe ar fi Învăluit-o cu cea mai mare gingășie. Fac o baie de foc, spusese când el o

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pusese o Întrebare și căuta răspunsul potrivit. Mașini de omorât? - După cum vezi, nu-i chiar așa de greu. Trebuie doar să fii puțin atent - Faulques a arătat spre frescă. Structura mea e compatibilă cu bunul-simț. Chipul lui Markovic s-a luminat. - Așa că asta-i tot. - Desigur. - Pictura dumitale e plină de ghicitori, de enigme, mi se pare. - Toate picturile bune sunt așa. Altfel, sunt doar zugrăveli pe pânză ori pe perete. - Crezi că pictura dumitale e bună? - Nu. E mediocră. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cunosc vocea. Te aud În fiecare zi, la douăsprezece fix. L-a privit atentă, nelămurită. Era aproape la fel de Înaltă ca el. Faulques a arătat spre șalupă și spre coastă, În direcția golfului Arráez. După o clipă, zâmbetul ei s-a luminat. - Firește, a spus. Pictorul din turn. - Cunoscutul pictor care Își Împodobește interiorul cu o frescă mare. Voiam să-ți mulțumesc, mai ales pentru vorbele „cunoscut” și „Împodobește”. În orice caz, ai o voce plăcută. Femeia a izbucnit În râs. Mirosea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
privească marea și linia Îndepărtată a țărmului spre Capul Rău, În vreme ce Carmen Elsken se estompa molcom În gândurile lui. Soarele Începea să scapete, iar lumina intensă dădea obiectelor o claritate precisă de o mare frumusețe, aidoma hașururilor care, În loc să Întărească, luminau tonurile culorilor pe o imensă transparență. „Frumusețe”, și-a zis, revenind la amintirile lui, era unul dintre cuvintele posibile; dar numai unul dintre ele. Se gândise la asta de vreo două ori și Împreună cu Olvido, pe vremuri. Peisajele frumoase nu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe mâni. Faulques și Olvido Își petrecuseră noaptea Întinși foarte aproape unul de celălalt, ca să-și țină de cald, fără să deschidă gura, cu toate că frigul nu-i lăsa să doarmă, simțind pe pleoapele Închise licărul câte unei lanterne care Îi lumina o clipă. În fine, primele raze din zori ajunseseră la ei prin găurile din tavan și ferestrele cu geamuri sparte ale halei; și, În penumbra fantomatică, soldații Începuseră să se ridice În picioare și să iasă afară, În lumina murdară

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
apoi s-a apropiat de masă, a pregătit penelurile și vopselele și a Început să lucreze la acea parte a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se târa lent pe dușumea - pe lumina picturală, roșiatică, Îndepărtată, a vulcanului În erupție situat mai la stânga, de cealaltă parte și pe câmpul de luptă unde cavalerii se Înfruntau În lănci ori așteptau

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
incendiile din apropiere, de orizonturile cu sonde de petrol În flăcări, de orașele care izbucneau În contralumini negre pe fundalul unor tablouri imposibile, al căror realism era totuși la limită. Era, În rezumat, umbra vulcanului, ori, mai curând, a obiectelor luminate de el; proiecția povârnișurilor lui opuse, decupate, conturate cu strălucirea În racursiu a craterului ce punea stăpânire, din vârful lui olimpian și letal, pe punctul superior al triunghiului, impunând Împrejurimilor simetria sa roșie. În turn nu se auzea decât uruitul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Borovo Naselje. Ea spusese ceva În acea dimineață. Tocmai Își verificau aparatele, după ce stătuseră o noapte Întreagă pe vine În portalul din fața unei ogrăzi de lângă strada mare din Vukovar, care părea la adăpost de mortierele sârbești. Fuseseră bombardate Împrejurimile; exploziile luminaseră de nenumărate ori acoperișurile sparte ale clădirilor din apropiere, dar apoi urmaseră trei ore de liniște. Cei doi fotografi se ridicaseră În capul oaselor În zori, la prima lumină care lăsase să cadă peste toate un văl cenușiu, și atunci

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
memoria și intențiile senine. Nu-i era teamă, nu avea dureri. Sub efectul calmantului, inima Îi bătea cadențat. Precis. A continuat să bată la fel și când de sub copaci s-a ivit În apropiere o umbră, iar lumina farului a luminat pentru o clipă cămașa lui Ivo Markovic. - Te-ai grăbit, a spus croatul. Mai e o oră până se crapă de ziuă. - Nu aveam nevoie de mai mult timp. Dumneata aveai dreptate. - Nu pricep. - Aproape am terminat de lucrat, și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe lobul urechii a fost ultima care s-a ivit sub lichidul din tăviță. Caron era probabil satisfăcut. - Am văzut mina, a spus. Continua să privească linia alb-albăstruie a orizontului. Când, În fine, s-a Întors către Markovic, farul a luminat o clipă silueta vizitatorului. - Vrei să spui că ai văzut mina Înainte ca fata să calce pe ea, a Întrebat croatul? - Da. Ori, mai bine zis, am intuit-o. - Și n-ai zis nimic? - Am șovăit trei secunde. Doar atât

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
tablourile vechi. Era o zi frumoasă, a hotărât senin. A coborât pe poteca Îngustă și Înclinată și, ajungând pe plaja care Încă mai stătea În umbră, a privit marea, liniștită și vastă ca o folie uriașă de mercur, pe care lumina tot mai puternică Începea s-o albăstrească În depărtare. Și-a scos papucii și cămașa și a Înaintat ușurel În apă, cu picioarele desculțe printre pietrele rotunjite de pe mal. Era rece, ca În fiecare dimineață Înaintea obișnuitelor o sută cincizeci

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]