9,258 matches
-
ei spre lesbianism, a mărturisit: Este nevoie de mult efort pentru a minți. Trebuie să fii mereu în gardă, ceea ce e de-a dreptul obositor. (Werth și Flaherty 1986:303) Nietzsche (1968a:158) merge încă mai departe, spunînd că "a minți este extrem de obositor". A avea convingeri contradictorii, sau conform termenilor lui Festinger (1957), disonanța cognitivă, este o caracteristică a procesului pe care Orwell (1984:186, 342) îl numește în romanul său 1984 "dublă gîndire". "Dubla gîndire" înseamnă "a avea simultan
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din Washington, prezintă dovezi convingătoare care demonstrează existența stării tensionate trăită de subiectul său principal, Dan Bradley, care, spune el, "acceptase de multă vreme ideea că homosexualitatea era în stare să transforme un om și să-l facă să se mintă singur și la nevoie să-i mintă și pe alții". Bradley a declarat în cele din urmă, în mod public, că era homosexual, însă mulți alți bărbați analizați de Branch și care păstrau secrete înclinațiile lor homosexuale au dovedit, într-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
existența stării tensionate trăită de subiectul său principal, Dan Bradley, care, spune el, "acceptase de multă vreme ideea că homosexualitatea era în stare să transforme un om și să-l facă să se mintă singur și la nevoie să-i mintă și pe alții". Bradley a declarat în cele din urmă, în mod public, că era homosexual, însă mulți alți bărbați analizați de Branch și care păstrau secrete înclinațiile lor homosexuale au dovedit, într-o mai mare măsură, acea fermitate a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
părerea ei, sînt minciuni, însă în care autorii lor au crezut cu sinceritate. Politicienii de mai tîrziu sînt puși în contrast cu "cercul restrîns de diplomați și oameni de stat" care, în vremuri trecute, "îi puteau păcăli pe alții fără să se mintă pe ei înșiși". Poate că acest contrast este exagerat, însă eu cred că ea are dreptate cînd comentează (Arendt 1968:254) că "numai auto-amăgirea poate crea aparența adevărului..." și că "pe măsură ce un mincinos are tot mai mult succes și păcălește
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trebuit să se conformeze limitelor specificate în tratatul anglo-german din 1935; misiunile de recunoaștere aeriană ale britanicilor au arătat că ele fuseseră depășite. Germanii încercau să-i păcălească pe britanici, însă ofițerii Marinei britanice nu voiau să admită că erau mințiți. Drept urmare, nu au ținut cont de dovezi, argumentînd că nu erau destul de evidente și au adoptat atitudinea "unor avocați ai integrității persoanelor cu care încheiaseră înțelegerea". Epstein comentează: "Astfel, britanicii au devenit treptat aliații germanilor care îi înșelau". Contrastul între
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care Arendt (1972:9,11) îi descrie ca fiind "oameni mult mai calificați" și, urmînd spusele lui Neil Sheehan, "profesioniști în rezolvarea problemelor" și astfel apropiindu-se mai degrabă de Sir Humphrey decît de Jim Hacker, erau persoane care "nu mințeau atît pentru țara lor.... cît pentru "imaginea" acesteia... ei aveau de asemenea convingerea că politica nu este altceva decît o varietate de relații cu publicul"... Deși se conformau într-o privință modelului lui Sir Humphrey, profesioniștii rezolvării problemelor din Pentagon
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să se detașeze de miturile pe care le inventau. Unde este dialogul interior în aceste exemple de auto-amăgire și unde este intenția de a induce în eroare? În cazul lui D4 , poate că ea a avut intenția de a-și minți bărbatul, însă nu este deloc clar dacă a avut și intenția de a se minți pe sine. A ajuns cu siguranță să pretindă că ar fi crezut în ceea ce-i spunea soțului ei, însă senzația de inconfort față de ceea ce făcea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
exemple de auto-amăgire și unde este intenția de a induce în eroare? În cazul lui D4 , poate că ea a avut intenția de a-și minți bărbatul, însă nu este deloc clar dacă a avut și intenția de a se minți pe sine. A ajuns cu siguranță să pretindă că ar fi crezut în ceea ce-i spunea soțului ei, însă senzația de inconfort față de ceea ce făcea este un indiciu că se prefăcea. De asemenea, dacă Arendt are dreptate și conspiratorii din
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
contradictorie, ca în cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à deux. Aici trebuie să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lucru". În această situație, împrejurările favorizează auto-amăgirea, "trecînd anumite adevăruri la nivelul inconștient, de ambele părți, și astfel facilitînd inducerea în eroare a altora" (Trivers 1985:165). Trivers asociază favorizarea auto-amăgirii cu îmbunătățirea, prin selecție naturală, a "capacității de a minți și de a depista minciuna", deoarece: Auto-amăgirea face inconștientă intenția de a păcăli, ascunzînd astfel față de alte persoane semnele subtile ale cunoșterii de sine, care ar putea să dea de gol atitudinea persoanei în cauză. (Trivers 1985:395) Această descriere
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trăiesc aceleași conflicte interioare suferite de femeile consultate de Werth și Flaherty. Se autoiluzionau ei într-adevăr sau doar se prefăceau? Trivers (1985:416) menționează "ochii alunecoși, palmele transpirate, vocile nesigure", care sînt semnele ce însoțesc "intenția conștientă de a minți". În cazul Pentagonului, nu era nici un pericol ca aceste semne involuntare să fie observate de anchetatori sau de aparatele de detectat minciuni; televiziunea și funcționarii care se ocupau de relațiile cu publicul i-au protejat pe mincinoși dacă acesta este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și reformulări". Totuși, Adams aprobă atitudinea lui Goleman (1985:96) față de autobiografi, printre care se numără și "majoritatea dintre noi" care "ne autoamăgim cu naivitate". Inocența și vinovăția sînt termeni care pot fi atribuiți cu ușurință încercărilor de a-i minți pe alții, însă devin problematici atunci cînd e vorba de auto-amăgire. Unele biografii sînt scrise în mod înșelător, de exemplu cînd se încearcă mușamalizarea unei escrocherii. Însă a face același lucru într-o autobiografie este mai riscant. După cum remarcă Adams
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
amuzant G.B.S.". Aici nu e vorba de nici o autoiluzionare și cititorul este avertizat în privința nesincerității textului. Formulîndu-și autobiografia în acest mod, Shaw îi atribuie privilegiul creației ficționale, după cum se va discuta în capitolul 9. Ar trebui să evităm să ne mințim singuri? Vom analiza problema meritelor sociale și a neajunsurilor minciunii în capitolul 11, însă caracteristicile specifice auto-amăgirii, cînd mincinosul și păcălitul sînt aceeași persoană, trebuie privite din alt punct de vedere. Simpozionul editat de Lockard și Paulhus (1988) prezintă numeroase
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
subminate în acest mod. Simmel (1958:258) admite la rîndul său valoarea pozitivă a auto-amăgirii. El a ales termenul Lebenslüge, tradus de Wolff prin "minciuna vitală", pentru a se referi la condiția individului care are foarte des nevoie să se mintă singur cu privire la propriile capacități și chiar cu privire la propriile sentimente și care nu se poate lipsi de superstițiile legate de zei și oameni, pentru a-și menține echilibrul vital și potențialele calități. (Simmel 1950:310) Simmel se referă aici la auto-amăgire
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
apariției sale. Această posibilitate este discutată de Werth și Flaherty în cazul unei femei identificată ca R2, pe care soțul o înșela, avînd o aventură cu altcineva. R2 a descris modul gradat în care și-a dat seama că era mințită: Era mai mult ca o senzație decît o dovadă evidentă... Este atît de greu să te agăți de ceva și să spui: Asta e o minciună", pentru că e ca atunci cînd ai sentimentul că ceva nu este la locul său
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
voia să accepte că ceva nu mergea bine, așa că pur și simplu n-am vrut să cred. (Ibid.:296) Aici observăm modul în care, dîndu-și seama că soțul o înșela, ea și-a dat seama în același timp că se mințise singură, refuzînd să creadă că era înșelată. Cel puțin, acesta era felul în care Werth și Flaherty caracterizează ceea ce s-a întîmplat. Însă este evident că termenii "înșelătorie" sau "minciună" sînt folosiți aici în două moduri diferite. Este de presupus
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de presupus că soțul a avut intenția de a o păcăli pe R2 cu privire la aventura lui cu altă fe- meie; e posibil să-i fi spus și minciuni. Însă nu putem presupune că R2 a avut intenția de a se minți pe sine însăși în același mod. Trebuie să considerăm soția ca avînd o personalitate complexă, din care un segment conștientizase infidelitatea soțului, însă un alt segment refuza să accepte adevărul și prefera să-și spună că nu se petrecea nimic
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
descrie conflictul interior în termeni grafici: Încetul cu încetul se întîmplau tot mai multe lucruri care nu aveau nici o logică, însă îmi amintesc că le găseam singură explicații... Nu voiam să cred că se ascundea ceva în spatele lor... așa că eram mințită din două direcții... mă mințeam singură... Nu mi-am spus propriu-zis "Mă păcălesc singură". Știți, după cum am precizat, am inventat o mulțime de explicații și chiar le-am luat drept valabile... Nici nu m-am confesat altcuiva, pentru că îmi era
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
grafici: Încetul cu încetul se întîmplau tot mai multe lucruri care nu aveau nici o logică, însă îmi amintesc că le găseam singură explicații... Nu voiam să cred că se ascundea ceva în spatele lor... așa că eram mințită din două direcții... mă mințeam singură... Nu mi-am spus propriu-zis "Mă păcălesc singură". Știți, după cum am precizat, am inventat o mulțime de explicații și chiar le-am luat drept valabile... Nici nu m-am confesat altcuiva, pentru că îmi era teamă de ceea ce mi s-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spunîndu-i că era înșelată, și drept urmare nu s-a confesat nimănui. Kovar (1974:148) susține că cei care se auto-amăgesc au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a reuși, însă în acest caz este vorba de cineva care se mințea pe sine, nesinceritatea sa manifestîndu-se mai degrabă prin gînd decît cu voce tare, și astfel nu se conformează acestei generalizări. Îi era teamă oare că (1) soțul ei o înșela, sau (2) că se înșela singură refuzînd să accepte infidelitatea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Nu mai eram victima îndoielii. (Ibid.:306) Cu alte cuvinte, pe cînd înainte existaseră două minciuni, acum rămăsese doar una; conflictul interior fusese rezolvat. Totuși, pe R2 o așteptau în continuare noi înșelătorii. Amanta soțului ei a încercat s-o mintă în privința acelei aventuri: Ea pretindea de asemenea că nu se petrecuse nimic... Îi telefona soțului meu. Chiar și mie mi-a dat cîteva telefoane... ca să afle amănunte despre el, însă nu spunea niciodată că acesta era de fapt scopul convorbirii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că nu voiam să i-l cedez nici ei, nici alteia, cu toate că nu i-o spuneam chiar verde în față și nici ea nu mă întreba. (Ibid.:301) Totuși, în ciuda acestui acord tacit, nu avea senzația că rivala ei o mințea: ... Nu mă simțeam mințită, sau cel puțin nu simțeam impactul emoțional al celui care se descoperă păcălit... (Ibid.) R2 nu avea nici senzația că ar fi fost ea însăși nesinceră: Și o păcăleam, însă nu în mod conștient... La vremea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cel puțin nu simțeam impactul emoțional al celui care se descoperă păcălit... (Ibid.) R2 nu avea nici senzația că ar fi fost ea însăși nesinceră: Și o păcăleam, însă nu în mod conștient... La vremea aceea nu consideram că aș minți-o. (Ibid.:302) Din păcate, nu dispunem decît de punctul de vedere al lui R2 cu privire la relația ei cu bărbatul și cu cealaltă femeie; poate că aceștia din urmă aveau o imagine mai clară asupra a ceea ce se întîmpla. Chiar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
R2 (Ibid.:302). Sentimentele generate de minciună sînt uneori foarte intense și pot intra chiar în conflict unele cu altele. Există numeroase motive pe care le dau cei păcăliți pentru a explica de ce păstrează relații în care știu că sînt mințiți sau, ca să prezentăm problema într-o manieră mai pedantă, motive pentru care unii oameni mențin relația cu cei despre care știu că încearcă să-i mintă sau ale căror minciuni le acceptă. În general, acordul tacit prin care păcălitul pretinde
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dau cei păcăliți pentru a explica de ce păstrează relații în care știu că sînt mințiți sau, ca să prezentăm problema într-o manieră mai pedantă, motive pentru care unii oameni mențin relația cu cei despre care știu că încearcă să-i mintă sau ale căror minciuni le acceptă. În general, acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]