10,542 matches
-
puțin a lipsit, în ferbințeala explicațiunilor ce am avut cu el, să nu mă încurc în barba și tirbușoanele 48 lui. Dar a trebuit de la o vreme să-mi mai stâmpăr ardoarea cinegetică și să-mi răresc expedițiunile, căci mă pomenii, fără nici o stăruință din parte-mi, numit membru la tribunalul din Suceava. Pe atunci era mare lipsă de oameni și tinerii, ceva, ceva curăței erau foarte căutați. Ieșise Grigore Ghika din scaunul Domniei și în locu-i Poarta Otomană numise Caimacan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un tip sui generis 58, care mergea totdeauna în fruntea vânătorilor, deși purta în spate două puști și o torbă plină de praf și plumb, de cel puțin zece kilograme greutate. Șuțu era un altruist cum nu s-a mai pomenit. Când petreceam noaptea în pădure, ceea ce ni se întâmpla des, el străjuia focul pănă aproape de ziuă. La conacuri, el își lua patul cel mai prost. La frig, el împrumuta șuba59, cerga 60, mănușile, căciula, tovarășilor lui, rezervându-și pentru dânsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
temenea 119 cu tot ifosul lui de ex-suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile 120 cu vacs și începu să mă facă frumos la picioare. Dar fiindcă orice faptă omenească, cât de neînsemnată, găsește imitatori, numaidecât m-am pomenit lângă mine cu un oaspe binecunoscut al Slănicului, Nicolai Codreanu, un tip sui generis, care întinse și el picioarele spre turc, așteptându-și rândul. Codreanu, dintre toți vizitatorii, era cel mai credincios și mai habotnic 121 slănicean. De vro 20
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți atragă atenția sau să-ți verse voia bună în inimă. Așa, din una în alta, din vorbă în vorbă, căci vorba aduce paharul, și paharul vorba, ne-am pomenit stând la masă pănă la ceasurile 11 de noapte. Se făcuse întuneric, de nu-ți vedeai palma dinaintea ochilor, și o ploaie subțire curgea ca prin sită. Noroc că pănă la Folticeni era o șosea minunată, încât nu era chip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cântecul grierilor, începură de la o vreme a nu mai avea legătură nici înțeles, așa că pare-mi-se am adormit și eu. Lucru ciudat însă, deși cu ochii închiși vedeam prin pleoape, simțeam, auzeam tot ce se petrece și deodată mă pomenii că munții cei posomorâți, amenințători, desprinși parcă de pe temeliile lor, au încins o horă strașnică de brâu și tot atunci băgai de samă că culmile lor luară înfățoșarea unor capete de urieși cu ochii mari ca craterele de vulcan, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
scapați din colivie, iar noi de asemenea n-am încetat de a-i privi pe dânșii precum și minunele ce ne-nconjurau. De ce ne suiam, de ce vederea se întindea asupra Alpilor mai largă, mai impunătoare; dar, odată ajunși sus, ne-am pomenit acoperiți de un nour negru și posomorât care a venit ca un balaur asupra noastră și ne-a închis vederile din toate părțile, de mai nu ne puteam distinge între noi. Apoi nourul a trecut lăsând pe mantalele noastre o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ei bine, într-o astfel de stare sufletească anormală m-am întors acasă și, fără să vreu, luat de apa gândurilor, am luat și eu condeiul în mână și am început să scriu iute, iute, pe nerăsuflate, de m-am pomenit cu coli întregi înnegrite. Am scris, am scris și, de ce scriam, de ce mă identificam mai mult cu necazurile bietei Maria și ale nenorocitului Ștefan, căci așa îi botezasem pe eroii primei mele novele, Fluierul lui Ștefan. De ce scriam, de ce parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu mult Înaintea autotrofelor, cam cu o jumătate de miliard de ani. În spatele celei de-a treia bariere lăsate În fața oxidării mediului, adică În spatele tegumentului, mai mult sau mai puțin impermeabil, aceste organisme pluricelulare pe care le-am putea deja pomeni cu numele curent de animal, au răsuflat oarecum ușurate. Ca urmare, au redus importanța armelor chimice. Pentru exterior, căci În interior trebuia păstrată o ordine strictă. Altminteri este favorizată dizidența, vreunei celule cu consecința cancerului, sau a vreunui organ cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
intenții”. Cu ceva timp În urmă am ajuns, cam pe vremea asta, la Chișinău; am fost surprins de aerul de sărbătoare: lumea alerga după târguieli, pe când dincoace de Prut se refăcea, cu moare de curechi, după armistițiul de care am pomenit data trecută. În casa unui prieten, care de altfel m’a și lămurit, am aflat bradul, la care tocmai venise Moș Crăciun sau Gerilă. Era deci, cu două săptămâni mai târziu, Crăciunul, care venea, nefiresc, după Anul Nou și pe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
decenii, de liniște, Înainte de a intra În horă cancerul. Nici n’am găsit leacul, și cred că nici nu-l vom găsi, căci nu e vorba de o boală ci de o criză, aș putea spune ecologică, și ne-am pomenit cu SIDA. Toate acestea nu sunt altceva de cât mecanisme succesive și tot mai “eficiente” pe care natura le pune În acțiune, fără a renunța și la cele anterioare, pentru limitarea exploziei demografice; ele există ca potențialitate dintotdeauna, dar se
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
preferința se datorează poate șesului mărginit de stâncăriile Prutului din care provin. Și nu sunt singurul. Cine mai are astfel de preferințe? La asta am meditat În vârful muntelui, asta vă Împărtășesc și domniilor voastre. Căci unii vor fi observat că pomeneam de licheni În vârful muntelui, dar tot de ei, cu alte ocazii, peste tot. Și-i pomeneam ca iubitori de negentropie, mai mult, aproape incapabili a și-o crea dacă n’o au prin preajmă. Și de aceea preferă muntele
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mai are astfel de preferințe? La asta am meditat În vârful muntelui, asta vă Împărtășesc și domniilor voastre. Căci unii vor fi observat că pomeneam de licheni În vârful muntelui, dar tot de ei, cu alte ocazii, peste tot. Și-i pomeneam ca iubitori de negentropie, mai mult, aproape incapabili a și-o crea dacă n’o au prin preajmă. Și de aceea preferă muntele, stânca semeață În general, chiar dacă e În vârful muntelui, la două mii de metri, ori e doar stâncăria
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
acelor alții, căci speciile diferă și prin această valoare. Dar și consângenii sunt Împiedicați să se apropie, căci ei sunt semințe, apoi puieți, iar tineretul diferă ca preferințe de maturi, ca și cum ar fi specii străine. Dar speciile autohtone realizează modificarea pomenită Într’un singur sens, reductiv, diferind doar cantitativ una de alta. Perfidul arțar mai face ceva, anume, mai În depărtare, modifică solul Înspre oxidant, inhibând chiar arborii - aceia nu chiar atât de bătrâni - lângă care se aciuiază. E drept, arborii
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
medie, cîte 50 de copii înscriși pentru un învățător). A crescut numărul și calitatea pregătirii profesorilor secundari (23 elevi înscriși pentru un profesor), recunoscuți ca deosebit de exigenți în aprecierea rezultatelor școlare ale elevilor. Este adevărat, în perioada respectivă, s-a pomenit deseori despre "criza școlii românești" (9), despre necesitatea unui învățămînt mai democratic, mai adecvat trebuințelor societății. Criza" evidențiată exprima, cel mai adesea, insatisfacțiile unei anumite orientări a politicii școlare față de măsurile adoptate sau prepuse de cealaltă orientare. În fapt, întreaga
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ci spiritul, concepția care domină psihologia socială americană a grupurilor, ajungîndu-se la nondirectivism. 16.3. O speranță parțial justificată "pedagogia instituțională" În prezentarea aspectelor semnificative ale teoriei educației, din cea de-a doua jumătate a secolului XX, nu s-a pomenit nimic pînă acum de educația nouă. S-au făcut referiri doar la varianta americană progresivismul fără a se preciza care este soarta acestui curent pedagogic, așa de viguros în primele patru decenii. Se impune acum precizarea că el a continuat
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca și prin anumite modalități didactice, școala va dezvolta tinerelor generații "simțul viitorului". Chiar dacă teama de un "șoc al viitorului" ar putea apărea ca fiind exagerată, apelul lui Toffler nu poate fi complet nesocotit. (Despre dezavantajele "învățării prin șoc" se pomenește și în Orizontul fără limite al învățării). Școala de astăzi și cu atît mai mult cea de peste 2-3 decenii va trebui să ofere elevilor posibilitatea de a cunoaște și lega într-o structură unitară nu numai trecutul și prezentul, ci
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
până la Cabana Turnuri, la 1500 și ceva de metri altitudine, iar de aici până la cabana Podragu, după vreo 2.5 ore de gâfâială. De cabana Fata Pădurii și de împrejurimile sale mă leagă foarte multe amintiri pe care le voi pomeni ceva mai încolo, dar să mă întorc la muchia Tărâța și la frumusețile ei. Poteca urcă mai întâi în stânga foarte abrupt vreo 150 metri până ce ajunge într-un fel de șea, apoi pieptiș în dreapta, direct spre crestele Făgărașilor, printr-o
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
lui de distrugere, adică toporul sau drujba. Locul era plin cu zmeură, fapt ce mă ducea cu gândul la ursul carpatin, care bântuia zona și nu știai când poți da nas în nas cu el. Dar despre urs voi mai pomeni ceva mai încolo... După această poiană urcușul continua încă vreo 20-25 de minute și intrai în altă poiană cu vegetație aproape luxuriantă, păduri de „coada calului” și alte plante care profitau la maximum de umezeala din zonă și creșteau foarte
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
ori asemenea momente se prelungeau chiar nepermis de mult, dacă ne gândim că eram totuși pe munte. Tot aici la Șipote ajunge și o potecă ce urcă din valea Arpașului, din apropierea cabanei cu același nume, cabana Arpaș, cum am și pomenit mai devreme, din păcate acum fiind închisă. Îmi aduc aminte că am urcat pe vremea liceului la Cabana Podragu, într-o vară târzie, eram 5 persoane în grup, iar în rucsacuri aveam 5 sticle de vodcă, băutură foarte periculoasă pe
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
în platou există o mică potecă ce duce la o fostă cabană de vânătoare a pădurarilor, la circa 500 de metri mai departe, dar din păcate aceasta a ars cu mulți ani în urmă. Fac din nou o paranteză și pomenesc faptul că am poposit și eu o dată la această cabană prin 1977, eram la cules de bujori de munte cu verii mei Nichi și Doru, și cu încă câțiva prieteni din Victoria, când ne-a prins o ploaie teribilă pe
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
noapte, deci, am dormit acolo, pe nisip, la mii de leghe depărtare de orice așezare oamenească. Eram mai singur chiar decât naufragiatul pe o plută, în mijlocul oceanului. Așa că vă închipuiți uimirea mea, când deodată, în revărsat de zori, m am pomenit că mă trezește un glăscior ciudat. Rostea: Te rog... desenează-mi o oaie! Cum? Desenează-mi o oaie... Am sărit în picioare, ca lovit de trăsnet. M-am frecat bine la ochi. Am privit cu luare-aminte. Și-am văzut un
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
acumulat un ocean de informații și, implicit, un munte de înțelepciune. Privesc acum în urmă și în jurul meu, la mozaicul de popoare, culturi, tradiții, religii, obiceiuri, gândul mă duce la legenda biblică a Turnului Babel. Turnul Babel este o structură pomenită în capitolul 11 din Geneză, un turn uriaș intenționat a fi principala realizare a orașului Babilu, numele akkadian pentru Babilon. Babel era un oraș unde întreaga omenire era unită, toți oamenii vorbind o singură limbă, era orașul regelui Nimrod, și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
fel de repetiție generală. Este un spectacol sinistru care amintește de o scenă din filmul Zorba-grecul, unde 121 Bubulina nu apucase să moară și privea cu groază cum sătenii îi devastează casa, luând fiecare după gust și dorință „darul” din cadrul pomenii. Tot în cadrul tradiției, în cele mai intime sau în cele mai dureroase momente, „lumea” te observă, te studiază, te asistă, te judecă și te condamnă. După noaptea nunții, în multe sate, mirele trebuia să iasă în mijlocul adunării cu cămașa însângerată
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
străin asupra țării lor. Urmărind un grup de rebeli, trupele rusești au trecut granița otomană și au dat foc unui oraș. În 1768, la îndemnul Franței și al tătarilor din Crimeea, Imperiul Otoman a declarat război Rusiei. Poarta s-a pomenit curînd confruntată cu o ofensivă inamică pe două fronturi. Rușii au trimis o flotă din Marea Baltică în estul Mediteranei cu scopul de a distruge forțele navale turcești și de a provoca izbucnirea unei revolte în Grecia. Primul dintre aceste obiective
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
controverse, sîrbii chiar au obținut o serie de privilegii speciale. Printre altele, a fost fondat la Sremski Karlovci un centru religios și cultural. Contactul cu Patriarhia de la Peć s-a păstrat, mitropolitul de la Sremski Karlovci jurînd supunere patriarhului acesteia și pomenindu-i numele în cadrul liturghiei. Marea emigrație a avut consecințe nefericite pentru Patriarhia de la Peć, ducînd la schimbarea compoziției etnice a regiunii Kosovo. Mișcarea albaneză de aici a fost menționată anterior; numeroasa emigrație a sîrbilor avea să aibă un efect de
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]