10,832 matches
-
sosirea alesului națiunii în capitala munteană. Cea mai stringentă problemă era recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferințe internaționale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline. Fără a aștepta verdictul altor reuniuni internaționale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecințele hotărârilor adoptate prin Convenția de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două țări. Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene, la București și muntene, la Iași; tabăra
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
Proiectul de Constituție nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focșani fiind desființată în februarie 1862. Raporturile cu acele puteri garante care se arătau ostile unirii sau care jucaseră, în trecut, un rol important în viața Principatelor (Rusia, în anii „protectoratului”) au fost bazate, încă din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea neștirbită a autonomiei țării nou-constituite. Astfel, prezența militarilor otomani va fi categoric interzisă, iar Poarta va fi obligată, în vara anului
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
multe situații supușii Imperiului fiind reținuți pentru că au produs diverse neorânduieli. Austria, vehement dușmănoasă, a trebuit să accepte că legile statului român sunt valabile și pentru locuitorii cezaro-crăiești aflați aici cu afaceri. Maghiarii și polonezii, care voiau să rămână în Principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt protejați de guvern și de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare. Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
necesare. Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol convocată în acest scop. Cum era de așteptat, încă din prima ședință Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiții considerate, în țară, inacceptabile. Fermitatea lui
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
urmă efectul. La capătul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrându-și vechea poziție. Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial "România".
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
1085 creștinii cuceresc Toledo ceea ce îi incită pe unii regi de facțiuni să-i cheme pe almoravizii din Maroc să le vină în ajutor. Aceștia reușesc să-i înfrângă pe creștini un an mai târziu la Sagrajas și pun capăt principatelor musulmane (cu excepția Saragosei) formând un imperiu care va rezista până în 1145 când va fi ocupat de almohazi care profită de o situație similară cu cea în care almoravizii preluaseră puterea. În timpul almohazilor Sevilla devine capitala unui stat puternic însă nici
Al-Andalus () [Corola-website/Science/309447_a_310776]
-
este colonel și comandant al aceluiași Regiment 1 de Infanterie, ce fusese comandat de tatăl său. Solomon a fost primit în 1861 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, cercetând posibilitățile unui sprijin rusesc pentru obținerea unirii depline a principatelor române. În ziua de 30 ianuarie 1866, colonelul Alexandru Solomon l-a înlocuit pe Savel Manu ca Ministru al Apărării Naționale în guvernul lui Nicolae Crețulescu, demisionând, din cauza răsturnării domniei principelui Cuza, nici măcar două săptămâni mai târziu, pe 11/23
Alexandru Solomon (general) () [Corola-website/Science/304954_a_306283]
-
În perioada Daciei romane (106-271) s-au format pe teritoriul orașului Călan pagus-ul Aquae, precum și alte așezări romane (vicus-uri). Orașul Călan făcea parte dintr-un vechi ținut al unor cneji și juzi români care și-au păstrat față de voevodat și principatul Transilvaniei vreme îndelungată o situație politică, administrativă și judecătorească proprie. Călanul și satele din jur treptat, sunt transformate în sate iobăgești, proces ce s-a încheiat la sfârșitul sec. al XVI lea. Țăranilor li s-au impus obligații față se
Călan () [Corola-website/Science/297036_a_298365]
-
a Țării Românești. Aceasta se pronunță pentru alegerea ca domn al lui Alexandru Ioan Cuza, care numește ca prim-ministru al Țării Românești pe Ioan Al. Filipescu la 25 ianuarie. În anul 1859 la 4 mai devine primul general al Principatelor Române, și șef al armatei, în guvernul Constantin A. Kretzulescu (27 martie - 6 septembrie 1859), pentru atitudinea sa unionistă. Iar la 10 iunie este numit prim-adjutant al domnitorului și șef al Statului-major domnesc. La 16 august demisionează din postul
Alexandru D. Macedonski () [Corola-website/Science/304974_a_306303]
-
suzeranilor tătari. Pentru a menține controlul asupra Rusiei, liderii militari ai Hoardei întreprindeau în cnezatele rusești raiduri de pedeapsă periodice (de exemplu în 1252, 1293 și 1382). Lev Gumilev a fost promotorul unui punct de vedere conform căruia Hoarda și principatele rusești au ajuns în cele din urmă să încheie o alianță militară împotriva Cavalerilor teutoni și împotriva lituanienilor păgâni. Istoriografii care susțin această interpretare menționează că la curtea hanilor puteau fi întâlniți adesea nobili ruși, de Feodor cel Negru din
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
ținerea Rusiei divizată și slabă. În secolul al XIV-lea, întărirea Lituaniei în Europa de Nord-Est a dus la apariția unui concurent important la controlul asupra Rusiei. Din acest motiv Uzbek a început să sprijine Cnezatul Moscovei, cel mai important principat rus. Ivan I Kalita a primit din partea hanilor titlul de Mare cneaz și dreptul de a percepe tributul datorat suzeranului de alte cnezate. Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348-1349 a fost un factor de maximă importanță care a contribuit
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
avea 27 de mandate (9 senatori și 18 deputați). Acestora li se adaugă cei 18 reprezentanți ai minorităților naționale. Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Țara Românească și un an mai târziu în Moldova a reprezentat fundamentul instituției parlamentare în Principatele Române. Convenția de la Paris din 7/19 august 1858 a modificat și lărgit principiul de reprezentare națională , iar prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864 s-a introdus "Corpul Ponderator", redenumit
Parlamentul României () [Corola-website/Science/305019_a_306348]
-
(pluralul lui "Sudit", cu semnificația de "subiect" sau "cetățean") erau considerați locuitorii Principatelor Danubiene (Valahia și Moldova), care în ultima parte a secolului al XVIII-lea și o parte din secolul al XIX-lea (pe timpul și după perioada fanariotă) au fost sub protecția unor state străine (în general Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus și
Sudiți () [Corola-website/Science/305065_a_306394]
-
categorie a fost recunoscută în 1774 prin Tratatul de la Kuciuk-Karnardji, care a condus la crearea de consulate străine în Iași și în București. Categorie socială foarte puternică și în permanentă expansiune, "sudiții" erau în timpul războaielor ruso-turce (care au afectat agricultura Principatelor) niște comercianți desăvârșiți. Ei erau organizați în "bresle" sau "isnafuri", fiind niște concurenți importanți ai românilor în anumite domenii comerciale (Tratatul de la Adrianopol din 1829 deschidea calea schimbului comercial între cele 2 state semnatare). i s-au dezvoltat în perioada
Sudiți () [Corola-website/Science/305065_a_306394]
-
aceleiași "limbi românești". Mișcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România este continuarea în zilele noastre a unei mișcări unioniste începută încă din secolul XIX, care avea ca scop creearea unui stat întregit național pentru toți vorbitorii limbii Daco-Romane care locuiau în principatele Moldova și Țara Românească, cât și în imperiile Austro-Ungaria, Otoman și Rus, mai precis în Transilvania, Bucovina, Dobrogea și Basarabia. Această mișcare se înscria în procesul european de constituire a națiunilor moderne, care s-a concretizat în 1859 într-o
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
în imperiile Austro-Ungaria, Otoman și Rus, mai precis în Transilvania, Bucovina, Dobrogea și Basarabia. Această mișcare se înscria în procesul european de constituire a națiunilor moderne, care s-a concretizat în 1859 într-o parte din spațiul românesc prin Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească, în 1861-1870 prin unirea principatelor și regatelor italiene, în 1871 prin unirea principatelor și regatelor medievale germane și în 1918, din nou în spațiul carpato-dunărean românesc prin unirea restului teritoriilor românești, inclusiv Basarabia (Est-Moldova). Uniunea Sovietică
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
Transilvania, Bucovina, Dobrogea și Basarabia. Această mișcare se înscria în procesul european de constituire a națiunilor moderne, care s-a concretizat în 1859 într-o parte din spațiul românesc prin Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească, în 1861-1870 prin unirea principatelor și regatelor italiene, în 1871 prin unirea principatelor și regatelor medievale germane și în 1918, din nou în spațiul carpato-dunărean românesc prin unirea restului teritoriilor românești, inclusiv Basarabia (Est-Moldova). Uniunea Sovietică însă, teritorial continuatoare a politicii Imperiului Țarist Rus, nu
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
înscria în procesul european de constituire a națiunilor moderne, care s-a concretizat în 1859 într-o parte din spațiul românesc prin Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească, în 1861-1870 prin unirea principatelor și regatelor italiene, în 1871 prin unirea principatelor și regatelor medievale germane și în 1918, din nou în spațiul carpato-dunărean românesc prin unirea restului teritoriilor românești, inclusiv Basarabia (Est-Moldova). Uniunea Sovietică însă, teritorial continuatoare a politicii Imperiului Țarist Rus, nu a recunoscut această unire și încă înainte de cel
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
română și o alta, distinctă, moldovenească. Pentru a evidenția „diferențele” dintre ele, „moldoveneasca” era scrisă folosind un alfabet chirilic „moldovenesc” derivat artificial din alfabetul rus - spre deosebire de cel român, scris în alfabet latin, și spre deosebire de cel greco-slavon vechi, folosit în vechiul principat al Moldovei. Vrând, nevrând, majoritatea populației a acceptat treptat această definiție al identității naționale moldovenești, mai ales că ei dintotdeauna își spuseseră „moldoveni”. Această nouă interpretare a identității locale a umplut golul pe care îl lăsase eșecul administrației românești care
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
1812, între 1918 și 1940 și între 1941 și 1944. Privind modalitățile unirii, se referă la modelul reunificării germane din 1990. Există însă, față de modelul german, diferențe. În ciuda faptului că până în 1871, Germania nu exista, în locul ei găsindu-se regate, principate și ducate diferite (cu limbi germanice diferite), în mentalul colectiv al populației din Est sentimentul germanității nu a fost niciodată combătut de autoritățile sovietice apoi comuniste din RDG, al cărei nume oficial era Republica Democrată Germană, iar chestiunea reunificării nu
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
Zakynthos a fost inițial încadrată în provincia Iliria, iar mai târziu a devenit o parte a Longobardiei, cu Ravenna (Italia) drept capitală. În timpul celei de a IV-a Cruciade Zakynthos a fost cucerită de venețieni și încorporată, împreună cu Cefalonia în principatul Ahaia. Venețienii au fost urmați de francezi. De la sfârșitul sec. al XII-lea și până în 1357 Zakynthos a fost în stăpânirea familiei Orsini iar apoi, în urma unui mariaj, în stăpânirea familiei Tocchi. În sec. Al XV-lea Kapoudan Pașa a
Zakynthos () [Corola-website/Science/305081_a_306410]
-
Marii negustori din Leova fac o încercare de a întoarce cârmuirea, s-au adresat cu o scrisoare din partea tuturor locuitorilor către guvernatorul Novorusiei și Basarabiei, dar au primit un refuz categoric. Între 1856 și 1878, Leova a reintrat între granițele Principatului Moldovei și ale României. La recensământul din 1860, târgul era oficial a 32-a localitate urbană a Moldovei „românești”, după numărul populației (1.845 locuitori). La 7 octombrie 1878, după reanexarea de către Rusia țaristă, Leova avea 350 de gospodării, 5
Leova () [Corola-website/Science/305086_a_306415]
-
o carte domnească de voievozii Ilie și Ștefan, urmașii lui Alexandru cel Bun în proprietatea lui Mihail de la Dorohoi. La 17 octombrie 1483, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, satul Cuharești e menționat ca localitate de hotar cu Uncheteștii, a Principatului Moldovei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]