93,058 matches
-
să i-o impute ospătarului Iuliu. Acesta din urmă afirmă că el a organizat banchetul din dispoziția responsabilului și amenință să-l denunțe miliției, luându-i ca martori pe ceilalți angajați. Rămas fără mașina de serviciu, fostul director Apostu se întoarce cu trenul la București, urmând a-și relua meseria de topograf. Berbecaru și Gicu ajung împreună la închisoare. Tânărul este eliberat pentru că bijuteria furată era din sticlă; el este așteptat la ieșire de către suedeză și, văzând-o, el cere să
Nu filmăm să ne-amuzăm () [Corola-website/Science/328081_a_329410]
-
cu soțul ei. Regizorul vrea să plece la mare după terminarea filmului, iar actrițele care au interpretat văduvele merg la munte. Zugravul care l-a interpretat pe Gicu este solicitat să joace într-un film nou, în timp ce Jean Constantin se întoarce la zugrăvitul pereților. Scenariul filmului a fost scris de dramaturgul Paul Everac și a purtat titlul „Castele de nisip”. Regizorul Iulian Mihu nu a fost mulțumit de „conformismul și platitudinea materialului scriptic, de lipsa de virulență a satirei” (după cum o
Nu filmăm să ne-amuzăm () [Corola-website/Science/328081_a_329410]
-
locului unde se născuse pruncul Isus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Isus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa. Lew Walace, în romanul său "Ben Hur", dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând
Magii de la răsărit () [Corola-website/Science/328072_a_329401]
-
fiu al lui Stanisław Zamoyski și Anna Herburt în Skokówka. La vârsta de 13 ani este trimis să studieze la Universitatea din Padova, unde a obținut un doctorat în drept. La Padova se convertește de la calvinism la Biserica Romano-Catolică. Se întoarce în Polonia în 1562. Încă de pe vremea studiilor s-a arătat deosebit de interesat de politică. În 1563 scrie scrie "De senatu Romano" (Despre Senatul roman), un studiu asupra sistemului republican al Romei antice, ale cărui principii constituționale ar fi vrut
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
din urmă la căderea lui Napoleon. Din 1811 în 1816 el a fost Guvernator de Estonia unde a condus pregătirea abolirii iobăgiei din Rusia. A participat la Războaiele Napoleoniene din 1812 până în 1814. La sfârșitul războaielor napoleoniene el s-a întors în Rusia pentru a-și termina munca din funcția de guvernator de Estonia. S-a întors în Oldenburg în 1816. La 24 iulie 1817, la vârsta de 34 de ani, Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Adelheid de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. ea
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
unde a condus pregătirea abolirii iobăgiei din Rusia. A participat la Războaiele Napoleoniene din 1812 până în 1814. La sfârșitul războaielor napoleoniene el s-a întors în Rusia pentru a-și termina munca din funcția de guvernator de Estonia. S-a întors în Oldenburg în 1816. La 24 iulie 1817, la vârsta de 34 de ani, Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Adelheid de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. ea era fiica lui Victor al II-lea, Prinț de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym și a soției acestuia, Prințesa Amalie
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
stan wojenny w Polsce"), prin care guvernul Republicii Populare Polone impune restricții drastice, într-o încercare de a elimina opoziția de pe scena politică. În 1990 devine cetățean onorific al Cracoviei (primește "Honorowe Obywatelstwo Stołecznego Królewskiego Miasta Krakowa").. În 1996 se întoarce în Polonia. În 2002 supraviețuiește unui accident vascular cerebral, însă devine afazic. Prin urmare, îi era imposibil să se exprime atât oral, cât și în scris. Datorită terapiei, care a durat în jur de trei ani, și-a recăpătat abilitatea
Sławomir Mrożek () [Corola-website/Science/328108_a_329437]
-
Tuwim a locuit pentru aproape cinci ani (1942-1 946). Tuwim și Oskar Ryszard Lange au scris articole pentru "„Nowa Polska”" și "„Robotnik”". Primul mare val de emigrație ai scriitorilor polonezi a fost constituit din membrii cercului literar "„Skamander”". s-a întors în Polonia în anul 1946, devenind o personalitate apărată, privilegiată și extrem de îndrăgită de către autoritățile acelei perioade. În același an, a adoptat-o o fetiță, Ewa. Între anii 1947 și 1950, Tuwim a fost directorul artistic al "Teatrului Nou" ("„Teatr
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
și Juliusz Osterwa, soții au fost eliberați în anul 1915, permițându-li-se să locuiască în Kiev, unde scriitorul devine director al "Uniunii Scriitorilor și Jurnaliștilor Polonezi", conducând în același timp și "Teatrul Polonez". În anul 1918, soții Makuszyński se întorc în Polonia și locuiesc în Varșovia. Petreceau câteva luni pe an în Zakopane. Între anii 1922-1925, soții Makuszyński locuiesc în Burbiszki, pentru că Emilia avea în apropiere o fermă, care era administrată, iar mai târziu cumpărată, de către fratele său Michał. Soția
Kornel Makuszyński () [Corola-website/Science/328123_a_329452]
-
manipulat rezultatele. În 1997, frauda a șocat întregul guvern și s-au început proteste. Multe orașe au fost controlate de către cetățeni înarmați. Această anarhie și rebeliune a permis Partidului Socialist să câștige alegerile din 1997. Totuși stabilitatea nu s-a întors imediat în anii după protestele din 1997. Lupta pentru putere în interiorul Partidului Socialist a condus la o serie de guverne cu scurtă durată. În 1998 și 1999 mii de refugiați din Kosovo au intrat în Albania. În iunie, 2002, un
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
a-și exercita influența în Europa de Est, precum și controlul asupra ministerelor mai importante precum serviciile de securitate. Prim-Ministrul guvernului polonez în exil, Stanisław Mikołajczyk și-a dat demisia în 1944 și, împreună cu alți lideri polonezi aflați în exil, s-au întors în Polonia, unde Guvernul Provizoriu ("Rząd Tymczasowy Rzeczypospolitej Polskiej"; RTTP), a fost înființat de Comitetul Polonez de Eliberare Națională ("Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego"; PKWN) aflat sub influența comuniștilor în Lublin. Acest guvern de socialistul Edward Osóbka-Morawski, însă comuniștii dețineau majoritatea
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
fost uciși pe cale extrajudiciară, sau obligați să plece în exil. Membrii opoziției au fost la rândul lor prigoniți de mijloacele administrative. Deși persecuția continuă a fostelor organizații anti-naziste de către securitatea statului, i-a obligat pe mii de soldați să se întoarcă în păduri, măsurile întreprinse de Ministerul Securității Publice din Polonia (UB, poliția secretă poloneză), NKVD și Armata Roșie au diminuat constant numărul acestora. Până în 1946, toate partidele de drepta au fost scoase în afara legii, iar noul guvern al Frontului Unității
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
sub denumirea "soldații blestemați", s-au împotrivit activ comuniștilor, sperând că prin declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial va elibera Polonia. Deși cei mai mulți au suferit amnistiei din 1947, represiunile brutale poliției secrete i-a determinat pe mulți să se întoarcă în păduri, iar puțini au mai continuat să lupte în anii 1950. Comuniștii au devenit și mai ostili față de polonezi persecutând Biserica Catolică. Stowarzyszenie PAX („Asociația PAX”) înființată în 1947 urmărea să submineze autoritatea Catolicismului Roman și a încercat să
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
la bătălia de la Civitate, unde s-a aflat la comanda aripii drepte împotriva longobarzilor din armata papală. El s-a angajat primul în luptă și a distrus contingentul longobard, urmărindu-i pe adversari pe o lungă distanță, înainte de a se întoarce pentru a sprijini pe Umfredo și pe Robert Guiscard din dinastia Hauteville, întorcând soarta bătăliei în favoarea normanzilor. Richard s-a aflat în mod constant în căutarea lărgirii posesiunilor sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
longobarzilor din armata papală. El s-a angajat primul în luptă și a distrus contingentul longobard, urmărindu-i pe adversari pe o lungă distanță, înainte de a se întoarce pentru a sprijini pe Umfredo și pe Robert Guiscard din dinastia Hauteville, întorcând soarta bătăliei în favoarea normanzilor. Richard s-a aflat în mod constant în căutarea lărgirii posesiunilor sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de Capua și Gisulf al II-lea, fiul și succesorul lui Guaimar al IV
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
împreună cu Anton Rubinstein într-un mare turneu de concerte în Statele Unite. Într-un interval de 8 luni, artiștii au susținut 215 concerte. Wieniawski a rămas în America până în 1874, concertând cu faimoasa soprană Paulina Lucca. În 1874, după ce s-a întors în Europa, a reluat munca pedagogică la Conservatorul din Burxelles, ca succesor al suferindului Henri Vieuxetemps, și a continuat-o până în septembrie 1877 (printre studenții lui s-a numărat și Eugène Ysaÿe). Ca urmare a agravării afecțiunii sale cardiace și
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
într-o zonă pietonală nu se luau cu adevărat măsuri, deși această idee mai revenea din când în când printre proiectele politice. Primul pas a fost interzicerea parcării și introducerea semnelor de circulație ce îi indicau șoferului că trebuie să întoarcă, la fiecare intersecție de la Strada Mickiewicz până la Piața Independenței. Între anii 1945-1990, strada a suferit o degradare treptată. Până în 1975, autoritățile acelei perioade nu vedeau clădirile străzii respective ca monumente istorice. Câteva dintre aceste clădiri au fost distruse, în locul lor
Strada Piotrkowska () [Corola-website/Science/328133_a_329462]
-
era gata să treacă Alpii, Richard a murit și a fost succedat în mod formal de către fiul său Andrei, crescut din fragedă copilărie la curtea imperiala. După încoronarea imperiala a lui Barbarossa din 18 iunie 1155, trupele germane s-au întors acasă, în timp ce cei trei normanzi, aflați încă în stadiul de rebeliune, Robert de Capua, Andrei și Robert de Loritello au continuat acțiunea. La apariția veștii (false) asupra morții regelui Guillaume I al Siciliei, cei trei au pătruns în Campania și
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
și a trecut pe continent cu ajutorul unei flote. Pentru început, regele Siciliei s-a preocupat de înăbușirea amenințării mai mari, anume a aceleia reprezentate de Robert de Basunvilla și de ceilalți răsculați din Apulia și Campania, după care s-a întors asupra Capuei. Robert a fost capturat. El ar fi putut fi executat ca trădător, însă Guillaume l-a trimis ca prizonier la Palermo, unde este posibil să fi fost orbit. Robert a avut un fiu pe nume Iordan, care a
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
dialectul westfalian, Brentano nu a transcris cuvintele Anei direct, adesea însemnările nefiind luate nici măcar în prezența ei. Brentano scria rapid un set de notițe pe baza a ceea ce își amintea din conversațiile avute cu Emmerich în germana standard, atunci când se întorcea în locuința sa. Brentano a editat aceste însemnări mai târziu, la mai mulți ani de la moartea Anei Ecaterina. Conform biografiilor, Brentano îi citea ulterior Ecaterinei tot ceea ce notase și schimba și modifica textul până ce ea își dădea aprobarea completă. Clement
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
comună, dar într-o stare de extaz limbajul ei devenea mult mai pur iar istorisirile îi erau în același timp de o simplitate copilărească și de o inspirație solemnă. Prietenul ei a scris tot ceea ce dânsa a spus, uneori se întorcea direct în apartamentul său, căci avea deseori posibilitatea a scrie foarte mult ca și cum se afla în prezența Anei. Dătătorul a toate l-a înzestrat cu memorie, zel și putere să îndure multe probleme și oboseală, fiind capabil să ducă la
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
sale, cu Sfântul Patriarh Atanasie Patelarie. Mitropolitul Partenie a părăsit scaunul de la Brăila, la 1671, pentru a ocupa, a treia oară, tronul patriarhal de la Constantinopol. După 1685, Partenie va păstori Mitropolia Vidinului, iar în ultimii ani ai vieții se va întoarce la București, unde va și muri, după anul 1688, și unde, probabil, este și înmormântat. Mitropolitul Calinic al II-lea era originar din Zagora (Tesalia). A avut parte de o educație aleasă până la venirea sa la Brăila, la 1743, dovedind
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Hoț Stuff (engleză "Hoț Stuff the Little Devil"). Debutul lui Casper în televiziune a fost în seria "Matty's Funday Funnies" de pe ABC, sponzorizată de Mattel Toys. Scurtmetrajele Casper au fost sindicate în timpul sezonului din 1962-63, după care s-au întors la ABC, acompaniate de segmente noi, în "The New Casper Cartoon Show". În 1979, Hanna-Barbera a produs "Casper and the Angels" pentru sâmbetele de dimineață NBC, cu vocile lui Julie McWhirter că Casper și John Stephenson că Hairy Scary. Din
Casper, fantoma prietenoasă () [Corola-website/Science/328179_a_329508]
-
scoate-mă de aici!", difuzat de PRO TV și care obține o medie a rating-ului de 12,5% și un share de 24,1 pe publicul național, iar artista ajunge în finală ieșind pe locul III. Imediat după ce s-a întors din Africa de Sud lansează împreună cu Dorian Popa și Cătălin Moroșanu piesa, "Lasă cucu-n pace", care devine un adevărat fenomen online strângând peste 17.000.000 de vizualizări. La sfârșitul lunii septembrie 2015, lansează un nou single alături de Dorian Popa, "Bună
Ruby (cântăreață) () [Corola-website/Science/328182_a_329511]
-
sovietici din rândul soldaților germani. Un fost deținut strigă că tot ce avea era vioara, iar Hosenfeld, acum și el prizonier, îl întreabă pe violonist dacă îl cunoaște pe Szpilman, violonistul confirmă astfel că-l întreabă dacă Szpilman îi poate întoarce favoarea. Violonist se întoarce cu Szpilman, dar nu mai găsesc decât câmpul plin de ierburi. În epilog se arată că Szpilman a murit la 88 de ani în 2000, în timp ce Hosenfeld a murit în 1952 ca prizonier în URSS.
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]