11,066 matches
-
ca să-i oferim Procuraturii un os de ros. A turnat doar oameni cu peste douăzeci de ani de serviciu și și-a asumat vina pentru băutura adusă de tine la petrecere. Nu, flăcău, Jack nu merită ura ta. Bud se aplecă peste masă. — Dudley, ce vrei? — Vreau să eviți punerea sub acuzare și să te Întorci la slujbă. Și știu cum se face asta. Bud aruncă o privire spre ziar. — Cum? — Lucrînd pentru mine. — Ce anume? — Nu, mai Întîi Îți pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
a pocnit Denton. Cum am putut să mă las dus de nas...? — Zi, omule, ce vrei să spui? — Nimic, Ray. Hai să schimbăm subiectul. Ce ai făcut cu puștile? Coates Își frecă gîtul cu mîini tremurînde. — Care puști? Ed se aplecă spre el. — Puștile cu repetiție cu care tu și amicii ați tras În Griffith Park. — Nu știu nimic de nici o pușcă. — Nu știi? Leroy și Tyrone aveau În cameră o cutie cu cartușe. — E biznisu’ lor. Ed clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
e prieten bun cu noul procuror districtual și amîndoi sînt al naibii de porniți pe traficanți. Ray, dă-mi ceva să le duc pe tavă ălora de la procuratură! O chestie cît de mică. Coates făcu degetul cîrlig. Ed Înălță comutatoarele și se aplecă spre el. Sugar Ray, În șoaptă: — Roland Navarette. Stă pe Bunker Hill. Are o vizuină pentru ăia de fug după eliberarea condiționată și vinde pastile d-alea roșii - și asta n-o zic pentru nenorocitu’ de procuror, ci pentru că Tyrone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pe frunte. Suturi. Tuburi În brațe, tuburi pe sub cearșaf. Articulațiile degetelor fisurate, unghiile despicate - se luptase. Ed o văzu pe mama lui: cheală, treizeci de kilograme, legată la plămînul artificial. Gallaudet spuse: — Domnișoară Soto, dînsul e sergentul Exley. Ed se aplecă deasupra balustradei patului. — Îmi cer scuze că nu vă putem oferi mai mult timp pentru recuperare și voi Încerca să rezolv totul cît mai repede. Inez Soto se uită la el - ochi negri, injectați. Voce nervoasă: Nu mă mai uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Codoșește fete aranjate să arate ca starurile de film. E bogat. L-am Întîlnit o singură dată. — Cine v-a făcut lipeala? — Un tip, Chester, cu care mă Întîlneam la M-m-muscle Beach. — Chester și mai cum? — Nu știu. Hinton se aplecă și Își flexă din nou mușchii. Jack Își făcu socoteala că În cîteva secunde o să-i sară muștarul. — Și ce mai Învîrte Patchett? — O grămadă de b-băieți și fete. Ce-mi poți spune despre Fleur-de-Lis? — „Orice vă doriți.“ — Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dădea ocol unei case În stil pseudo-spaniol: un singur etaj și acoperiș scund, din plăci de ardezie. Mașini, una după alta - un Jaguar, un Packard, două Cadillacuri, un Rolls. Jack se dădu jos din mașină. Nu-l Întîmpină nimeni. Se aplecă și-și notă numerele de Înmatriculare. Cinci mașini: mașini de rasă, fără pungi de la Fleur-de-Lis pe scaunele plușate din față. Casa: ferestre luminate feeric, vălmășag de mătăsuri. Jack se apropie și aruncă o privire. Știu că n-avea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
meu? — L-am scuturat pe Gilette ca să-mi dea agenda lui cu tîrfe. A Încercat să Înghită foaia pe care era numele tău și al numitei Bracken. Patchett, de ce are un prăpădit de pește numărul tău de telefon? Patchett se aplecă spre el. — Te interesează chestii penale fără legătură cu cazul asasinării lui Janeway? — Nu. — Atunci nu te vei simți obligat să le raportezi. Jigodia avea stil. — Absolut corect. Atunci ascultă-mă cu atenție, pentru că n-am s-o zic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
sperie de moarte pe răufăcători. După un timp discuția Începu să lîncezească, iar Bud nu-și mai găsi locul, supărat pe el Însuși că fusese În stare să spună atîtea și atît de repede. Lynn păru să simtă asta: se aplecă și Îl Înnebuni cu gura. Bud Îi mîngîie părul Încă umed, bucuros că Lynn nu fusese nevoită să se prefacă și cu el. CAPITOLUL 37 Probele: bunurile victimelor, găsite lîngă hotelul Tevere; Merc-ul lui Coates și puștile abia găsite; verificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
degetul mic al musculosului. Jack Își piti mașina și se ascunse după niște pini pitici. Bracken și Hinton Își aruncară povara de hîrtie Într-o groapă mare cu mangal. Se Întoarseră cu spatele. Jack o luă la goană Într-acolo, aplecat din mijloc. Cei doi reveniră cu o altă Încărcătură: Bracken cu o brichetă la vedere, Hinton cu brațele pline. Jack se ridică și izbi năucitor, cu picioarele, apoi cu patul pistolului - mai Întîi la boașe, apoi o combinație de croșee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să te mai Învîrți pe aici cîteva luni și să-ți Încasezi pensia după douăzeci de ani de serviciu? Las-o moale! Ce față o să aibă Karen cînd o să-i spui. — Bun, intru În joc. Acum, ce vrei? Exley se aplecă spre el. — În primăvara lui 1953 prietenul și asociatul tău Sid Hudgens a fost asasinat, iar doi detectivi care au lucrat la caz sub conducerea lui Russ Millard mi-au spus că l-ai făcut pe Sid „jigodie“ și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nici Patchett n-ar trebui să-l subestimați. Așa cum l-ai subestimat tu pe Bud White? ZÎmbetul ei Îi apăru ca o țintă. O clipă se gîndi să o plesnească. Ea rîse Înainte ca el să se hotărască. Ed se aplecă și o sărută. Lynn se trase Înapoi, după care Îi răspunse la sărut. Se rostogoliră pe covor, smulgîndu-și hainele. Telefonul sună iar și Ed Îl smulse din priză. Lynn Îl trase În ea. Se rostogoliră, mișcîndu-se la unison și prăvălind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu ploaia asta Încep să gîndesc și eu ca prin ceață și cred că o să le spun mai mult. — Mai mult ce? — Mă gîndesc că s-a zis cu Pierce. MÎine dimineață, iubitule. Ambele povești la micul dejun. Bud se aplecă peste balustrada verandei. Fulgerele luminau strada. Văzu pe obrazul lui Lynn lacrimi uscate. — Iubito, ce este? Exley? S-a purtat urît? — Exley e, dar nu e ce crezi tu. Și acum știu de ce Îl urăști atîta. — Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cunoștință vreunul dintre dumneavoastră de planurile de șantaj care Îi implicau pe Pierce Patchet și/ sau pe prostituatele lui? Timmy Valburn spuse: — Nu. Billy Dieterling spuse: — Nu. Bud se pregăti să-i spună ceva În șoaptă lui Ed. Exley se aplecă spre cei doi: Vreunul dintre voi a fost amenințat cu șantajul? Încă o dată de două ori „nu“. Doi poponari care nădușeau Într-o cameră răcoroasă, plăcută. Bud șopti „Johnny Stompanato“. Poponarii Înghețară. Bud spuse: — Mizerii culese de la Badge of Honor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
podea: Kikey, cu sîngele țîșnindu-i din rănile de la piept. Ed Îndreptă pistolul direct spre fața lui. — Dă-mi-l pe Dudley! Dă-mi-l pe Dudley pentru Nite Owl! Sirene zgomotoase. Ed Își făcu mîna pîlnie la ureche și se aplecă mai mult. — Măreț. Begorra, flăcău. Și mai jos. Cine a fost vinovat pentru Nite Owl? SÎnge bolborosind. — Eu. Lee. Johnny Stomp. Perkins a fost șofer. — Abe, dă-mi-l pe Dudley! — Măreț, flăcău. Sirene, brutal de zgomotoase. Strigăte, pași. — Nite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
lovitură În umăr. Încă un rateu... Perkins aruncă pistolul și scoase la iveală un cuțit. Bud Îi văzu inelele de pe degete. Dublu Îl Înjunghie. Bud simți cum i se despică pieptul. Încercă să strîngă pumnul, dar nu reuși. Dublu Își aplecă fața spre el și Îi rînji. Bud Îl lovi cu genunchiul În vintre și-i smulse nasul dintr-o mușcătură. Perkins zbieră. Bud Îl mușcă de braț, Împingînd cît colo greutatea celuilalt. Cei doi se rostogoliră. Perkins scotea niște răcnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
muncă dacă Mertens era acolo. Dădu ocol piscinei: scaune arse, o trambulină de sărituri. În apă plutea cuiul unei grenade. Ed dădu cu piciorul În palmierul plutitor. În frunziș - cioburi de porțelan. O schijă de șrapnel Înfiptă În trunchi. Se aplecă și privi cu atenție: niște capsule În apă, pătrate negre, semănînd cu capsele detonatoare. La treptele din capătul mai puțin adînc ghipsul fusese smuls de suflul exploziei - se vedea armătura metalică și alte pasti. Cercetă gazonul - o potecă de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dă veste Nu-mi lasă speranța să treacă grăbită sub aripi de nouri de hoți fugărită Cu drag mă-nconjoară în visuri de noapte și tihnă-mi aduce cu tainice șoapte Când biata ființă-mi se frânge-n suspine se-apleacă și-n taină vorbește cu mine Cu brațele-ntinse aștept îndurare și inima tristă culege iertare Aproape de ceruri mă simt ocrotită de orice-ncercare în lumea-nvrăjbită În marea-I iubire rămân ancorată mereu îmi va fi bun prieten și Tată
P?zitorul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83290_a_84615]
-
prinzându-le într-un colț al vederii și pe cele două femei încremenite, una cu palmele așezate pe genunchi, frământându-le fără oprire, cu buzele întredeschise a uimire, cealaltă puțin adusă de spate, nu atât de bătrânețe, cât de miopie, aplecându-se să vadă mai bine prin sticla tulbure și probabil neștearsă a ochelarilor, mărunțind din buze de parcă ar fi psalmodiat. Dar toate astea erau ca și cum nu le-ar fi văzut și doar târziu și gândindu-se insistent și le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sfârșitului inundațiilor, încă pline de grozăvie: câmpuri întinse acoperite cu apă învolburată, arbori și arbuști smulși din pământ cu rădăcinile incredibil de încâlcite împiedicate în trunchiurile altor arbori, și ei smulși, sau stâlpi de telegraf doborâți, case mărunte, din chirpici, aplecate într-o rână, cu pereții găuriți de șobolanii apelor mâloase care purtau scânduri, brațe de copaci, păsări moarte, oameni înghesuiți în câte o barcă, speriați de puhoi, grupuri cu cizme până la șolduri căznindu-se să acopere spărturile dintr-un parapet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nesimțire atunci când ședea turcește într-un fotoliu din salon, într-o rochie de casă subțire și încheiată doar la câțiva nasturi sau descheiată la alți câțiva, încât i se vedeau sânii mari, goi și săltând de fiecare dată când se apleca spre măsuță să-și ia altă forfecuță ori pila de unghii și împungeau cu sfârcurile late și negre în pânza rochiei, indiferentă și făcându-se că nu observă roșeața băiatului care nu se putea stăpâni să privească, dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
până la urmă, neputând să reziste și să evite oglinda înaltă, pătată de vreme, ușor tulbure a șifonierului din dormitorul ei, stând dreaptă și uitându-se la trupul a cărui subțirime se distingea cu greu în rochia de casă foarte largă, aplecându-se să-și vadă de aproape chipul, nimic altceva, obrazul ușor palid și plin de încrețiturile vremii, părul cândva de culoarea oțelului și acum brusc cânepiu și mereu mai rar, fruntea bombată a cărei piele se subțiase îngrozitor, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în palme, de parcă i-ar fi fost frig dintr-odată, uitându-se la el rugătoare, deși nu-l ruga nimic, cu albul ochilor strălucind în ovalul ciocolatiu, parcă tristă, zâmbindu-i cât a stat în dreptul ferestrei peste care el se aplecase puțin, înainte ca trenul să plece, apoi mergând în pas cu trenul care a depășit-o în câteva clipe, atunci ea oprindu-se, pierindu-i zâmbetul și desfăcându-și brațele încrucișate să-i facă un semn, strigându-i vorbe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era îmbrăcată se umezise în jurul gâtului, al umerilor osoși împungând subțire. În mișcarea de întoarcere își dezvelise picioarele, a încercat câteva clipe să se acopere din nou cu cearceaful alb, dar efortul era vizibil prea mare. Andrei Vlădescu s-a aplecat peste marginea patului și a acoperit-o. L-a învăluit o căldură stătută, ca de cuptor, de lehuză, de lenjerie neschimbată multă vreme. Privirile i-au înțepenit pe picioarele contrastând cu restul trupului, mici și incredibil de umflate, nu învelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să vin imediat ce mă întorc de la munte, cred că luni sau marți.“ „Da. Bine.“ „O să-mi fie dor până atunci.“ „Bine faci.“ Acum îl privea cum se ridică, proptindu-se cu o mână în cimentul probabil fierbinte al terasei, se apleacă, îi apucă mâna subțire învelită în pergament fragil și i-o sărută, se retrage cu spatele, șoptându-i cum obișnuia întotdeauna, de când îl știa, „săru’ mâna“, voia să se uite după el și nu reușea să se întoarcă, îi șoptea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lăsase o tăcere în care se auzeau zgomotele motoarelor de la garajul din apropiere, iar eu auzeam cum îmi scârțâie penița pe registrul unde notam totul. Trec peste faptul - continua Munteanu, sprijinindu-se din nou pe speteaza scaunului din față, puțin aplecat înainte, cu capul mai mult lăsat în jos, făcând abia perceptibile pauze în care își căuta cuvântul potrivit - că, exact în ultima perioadă, ce pare să fie cea mai incriminată fie în referatul biroului, fie de oameni din afară, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]