9,446 matches
-
viziune strategică; ... f) previzionarea impactului deciziilor; ... g) exercitarea controlului decizional. ... (3) Proba scrisă cuprinde o parte teoretică, una practică și testarea cunoștințelor unei limbi străine de circulație internațională utilizate în cadrul instituțiilor comunitare. Subiectele de la proba scrisă se formulează pe baza bibliografiei și a lucrărilor de specialitate stabilite pentru concurs, astfel încât acestea să testeze cunoștințele teoretice de administrație generală, de specialitate și de management ale candidaților, precum și soluționarea unui studiu de caz. Testarea cunoștințelor de limbă străină se face prin redactarea unei
EUR-Lex () [Corola-website/Law/186738_a_188067]
-
MONITORUL OFICIAL nr. 126 bis din 21 februarie 2007 -------- Partea I - ANVELOPA CLĂDIRII Indicativ Mc 001/1 - 2006 I. ANVELOPA CLĂDIRII CUPRINS I.1. Obiect I.2. Domeniu de aplicare I.3. Bibliografie I.4. Terminologie și notații I.5. Definirea și ierarhizarea elementelor componente ale anvelopei clădirilor și a parametrilor de performanță termohigroenergetica asociate acestora I.6. Parametri de climat exterior specifici pentru aplicarea metodologiei I.7. Elemente privind concepția constructiv-arhitecturala, generală
EUR-Lex () [Corola-website/Law/187153_a_188482]
-
Gorun (din 1917 până în 1928), în ediții populare și de lux; din 1903, își schimbă titlul în „Calendarul «Lumea ilustrată»”, și din 1922, în „Lumea ilustrată. Calendar”. În primii doi ani, alături de partea calendaristică, sunt incluse în sumar biografii și bibliografii, note despre istoricul și profilul unor publicații, literatură, în special poezii, folclor, evocări. După 1920, partea literară este realizată din republicări. Sunt inserate versuri de D. Nanu, Th. D. Speranția, D. Teleor, Elena D. Sevastos, G. Coșbuc (Rugămintea din urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286028_a_287357]
-
literară”, „Romanoslavica”) și din străinătate („Bălgarski ezik i literatura”, „Sovremennik”) ș.a. Lucrarea de debut despre prozatoarea poloneză Maria Da¸browska îmbină metodologia tradițională cu cea modernă, a doua folosită îndeosebi în realizarea propriu-zisă a demersului istorico-literar. Plecând de la o bogată bibliografie, G. trece în revistă mai întâi modelele și ideile care i-au inculcat scriitoarei „funcțiile cognitive și educative ale actului creator”. Tranziția de la poetica realistă, „dorică”, prezentă în nuvelistica timpurie și în roman și construită așadar pe „principiile autenticității, verosimilității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
de prejudecățile anilor ’80. Partea finală a eseului, O viziune estetică și filosofică asupra folclorului, oferă o privire de sinteză, detașând cu pregnanță trăsături care pot defini o gândire și o literatură marcate de o profundă originalitate. Înscrisă într-o bibliografie amplă dedicată lui Lucian Blaga, cercetarea întreprinsă de T. propune câteva deschideri profitabile. SCRIERI: Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (în colaborare), București, 1979; Lucian Blaga și cultura populară românească, Iași, 1983. Ediții: Costache Conachi, Scrieri alese, pref. edit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290144_a_291473]
-
Momentul actual al criticii. Acesta din urmă tratează problema reconsiderării statutului criticii, în timp ce primul - care pornește de la Arca lui Noe, eseul lui Nicolae Manolescu - reprezintă o încercare de (re)definire a romanescului. În acest scop, M.C. scotocește cu răbdare prin bibliografia problemei, constatând fie relativismul definițiilor, fie tendința generalizărilor forțate. Paradigma pentru care optează are în centru conceptul de complexitate, caracteristic pentru oricare din termenii ecuației lume-existență umană-viață. În secțiunea Lecturi posibile, modelul propus este ilustrat prin comentarea unor scrieri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288027_a_289356]
-
tehnic și clinic de hidroterapie, publicat în 1925.) Panaite Zosin a fost totodată, unul dintre cei dintâi autori de studii cu caracter medico-istoric din țara noastră 97, publicând lucrări de istoria psihiatriei românești și universale. La sfârșitul acestui capitol, la bibliografie se află lista tuturor lucrărilor aparținând lui Zosin, lucrări în prezent identificate. Avem însă impresia că această listă nu epuizează întreaga sa activitate publicistică, deoarece el însuși nu s-a îngrijit de o riguroasă evidență a activității sale. Până în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
medicină, Gr. T. Popa. * Corelațiile endocrino-psihiatrice au constituit subiectul unor cercetări anatomohistologice minuțioase efectuate de colectivul îndrumat de profesor, sub îndrumarea și cu participarea sa. În ansamblul lor, aceste cercetări alcătuiesc o monografie anatomopatologică de o extindere vastă. Menționând la bibliografia prezentului capitol lucrările cele mai importante ale acestei extinse opere de cercetare, efectuată la Iași, ne limităm la o expunere succintă a concluziilor acestor investigații. Luând în considerare fiecare glandă endocrină în raport cu bolile psihice, s-au întreprins două mari serii
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
neurologie ale lui C. I. Parhon o constituie însă cazuistica. Lucrul este explicabil în epoca în care neurologia își delimita cadrul neurologic. Sub acest aspect, lucrărilor lui Parhon și ale Școlii de la Socola neurologia românească le datorează foarte mult. La bibliografia revăzută de el însuși sunt menționate 232 lucrări de neurologie (159 cazuistici). Lucrările lui C. I. Parhon au fost apreciate de mari personalități. Școala de la Socola a fost menționată în operele lui Gilbert, Cornil, Ranvier, Lewandowschi, Grasset, Thoinot etc. C.
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
a celor normale, tensiunea arterială comparată, studiul comparat al tulburărilor vasomotorii, cercetări anatomopatologice privind alterațiile musculare, nervoase, medulare și cerebrale în cazul hemiplegiilor sau paraplegiilor, studiul comparat al modificărilor biochimice, dinamica reactivității la fizioterapie și altele. Numai simpla lectură a bibliografiei (titluri) este elocventă pentru a se putea stabili multitudinea cercetărilor, problemelor ridicate, a ipotezelor a perspectivelor de noi studii. Ca și în celelalte sectoare de activitate, și în acest domeniu lucrările lui C. I. Parhon au pus probleme de viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Pentru înregistrarea imaginii de biolog a fostului șef al Școlii de la Socola, o succintă prezentare a operei endocrinologice, realizată în contextul preocupărilor acestei școli, ni se pare indispensabilă. Volumul de cercetări endocrinologice aparținând prof. C. I. Parhon este impresionant. Conform bibliografiei publicate în "Omagiu lui C. I. Parhon" (Editura Academiei Române, 1966), lucrările de endocrinologie ale lui C. I. Parhon sunt clasificate în: Endocrinologie generală; Studii și cercetări privind diverse glande endocrine: tiroidă epifiza paratiroida suprarenale timus pancreas hipofiza ovar Studii asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
importante, contingente subiectului, elaborate de A. Fătu și I. Lukașevschi. IV. Dezvoltarea psihiatriei științifice a fost analizată în cadrul evoluției Școlii de la Socola reprezentată de C. I. Parhon, L. Ballif și elevii lor. V. Pe baza constatărilor de arhivă și a bibliografiei s-au formulat constantele caracteristice ale evoluției morbidității psihiatrice, conturându-se corelațiile dintre morbiditatea din trecut și aceea existentă în prezent.. În lumina datelor prezentate, am ajuns la următoarele concluzii, pe care le expunem în ordinea capitolelor: în Moldova, afecțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
științifică, prin publicațiile buletinului de specialitate și prin numărul elevilor formați în cadrul clinicii psihiatrice, Școala de la Socola a contribuit în mod efectiv la dezvoltarea psihiatriei românești în cadrul unor concepții bio-psiho-sociale în determinismul bolilor psihice; analiza documentelor de arhivă și a bibliografiei aferente demonstrează că evoluția patologiei psihiatrice în Moldova se caracterizează prin scăderea progresivă a psihozelor infecțioase și carențiale (pelagră, sifilis, confuzii mintale), prin menținerea unui tablou constant și a unui indice cifric stabil în îmbolnăvirile de schizofrenie și psihoză maniaco-depresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
cerșit, în târguri, piețe etc., legați între ei și păziți de arnăuți cu ciomege care îi loveau uneori ostentativ, pentru a trezi mila cetățenilor (Quelques mots sur la Valachie, 1856, p. 8). 78 G. Creiniceanu, Literatura medicală română. Biografie și Bibliografie, Editura Academiei, București, 1907, p. 104. 79 Conferințe ținute la Ateneul din Bârlad la 1 februarie și 8 martie 1887, intitulate "Magnetism și ipnotism" și "Sugestiuni în stare normală". * Format mare, 4o. 80 Iași, 1863, p. 362. 81 I. Străchinaru
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
277 Bibliografie................................................................................................................ 339 Introducere Ergativitatea reprezintă o temă de cercetare complexă, aflată la intersecția mai multor domenii ale lingvisticii − așa cum reiese din titlul cărții, acestea sunt, în primul rând, tipologia, sintaxa și semantica. Complexitatea cercetării vizează însă mai multe aspecte: bibliografia străină foarte bogată a problemei; limbile foarte diferite (multe fiind foarte puțin cunoscute) pentru care a fost studiat fenomenul ergativității; perspectivele teoretice diverse din care a fost/este privită această temă: tipologie lingvistică, gramatică cognitivă, sintaxă (numeroase modele teoretice), semantică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unele dintre limbile ergative să capete interpretări dintre cele mai diverse. Modelul adoptat pentru descrierea diferențelor dintre limbile acuzative și cele ergative din punct de vedere tipologic este Dixon (1994), lucrare la care am raportat cea mai mare parte a bibliografiei consultate. În al doilea capitol, De la tipologie la sintaxă. Ergativitatea și conceptele sintactice fundamentale, am realizat o prezentare critică a încercărilor de a descrie sintaxa limbilor ergative cu instrumentele folosite pentru descrierea limbilor acuzative. Acest tip de descriere a dominat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de interpretare sunt mai variate, iar considerarea verbului a avea ca fiind verb inacuzativ, mai puțin certă. Lucrarea cuprinde și două anexe, una în care am inventariat și am descris pe scurt limbile ergative la care se face referire în bibliografia consultată (multe dintre acestea au fost folosite pentru exemplificare în Capitolul 1), și cealaltă în care am inventariat și am clasificat verbele ergative/inacuzative din limba română, pe baza DEX 1998, folosind criterii de clasificare sintactice și semantice. Precizări metodologice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Prima parte a lucrării, bazată pe informațiile oferite de studiile de tipologie, de gramaticile descriptive ale anumitor limbi, de câteva cărți și articole monografice despre ergativitate, nu este originală prin conținut. Necunoscând direct vreo limbă ergativă, am preluat informația din bibliografie, pe care am organizat-o astfel încât să răspund la cât mai multe întrebări despre limbile ergative. Al doilea capitol, deși pare că este un punct de tranziție spre studiul verbelor, are un scop clar: folosind diverse interpretări sintactice (oferite pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o altă explicație pentru nerelevanța majorității acestor teste pentru limba română. Ultimul capitol reprezintă un posibil traseu de a demonstra (ne)apartenența unor verbe (speciale) la clasa inacuzativelor. Din punct de vedere formal, trebuie făcute câteva precizări. Titlurile cuprinse în Bibliografie au fost parcurse integral și folosite în lucrare; trimiterile la aceste titluri sunt de tipul [nume (an: pagină)]; pentru studiile pe care le-am folosit ca versiuni preliminare postate pe internet nu am indicat paginile; trimiterile la titlurile care nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
integral și folosite în lucrare; trimiterile la aceste titluri sunt de tipul [nume (an: pagină)]; pentru studiile pe care le-am folosit ca versiuni preliminare postate pe internet nu am indicat paginile; trimiterile la titlurile care nu sunt cuprinse în bibliografie, pe care le-am cunoscut prin intermediul altor lucrări, sunt date ca note în josul paginii, la prima citare a studiului respectiv. Pentru a nu relua anumite puncte, am apelat la trimiteri de la un (sub)capitol la altul. Am păstrat abrevierile din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Europa −, într-un sfert dintre limbile lumii putându-se identifica anumite caracteristici ergative (Dixon 1994: 2). Fenomenul a fost popularizat în lumea lingvistică nu numai prin numeroase contribuții individuale ale cercetătorilor, dintre care numai o parte au fost incluse în bibliografia acestei lucrări, ci și în mod organizat, prin numere tematice ale unor reviste importante (de exemplu, Lingua, vol. 71, 1987, coordonat de R. M. W. Dixon, Recherches linguistiques de Vincennes, nr. 27, 1998) și prin organizarea de conferințe și de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în continuare. (a) Semantica verbului Mai sus (3.1.2(b)), am subliniat importanța factorului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactic într-o altă poziție (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 241); ● antipasivul este o versiune detranzitivizată a construcției ergative, care cere marcare morfologică (Spreng 2002); ● antipasivul reprezintă o ipostază a încorporării unui nume (Baker 198868, Bittner și Hale 1997 [1993]). În bibliografia domeniului, a fost semnalată existența mai multor tipuri de antipasiv, clasificările depinzând, și de această dată, de accentul pus pe una dintre laturile fenomenului. Polinsky (2005) arată că există, în general, două tipuri de antipasiv: (a) pacientul rămâne implicit; (b
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dar arată (Creissels 1995: 286) că nu e adevărat că antipasivul caracterizează numai limbile ergative, aducând contraexemple din limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există construcții similare celor din engleză și din franceză, discutate în bibliografie, care corespund atât tipului (a) − ștergerea obiectelor nespecifice −, cât și tipului (b) − alternanța conativă (obiect direct − obiect prepozițional): (a) Ion bea țuică > Ion bea Ion mănâncă sarmale > Ion mănâncă Ion cântă la pian > Ion cântă (b) Ion lovește sacul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un termen destul de recent în lingvistică, considerat frecvent ca fiind "imaginea în oglindă a pasivului". Am oferit un spațiu mai larg acestui concept atât ca urmare a absenței sale din bibliografia românească, cât și deoarece definițiile care i-au fost date și funcțiile care i-au fost atribuite sunt adesea contradictorii. Am reținut ideea că antipasivul este un mecanism de detranzitivizare, a cărui folosire are anumite consecințe morfologice, sintactice și semantico-discursive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]