KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...361 362 363 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

mai mare fabrică de stilouri, tocuri, penițe, creioane, gume, ascuțitori și alte echere și compasuri din țară." "Hm! exclamai și eu gutural, splendid!... Dar Culala e un nume țărănesc. A fost țăran?" "Nu, bunicul a avut un tată Culala, țăran... Bunicul a avut un mare magazin Culala în centru, tata l-a moștenit, l-a lichidat și a construit o fabrică, mică la început, pe urmă a extins-o, fiindcă a făcut concurență lui Hardmuth și lui Castel, producând mult mai

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

ale scriitorilor), le ascultam la televizor (în cele două ore de program alb-negru), le citeam în ziare (sub pozele zâmbitoare, dar întotdeauna severe, ale Tovarășilor). Într-o dimineață, m-am hotărât să trec la fapte. Am pus mâna pe cravașa bunicului Vitalian și-am luat la rând borcanele din bucătărie. Loveam repede, ordonat, cu furie. Dulcețurile zburau în toate părțile (cojile de lămâie se lipeau cel mai bine de pereți) și, odată cu ele, și iluziile mele într-o memorie blândă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
violență: aleea cu piatră cubică, șerpuind prin grădină; trandafirii de doi metri, desfăcuți amenințător; răcoarea sufrageriei;; aburii castronului de griș din bucătărie; țigările „Papastratos“, pe care le pufăia bunica Aneta; bradul cu globuri bleumarin, prăbușit peste mine; Dacia 1100 a bunicului Vitalian, pătrată, cu roțile alea crăcănate caraghios în spate, de ziceai că o să cadă; fierul aspru și zgrunțuros al scoabei cu care am zgâriat mașina, calm, bucuros, dintr-o parte într-alta. Viața mea crescuse și se modelase strâmb de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar noi ne străduiam. În doi ani, adunaserăm vreo zece. Scria elegant pe ele: „Mihail Eminescu“, „Socecu“ și alte minuni de-astea care făceau deliciul colecționarilor, iar pe noi ne scoteau din sărite. Le stivuiserăm în casa de bani a bunicului Vitalian, ca într-o temniță. Din când în când, eliberam câte-un exemplar și ne apucam să-l lucrăm. Ne imaginam degetele lacome ale cercetătorilor pipăind foile fragile, și asta ne dădea aripi. Mihnea secționa paginile cu lama, fin, delicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Verificam Aleea Potaisa (cu rezonanță canină; nimeni nu se gândea la Antichitate) și căutam corespondentul Intrării Mămulari (Maria era convinsă că, undeva, există o stradă Tătulari). Dar cel mai tare mă atrăgea, nedumerindu-mă în același timp, strada unde locuiau bunicii lui Cezar: Ziduri între Vii. Niciodată nu-mi trecuse prin minte că ar fi vorba de-o podgorie (așa cum ne sugerau vecinii), ceea ce făcea ca numele să capete o înspăimântătoare rezonanță biblică în închipuirea mea de puști: zăream cărămizi peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aburii fugind pe geam („Mănâncă, altfel o să ajungi ca ei!“, mă certa maică-mea), boneta bunicii Aneta (să nu cadă vreun fir de păr în mâncare), tablourile din sufragerie (într-unul, o țigancă își dezvelea umărul), carnetul de contabil al bunicului Vitalian (mă amenința mereu cu el, când refuzam să dorm după-masa: „Te dau eu pe mâna Economiștilor!“), florile din vaza cu zimți de cristal (vara, gălbenele și margarete; toamna, trandafiri), adâncimea moale a covoarelor, deplasarea aerului sub ușa de la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu un lichid roșu, ca Bem-Bem-ul. Febra mă răsfăța ușurel. Sigur că nu puteam privi înăuntru, să-mi văd ficatul acoperit cu plăci negre și fărâmicioase: n-aș mai fi râs atâta. Când doctorii au aflat despre ce e vorba, bunică-meu a pus mâna pe cravașă și-a scos-o în șuturi pe Jeni din casă. Nu te jucai cu bunicu’ Vitalian, fostul ofițer de cavalerie bătea calm, preocupat, violent; parcă îi părea rău că ești atât de tâmpit încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
așeza între buze. Închideam ochii, și cred că-i închidea și ea. Timpul parcă trecea mai repede, nu se-auzeau decât trandafirii foșnind. Serile se mișcau și ele, dar altfel, potolite în lumina lăptoasă a sufrageriei. În jurul mesei se-adunau bunică-mea și prietenele ei de tabinet, toate pudrate, demne, cu părul flambat violet ca flacăra de aragaz. Încingeau partide grele, pe monede de cincizeci de bani. Și pe ele le iubeam, cu-o seriozitate care creștea cu cât părinții mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mulțumit de chicotelile băbuțelor. Pe la șase ani, s-a terminat cu dulceața și pupăturile: simplu, brusc, ineficient, așa cum se termină totul în viață. Odată cu începerea școlii, ne-am mutat la bloc, cărând după noi lăzi și geamantane, ca-n război. Bunică-meu înjura, apoi încerca să zâmbească, zicându-mi: „E mai bine așa“. Nu, nu era mai bine, auzeam dimineața ușa trântindu-se și tropăituri pe scări, iar când mă trezeam i se profila șapca gri la colțul străzii și sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în sacul de tergal al uniformei, înconjurat de colegi, caiete dictando și tablouri cu strămoșii noștri, și-aveam timp destul să le răstorn pe toate în mine. Bunicu’ Vitalian luptase la 23 august împotriva hitleriștilor (cam tot pe vremea aia, bunică-mea le sabota instalațiile petrolifere, turnând zahăr cu lingurița în rezervoarele mașinilor); pe maică-mea o chema când Ecaterina Teodoroiu, când Mama Maria, în funcție de anotimp, lecție și dispoziția tovarășei învățătoare; părinții bunicilor mei erau Decebal și Traian (pe vremea aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o ascundeam de părinți; așa se proceda atunci), cine mai poate ști și cine mai are timp să-și aducă aminte? Acolo se-adunau iarna și prietenii mei, la o votcă sau un „Vinifruct“: Gino și Cezar, cocoțați pe dulapul bunicului, sub tavan; Mihnea și cu mine, spate-n spate pe ziarele de pe dușumea; Andrei ținând afară de șase (oricum n-ar fi încăput pe ușă). Noi ceilalți, rămași înăuntru, ne întrebam din priviri: când mergem la meditații? cine apără marți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
brațul care îl manevra, punându-ne nervii la încercare. Mihnea a deșurubat capacul cu grijă. Din interior, a scos un sul înalt, rulat strâns. „Bine, măi, mafoame, ne-ai chemat aici ca să ne-arăți un plan de bloc? Avea și bunică-meu unul de-ăsta, îl ținea-n congelator, să nu se strice. Cică gheața omoară bacteriile.“ „Robane, nu încetezi să mă uimești: ai perspicacitatea unui melc! Ia zi, Maria, unde l-ai găsit pe istețul ăsta, în frigiderul familiei?“ „Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ea?“ „Ai o lupă?“ Mihnea atâta aștepta: o avea deja pregătită; a scos-o de sub saltea. L-am privit câș. „Ce, mă, fiecare cu-ale lui!“, a sărit el, „Măcar așa nu se sparge! Ce, tu nu ții planurile lu’ bunică-tău în frigider?“ Maria a început să plimbe lentila ușor, de la stânga la dreapta și de sus în jos. În spatele lentilei, clipea ochiul expertei. Din când în când, își apropia și nasul de câte o literă. Parcă citea un ziar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lumea din ele: parcă te îmbarcai pe-un transatlantic. „Vrem să prindem și noi marea, după cutremur. Atunci ar avea o culoare unică.“ „Nu, serios, de ce mergem acolo?“ „Un verde roșiatic, aprins. Din cauza mâlului răscolit de pe fund. Mi-a povestit bunică-meu că așa s-a-ntâmplat în ’40, după cutremurul ăla mare. Te uitai de la Constanța la Mangalia și vedeai cum pluteau lemne, pești morți și bucăți de cărbune. Pe Dunăre, s-au retras apele și-ar fi ieșit nu știu câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
retras apele și-ar fi ieșit nu știu câte epave la suprafață: unele de la 1877, altele din primul război mondial. Pe urmă, când a venit refluxul, s-au dus toate la fund, n-a mai rămas nimic.“ „Parcă mi-ai zis că bunică-tău era pe front, pe vremea aia. Cum putea să fie în două locuri în același timp?“ „Era, la ruși. A fost și la Stalingrad, în 1941, cu cavaleria. Toată viața lui a iubit caii, a avut și herghelie la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și la Stalingrad, în 1941, cu cavaleria. Toată viața lui a iubit caii, a avut și herghelie la munte, la Moroieni. I-au confiscat-o după război, cu grajduri cu tot. Primise o permisie-n ’40 și-o luase pe bunică-mea cu Ford-ul la mare. Am și-acum poza cu ei doi: el în uniformă, cu cizme de piele neagră până la genunchi; ea într-o rochie crem, cu dantela strânsă pe braț, mai sus de cot. Mașina stă pe faleză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mea cu Ford-ul la mare. Am și-acum poza cu ei doi: el în uniformă, cu cizme de piele neagră până la genunchi; ea într-o rochie crem, cu dantela strânsă pe braț, mai sus de cot. Mașina stă pe faleză, bunică-meu ține o mână pe capota nichelată. Putere, mândrie, liniște - asta degajă scena. Iar în spate, marea aia ciudată, care nu se vede.“ Maria a tras plapuma peste noi. Ne instalasem centrală termică, dar de pomană. Nu s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scos din burtă. Țara ne-oferea o șansă, nu trebuia decât s-o prindem din zbor. Mulțumesc: nu mai aveam timp, și nici răbdare. Eram câteva milioane de oameni rămași „la interval“, suspendați, prinși între epoci, sisteme și creiere decalate: bunicii noștri, părinții noștri, noi. Trăiam într-o magmă difuză, colecționând pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, „Cutezătorii“ și „Vaillant“, PET-uri și sticle de bere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
loc simpozioane: „Cunoașterea - o marfă vie“, „Integrare și adaptare în societatea inteligenței“. Îți venea să dai cu dinamita-n sală. Nu ne găseam locul. Ne căutam o ocupație, un rost, cineva trebuia să aibă grijă și de noi. Eram ca bunicii pe care îi bombăneam că se-așezau pe 1 ianuarie la ora 7 fără 5 la rând la impozite, să-și plătească taxele către Stat. Aveau o dexteritate îndelung exersată, știau cum să se miște și unde să se-așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
galben pătat cu spirt, de aplicație virtuală. Am mângâiat-o pe Maria pe-obraz. În general, frumusețea femeilor dispare când le scoli din somn; te culci seara lângă o puștoaică, și dimineața juri că te-ai trezit pe catafalc cu bunică-sa. În mașină, e și mai rău: se fac albastre sau verzi de la viteză. Cu Maria, scăpasem de grija asta: deschidea ochii ei mari și negri, se uita după mine și i se lumina toată fața. Era suficient să știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sortez pe căprării, cu tot cu bărbații sau femeile care le purtau. Deosebeam dieselul de benzina fără plumb. Dacă apărea vreo problemă la motor, nu trebuia să deschid capota. Acasă, nu mișca nimic fără știrea nasului meu: mare, dar eficient. Ca morcovul bunicului Vitalian. Ghiceam cheile folosite și depistam pantofii purtați. Puteam să pun pariu ce-i în frigider. Aflam de la ușă când trebuie schimbată apa la flori. Când Maria îmi gătea, sâmbăta sau duminica, îi explicam de pe hol ce se rumenea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îmi turnase cineva aburi în stomac. „Bună, ai?“, a rânjit Mihnea. „Marfă de munte, nu poșircă apoasă, făcută de localnici cu corcodușe de Tulcea. A lor nici nu se poate bea, zici c-au scăpat o scrumbie înăuntru. Rețeta lui bunică-meu, învățată de la taică-su. 60 de grade, dublu distilată, prune de Câmpulung, întărite cu pietriș și puțin găinaț. Prune-adevărate, culese de pe deal, de la moșie.“ Maria era să se înece. Tocmai luase o gură din sticlă. „Am glumit cu găinațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am gândit cum să-mi petrec cei paisprezece ani și două luni care mi-au mai rămas până la expirarea termenului de imaturitate. Poate că dacă aș fi rupt la timp o curea pe spinarea ei sau dacă, așa cum ne-nvață bunicii, i-aș fi temperat cu focuri de pistol discursurile înfierbântate despre lărgirea drepturilor bănești și scurtarea celor bucătărești, lucrurile ar fi mers altfel și Marea Revoluție de Eliberare a Sexului Slab ar fi sfârșit sub micul carâmb al cizmei lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de trecerea timpului), niște căciuli de blană (învelite în plastic și levănțică), nasturii lui taică-meu (închiși într-o cutie lungă de sidef: vreo 200, de toate formele și mărimile), două perii de pantofi (cu firele pe jumătate chelite), termometrul bunică-mii (l-am folosit și eu, în copilărie, încălzindu-i mercurul la aragaz), 24 de cutii de chibrituri (le-am numărat), niște chiloți chinezești (vă jur că nu erau ai mei!), prosoape (tot chinezești, aspre, dar grozave, luau toată apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
despre activitățile obiectivului.“, scria omul nostru din romanul nesemnat. „De asemenea, sursa va îndeplini misiuni de dezinformare, în vederea convingerii obiectivului «Sanda» că nu își cunoaște părinții adevărați. Pe parcursul discuțiilor, se va urmări colectarea informațiilor pe care le deține «Sanda» cu privire la bunicul din partea tatălui. Semnat: SS indescifrabil. PS: Se va raporta la centru îndeplinirea operațiunii «Sifonul ».“ Obiectivul „Sanda“ eram eu (mă rog, impostorul din roman), îmi croiseră și-o identitate de homosexual, cu tot tacâmul de prieteni și iubite pe care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]