9,668 matches
-
activități mai mult simulează bunele intenții. Maupassant observa cu ironie că din cele trei mii de franci pe care doamnele pariziene le-au adunat pentru orfani, doar două sute douăzeci vor reveni destinatarilor este tot ce a rămas după recepția în cinstea acestui eveniment: "Leș dames patronnesses avaient recueilli plus de trois mille francs. Îl resta, tous frais payés, deux cent vingt francs pour leș orphelins du sixième arrondissement" [Maupassant, Bel-Ami, p.207]. Prințesa Oriviedo este singura figură de excepție în această
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cheveux noirs, attirait l'œil violemment, semblait marquer să physionomie, accentuer son caractère spécial, lui donner la note vive et brusque qu'il fallait" [Maupassant, Bel-Ami, p.27]. Machiajul modelează și accentuează trăsăturile și de aceea este la loc de cinste. Provocator, incitant sau aproape de natural, el are un impact aproape imediat asupra spectatorului. Estetică modernista propulsează machiajul ostentativ și provocator, recomandat de Baudelaire, astfel încât doamnele de salon să se apropie de aspectul unor fete de stradă. În eseul Elogiul machiajului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în sine, fiindcă Bloom este inclasabil: critic, dar nu doctrinar (până la capăt), ambivalent, ambiguu. Am scris cândva că unii nu i-au iertat homosexualitatea, poate fiindcă un conservator homosexual pare unora o contradictio in adjecto. Nici Bloom, nici Foucault, spre cinstea lor, nu au acceptat să devină purtători de stindard ai culturii gay; deși nu și-au ascuns „orientarea sexuală”; au considerat-o însă o chestiune privată, nu o cauză publică. Cele două discuții se leagă, așa cum am sugerat: Bloom era
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Ed. Fundația regală pentru literatură și artă, Buc. 144). Modestia, dăruirea, principialitatea, grandoarea creației sale științifice, într-un cuvânt, geniul său, au stârnit admirația contemporanilor (chiar și a dușmanilor săi) peste tot în lume, admirație care continuă să dăinuie spre cinstea poporului care l-a zămislit și pe care l-a slujit și l-a plâns alături de atâtea minți luminate născute din plămada lui. „A trăit ca un mucenic și a murit ca un sfânt’ spunea Nicolae lorga în necrologul său
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Ionescu Tîrgoviște, cu acuratețea omului de știință în aprecierea lucrărilor, dublată de un talent literar indiscutabil în descrierea evenimentelor în derulare, trezește în cititorul avizat (dar nu numai) fireasca întrebare, cum se pot întâmpla asemenea lucruri în lumea academică unde cinstea, corectitudinea și respectul muncii ar trebui să fie jaloane de referință? Tensiunile în cadrul grupului canadian creșteau pe măsură ce fiecare devenea conștient că la baza gloriei realizărilor lor stătea un furt grosolan, fiecare încercând să-și adjudece prioritatea, folosind uneori metodele cele
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sovietic Iosif Kișinevski (alias Iosif Roitman) în anii când comunismul se instaura în țara noastră. Și iarăși din fericire semnalul tras de Ian Murray a găsit în lumea științifică românească personalități dispuse pentru a se înrola în cruciada Paulescu, spre cinstea și onoarea lor, printre care: academician Ștefan Milcu, profesor Alfred Rusescu, profesor Ion Pavel, profesor Iulian Mincu (care și instituie Memorialul Paulescu în 180), profesor C. Ionescu Tîrgoviște, dr. C. Angelescu, sunt personalitățile cele mai reprezentative. Dar adevărata restituire, cu
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
cu mentorul și maestrul său Etienne Lancereaux pe care-l va venera toată viața, convingeri care rezonau cu sufletul său mare și generos, Paulescu nu putea să aibă altă traiectorie decât cea pe care i -a croit- o destinul spre cinstea și gloria neamului său. Și cum putea să nu-și convingă auditoriul când, prin întreaga lui viață desfășurată sub auspiciile acestor principii, oferea poate cel mai viu și autentic exemplu pe care învățământul medical românesc l-a dat în întreaga
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
până atunci necunoscută. Autorul acțiunii era tipograful Valentin Hurduc, de la Casa Scânteii. Același Valentin Hurduc dăduse foc, în aprilie 1987, la ora 05:40 dimineața, "Arcului de Triumf" din placaj ridicat la intrarea în Complexul Expozițional din Piața Scânteii în cinstea lui Ceaușescu. Complexul Târgului Internațional București actualul ansamblu Romexpo are o istorie absolut emblematică pentru anii aceia: construit la începutul anilor '60 pentru a celebra încheierea colectivizării agriculturii, corpul central avea capacitatea simbolică de 11000 de persoane, cifra mitologică a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
de artă;Alteori desemnează o experiență, evenimente pentru care realitatea nu are nume, dar care o depășește cu mult în emoție și frumusețe. Conține, obligatoriu,două feluri de valori: 1. valori estetice; 2. valori umane: a. morale (binele, adevărul, dreptatea, cinstea, demnitatea etc.); b. etice; c. comportamentale; d. etc. (!!) valorile estetice dau noi valențe celor umane, le potențează, le particularizează, le individualizează; - o operă mai amplă, întinsă, voluminoasă (etc.) permite o sporire a complexității, a tensiunii și a amplorii operei; Alte
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
asimetrică din perioada precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de cinste, însă este relegată pe plan secund de discursul naționalist- identitar căruia îi este, în cele din urmă, subsumată. Totuși, chiar și în această perioadă de amplificare a secularizării literaturii didactice, fibra mistică ce era anterior total întrețesută în conținutul educațional
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
reformelor. Efectele sunt exprimate în revizuirea legii educației din 1777 odată cu promulgarea Ratio educationie publicae în 1806. Biserica este re-apropiată și îi este conferit un rol central în derularea procesului de învățământ public. Drept urmare, religia este reîntronată pe locul de cinste în curricula școlară. Articolul 6 al legii stipula: Principem isthic, sicut vbique, locum tenet Doctrina Christiana - "Aici, ca pretutindeni, locul principal îl deține doctrina creștină" (Pascu et al., 1983, p. 241). Catehismul religios acaparează din nou centrul de greutate în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmărite de statul habsburgic prin etatizarea învățământului sunt trădate de prima carte de citire publicată în 1777, la Viena, imediat după inaugurarea reformelor educaționale. Scrisă de von Felbinger, autorul Regulamentului școlilor germane, cartea de citire intitulată Ducere de mână către cinste și dreptate a fost tradusă în toate limbile imperiului și difuzată în întregul teritoriu imperial. Obiectivul ideologic suprem urmărit prin această carte, după cum observă și O. Ghibu (1975), a fost de a-i face pe țărani "să înțeleagă că năzuințele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din Introducție că "învățătura citirii privește mai cu samă de-a face pe un copil să fie om bun și cinstit în societate și în nația sa" (Pleșoianu, 1828, p. 3). Sarcina asumată a educației este plămădirea de oameni cu cinste, mădulare ale comunității morale din care sunt parte integrantă. Educația patriotică, deși puternic reliefată în textul abecedarului, vine ca un scop secundar, subordonat educației morale. Abecedarele publicate ulterior își pierd orice conținut patriotic, revenind la formula anterioară a cărților cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
merită reprodus in extenso. După ce menționează că focul patriotismului poate fi ațâțat în inimile cetățenilor în special prin educație patriotică, realizată atât la școală cât și în familie, astfel ca "dimpreună cu laptele măsii, [pruncul]să sugă iubirea de patrie, cinstea și iubirea către concetățeni, și respectul pentru toate instituțiile și așezămintele patriei" (p. 42), Aaron menționează o altă cale de suscitare a sentimentelor patriotice: Patriotismul va dobândi un caracter mare și printr-o naționalitate de obște, care întipărește nației un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru sufletul său; pentru avere; pentru onoare; și pentru netulburarea vieții); c) către ceilalți oameni. Această din urmă categorie este bifurcată în două subtipuri: i) datorii primare ("pentru viața altora", "pentru sănătatea altora", "pentru sufletul altora", "pentru averea altora", "pentru cinstea altora", "pentru neturburarea vieții altora", "pentru cei morți", "pentru dobitoace"), și ii) datorii deosebite ale oamenilor, unde predominante sunt "datoriile supușilor către Stăpânire" și "datoriile fiecărui om către patria sa". Iată cum sunt operaționalizate datoriile supușilor către Stăpânire (majuscula îi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
petrece viața" (pp. 97-98). Aaron punctează un fapt deosebit de important: inescapabilitatea obligațiilor față de patrie, către care toți oamenii sunt îndatorați. Aceasta deoarece patria este "muma de obște" a tuturor, de la dânsa obținând toți locuitorii săi averile pe care le posedă, cinstea de care se bucură și, în genere, toate de câte se bucură în viață. Datoriile către patrie sunt acestea mai cu seamă: fiecare om e dator să-și iubească și să-și cinstească patria sa, căci acela care nu-și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
se face lăudată și într-alte părți; să iubească pe toți compatrioții săi ca pe niște frați ce s-au născut, care trăiesc și care petrec tot într-o patrie cu dânsul, căci printr-aceasta se mărește și se îmmulțește cinstea patriei; să fie om bun cinstit și drept, căci atunci se laudă patria când locuitorii ei sunt oameni de omenie, de treabă, cinstiți, buni și drepți; când binele patriei cere ca să dea cineva dintr-al său numai el singur, să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cele trei volume ale lui Aaron. De exemplu, analizând cauzele pentru nenorocirile de veacuri ale românilor, Aaron ajunge la concluzia că fărâmițarea politică este principala blamabilă: "Unirea rumânilor pentru slobozenie și faptele lor cele viteze cu care au apărat cinstea patriei, putea să înalțe duhul lor, să-i facă a se simți mai pre sus de ceea ce era și să îmbrățișeze cultura cu focul ce caracterizează pe asfel de nație; dar ceea ce a oprit duhul rumânilor de a nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Temistocle se sili ca să își desrobească țara, să facă respectat scaunul rumânesc și să dea în mâna rumânilor putere de a-și ține vredinicia lor. El făcu inimile rumânilor primitoare de sintimente înalte și duhul lor întreprinzător de lucruri mari. Cinstea, vrednicia, mândria, patriotismul, slobozenia, acestea era ideile de care era absorbiți rumânii [p. 320] din țara rumânească în vremea cârmuirii lui cei viteze. Din rumâni apăsați sub un jug greu, amorțiți printr-un dispodism nesuferit și degradați printr-o tiranie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o tiranie sălbatică, făcu oameni slobozi, făcu atâțea eroi care dădură lumei probă de celea ce poate o nație slobodă și cârmuită de un prinț mare. Niciodată țara rumânească n-a fost mai slăbită și mai vrednică de respectul și cinstea altor staturi ca în vremea aceasta. Ca să îngrădească, să întemeieze slobozenia și să asigureze țării fericire vecinică, croii proiectul acel mare de a uni pe toți rumânii într-o putere. Cu armele în mână înființă proiectul acest favorit al său
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al limbii române. O mare victorie s-a repurtat odată cu reintroducerea limbii române în locul celei slavone în secolul al XVII-lea. "Ivindu-se d-asupra horizontului rumânesc o lumină care împrăștie negura limbei slavone, limba rumânească se-desrobi, se ridică la cinstea ce i se-cuvine, și întemeidu-se o tipografie rumânească, rumânii începură mai mult a fi rumâni cunoscându-și drepturile naționalității" (Aaron, 1835, p. xiv). Independența românității se dobândi așadar și prin eliberarea prin cultură, în special prin "slobozenia" lingvistică. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru slobozenie, va atinge o nouă culme în manualul lui Heliade Rădulescu (deși acesta nu îi asimilează în patrimoniul genetic al românilor). Dacă până acum, Decebal era blamat, printre rânduri sau de-a dreptul explicit, și portretizat ca lipsit de cinste pentru că a rupt tratatul de pace cu romanii și prin aceasta a declanșat cel de-al doilea război daco-roman, Heliade nu își poate frâna admirația pentru lupta de eliberare inițiată de acesta: "Departe de a critica pe Decebal, aflăm un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o țară fără armată bună și puternică este un corp fără suflet, o candelă fără untdelemn", p. 45), ci și că "cea dintâi datorie și cel dintâi drept al cetățeanului român este de a fi ostaș" (p. 40). Nu există cinste mai mare decât aceea de a fi militar în slujba patriei, nici fericire omenească superioară aceleia de a-ți da viața în numele națiunii. "Armata este școala cea mare a națiunei, unde fiecare Român trebue să meargă pentru a învăța cum
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
marțială presupune metamorfozarea celor patru virtuți cardinale (prudența, dreptatea, cumpătarea, curajul) și a celor trei virtuți teologale (credința, speranța, iubirea), care constituiau fundația axiologică a civilizației europene clasice, într-un set de șase virtuți național-militare: a) credința; b) disciplina; c) cinstea; d) camaraderia; e) curajul; f) pregătirea de război (p. 68). Toate se trag însă din patriotism, care e virtutea supremă: "Patriotismul este tulpina tuturor virtuților ostășești, căci din el izvorăște acea forță morală, acea tărie de caracter, fără de care niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
citească pe scriitorii clasici, deoarece sunt incapabile să înțeleagă aceste subtilități.57 Aristotel făcea o adevărată teorie a stratificării claselor sociale în lucrarea sa Politica, accentuând prohibiția femeii de a se exprima public, așa cum reliefase și Sofocle - „Tăcerea este meritul, cinstea unei femei”, dar nu este și virtutea unui bărbat. Toma d’Aquino preia această formulă și o coroborează cu îndemnul biblic, exprimat de Sfântul Pavel (în I Corinteni 14, 34-35), privind interdicția femeii de a vorbi în public. Aceasta poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]