9,091 matches
-
sale istorii, capitalismul s-a extins continuu. Când nu a mai găsit spații „goale” în care să își exporte societatea ca atare, a trebuit să rezolve două noi probleme. Întâi, pe cea a expansiunii în civilizații necapitaliste, denumită în prezent „globalizare”. Apoi, pe cea a tranzițiilor. Soluțiile consacrate istoric reprezintă două etape succesive ale unui singur proces: expansiunea organizării capitaliste a societății la nivel mondial. Globalizarea poate fi considerată un fenomen nou, specific ultimelor decenii (Crafs, 2000), sau, dimpotrivă, doar o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rezolve două noi probleme. Întâi, pe cea a expansiunii în civilizații necapitaliste, denumită în prezent „globalizare”. Apoi, pe cea a tranzițiilor. Soluțiile consacrate istoric reprezintă două etape succesive ale unui singur proces: expansiunea organizării capitaliste a societății la nivel mondial. Globalizarea poate fi considerată un fenomen nou, specific ultimelor decenii (Crafs, 2000), sau, dimpotrivă, doar o formă nouă a istoricului proces de expansiune capitalistă (Wallerstein, Cleese, 2002). Din perspectiva capitalistului, ea este însă rezultatul unei strategii de combinare a unei dezvoltări
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să le ia - și care sunt acceptabile socialmente - atât în economie, cât și în societate. „Disputa capitalismelor” (Albert, 1994), generată de evoluțiile divergente ale capitalismului din țările Europei continentale în opoziție cu cele din Statele Unite și Marea Britanie, dublată de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen, 2003; Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de vedere sociologic, perioada cea mai interesantă a tranziției românești. Până în 1996, tranziția capitalistă românească avea, în mare măsură, trăsăturile unei evoluții. Lipsa unui proiect capitalist al tranziției permitea o dominație aproape absolută a tranziției spontane. Nefiind o prioritate a globalizării (Malița, 1999), România evoluează, acordând prioritate caracteristicilor interne în raport cu cele ale modelului extern, între limitele destul de largi ale toleranței occidentale, răspunzând comandamentelor generale ale tranziției postcomuniste, dar modelându-le în funcție de interesele afirmării clasei capitaliștilor autohtoni. Confruntarea politică românească este dominată
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
presiunea instituțiilor financiare internaționale și renunță la acordul cu FMI. Și încearcă, pe cât posibil, să protejeze interesele capitaliștilor autohtoni, dacă nu ale tuturor, măcar ale celor care îi sunt apropiați politic și personal. Însă perspectivele unei asemenea politici sunt pesimiste. Globalizarea, în forma expansiunii capitalului occidental către și prin România, nu poate fi înfrântă de capitaliști de mărime mică și medie, construiți în mai puțin de un deceniu de clasa politică românească. În anii care vin, România va fi acoperită de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Confruntate cu o serie de presiuni externe și interne legate de schimbările rapide din sfera tehnologică, trendurile demografice, dublate de opțiunea femeilor de a se integra activ pe piața muncii, riscul din ce în ce mai crescut de sărăcie și excluziune socială și procesul globalizării, statele bunăstării europene au dezvoltat strategii diverse de răspuns, mai mult sau mai puțin capabile să facă față provocărilor actuale. În ciuda suportului populației pentru principiile comun împărtășite de pluralism, respect pentru drepturi individuale, economie de piață socială, egalitate a oportunităților
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
laborator al modelului social european în sensul abordării de comun acord a principiilor sociale comune și a alocării tuturor resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor construcției europene. Totuși, acțiunea concentrată asupra statelor bunăstării europene a unor factori complecși, cum ar fi procesul globalizării sau modificările din trendurile demografice, au condus la exercitarea unei presiuni puternice pentru inovarea politicii sociale europene (Taylor-Gooby, 1998, p. 4). Un exemplu de bună practică și o potențială sursă de inspirație pentru noi abordări ale statelor europene le reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
potrivit căruia economia poate diferi enorm în culturi diferite. Aceast dialog urmează o serie de conferințe ținute de alți antropologi, de asemenea foarte cunoscuți în interiorul disciplinei, în fața unor audiențe ale angajaților Băncii Mondiale. Arjun Appadurai a vorbit despre relația dintre globalizare, sărăcie și cultură. Katherine Verdery și Sara Berry au discutat problemele legate de privatizarea drepturilor de proprietate asupra pământului în România (și Europa de Est în general), respectiv Zimbabwe. În momentul de față, cultura - contribuția cea mai importantă a antropologiei la științele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Transfers? Changes from the 19960s to the Early 1990s”, în Stefan Svallfors (coord.), In the Eye of the Beholder: Opinion on Welfare and Justice in Comparative Perspective, Impello Säljsupport AB, Umeå. Preda, Marian, 2002, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași. Rabušic, Ladislaw; Sirovátka, Tomáš, 1999, „Czech Welfare State and Its Legitimacy”, Polish Sociological Review, vol. 126 (2), pp. 239-263. Rawls, John, 1973, A Theory of Justice, The Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge. Roller, Edeltraud, 1995
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
domeniul muncii, solidarității sociale și familiei, HYPERLINK "http://www.mmssf.ro/externe/210904glosar.htm" http://www.mmssf.ro/externe/210904glosar.htm. Pop, Luana, 2002, Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București. Preda, Marian, 2002, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași. Zamfir, Cătălin (coord.), 1999, Politici sociale în România: 1990-1998, Editura Expert, București. Zamfir, Elena (coord.); Dan, Adrian-Nicolae; Preda, Marian, 2004, Surse ale excluziunii sociale în România, raport de cercetare. Zamfir, Elena; Zamfir, Cătălin (coord.), 1996, Politici sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
celor dintâi. Prima parte abordează sumar balansul dintre economic și social, ca și contextul în care aspectele sociale s-au impus ca repere ale dezvoltării. O a doua parte punctează condițiile inegale sau contextele diferite în care are loc procesul globalizării. Provocările pe care inegalitățile contemporane le pun în calea reformării statului bunăstării fac obiectul unei a treia părți, pentru a încheia cu o sinteză a evoluției inegalităților în cazul țărilor în tranziție. Finalul studiului este dedicat analizei dinamicii principalelor surse
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
6,2 25 Norvegia 2000 C 3,9 9,6 37,2 23,4 6,1 25,8 Finlanda 2000 C 4,0 9,6 36,7 22,6 5,6 26,9 Sursa: WB, 2004: UNDP, HDR 2005 Procesul globalizării mută problema discrepanțelor de venit la scară mondială. Indicatorii de inegalitate utilizați pentru comparații internaționale arată un nivel de inegalitate foarte ridicat. Indicele Gini calculat la scară mondială atinge o valoare la limita superioară a valorilor naționale - 66,0. Citând
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aparținea celor mai bogate 20% dintre țări, în timp ce Townsend (2002) amintește că cei mai bogați trei oameni ai lumii dețin un nivel al avuției care depășește produsul național brut al celor mai sărace 43 dintre țările lumii. Inegalitatea în contextul globalizării Intensificarea liberei circulații a persoanelor, produselor, serviciilor și banilor între zone/țări cu poziții diferite pe axa bunăstării este, probabil, în firescul dezvoltării, dar nu înseamnă neapărat aplatizarea inegalităților, prin creșterea nivelului de trai în țările mai puțin dezvoltate. La
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
UN (2002) arată însă că situația mai comună a fost aceea în care creșterea economică accentuată a fost însoțită de creșterea inegalității distribuției veniturilor și a avuției în lume. Autori precum Coatsworth (2004) și Williamson (2002) plasează începuturile procesului de globalizare la momentul debarcării lui Columb în America de Sud. De atunci au fost identificate patru etape ale acestui proces: 1492-1820, 1820-1913, 1913-1950 și perioada de după 1950. În cea din urmă etapă se disting două subperioade: înainte și după sfârșitul anilor ’60. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
debarcării lui Columb în America de Sud. De atunci au fost identificate patru etape ale acestui proces: 1492-1820, 1820-1913, 1913-1950 și perioada de după 1950. În cea din urmă etapă se disting două subperioade: înainte și după sfârșitul anilor ’60. Fiecare dintre etapele globalizării a avut ca efecte creșteri semnificative ale productivității muncii și îmbunătățirea generală a nivelului de trai, doar că nu imediat și nu pentru toată lumea. Coastworth spune că într-un prim moment doar o mică parte a populației beneficiază de efectele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ale deschiderii spre piețele internaționale, majoritatea având, de fapt, de pierdut (SAPRIN, 2000). Pe de altă parte, Williamson (2002) consideră dintru început că doar două dintre aceste etape, a doua și a patra, au caracteristicile unor etape de dezvoltare și globalizare reală. Argumentele sale rezidă în observarea factorilor cel mai intens liberalizați în cadrul acestora. Dacă primei perioade i-a fost specifică colonizarea și intensificarea comețului transatlantic prin schimbul de produse agricole, a treia a restricționat libera circulație a forței de muncă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
semnificative a costurilor de transport internațional, dezvoltarea comunicațiilor - în timp ce a patra este considerată era tehnologiei informaționale și a fluxurilor financiare internaționale dinamice. Țări din diferite părți ale lumii au fost afectate diferit de schimbările aduse de cele patru etape ale globalizării și nu au beneficiat neapărat de progresele fiecăreia. Spre exemplu, țările Americii Latine și cele din Caraibe, care întregistrează în prezent unele dintre cele mai ridicate rate ale inegalităților în spațiul național, s-au dezvoltat semnificativ în prima etapă, odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capitalului spre țări mai puțin dezvoltate se face prin fuzionări și achiziții nu are neapărat ca efect crearea unor noi capacități productive (Mkandawire, 2002). Aspecte controversate sunt legate și de libera circulație a forței de muncă. În etapa curentă a globalizării accentul nu cade pe liberalizarea acestui factor, dar este o provocare constantă pentru piețele naționale ale forței de muncă în țările dezvoltate și pentru proiectanții sistemelor de protecție socială. Valuri de migrație a forței de muncă, forțate sau nu, se
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pe termen lung prin faptul că în numele unei excesive focalizări asupra stablității economice permite accentuarea inegalităților, reduce investițiile sociale, permițând, astfel, dezvoltarea conflictelor sociale și punând în pericol stabilitatea politică (Mkandawire, 2002; Stewart, 1994, apud Mkandawire, 2002). Numeroase studii privind globalizarea și inegalitatea au concluzionat că accentuarea inegalităților după 1970 a fost cauzată de adâncirea acestora în spațiile naționale, dar mai ales de adâncirea inegalităților dintre națiuni (Cornia, 2000, apud Mkandawire, 2002). Între cauzele creșterii inegalităților între țări Wade (2001) include
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cel puțin în raport cu nivelul de venit câștigat, când a urmat o evoluție inversă ponderii veniturilor salariale în totalul bugetului. Concluzii Deși, cel puțin la nivelul simțului comun, așa este percepută, creșterea nivelului de trai nu e sinonimă cu combaterea sărăciei. Globalizarea nu este în orice context benefică celor defavorizați și, oricum, nu pe termen scurt. Opțiunea liberală asupra dezvoltării nu numai că nu este o condiție sine-qua-non pentru creșterea nivelului de trai, ci poate avea ca efect căderea în sărăcie a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
urmare, necesitatea unor acțiuni de susținere (sociale) adresate celor care rămân în afara spiralei dezvoltării este doar o chestiune de timp. O dezvoltare reală, durabilă trebuie să se facă resimțită de toți indivizii, prin creșterea standardului de viață. Dezvoltarea economică și globalizarea au avut ca ecouri nu doar creșterea incontestabilă, în timp, a nivelului general de trai, ci și extinderea și adâncirea inegalităților, influențând modul în care acestea se propagă. Inegalitățile clasice se moșteneau, perpetuând apartenența indivizilor la clasa socială în care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
in Europe and Central Asia, Background paper, International Bank for Reconstruction. Dezvoltarea rurală pe plan internațional. Actori și tendințe Ana Bleahu Zona rurală nu trebuie sa fie privită doar ca o problemă, ci și ca o oportunitate. (Fishler, 2004) Între globalizare și sat Trăim într-o lume a complexității interrelaționărilor și dependențelor. Decizii luate într-o anumită parte a lumii afectează zone punctuale sau extinse în cu totul alt spațiu geografic. Puterea de orice tip se împarte sau se negociază între
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
anumită parte a lumii afectează zone punctuale sau extinse în cu totul alt spațiu geografic. Puterea de orice tip se împarte sau se negociază între diverse organizații și agenții aflate pe mai multe niveluri: național, regional sau global. Din perspectiva globalizării, este necesar să fie luați în calcul diverșii actori internaționali care promovează mișcări sociale globale cum ar fi: reducerea sărăciei, problematica mediului, mișcările feministe sau emergența societății civile transnaționale. Există așadar un nou spațiu public, o nouă formulă a vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltare, prin departamentele de dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și dezvoltarea sustenabilă. Deși de peste o jumătate de secol organizațiile Națiunilor Unite depun eforturi substanțiale, diferența dintre bogați și săraci este într-o continuă creștere, iar experții în domeniu afirmă că, odată cu globalizarea, „cerințele sărăciei au devenit mai mari și mai dificile”. La nivelul anului 2001 se estimează faptul că 20% din populația globului deține aproximativ 80% din veniturile lumii. Sesiunea recentă a Consiliului Economic și Social din Cadrul Națiunilor Unite din iulie 2004
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de a muta accentul dinspre politicile de centru spre politicile care apar la nivel local. Deocamdată, acest fapt rămâne însă un deziderat. Populațiile sărăcite, izolate și needucate nu-și pot coordona dezvoltarea propriilor comunități decât în mică măsură. În contextul globalizării, noile politici de dezvoltare rurală promovate de aceste instituții internaționale (dezvoltarea rurală sustenabilă, extensivă sau integrată și cea multisectorială) impun unele norme general acceptate, cum ar fi: diversificarea activităților din mediul rural, grija față de om și mediu și transferul informațional
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]