9,794 matches
-
pa de politizare (pentru a folosi un cuvant la fel de ambiguu că și starea de fapt pe care o reprezint)) deoarece, la urma urmei, este necesar s) știm ce se Întâmpl). Și mai r)u, ceea ce se Întâmpl) nu ne va liniști. Nici de faptele sau denatur)rile și platitudinile insidioase ale mass-mediei (chinuitoare pentru c) Îngroaș) realit)țile atât de mult și atât de Îngrozitor) nu ne putem feri. Studiul literaturii este și el puternic „politizat”. O tan)r) inteligent) și
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
obișnuit gest. La o comunitate de circa dou)zeci de mii de oameni aveau loc blocaje rutiere de genul celor din Romă, mașinile gonind pe benzile rezervate autobuzelor, dând totul peste cap și claxonând nebunește. Dimineață și seara totul se liniștea. Că s) scapi de zgomotul traficului puteai s) urci un munte din apropiere și s) coborî apoi pe o plaj) pustie, la fel ca plajă de la Sdot Yam. John și câinele s)u, Mississippi, mergeau acolo În fiecare zi. Turiștii
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
rușilor crește. Cu arme din Rusia și Europa, OEP și alți militanți arabi, precum creștinii de extrem) dreapt), distrug acum Libanul. Sirienii s-au implicat și ei; dup) p)rerea lor, Israelul este p)mânt sirian. Deodat), aceast) zi mediteraneean) liniștit), livezile de portocali, muncitorii pe bicicletele lor și terenul de joac) al copiilor Îmi par niște pagini dintr-o revist) ilustrat). Ce se poate face oare că toate acestea s) nu fie luate de vânt? Moshe, maseurul, este un tip
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În noiembrie, am trecut pe lang) vreo câteva dintre aceste tabere din Cisiordania, acum goale, cu bar)cile Înguste n)ruite. Mulți dintre refugiați s-au angajat și au fost mutați În orașe și sate. Ameliorarea economic) nu i-a liniștit Ins) pe arabi. Nu a f)cut decât s) le accentueze nemulțumirea. Și totuși, În 1972, profesorul Harkabi scria c) acești oameni din Cisiordania erau „preocupați de noile oportunit)ți de a-si Îmbun)ț)ți nivelul de trai” și
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
fost convocați să ne adunăm pentru Întâlnirea cu Grotowski și cu actorii Teatrului Laborator. Am fost adânc impresionați să-i vedem nu doar pe Grotowski vorbind, ci și pe Ryszard Cie›lak, actorul său principal, sau pe ceilalți actori, stând liniștiți În fața noastră, după ce făcuseră o demonstrație a unor serii de exerciții de antrenament care ne-au tăiat respirația. Câțiva ani mai târziu am citit un text al lui Brook În care descria vizita polonezilor În Anglia și efectul pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de la Mobilier National, care nu era Încă amenajat pentru a putea servi ca bază de lucru echipei Brook. Urcând scările aglomerate de studenți explodând de entuziasmul tipic Începutului de an școlar, parcă molipsit de frenezia lor, Îmi imaginam, ca să mă liniștesc, cum va fi când voi deschide ușa și voi intra În spațiul Centrului Internațional de Cercetări Teatrale, un termen care Îmi suna Încă vag și abstract. Brook nu dezvăluise prea multe. Îl cunoșteam de fapt destul de puțin. La New York schimbasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la despărțire ca la ceva trist, tragic. Ci, asemănător finalului Troienelor, tăcerea putea fi simțită ca o forță activă, ce lua forma unei rugăciuni. Îmi plăcea să privesc publicul și uneori calitatea tăcerii Începea să se schimbe, parcă aerul se liniștea și spectatorii trăiau Împreună cu actorii același moment intens de amintire a copilăriei. Agamemnon la Lincoln Center Vedeam piesa ca pe un poem coral abstractizat, homeric În suflu. Unele fragmente de text erau rostite În engleză, pentru ca narațiunea să fie clară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
rugăciune, sunt convins că există un fel Înțelept de a răspunde atunci când suntem copleșiți de asemenea evenimente. Eu nu am fost În stare să-l găsesc. Încercam disperat să iau contact cu cei dragi, În căutarea răspunsului care să mă liniștească. Liniile telefonice fiind Întrerupte În România, de la aeroport, unde așteptam În zadar avionul, l-am chemat pe Papp, care a reușit prin Arthur Gelb, patronul de la New York Times, să afle de la corespondenții ziarului la București că blocul din Drumul Taberei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
două repetiții, gata să mă dea ea pe mine afară, cu țipete histrionice, injurii și insulte cum că aș distruge Teatrul Național cu Trilogia greacă. „Unde sunt limba și cultura neamului? Au fost vândute la străini!“ Am Încercat s-o liniștesc pe marea pensionară, dar și-a scos pantoful din picior și l-a ridicat, agitându-l precum Hrușciov la ONU, ca să-mi bag mințile-n cap și să fac să se vorbească limba română pe prima scenă a țării, „nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
semnificațiile prezenței noastre acum, aici. Ziua de 21 iunie, cea mai lungă din an, părea mai vibrantă și maiestuoasă la Athos. Priveam apusul târziu al soarelui: de pe munte coborau capre ce se Îndreptau spre mine parcă știind ceva, marea era liniștită, iar cerul avea o transparență infinită. Între mare, cer, capre și munte, apusul soarelui cădea ca o cortină Înceată peste jumătatea mea de veac. Această ospitalitate generoasă a naturii era un cadou regesc. Dar ce trebuia să Înțeleg În mijlocul acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
entuziasmul m-a orbit și m-a făcut să cred În acest miraj. Note din tunel Nu m-am eliberat de gustul amar nici după premieră. Dimpotrivă. Am plecat curând după aceea la Paris, dar nici acolo nu m-am liniștit. Melancolia pusese stăpânire pe mine odată cu Hamlet. Se Întâmplau În jurul meu evenimente favorabile, În care eram implicat, dar nu eram capabil să le recunosc și să mă bucur de ele. Lucram la Italiana in Algeri pe scena Operei de la Garnier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-ne la stele, intuim că aparținem acelei vaste unități, că suntem un fragment din ea. România face și ea parte din această vastă unitate și, cum s-a Întâmplat să mă nasc aici, continui să revin. Iar „binevoitorii“ să fie liniștiți, mă Întorc cu mâinile goale, sabia mi-a fost confiscată când m-am suit În avion. În loc de concluzie Tocmai când am Început să prind gust pentru scris și, astfel Încurajat, aș vrea să continui, o voce interioară Îmi șoptește că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ogar barzoi): „Je suis triste et seul comme une «bylinka v pole»“ („sunt singur ca un «fir de iarbă pe câmp»“). Insista asupra faptului că are o boală de inimă incurabilă și că, În cazul unui atac, nu se putea liniști decât dacă se Întindea pe spate, pe podea. Nimeni nu-l lua În serios și, după ce a murit Într-adevăr de angină pectorală, singur singurel, la Paris, la sfârșitul anului 1916, În vârstă de patruzeci și cinci de ani, ne-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șase, șapte ani, a făcut pentru Napoleon o pasiune ce friza venerația, Încurajată de Mademoiselle, și Își lua cu el În pat un mic bust de bronz al lui. Eu eram un copil zgomotos, aventurier și cam bătăuș. El era liniștit și apatic și petrecea mai mult timp cu mentorii lui decât mine. La zece ani a Început să-l preocupe muzica și de atunci a luat nenumărate lecții de muzică, se ducea cu tata la concert și petrecea ore-n
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dambla, la alungat duhurile rele... și chiar la scos dracii... Ștefan surâde:... Aici, ce-i drept, au brodit-o, surâde Ștefan, la draci mă cam pricep, fie chiar și împielițați; la mulți am scos eu dracii din ei.... M-am liniștit, răsuflă ușurat Daniil. Acolo unde este duh, este și speranță, este și putere. Nu l-am pierdut pe "Năzdrăvan". Trecem noi prin aiasta, Măria ta! Trecem! Ștefan pune mâinile pe umerii Sihastrului, îi simte oasele, îl privește în ochi, vorbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răspicat, Moldova nu-i sat fără câini, nici pământ de izbeliște, să-și facă cine o pohti mendrele cu ea! Să se știe: Cine vine în Moldova cu sabia, de sabie va pieri!" Și-apoi, zâmbește el mucalit după ce se liniștește, așa ne place nouă, moldovenilor, să umblăm ca Vodă prin lobodă, cu nasul pe sus și coada pe spinare. Cine ce are cu noi? "Aiasta-i pohta ce-am pohtit!" Chiar mi-a trăsnit un gând, spune surâzând. Îi trimitem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar cu mâna cealaltă, pe furiș, își șterge lacrimile, bolborosind: S-a sfârșit... S-a sfârșit... ...Niște oameni sărmani, cu inimă mare, m-au cules dintr-un canal, mai mult moartă, m-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbetul lui ascuns în mustață. Va să zică, m-ai dat!! M-ai dat!! Sigur!! Mă alungi!! strigă ea în culmea disperării. Voichiță! Lasă! O să plec singură! Plec la mănăstire!! Voichițo!! La mănăstire!! Ștefan îi șterge lacrimile și râsul lui o dezarmează: Liniștește-te ,Voichiță! Cum să te dau?! Nu te dau nimănui! Ești doar "Zâna mea"! "Îngerul meu păzitor"! Cum să te dau?! Cui să te dau?! Voichița își șterge lacrimile cu palmele și râde fericită: Nu mă dai?! Ce proastă sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pentru niște păsări acolo..." Să nu te mai milogești! Nu las mai ieftin! Am poruncit: douăzeci! Le merită! Să se facă strigare: joi, în zori de nu dau tatarii joi deci, ținem "Scaun de judecată domnească!" poruncește după ce sa mai liniștește. Împricinații să se înfățoșeze cu mărturia, hrisovul, dovada... Să-l chemi pe Agapie să vedem cum stăm cu el. Și "mârșavul" cu mădularul lui... Prea bine, Doamne. Era să uit... Fătucile celea... Să le tămăduiască vraciul nostru. Înțelesu-m-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcut sama aruncându-se din turnul cel mai înalt al Cetății. Ștefan, ajuns Vodă, dădea acatiste peste acatiste "pentru iertarea păcatelor", doar-doar o potoli mânia Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile... Nu s-a liniștit decât atunci când Roman, fiul lui Iliaș cel Orb, l-a răzbunat tot cu ajutor leșesc și trădare boierească. L-a măcelărit pe Ștefan Vodă despicându-l în două ca pe porci de i-a rămas porecla "Voievodul răzbunării". Dar va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pace. Mâine, în zori, plec! Plec! Departe! Am cerut slobozenia! M-a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce pe vreun mormânt și să stârnească vreun mort mai țâfnos. Îți faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei cruci. Strigoii-s fum. Eu m-aș spăimânta mai abitir de om om în carne și oase... Luna, strecurată printre nouri destrămați, cerne o lumină oarbă, stranie peste crucile de piatră roase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du-te dracului! izbucnește Cupcici. Știi ceva?! spune el apoi, panicat, dar se liniștește. N-am treabă, o țin sub cheie... Am auzit că domnii ăi mari din Francia, când pleacă la rezbel, au născocit o pașmanterie de fier cu lăcată cu care cetluiesc fâșneața muierii, de nu intră-n ea nici vântu', nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
incidente. Singurul fapt notabil a fost poate acela că, atunci când întreaga sală s-a ridicat în picioare ca să-l aclame pe Gheorgiu-Dej, eu și colegul și prietenul meu Gh. Udr., punându-ne de acord din priviri, am continuat să stăm liniștiți pe scaunele noastre. De aplaudat, am aplaudat, dar nu ne-am ridicat în picioare. Și în ce mod aplaudam, așa, cam într-o doară, relaxați, blazați, ca niște congresmeni americani. Ce ne-o fi venit, nici azi nu înțeleg. De unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a produselor lactate). Pe peretele oblic, roșu-cărămiziu al acelui bloc proaspăt dat în folosință, se află proiectată, „imprimată” toată starea mea sufletească de atunci. N-o mai descriu deci, e „scrisă” acolo. Să spun doar că mă simțeam surprinzător de liniștit. Iluzii nu-mi puteam face. Îmi savuram cu un soi de voluptate singurătatea, condiția de victimă, resemnarea, epuizarea fizică și nervoasă. Lucrurile nu s-au oprit însă la excluderea din UTM. Pe 25 aprilie am fost exmatriculat din facultate. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]