9,822 matches
-
după o nouă pauză, pentru ca aceștia să-și revină, Hiro Tavaeárii continua cu glas stins: Avem în fața două opțiuni: prima, să ne resemnam, să ne reconstruim casele și să încercăm să dăm uitării ce s-a-ntâmplat, convinși fiind că oceanul este imens și că nu există nici o posibilitate de a mai recupera ce ni s-a furat. Îi privi pătrunzător pe cei din jur, ca și cum ar fi căutat un raspuns sau o reacție. Cea de-a doua, că din acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Treizeci de perechi de ochi se întoarseră către respectată figură a Navigatorului-Căpitan, încercatul Miti Matái, care era, fără îndoială, autoritatea supremă în materie. — Ce șanse avem să-i găsim pe acei barbari? întreba Roonuí-Roonuí. Așa cum bine a spus Hiro Tavaeárii, oceanul este imens și pe el există mii de insule, răspunse acesta, cu glasul sau apăsat, de om obișnuit să vorbească puțin. Însă e clar că, dacă ei au putut ajunge până la noi, si noi putem ajunge până la ascunzișul lor. —Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
distrus de un ciclon de vară. Nimeni n-o făcu. — Acum să ridice mâna cei care doresc ca, din zorii zilei de mâine, să începem construirea celei mai bune și celei mai rapide nave care a existat vreodată pe acest ocean. Tapú Tetuanúi era prea tânăr ca să aibă drept de vot, însă, instinctiv, brațul sau se alătură pădurii de brațe care se îndreptau către cer. Tevé Salmón, un omuleț îndesat, cu ochi micuți și cu fata de broasca-țestoasă, primise cu ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de mai puțin de o jumătate de centimetru în diametru. Și, în timp ce munceau, bărbați și femei, copii și bătrâni, săraci și bogați, intonau la unison „Cântecul lui Tané“, care avea să ajute frumoasă ambarcațiune pe care o construiau să străbată oceanul, evitând în același timp toate pericolele. Dacă eu îmi conduc piroga peste ape-nvolburate, ele să treacă pe dedesubt, o, zeule Tané! iar piroga mea să treacă pe deasupra. Dacă eu îmi conduc piroga printre vânturi furioase, ele să treacă pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cuvânt. —Și ai să-mi fii fidelă chiar dacă va trebui să petrec luni întregi pe mare? — Știi ce pedeapsă le rezervă zeul Tané femeilor care se-ncumetă să înșele un navigator? Le trimite pentru veșnicie în locul cel mai adânc din ocean, acolo unde e frig și-ntuneric și unde trăiesc cei mai înfricoșători monștri pe care ți i-ai putea imagina. Clatină din cap, înlăturând orice asemenea posibilitate. Și același lucru pățesc și bărbații care-ndrăznesc să se culce cu femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
polinezieni plecau pe mare, călătoreau mereu raportându-se nu la o hartă generală, ci doar la propria lor insula, la care stelele, curenții și mai ales vânturile trebuiau să le permită să se întoarcă în cele din urmă. Într-un ocean precum Pacificul, în care alizeele bat în aceeași direcție aproape tot timpul anului, navigația cu pânze se dovedea fără îndoială deosebit de complicată, ceea ce-i obligă pe vechii polinezieni să-și dezvolte cunoștințe marinărești și astronomice care depășeau cu mult capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cel mult cincizeci de mile către sud, se ridică o insulă. —Știi bine teoria, recunoscu Navigatorul-Căpitan, făcându-i semn să se așeze în fața lui. Dar nu trebuie să uiți că teoria contează probabil cel mai puțin atunci când te afli în mijlocul oceanului. Ceea ce contează cu adevărat este intuiția și mai ales curajul de a înfrunta pericolele. Ești sigur că ai acest curaj? — Eu sunt cel care am înfruntat bestia și am capturat-o, îi aminti. Și sunt primul fiu al lui Amó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Începură să vâslească ritmic, îndreptându-se către gură golfului, unde o primă adiere de vânt le permise să ridice pânzele. Cei mai mulți oameni se urcară pe un mic deal, de unde se vedea aproape în întregime laguna și strâmtoarea care ducea spre ocean și, în tot restul zilei, nu făcură altceva decât să cânte, să danseze, să mănânce și să urmărească evoluțiile Mararei, pe care căpitanul ei o supunea la tot felul de probe. Cât despre Tapú Tetuanúi, Chimé și Vetéa Pitó, aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-o îndeplinim. Era primul lui ordin în calitate de căpitan al Mararei și înțeleseră cu toții că trebuia respectat, căci aceste cuvinte nu erau un simplu ordin, ci o adevarată filosofie a ceea ce trebuia să devină viața lor din acel moment înainte. Oceanul, sub chile, se făcuse de un albastru închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
moment înainte. Oceanul, sub chile, se făcuse de un albastru închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste umărul stâng, avea să zărească foarte clar Crucea Sudului, iar deasupra umărului drept vor sclipi Cele Șapte Văduve Nebune. Cand se va afla în acel punct al oceanului, un bun navigator va ști cu precizie că, în acea perioadă a anului, trebuia să se afle exact între insulițele Maupiti și Țupăi. Nu trebuia să zărească vreun far - care de altfel nici nu existase vreodată - și nici să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sânge, era omul care era și pășea pe punte în felul în care o făcea. Cu el alături, simțeai că acea fragilă coaja de nucă devenea locul cel mai sigur din lume și că cel mai mare și mai temut ocean alplanetei îl iubește că pe propriul său fiu. „Cine se naște într-o piroga, într-o piroga va muri“, spunea tradiția, si era evident că Miti Matái își asumase fără reținere destinul și nu părea deloc nemulțumit de el. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
valurile mării și nu se opresc decât deasupra crestelor insulelor. În această chestiune - ca și în oricare alta care avea vreo legătură cu observarea naturii - Miti Matái avea încă o dată dreptate, căci fidelele alizee făceau că norii să fugă pe deasupra oceanului, ei neoprindu-se decât atunci când întâlneau vreun munte în drum. Rareori se întâmplă că norii aflați deasupra Pacificului să fie atât de numeroși și de deși încât să împiedice vederea stelelor de-a lungul unei nopți întregi, iar atunci când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe care ar fi putut-o trimite pe fundul oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de mii de mile. Așadar, singurul loc unde ar putea fi este la tribord. Ce mai putea face un simplu ucenic de navigator, decât să deschidă gură de uimire și să se convingă încă o dată că imensitatea neștiinței lui cu privire la ocean nu se putea compară decât cu imensitatea oceanului însuși? Dacă Miti Matái era un semizeu în ochii lui încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea zi de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar putea fi este la tribord. Ce mai putea face un simplu ucenic de navigator, decât să deschidă gură de uimire și să se convingă încă o dată că imensitatea neștiinței lui cu privire la ocean nu se putea compară decât cu imensitatea oceanului însuși? Dacă Miti Matái era un semizeu în ochii lui încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea zi de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică, profunzimea cunoștințelor lui nelimitate. Spre seară, după mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să corecteze derivă, nelăsând fragilă ambarcațiune să se depărteze nici măcar cu un metru de cursul pe care și-l propusese. Zi și noapte, bărbații se înlocuiau la vâsle, iar femeile la aruncat apă, astfel că timp de cinci săptămâni tăiară oceanul că o săgeată uriașă pornită din arcul puternic al zeului Oró, iar Tapú Tetuanúi și prietenii lui trăiră că într-un vis, prinși de amețeala acestui vârtej nebunesc, care părea să-i conducă de-a dreptul spre hotarele universului. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul în față și să vadă cum ascuțitele prove gemene lasă o urmă fosforescenta în apele întunecoase ale oceanului, să vadă cum câștigau teren în fața dușmanilor, înaintând milă după milă, reprezenta, pentru el, o experiență pe care nici un băiat de vârsta lui n-o mai trăise până atunci, si nu o dată se gândise că, chiar dacă la sfârșitul acestei călătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau bancuri de pești micuți sau mase de plancton, dar era clar că nu putea fi vorba de astă, căci atunci când se loveau de scândurile vasului se auzea un zgomot puternic, ca și cum ar fi fost un corp dur și compact. Oceanul este plin de mistere pe care nici eu n-aș putea să ți le explic, recunoscu Navigatorul-Căpitan, în una din acele nopți când o masă uriașă, fosforescenta, dansa în jurul lor, fără să dovedească intenții ostile. Și în asta constă atracția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vor părăsi, cealaltă ramură să nu-i tragă înapoi, ca într-un joc strategic în care cel mai important era să valorifice la maximum resturile de vânt și forță brațelor, în încercarea de a-și continua lungă călătorie către Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înapoi, ca într-un joc strategic în care cel mai important era să valorifice la maximum resturile de vânt și forță brațelor, în încercarea de a-și continua lungă călătorie către Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută Micronezie se întinde de-a lungul și de-a lațul unei suprafețe de ocean de marimea Statelor Unite, în care sunt răspândite circa două mii opt sute de insulițe, a căror suprafață totală abia dacă depășește trei mii de kilometri pătrați. E greu de imaginat cum ar fi dacă am împărți insula Mallorca în două mii opt sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să pescuiești și să încerci să-ți amintești cât mai multe despre Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Nu prea am ce să-mi amintesc, pentru că știu destul de puține lucruri despre el, răspunse acesta cu sinceritate. Dar o să fac tot ce-mi stă în putință ca să-mi împrospătez memoria. Din păcate, era deja un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întunericul, abia se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cel putin cincizeci de metri lungime pe șase lățime și era încununată de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]