9,648 matches
-
al lor după ce s-au uitat pe documentele alea, pentru că situația lor fusese cu totul alta și lucrurile pe care le făcuseră ei ca să primească medaliile erau foarte diferite. E adevărat că fusesem rănit - dar toți știam că a fi rănit era până la urmă ceva accidental. Și totuși, nu mi-era rușine cu medaliile mele, ba uneori, seara, după ce beam un cocteil, Îmi Închipuiam că făcusem lucrurile pentru care Își primiseră ei medaliile. Dar când mă Întorceam noaptea acasă, mergând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu eram șoim, chiar dacă aș fi putut părea așa În fața cuiva care nu vânase niciodată. Dar ei, cei trei, știau ei mai bine cum stau lucrurile, așa că În scurt timp ne-am Îndepărtat. Rămăsesem Însă prieten cu băiatul care fusese rănit În prima zi pe front, pentru că el n-avea să știe niciodată ce fel de soldat ar fi putut fi, așa că nici pe el nu-l puteau accepta. Mă gândeam că poate nici el n-ar fi ajuns să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
privi ceva anume, cu o ținută dreaptă, marțială, cu lacrimile curgându-i pe obraji și mușcându-și buzele. Doctorul Îmi spuse că soția maiorului, care era foarte tânără și pe care n-o luase de nevastă până să nu fie rănit atât de grav Încât să fie sigur că nu se va mai Întoarce pe front, murise de pneumonie. Suferise doar câteva zile. Nimeni nu se aștepta ca ea să moară. Maiorul n-a venit la spital timp de trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
face griji. Nu știu ce să zic. — Ar trebui să vă-nsurați. De ce nu luați vreo italiancă drăguță cu o grămadă de bani? Ați putea s-o luați pe oricare. Sunteți tânăr și aveți decorații și arătați bine. Ați mai fost și rănit de câteva ori. — Nu vorbesc destul de bine italiana. — Vorbiți bine. Și mai lăsați-o dracu’ de limbă. Nu tre’ să vorbiți cu ele. Tre’ vă-nsurați cu ele. O să mă mai gândesc. Știți ceva fete, nu? — Sigur. Păi, luați-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o idee. Mai multe milioane de americani o să ajungă aici În curând. Credeți c-o să trimită soldați americani aici? Întrebă adjutantul. — O, desigur. Americani de două ori cât mine, sănătoși, cu inimi curate, care dorm noaptea, care n-au fost răniți niciodată, care n-au fost aruncați În aer, cărora nu li s-a săpat prin căpățâni, cărora nu le-a fost frică niciodată, care nu beau, care le sunt credincioși fetelor pe care le-au lăsat acasă, de altfel mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Încerc să mi-l amintesc, dar nu pot. Aproape că-l aud, dar atunci dispare. O să mă iertați dacă Întrerup aici conversația noastră. — Du-te și caută-l pe maior, Îi spuse adjutantul unuia dintre curieri. Observ că ați fost rănit, Îi spuse apoi lui Nick. În mai multe locuri. Dacă vă interesează cicatricile, pot să vă arăt câteva foarte interesante, dar aș prefera să vorbesc despre cosași. De fapt, despre ce numim noi cosași - care sunt de fapt lăcuste. Aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Lodge Îl găsești mai ieftin, spuse grasul. — Câte tuburi are radioul? Întrebă cel care nu bea. — Șapte. Foarte frumos. Cât costă? — Nu știu, e Închiriat. Dumneavoastră, domnilor, sunteți prieteni cu Cayetano? — Nu, spuse grasul. Suntem prietenii celui care l-a rănit. — Poliția ne-a trimis aici, spuse cel mic. — Stăm Într-o casă mică, eu și cu el, spuse grasul, arătând cu degetul Înspre cel care nu bea. Și el are o căsuță, arătă spre cel mic. Și cei de la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
foarte bogat, sugeră domnul Frazer. — E mai sărac ca noi, spuse micul mexican. N-are decât cămașa de pe el. — Și nici cămașa aia nu mai valorează mare lucru, spuse domnul Frazer. Găurită cum e. — Sigur. — Și cel care l-a rănit era tot un jucător? — Nu, ăla muncea la sfeclă. A fost nevoit să fugă din oraș. — Gândiți-vă la chestia asta: era cel mai bun chitarist care a trăit vreodată În orașul ăsta. Cel mai bun. — Ce păcat. Cred și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
camaradul afectuos și ostașul iscusit, dar, mai ales, marele iubitor al țării sale. Această idee și acest sentiment l-au făcut să treacă cu ușurință peste greutățile vieții de ostaș combatant. Dar, a căzut peste el nenorocul. Toader a fost rănit și... reformat. Nu mai era bun de luptă. Scăpat de viața de cazarmă, întors în satul său cu gândul de a-și vedea de gospodăria lui, omul a băgat de seamă că lucrurile au prins a se schimba neașteptat de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
s-a întâmplat, s-a trezit cu Trestie lângă el. Ce-i cu tine, Toadere? De ce nu te miști? Ceilalți sunt deja la marginea drumeagului din gura gârlei. În larma rafalelor armelor automate, Toaibă a îngăimat, cu glas resemnat: Sunt rănit în pulpa piciorului stâng și mi se pare că nu-i o glumă. Nu mă mai ascultă deloc. Scoate centura și dă-o încoace! Toaibă s-a executat, gemând de durere. Trestie și-a scos și el centura și le-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Așa te vei putea târî mai ușor, până scăpăm de sub focul rușilor. Să ne ridicăm nu-i chip! Gemând de durere, Toaibă a urmat întocmai sfatul prietenului său. Nu prea departe îi aștepta sublocotenentul. Ce s-a întâmplat? Toader e rănit la piciorul stâng. Pierde sânge mult. Hai să-l pansăm și apoi vom chibzui ce putem face. Trestie l-a pansat ca un adevărat sanitar, dar a constatat că fluierul piciorului stâng era rupt. Cu mare greu au ajuns la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
chip lumina victoriei. 85 Ce ți-am spus, sergentule? Nici urmă de ofițer! Acum îi în drum spre ai lui - a șoptit bătrânul. Poate că îi așa, poate că nu - și-a spus părerea Toaibă. Da’ ce, aista arăta a rănit ieșit de pe patul spitalului? N-ai văzut cum îi lucea obrazul? Parcă o mâncat numai lapte și miere. Toaibă nu mai găsea argumente să-l contrazică pe bătrân. După o vreme, acesta a redeschis vorba: Acușica ajungem la Iași și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
are de gând să țină ploaia asta? Da’ chiar dacă se oprește, cum ies eu de pe ogor pe întunericul ista. Și apoi cum oi merge pe glodăraie, dacă abia m-am târât pe loc uscat - își spunea Toaibă, masându-și piciorul rănit... Ploua de o bună bucată de vreme. Peste tot răul se adăuga și foșnetul nesfârșit al șoarecilor. A luat în brațe sacul de merinde în care mai avea o coajă de pâine, cu gândul că șoricimea ar da iama dacă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să mi se întâmple nenorocirea... Cine să se gândească că va fi ultima misiune de cercetare la care aveam să iau parte? Cum s-a întâmplat, Toadere? Nici nu vreau să-mi aduc aminte de noaptea ceea... Că am fost rănit - asta se mai întâmplă - dar greul a început când pe drumul spre liniile noastre, pentru a ajunge la un post de prim-ajutor... Norocul meu a fost că lângă mine s-a aflat Trestie... Doamne, ce suflet de om! De
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe lume te-am avut în față pe tine, cu piciorul tău rănit, și mereu te vedeam și te văd cum suferi de fiecare dată când mergi mai multă cale. Pe urmă, la asta s-au adăugat și imaginile atâtor răniți despre care mi-ai povestit în nopțile lungi de iarnă. De fiecare dată îi vedeam pe bieții doctori militari luptându-se fără odihnă să salveze viețile atâtor oameni! De aici am învățat că a veni în ajutorul unui bolnav este
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul celui de-al doilea gal. — Julius Caesar înăbușea toate revoltele!... Glasul tunător al soldatului îl urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu și ochiul stâng, zdrobit de o lovitură de pumnal... mai știa și despre cicatricele de pe spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ridică pătura și îi descoperi picioarele, pe care le masă îndelung, energic, cu un unguent din arnică și sănătoase, apoi îi masă mâinile și brațele, fiind tot timpul atent să nu atingă bandajele. În cele din urmă îl înveli pe rănit și îi observă din nou chipul. Nu mai era crispat, iar respirația era profundă, regulată. — O să se facă bine, nu-i așa? Fata se aplecă și ea să se uite la chipul gladiatorului. — E mai bine decât înainte. Valerius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așezându-se în fața focului, le trecu pe rând prin flăcări. Le puse apoi în traistă și se așeză lângă cămin. Fata puse lângă el o cană cu vin și o bucată de pâine de orz, apoi se duse repede lângă rănit, șoptindu-i cuvinte pe care doar el putea să le audă. În încăperea cufundată în liniștea nopții se auzeau doar trosnetul focului și glasul acela șoptit. Trosnetul și șoaptele se amestecau, devenind un singur sunet ce alina oboseala lui Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aveau nevoie de cel puțin trei zile. Nu puteau veni mai repede, deoarece erau șase și aveau doar trei cai. Ceilalți cai fuseseră prinși de Tarosh și ai săi. — Mâine seară, când voi fi sigur că el - Valerius arătă spre rănit - nu mai are nevoie de mine, voi pleca. Mușcă din pâine și începu să mestece încet, ca unul care știe ce înseamnă foamea. Nu voi spune nimănui despre el. Ai cuvântul meu. E limpede că gladiatorul tău a fugit... Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de tine. Nimeni nu știe - se uită spre gladiatorul adormit - că el se ascunde aici. Da, dar câinele? Cum ai reușit să-l iei de-acolo? insistă Valerius. N-a mârâit, nu m-a trezit... — Am reușit. Se întoarse lângă rănit și-i puse mâna pe frunte. Rămase așa, ușor aplecată deasupra lui. Toate gesturile ei exprimau un devotament profund. Valerius nu mai întrebă nimic. În liniștea încăperii se auzea doar trosnetul focului. Umbre lungi dansau pe pereți. Valerius continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o viteză pe care nici un mesager n-ar putea-o egala? Când Antonius va afla că ai fost gladiatorul lui Vitellius... O să te înroleze, ai să vezi. Îți vei primi solda, vei avea mâncare, vei lupta, iar dacă vei fi rănit vei primi îngrijiri... Vei putea chiar să-ți alegi o meserie, pentru că cei din legiuni nu sunt doar soldați, armata lor este... este o întreagă civilizație! Sunt soldați, dar și constructori... Fac poduri, drumuri, fortificații, orașe și știu multe alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și văzu cum quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în spate, fiecare fiind tras înapoi de balteus. Cei din fundul pâlniei înaintară imediat, înfruntând dușmanul. Ieșind din front, cei optzeci de soldați păreau un singur corp compact, un monstru înarmat cu nenumărate lame rotitoare. Scuturile ovale - tăietoarele de capete - răneau fețele, trupurile și picioarele dușmanilor. Antonius galopa printre oamenii săi și, cu glas puternic, îi îndemna, îi încuraja rotindu-și spada, înfigând-o în piepul vreunui quad sau tăind gâtul altuia care încerca să ucidă un soldat. Barbarii care încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde să scape. Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu sica, în timp ce rănea fața primului adversar cu marginea tăioasă a scutului. Din nou urlete. Din nou sânge. Antonius o luă la goană. Quazii se strânseră cerc în jurul lui. Înțelese că nu avea scăpare. Deodată nu mai auzi nici un zgomot, ca și cum urechile i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]