10,353 matches
-
din nostalgicul oval mă va privi, furându-mi chipul, doamna surâsului final. Închipuiască-și cititorul român de azi, dacă poate cumva, ce ecouri au stârnit aceste incantații lirice în sufletele cititorilor de acum treizeci de ani, când poezia noastră reînvăța să respire, abia desfăcută, cu greu, din strânsoarea chingilor dogmatice. Laolaltă, desigur, cu Nichita Stănescu și cu alți poeți ai generației lui, Cezar Baltag a contribuit esențial, în plină epocă totalitară, la reînvierea poeziei românești și mai apoi la reafirmarea ei prodigioasă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
oricând să pună în circulație, cu mare tamtam, cele mai sfruntate minciuni despre oricine, denunțuri calomnioase, injurii, mizerabile bârfe, sub cuvânt că încurajează absoluta sinceritate, mărturia lipsită de orice prejudecăți. La termenul hotărât, Cezar a venit cu articolul la redacție. Respira greu, era palid și transpirase abundent, deși vremea nu era caldă. — Nu mă simt bine de câteva zile, mi-a spus, și, după un mo ment de tăcere: De fapt, nu mă simt bine de mult, dar acum nu mă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de unde eram eu nu sa văzut, e problema arbitrajului, eu nu-l mai comentez, fiindcă am avut destule probleme în campionatul trecut.” 192 10 SEPTEMBRIE Buni și pe sintetic: Politehnica Galați - FCM Bacău 1-2 (0-1) Aproape 100 de spectatori au respirat vineri aer de liga a III-a fotbalistică, împreună cu liderul seriei I, FCM Bacău și “studenții fotbaliști” ai Galațiului. Spectatorii prezenți în tribunele sinteticului de la “Siderurgistul” nu au motive să regrete că au lăsat din timpul lor două ore pentru
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
altădată Anul 2010 a însemnat, din păcate, o mare deziluzie pentru sportul de echipă care a adus Bacăului cele mai importante trofee, este vorba de handbalul feminin. Revenită în prima ligă sub comanda fostei glorii Gabriela Manea, Știința Bacău a respirat doar un an aerul primului eșalon, cu toate că impresia generală a fost aceea că handbalistele băcăuane ar fi putut să se salveze. Din păcate, chiar începutul anului avea să fie unul nefast, în condițiile în care una din cele mai bune
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
înspre sară, când nu se mai putea lucra, ședeam fiecare pe scaun pentru o oară în contemplarea tablourilor noastre, și de erau figuri ni se păreau că stăm de vorbă cu dânsele, de erau vederi de țară, aveam iluzia că respirăm aerul câmpului și ne scăldam în razele soarelui. Petreceam ca niște școlari zburdalnici în atmosfera caldă, sugestivă a atelierului și puneam toată râvna ca producerile noastre să fie vrednice de expoziția ce Verussi plănuia pentru anul viitor. La început, pănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plin vântul răcoritor de nord și unde culegeam scoici pe urma valurilor ce se retrăgeau în timpul refluxului. Mult m-a impresionat la început acest fenomen al fluxului și refluxului. S-ar zice că planeta noastră e un organism viu care respiră și ea o dată în 24 de oare. Acolo aveam de asemenea ocaziunea să privesc o lume nesfârșită ce se încrucișa și se strecura dinaintea mea ca două torente ce curgeau în sens contrar și, fără voie, în fața mișcărei continue ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plăcere am revenit în țară, de unde parcă lipsisem trei veacuri. Cu ce bucurie am întâlnit la hotar primul soldat pământean stând cu pușca de pază, cu ce mulțumire mi-am preumblat din nou ochii pe întinsa câmpie românească, unde poți respira în voie și trăi încă în larg. Ah! Cât de mult înțeleg acum pe bieții tineri ardeleni care, luați la oaste și duși în țări departate, mureau de dor de-acasă cântând doina din fluier. Ei, așa-i făcută inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
le observăm, deși poluare Înseamnă orice depășire a pragului normal al, subliniez, oricărui parametru de mediu. De mediu? Dar care este mediul, din punctul nostru, uman, de vedere? Doar pământul pe care călcăm, apa ce-o bem, aerul ce-l respirăm? Nicidecum. Mediul meu, ca individ, vă cuprinde, de exemplu, și pe dumneavoastră, adică relațiile, bune sau rele, dintre noi. Din mediul meu face parte și floarea din glastră și pisicile din casă. Și, evident, fiecare dintre noi Încearcă a-și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ai avea de-a face cu Altceva. Altfel îl abordezi. Scriitorul e ăla care face niște chestii ciudățele și suspecte. Și căruia, în orice caz, îi cam lipsește o doagă. Sau numai o doagă mai are. Probabil scriitorul ăsta chiar respiră cu un alt organ, regulează cu altă parte a corpului și o cu totul altă cavitate folosește el pentru a se hrăni. Apoi ar fi și problema care mă obsedează pe mine și care ține de statut. Am io fixația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fost vorba despre mine. Deveneam material didactic. Altă identitate. A făcut toată patologia, n-a ratat nimic! Supurații, otită medie acută, cronică... le înșira. Și mai e și scriitor, repeta. Ca și cum e o minune că încă mă mișc, încă mai respir și mă țin de prostii, cum ar fi, bunăoară, scrisul. Că am liniștea necesară era uluitor pentru el, care trăia într-o agitație continuă. I-am dat cartea cu o dedicație, am amintit ce spunea critica, că am o ureche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
meu era că avusesem o copilărie interesantă. Aveam ce povesti, iar efectul terapeutic era extraordinar. Ăsta trebuie să fie mobilul. Să scrii literatură e cel mai simplu și firesc lucru de pe lumea asta. Individul uman scrie literatură la fel cum respiră. E suficient să mergi în piață, să te așezi pe o bancă și să asculți ce-și strigă piețarii unul altuia. Cum se dau în spectacol. Cum povestesc, de exemplu, că aveau un vecin mai prostovan, pe care l-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
tip care poate descoperi în spatele unui gest de tot rahatul o întreagă dramă umană. Poți să scrii despre orice. Despre cele mai mari mârșăvii care ți-au trecut prin minte. Dacă așezi lucrurile astea într-un context, dacă rândurile tale respiră o anumită căldură umană, dacă personajelor tale le dai o șansă, dacă încerci să rămâi viu și să vezi viața ca pe un spectacol, ca o mascaradă, ei bine, dacă toate astea se întâmplă, cea mai mare greșeală e să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
orice ins de optșpe ani, pregătirea e mijlocul cel mai simplu și eficient de a face rost de bani. Odată o tipă pe care o medita i-a dat telefon să nu conteze pe ea în ziua aia, abia mai respiră, abia se mai dă jos din pat, are ceva extrem de grav, nici medicii nu se fixează asupra unui diagnostic. Era extrem de convingătoare, n-o trăda decât tramvaiul care huruia în spatele ei și tonul extrem de vioi pentru un muribund. Când R.T.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ce puteau fi închise atunci când copilul dormea. Lateral erau două geamuri mici prin care puteai vizualiza mișcările acestuia. Doar că ochișorii mei de copil aveau un oarece neastâmpăr și adesea îmi pierdeam răbdarea urmărindu-l pe Adi cum doarme, cum respiră, cum mă privește. Lăsam landoul preț de câteva minute și ieșeam la stradă unde mă întâlneam cu colegii de joacă. Niciodată nu am stat prea mult și era ceva lăuntric care-mi cerea să revin la sarcinile mele, oferindu-i
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
probleme, permanent - cum spun părinții mei - cu grija zilei ce va urma. Am revenit în Brăila destul de târziu și-i tot spuneam bunicii, cât de mult mi-ar fi plăcut să rămân acolo, în munți, măcar o noapte și să respir mirosul acela de piatră granitică, parfum de tei dobrogean și narcise de munte. A fost o experiență uluitoare, altceva față de ceea ce eram obișnuit să văd, o lume aparte și desigur parte din existența mamei mele, deci și a mea. Mihnea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
rahitic nu ar fi putut realiza mare lucru În spațiul nostru românesc cu chipeșe aparențe. Cu crăvățica lui papillon totdeauna mutată Într-o parte și cu aerul lui de parcă-ți cere mereu scuze pentru simplul fapt că există, I. Brucăr respiră filozofia așa cum respiră aerul dim prejur; mai ales de când, după tribulații și dezamăgiri, a revenit definitiv la matca Înaltelor speculații fără de nici un profit. I-am ascultat deunăzi la mine, În casă, o mică prelegere numai pentru mine - și nu mai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fi putut realiza mare lucru În spațiul nostru românesc cu chipeșe aparențe. Cu crăvățica lui papillon totdeauna mutată Într-o parte și cu aerul lui de parcă-ți cere mereu scuze pentru simplul fapt că există, I. Brucăr respiră filozofia așa cum respiră aerul dim prejur; mai ales de când, după tribulații și dezamăgiri, a revenit definitiv la matca Înaltelor speculații fără de nici un profit. I-am ascultat deunăzi la mine, În casă, o mică prelegere numai pentru mine - și nu mai știu despre ce
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și numai din acest trai bun al lor real, căci sosisem pe neașteptate În acest sat, fețele mândre de români, bărbați sau femei cu prunci În brațe, una frumoasă ca o icoană a Maicii Domnului, cum i-am și spus, respirau viața plină pe acest pământ totuși străin, conștiința lor rămăsese Întreagă, iar inima lor bătea românește, alături cu a noastră, când ne am Însoțit cu toții, În cor, cântând cântece de pe la noi. A fost una dintre cele mai frumoase zile din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
luminat: fetele erau în dormitor, se așezaseră în pat, îmbrăcate în cămăși de noapte alburii, se odihneau, stăteau fără grijă, neglijente, pulpele li se dezveliseră, pulpe frumoase, strălucitoare, semănau cu niște lingouri de aur. Ce minune, aproape uitaserăm să mai respirăm, olala!... Dacă ne-am fi oprit aici ar fi fost bine. Dar Cornel avea planuri mari. Ne-a făcut semn să ne dăm jos de pe gard și ne-a explicat în șoaptă: Dacă aveți curaj să vă suiți în teiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Fanache n-au avut încotro, și-au șters cu palmele nădușeala de pe față și au mușamalizat cazul. Tovarășul Fanache, ca șef al Securității, s-a-ngrijit să-și țină toți gura, să nu comenteze nimeni și mai ales să nu respire dincolo de hotarele orășelului nostru povestea despre sminteala pantofarului. Drept care domnul Tomiță și-a continuat traiul în urbea noastră fără ca gestul său de nesupunere să aibă vreo urmare negativă pentru el. A executat ireproșabil comanda de la Moscova, iar în perioada care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și familia mea, dar nu în sensul în care oricine așteaptă, adică în sensul bun: Când mă văd acasă cu ghetele reparate, preschimbate de mâinile de magician ale domnului Toma într-unele mai frumoase decât cele noi, pot spune că respir ușurat, mă liniștesc. Și, liniștindu-mă, încep să simt durerea. În cădere, îmi dau seama abia acum, m-am lovit rău, rău de tot. Mă doare întreg corpul, nu este o durere obișnuită, mă doare și ceva înăuntrul meu, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
are să mi se întâmple ceva groaznic și iremediabil. Stau chircit în întuneric și îndur suferința fizică. Îi aud, pe rând, pe frații mei mai mari cum intră în cameră și se așază în pat. Îi aud apoi cum încep să respire regulat, semn că au adormit. Numai pe mine mă ocolește somnul, strâng din dinți și mă lupt cu starea aceasta rea. Acum toată durerea s-a mutat, s-a strâns într-un singur loc: mă doare capul, mă doare atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
săptămâni, tratamentul brutal, deși părea instalat pe vecie, a încetat brusc, spre norocul tatei și al celorlalți năpăstuiți din colonie care, altfel, probabil n-ar fi prins primăvara. Viața în colonie a devenit un soi de semidetenție, se mai putea respira acum, se mai putea trăi. Nimeni n-avea explicația cum de se petrecuse îmbunarea asta, așa, din senin. Curând, s-a răspândit zvonul că se făcuseră presiuni din exterior, potrivit tratatelor existente, și, în plus, comuniștii doreau să fie acceptați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au pățit ceva? Nu, sunt bine, pot spune, pe Vera am ajutat-o noi, prietenii, și e secretară la o școală într-un sat aproape, la Izvoarele. Copiii se descurcă la școală și lucrează ca zilieri la seră. Tata a respirat ușurat, chiar primise o veste extraordinară, a pus telefonul în furcă și a părăsit clădirea tulburat, fericit. Dar ziua aceea era departe de a-și epuiza surprizele. În centru, a descoperit un anticariat și a tresărit, de atâta vreme nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dacă îl prinde? Pe urmă și-a făcut curaj singur: n-are cum să descopere taică-său absența armei, de unde și până unde să-i treacă prin cap s-o caute... Ajuns cu raționamentul în acest punct, Gabi Papadopol a respirat ușurat. Așa e, n-are de ce să se teamă. Dar dacă îl prinde miliția? Păi, cum să-l prindă miliția? N-are cum! Ei nu, uite-așa bine: îi prinde pe ăia doi și-i strânge cu ușa, De unde aveți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]