9,812 matches
-
la care mă refer. Ciocârliile autentice fiind, așa cum bine știți, acele păsări mici, de câmpie, care, ziua, din timp în timp, izbucnesc spre cer ca niște pumnișori de țărână vie, distribuind împrejur același cântec, parcă în ritmul în care-și tremurau mărunt și rapid, aripioarele, ce le tot avântau către înnalturi. Apoi, brusc, în momentul în care concertul ia sfârșit, păsărelele coboară spre câmpie ca niște săgeți ostenite. În acele momente, concertul lor era preluat, continuat și ridicat la cote superioare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
desigur, cea mai inegala confruntare la care asistaseră acestea, întrucat agresorul avea toate șansele de a învinge în fața unui adversar dezarmat și mult mai slab. Tapú observa și el acest lucru și, deși o groaza de nestăpânit făcea să-i tremure genunchii și îl împiedică să respire, isi păstra suficientă luciditate cât să rămână ghemuit, în așteptarea unui nou atac, să-l evite și pe acesta și să o ia la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pământul de sub picioare. Un moment mai târziu se auzi o bufnitura scurtă, după care se lasă tăcerea. Îmbrățișând în continuare trunchiul copacului, Tapú Tetuanúi aștepta câteva minute, lăsând că respirația să i se liniștească, iar picioarele să nu-i mai tremure, înainte să se ridice și să plece în căutarea dușmanului sau. Lumea părea să-și fi regăsit pacea. În înaltul cerului, stelele străluceau în continuare, dar lumină lor nu reușea să pătrundă până în fundul râpei și nici cel mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stâng al rânitului. Se auzi un cutremurător trosnet de oase, iar uriașul scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu iarăși în inconștiență. Tapú Tetuanúi era absolut convins că de-acum nu-l mai poate urmări, așa că aruncă ghioaga și, inca tremurând, porni grăbit înapoi spre casă. Găsi cu greu un drum prin fundul râpei, luminându-l cu noi torțe, pe care și le făcea pe masura ce se consumau cele vechi. Odată ajuns pe nisipul plajei, credea că-și recăpătase stăpânirea de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru asta primul lucru pe care trebuie să-l înveți este supunerea, căci cine nu-nvață să se supună, nu va învăța nici să dea ordine. Tapú Tetuanúi se depărta de-a lungul plajei și, în acest timp, genunchii îi tremurau aproape la fel ca în noaptea când îl înfruntase pe sălbatic, desi ceea ce și-ar fi dorit cu adevarat era să sară în sus de bucurie și să-i strige întregii lumi că fabulosul Miti Matái acceptase că ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ton sincer. Am fost îngâmfata și iresponsabilă, dar trebuie să recunoașteți și voi că n-aveam cum să-mi imaginez că veți reuși, toți trei, ceea ce mi-ați promis. Îi privi cu ochii ei imenși, întunecoși, care-i făceau să tremure. În compensație, și țin să subliniez c-o fac de bunăvoie și cu reală bucurie, sunt dispusă să vă jur fidelitate din acest moment. Zâmbi dulce. La toți trei. —La toți trei? se miră Vetéa Pitó. —La toți trei, repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fie respectată. Porni către colibă lui, atât de încovoiat și cu un mers atât de obosit, încât ai fi crezut că a-mbătrânit cu douăzeci de ani într-o singură noapte. Atenția tuturor se mută asupra lui Hinói Tefaatáu, care stătea, tremurând, în ultimul rând al celor prezenți. —Taaroa să mă apere! bâigui, cu lacrimi în ochi. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că voi ajunge să jupoi un om, chiar dacă nu este decât o bestie. Probabil că și Tevé Salmón se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai avea decât un ciot de limbă. Fu, într-adevăr, un spectacol înspăimântător, care avea să rămână gravat pentru totdeauna în memoria celor care n-au avut precauția de a-si întoarce privirea. Câteva minute mai tarziu, cănd Hinói Tefaatáu, tremurând tot, se ridică, ținând în mână pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
putea avea o semnificație ascunsă. De aceea îi ordona Omului-Memorie să o aibă în vedere atunci cand va relata aventurile expediției și îi ceru bătrânului kahuna să înceapă să tatueze acest lucru pe Omul-Întoarcere. Astfel că, în aceeași zi, Vetéa Pitó, tremurând tot, era întins pe puntea Mararei și, după ce îi strânse în jurul lui pe toți membrii expediției, Miti Matái așeza cu fermitate degetul pe buricul băiatului, spunând: —Vreau să vă fie foarte clar, în cazul că mi se va întâmpla ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau încet și pline de groază. Tapú Tetuanúi tremura. Vahíne Tiaré plângea înăbușit, mușcându-și buzele ca să nu țipe. Miti Matái începu să se târască, milimetru cu milimetru, spre coviltirul de la pupă. Frică, teroarea cea mai intensă puse stăpânire pe navă, căci toți vedeau că Teatea Maó făcea cercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai mic, format din cei mai slabi, vor face de gardă și vor încerca să profite de vântul slab care va mai bate totuși de azi înainte... Aveți vreo întrebare? Obezul și mereu transpiratul Oripo ridică mâna, iar vocea lui tremura ușor atunci cand întreba: Pe mine mă consideri puternic sau slab? Întotdeauna ai fost puternic, răspunse Navigatorul-Căpitan, zâmbind ușor. Dar dacă-ți înfigi fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar fi făcut apariția, ne-am fi bucurat să ne înghită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
alarmata, Vahíne Auté, ridicându-se dintr-un salt. Unde? Când? Navigatorul-Căpitan clatină din cap și schița un zâmbet, cu intenția clară de a o liniști. —Nicăieri... Deocamdată! — Atunci ce vrei? Să ne sperii? interveni imediat Omul-Memorie, căruia începuse să-i tremure carnea fleșcăita. Nicidecum, răspunse. Dar daca marea se-ncălzește în continuare, este posibil să se formeze un taifun. Zâmbi încă o dată, în timp ce, cu un gest, arată spre orizont. Dar nu e nimic sigur. Din păcate, presupunerile tale se adeveresc aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
războinici care li se alăturaseră pe insula vulcanică demonstrară o cruzime și un sadism de-a dreptul aberante. La căderea nopții, nici un singur Te-Onó apt de luptă nu mai rămăsese în viață, în timp ce femeile, bătrânii și copiii erau strânși cu toții, tremurând, în ruinele a ceea ce fusese un splendid Marae. Niciodată un popor n-a pierdut atât de mult, într-un timp atât de scurt. Niciodată o răzbunare n-a fost atât de cruntă. Niciodată distrugerea și moartea n-au pus stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care il văzuse vreodată și, instinctiv, slabi strânsoarea pumnului pe mânerul sabiei. Se scurseră, interminabile, minutele. Se auzeau foarte clar vocile oamenilor de pe navele dușmane. Soarele dispăruse complet în spatele norului roșiatic, si o scurtă rafala de vânt făcu palmierii să tremure. Întindeți velele! ordona Miti Matái. Oamenii se supuseră, iar Tapú Tetuanúi asista la ceva ce nu și-ar fi imaginat niciodată: două vele spaniole albe, puternice și flexibile se întinseră de la un capăt la altul al ambarcațiunii, din vârful catargelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu, într-adevăr, să zboare. Cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu, într-adevăr, să zboare. Cu fiecare metru câștiga în viteză, apropiindu-se, ca un pescăruș uriaș, care abia atinge suprafața apei, de cele două nave, ai căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu. —Maiana nu, într-adevăr. Dar Anuanúa e diferită sau poate că diferit este Octar ăla... Nu, nega Vetéa Pitó convins. Nu este el diferit, căci dacă ar fi, i-ar fi dăruit și celelalte fete sufletele lor, iar ele tremura numai când îi aud numele... E ea! O cățea în călduri și fără inima... De ce n-o fi sfâșiat-o și pe ea, ca pe Purúa? S-ar fi transformat într-o amintire frumoasă, iar noi nu ne-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apuc să-nvăț cu marele Vatau de Moorea, dacă mai e încă în viață și dacă mă primește că discipol. —Și Maiana?... Nu știu, recunoscu Tapú Tetuanúi cu absolută sinceritate. E posibil ca atunci când am s-o revăd să-mi tremure iarăși picioarele, să uit tot ce mi-am propus și să mă hotărăsc din nou să lupt pentru ea, dar acumcred că cel mai bine ar fi s-o uit. Vetéa Pitó ar fi un soț ideal și o merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
colonelul i-a vorbit de o avansare în grad, dacă uita de My-Lai. — ...ați avea libertate absolută ca să tratați problema cum credeți de cuviință. Aș lăsa totul pe mâinile dumneavoastră. Erau speriați. Inginerul și căpitanul și toți cei din tabără tremurau la menționarea yubani-lor, pentru că imaginația lor îi transformase în ființe terifiante, foarte diferiți de autenticii sălbatici ce se ascundeau adânc printre igarapés. — ...la urma urmelor, dacă nu vor să fie reinstalați, nu au de ce să plece. Pot rămâne pe teritoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-i devină grele până se închiseră și ca prin minte să-i treacă scene și personaje incoerente, până când totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar fi vrut să înghită lumea, tremură dintr-un capăt în celălalt, se agită de la bot până la coadă, se zgâlțâi de la roți până la antenă, scuipă foc prin gura deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
neplăcută i se ridica din labele picioarele atunci când călcă pardoseala tare de ciment a pistei, fierbinte ca o placă de grătar, iar aerul condiționat din aerogară îi lovi fața ca un vânt înghețat, uscându-i gâtlejul și făcându-l să tremure de frig sub cămașa ușoară. Au trebuit să-și deschidă drum dând ghionți printre cei trei sute de pasageri de curând vărsați dintr-un imens „Boeing 747“ care alergau disputându-și rarele taxiuri disponibile și găsiră, printr-o minune, loc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui, dincolo de munții înalți. Coborî spre port, simțind că activitatea revenea la Santa Cruz. Începură să circule primele autobuze, cu luminile încă aprinse, și oameni somnoroși își făcură apariția la colț de stradă - cu capul plecat și aduși de spate - tremurând de frig, prost dispuși că au trebuit să părăsească patul. Își amintea acea senzație de amărăciune și neputință, de frig, somn și mânie, blestemând cu anticipație următoarele zece ore, ore de efort, de deprimare și de umilințe... Orele cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
alimenteze undeva... — La naiba! Să mergem acolo... Înconjurară laguna și porniră în fugă pe cărare. Un războinic yubani, aproape un copil, le ieși în cale, înarmat cu o sarbacană, dar se vedea că era descumpănit de explozii, nehotărât și că tremura. Ezită câteva clipe și alese să o ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-o luă înainte și se făcu nevăzut. Se opriră pe malul mlaștinii, înspăimântați de spectacol. Mai multe colibe ardeau și o duzină de trupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îl sucește și răsucește și vede că omul nu dă semne că se trezește. Te duc eu acasă, dar dai un rachiu, da? Între timp, în casa lui Ion și Aneta era mare jale: Dă telefon lui frate-tu, grefierul, tremură Aneta. Fratele este trăsnit în moalele capului cînd aude vestea. Trebuia să-l lăsați acolo. Era legitimă apărare. Să-l aducem înapoi? Doamne ferește! Habar n-am ce-i de făcut acum. În casa tinerilor pătrunde o disperare mortală. Totul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]