11,066 matches
-
și a continuat pe tema asta încă vreo câteva minute, până s-a produs rumoare în sală și au început să vorbească din mai multe direcții, repede și punând întrebări, încât abia mai pridideam să notez, iar Rodica Dumitrescu se aplecase pe umărul meu să vadă dacă apuc să scriu totul și mi-a șoptit: uită-te la masă, uită-te la masă! și am ridicat privirea, continuând să scriu, lăbărțat și prescurtat, ce se zicea și i-am văzut cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu sunt, a spus Meme. Și atunci s-a deschis ușa și a intrat Patriciu, impunător, cu chipul impenetrabil și totuși puțin îngrijorat și îndârjit de ceva, s-a așezat și i-a șoptit ceva lui Panaite și s-a aplecat și Ilușcă și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a răsunat din adâncul fotoliului unde se înghesuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prezidiu privirile-i vioriu-cenușii, și-a strâns o clipă buzele subțiri, încât dispăruseră aproape sub o linie vagă. Asistăm - începuse - la o ședință importantă. Nu sunt motive de dramatizare a situației în care ne aflăm. Dar sunt motive să ne aplecăm cu cea mai mare seriozitate, cu atenție și cu acel element pe care eu recunosc că-l am - experiența de 31 de ani în presă. Surpriza provocată de ordinea de zi ce n-a fost respectată a creat în rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în pluș roșu, nu impunător, ci atrăgând pur și simplu privirea cu hainele lui portocalii și cravata țipătoare, a ridicat din prima clipă glasul să ne admonesteze și să ne înspăimânte, probabil, dând din mâini fără oprire, iar la răstimpuri aplecându-se ușor de spate, pentru că era prea lung, ca să poată bate cu pumnul în masă: însă spiritul deschis, revoluționar, muncitoresc de a dezvălui lipsurile indiferent de gravitatea lor - zicea - trebuie să existe permanent. La începutul aceste adunări generale, luările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai mare, crezând că veți obține cine știe cum ce doriți? și adjunctul de primar: o clipă, lămuriți-mă și pe mine, să știu și eu despre ce e vorba; și celălalt începând să spună repede ce înțelesese el din toată povestea, aplecându-se puțin de un umăr către locul din mijloc, pe care ședea adjunctul de primar ușor întors către el, subțire, sobru, cu sprâncene stufoase și nod uriaș la cravata înflorată, ascultându-l cu privirea puțin mijită, până în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și emanând căldură, cea mai primejdioasă dintre călduri. Vasăzică așa stau lucrurile, spunând aceeași voce, auzită sau neauzită pentru că altă voce n-a mai lăsat-o să continue. „Trezește-te! N-auzi?“ Andrei Vlădescu deschide ochii asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Doamne!“, zicea cu o voce pierită. S-a ridicat din nou, parcă nu mai știa ce face, continuând să murmure „o, Doamne!“ și-a turnat puțin vin din sticla așezată pe birou și a dat peste cap paharul. S-a aplecat să dea drumul picupului și în încăpere a răsunat vocea lui Armstrong cântând „Blueberry hill“. A întredeschis ușa, scoțându-l afară pe Pisistrate, care se plimba agitat de colo-colo: „Cară-te, du-te la taică-tu“. Și-a strâns peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
e și asta. Dar țin la tine“. „Dar nu despre asta e vorba!“ „Ba da. Țin la tine și o să fac ce promit.“ S-a ridicat și a început să străbată camera de la pat la bibliotecă și înapoi. S-a aplecat și a întors discul pe partea cealaltă. Și-a reluat drumul. „Nu te obligă nimeni să te însori cu mine“, a zis după un timp. „Știu.“ „Asta înseamnă că nici nu pot forța în nici un fel, oricât mi-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i place. Așa încât preferă să stea în pijama la biroul masiv de stejar încrustat, din camera cealaltă. De la fereastra din fața biroului se poate uita în stradă prin fruzișul acum rărit al arborilor, stând pe scaun, fără nici un efort, numai puțin aplecat înainte peste tăblia lustruită, pe care și-a pus telefonul, fără să sune pe nimeni. Clădirea de peste drum, cu mortarul ros de vreme și găurit ca de alice și ferestrele cu giurgiuvele vopsite în verde negricios, îi sare în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spunea nimic. Nu știu ce-o fi urmărind, dar stă la fereastra biroului și se uită în stradă ceasuri întregi și ascultă zgomotele fără să se miște, fără să se plictisească, fără să-și clintească în vreun fel poziția: ușor aplecat înainte, cu mâinile așezate în fața sa pe birou și cu degetele răsfirate, doar capul îl întoarce din când în când într-o parte și în cealaltă, fără să scoată o vorbă, încât mă sperii să nu i se fi întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă prefac mai mult că mă retrag sau că îmi continui treburile și îl pândesc de la distanță, din pragul ușii ori din celelalte camere, cum se apleacă din nou înainte, cu palmele întinse pe birou în fața sa, uitându-se fix în stradă de parcă n-ar mai fi văzut castanii sau arțarii sau ce-or fi arborii ăia, lumea, vacarmul, orașul. A început să facă asta la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
telefonul cu fir foarte lung lângă el, îl muta de mai multe ori câțiva centimetri într-o parte sau în alta, până socotea că i-a găsit locul cel mai nimerit, lângă încheietura brațului său, își întindea mâinile în față, aplecându-se puțin înainte, se uita mai întâi la ferestrele de peste drum la care începuseră să apară funcționarii în pauze, cu țigările și bretelele lor înguste sau, pe măsură ce se făcea mai frig, cu acoperișurile lor cadrilate, cu cotiere negre, apoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
un timp. Nu i-a răspuns. A ridicat numai din umeri. „Pur și simplu nu-nțeleg“, a mai spus după un alt timp, învelindu-se în fum albăstrui, rămânând cu gândul în urmă, ca pironită într-o idee. El se apleca asupra pachetelor cu cărți, legându-le cu sfoară, și nu i se auzea decât icnetul cu care strângea înainte de-a face nod. „Te iubesc“, a spus din nou. „Știi asta. Ești sigur că știi?“ „Știu.“ „Te iubesc și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la ea un timp cum își strânge cu dinții buza de jos, cu un aer de fetiță bosumflată sau speriată, încotoșmănată în haine groase. Și-a scos mănușa și cu degetele reci i-a mângâiat obrazul și ea și-a aplecat îndată capul pe mâna lui, ca o pisică, fără să-l privească. „Nu trebuie să-ți fie groază de toate astea“, i-a zis. „Dacă le știi e mai bine. Dacă le înțelegi, ești mai tare...“ „Nu vreau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă iubească și când o să-mi spună din nou că se însoară cu mine, nu ca atunci, în septembrie, de atunci n-a mai scos o vorbă; încât mă cuprinde frica de ce-o să fie; sau de ce n-o să fie. Aplecându-se în față, cu capul sprijinit în pumni și coatele sprijinite pe genunchi, îl auzea cum vorbește, fără să înțeleagă ce spune, vorbele lui egale se amestecau cu glasurile de pe malul celălalt și croncănitul rar al corbilor și izbucnirile nervoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Și Lia: „Hai să bem pentru ceva“. Și Iuliu Sofronie: „Pentru colecția ta de chibrituri“, și iarăși Vlad Dumitrescu: „Fie și pentru colecție“. Și pe urmă Iuliu Sofronie voia să-și continue șirul de bancuri și de măscări. M-am aplecat să scot un album și l-am auzit pe Vlad Dumitrescu fredonând încet, acoperit de glasurile celorlalți. Am simțit o căldură, cum mi se topește inima și nu-i mai puteam vedea pe ceilalți sau aș fi vrut să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și într-acolo“, se mândrea Iuliu Sofronie, încăpățânându-se asupra ambreiajului care mi se părea că scoate un zgomot infernal. În cele din urmă mașina s-a urnit dintre nămeți, alunecând ușor. L-am văzut pe Iuliu Sofronie cum se apleacă și apasă nu știu ce butoane și interiorul a explodat în muzică, mai ales la difuzorul din spatele meu. L-am rugat să o dea mai încet, dar n-a vrut sau nu m-a auzit. Alunecam pe niște străzi știute, pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a atingerii, cu pletele săltându-i pe umerii subțiri și mătasea foșnitoare a picioarelor lungi și extraordinare ascunsă de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum de viorele sau alte flori proaspete de primăvară și într-o căldură trupească neuniform răspândită, cu palmele reci învăluindu-i grumazul, continuând să șoptească „O, Doamne!“ pe când i se așeza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
i-a spus. Drumul părăsea imediat șoseaua, în spatele blocurilor foarte noi, șerpuia un timp, spre marginea orașului, pe străzi înguste și prost luminate, mărginite de case groaznice, mici, cu curți, câini și garduri de lemn neîngrijite și arbori care se aplecau peste trotuarele pietruite acolo unde locuiau sărăcimea și țiganii, poate, în apropierea câtorva fabrici. Și-au spus banalități, Andrei Vlădescu nu era atent decât la vocea ei moale, accentul de unguroaică ce-și găsea cu greutate vorbele. Au ajuns lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum stă lumea. Mai vrem să mai bem, îi mai cerem. O să-i placă și ei să ne vadă vorbind.“ „Nu mai am alta“, spuse Patricia. „Cumpărăm“, exclamă bărbatul. Andrei îl văzu cum se scotocește într-un buzunar al pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și nedumerit. Apoi avu o sclipire, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
voise să spună ceva. „Nu-mi place rânjetul lui. Râde de mine. Nu-mi place să râdă careva de mine. Asta mă râcâie, chestia aia mă râcâie undeva aici sub piept. Ascultă, domnu’...“ Întindea o mână nesigură spre Andrei Vlădescu, aplecându-se mult pe marginea somierei, într-un echilibru precar, îl apuca de haină trăgându-l spre el, să i se uite în ochi de aproape, suflându-i în față respirația duhnind a alcool. Andrei Vlădescu s-a scuturat, dându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca într-un vis pe care l-am avut de curând, umblam pe o plajă nesfârșită, nici o ființă în afară de noi, nici măcar pescărușii, doar marea verde-neagră și înspumată sforăind în apropiere și spărgându-și crestele înghețate în nisipul moale. S-a aplecat și a ridicat un vas ciudat, nu știu de unde-l scosese, din nisip sau din apă, nu-l văzusem mai înainte, cum nu văzusem nici vreun vas asemănător altădată, mare, burduhănos, cu gât arcuit cu finețe, ca o amforă antică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Bunicul mă apucă brutal de mână și mă trase de acolo. — De ăsta ce ziceți? spuse tata. Eram în fața unei clădiri mai mici și mai puțin impozante care se prezenta drept „Singurul cinematograf independent din Weston“. Mama și bunica se aplecară ca să vadă mai bine distribuția. Gura bunicii se schimonosi a îndoială și pe fruntea mamei apăru o ușoară încrețitură. — Crezi că e potrivit? — E cu Sid James și Kenneth Connor. Trebuie să fie amuzant. Bunicul spusese asta, dar am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
SPRE STELE Filmul rusesc oficial COLOR Comentariul: BOB DANVERS-WALKER Rulează miercurea: 13.40-16.30-19.25 În momentul când s-au stins luminile a doua oară și pe ecran a apărut autorizația cenzorului pentru a anunța începerea fimului principal, mama se aplecă și șopti peste creștetul meu: — Ted, e aproape ora șase. — Și ce-i cu asta? — Cât durează filmul? — Nu știu. Cred că vreo nouăzeci de minute. — Gândește-te cât drum avem de făcut înapoi. O să treacă de ora lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mama. Ce facem cu cina? — Nu știu. O să ne oprim undeva pe drum. — Dar atunci o s-ajungem și mai târziu. — Nu poți să te potolești și să te bucuri de film? Dar am observat că în următoarele minute mama se apleca mereu spre lumină ca să se uite din când în când la ceas. După aceea nu mai știu ce a mai făcut, pentru că am fost absorbit de film. Era povestea unui bărbat sensibil și manierat (interpretat de Kenneth Connor) care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]