9,446 matches
-
complement prepozițional) nefiind asociate cu o schimbare în forma verbului. În ultima secțiune (7.) am avut în vedere tipurile de schimbări lingvistice care implică ergativitatea. Am subliniat că, spre deosebire de schimbările minore, o schimbare tipologică nu este unidirecțională, fiind inventariate, în bibliografia consacrată problemei, atât treceri de la sistemul acuzativ la cel ergativ, cât și invers. Din punctul de vedere al evoluției lingvistice, diversele tipuri de partiții prezentate sub 3.1.3. pot fi considerate dovezi ale unui stadiu de trecere de la un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S și O nu primesc același Caz în toate limbile ergative. În funcție de acest criteriu, autoarea identifică două clase de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3.3.1.1.). 2.7. În discuția despre mijloacele de exprimare a posesiei în limba română, Niculescu (2008: 232−269) ajunge și la problema statutului verbelor a fi și a avea, pe care le consideră, pe baza unei solide bibliografii străine, ca fiind inacuzative (vezi Capitolul 5). Autoarea discută, în treacăt, Ipoteza Inacuzativă, folosind următoarea reprezentare a unui enunț inacuzativ: S 3 pro GV 3 V GD Vin câțiva copii Această configurație presupune că subiectul gramatical ocupă poziția care este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de obicei nonverbală, se încorporează în predicatul situat într-un nod mai înalt, deoarece acesta conține categorii funcționale specifice verbului, rezultând astfel un verb ergativ. Deși nu există o descriere de tip monografic a verbelor inacuzative din limba română, în bibliografia românească există mai multe lucrări care analizează tangențial această clasă de verbe. Unele dintre aceste lucrări sunt tributare modelelor teoretice adoptate de autori, altele oferă mai multe ilustrări ale tendințelor cercetării actuale din domeniu, însă toate reprezintă o sursă importantă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3.3. Stabilirea inventarului de verbe inacuzative din limba română Demersul de a inventaria verbele inacuzative dintr-o limbă este destul de dificil, ca urmare a faptului că proprietățile acestei clase de verbe sunt diferite de la o limbă la alta. În bibliografia consultată, am identificat o singură încercare de acest fel, pentru limba japoneză − Jacobsen (1992)24 − care prezintă un inventar al verbelor cu alternanță cauzativă din această limbă, identificând 341 de astfel de unități verbale. 3.3.1. Principii de stabilire
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
generalizare (Levin și Rappaport Hovav 1995: 4): argumentul Agent este subiect în D-Structură, iar argumentul Pacient/Temă este obiect direct în D-Structură. Autoarele atrag atenția asupra faptului că realitatea lingvistică este mult mai complicată decât această generalizare, în bibliografie vorbindu-se despre nepotriviri legate de inacuzative (engl. unaccusative mismatches − L. Levin 198636). Tradiția gramaticii relaționale, arată Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 12), este urmată și de Baker (1988) și de Pesetsky (1995). Alegerea unui singur model de analiză pentru această
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Stan 2005: 175 −), atribuirea acestor roluri subiectului fiind considerată ca una dintre caracteristicile esențiale ale verbelor inacuzative. Din lista de roluri mai fac parte: Factitiv/Rezultativ, Experimentator, Loc/Localizare, Sursă, Țintă, Parcursul mișcării, Cauza(l), Beneficiar (Stan 2005: 176). În bibliografie, au fost formulate diverse definiții ale rolurilor Temă și Pacient (am considerat că subiectul (argument unic) care poartă rolul Temă sau Pacient este un indiciu decisiv pentru considerarea unui verb ca fiind inacuzativ − vezi supra, 3.1.). ● Stan (2005: 175
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în ierarhie. Există diferențe în înțelegerea noțiunii de proeminență și a relevanței ei pentru realizarea argumentelor. Ierarhiile trebuie considerate cu rezervă, pentru că o ierarhie nu este un construct universal și nu poate capta toate generalizările. Cel mai frecvent citate în bibliografie sunt cele două ierarhii propuse de Jane Grimshaw. În modelul lui Grimshaw (1990), structura argumentală este o reprezentare structurală a relației de proeminență dintre argumente; relația de proeminență este determinată de proprietățile tematice și aspectuale ale predicatului; nivelul rolurilor tematice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
diferită (Alexiadou și Anagnostopoulou 2004: 121, 133): anticauzativele deadjectivale sunt de bază, iar cauzativele sunt derivate prin adăugarea unui nivel cauzativ înalt; anticauzativele sunt mai complexe decât cauzativele și pasivele. 5.3.2.1. Modelul lui Chierchia (2004 [1989]) În bibliografia consultată, singurul sistem semantic coerent de analiză a verbelor inacuzative este cel propus de Chierchia (2004), care reia și completează o primă formă din 1989. Autorul și-a propus să formuleze o semantică explicită a acestei clase de verbe din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se ardă, produce flacără") Ion s-a urcat pe Casa Poporului ("a ajuns deja") Ion a urcat pe munte ("acum coboară/a ajuns deja înapoi"). (d) O altă ipoteză care poate fi eliminată este și cel mai des invocată în bibliografie (vezi supra, 6.1.1.): cauza internă determină alegerea formei nonreflexive, iar cauza externă determină alegerea formei reflexive. După cum a arătat și Calude (2007: 255), acest tip de analiză nu este posibil pentru limba română, pentru că atât varianta reflexivă, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
realizată de Archard (2008) nu poate fi extinsă la alte subclase semantice decât verbele "de ruptură", care au făcut obiectul analizei sale. (g) Ultima analiză care trebuie verificată pentru limba română este cea propusă de Calude (2007), folosind sugestii din bibliografia anterioară: varianta nonreflexivă presupune focus pe participant, în timp ce forma reflexivă presupune focus pe activitate. Acest tip de analiză, deși pare atrăgător, nu poate fi probat prin teste. 6.1.3. O analiză potrivită pentru situația din română După cum se poate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se coboară la lupta de jos Gândul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă Conexiunea la internet se înțepenește PSD se urcă pe valul lui Băsescu. Prin urmare, pe lângă imposibilitatea de a aplica vreuna dintre analizele propuse în bibliografie la întreaga clasă de verbe inacuzative din română care au variantă reflexivă și nonreflexivă, studiul acestei clase se lovește și de problema diversității semantice a subclaselor și deci a tipurilor de diferențe dintre cele două forme: pentru unele subclase am
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
semantică relevantă, nici cauza externă vs cauza internă ci, mai degrabă, posibilitatea existenței unei cauze externe (absentă în cazul perechii inacuzative și lexicalizată în cazul celei tranzitive) este responsabilă de producerea alternanței. Am considerat, urmând o soluție propusă frecvent în bibliografie, că perechile de verbe care participă la alternanță sunt derivate în Lexicon (deci constituie intrări lexicale diferite), printr-o operație de reducere. Din punctul de vedere al direcției derivării, am optat pentru analiza de tip "detranzitivizare" propusă, între alții, de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru localizarea obiectelor, estar dacă sunt mobile și ser dacă sunt statice. În catalană, italiană și română, în contextele de localizare, atât pentru indivizi, cât și pentru obiecte, se folosește verbul moștenit din esse (Cartea e pe masă). Deși în bibliografia consacrată problemei este prezentă ideea că existența unei delimitări temporale impune uzul verbului urmaș al verbului stare (Ion stă în București până luni, Trebuie să stai o jumătate de oră în București), De Cuyper (2007: 175) susține că acesta nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
existențială", pornind de la principiul că afirmarea existenței este același lucru cu situarea în spațiu și în timp. Bertolussi (1998: 74) consideră că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, care contribuie și la localizarea subiectului. Preluând sugestii din bibliografia anterioară, Feuillet (2006: 185) sugerează că structurile posesive și cele existențiale au aceeași structură. Niculescu (2008: 235) subliniază că rusa nu are verbul corespunzător pentru a avea și folosește construcția locativă pentru exprimarea raportului de posesie. În continuare, voi încerca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că structurile posesive și cele existențiale au aceeași structură. Niculescu (2008: 235) subliniază că rusa nu are verbul corespunzător pentru a avea și folosește construcția locativă pentru exprimarea raportului de posesie. În continuare, voi încerca să arăt, urmând informația din bibliografie, că relația etimologică și semantică dintre a avea și a fi nu este întâmplătoare, cele două verbe având trăsături semantice și sintactice comune. 3.1. Din istoria interpretării verbului a avea Afirmația lui Benveniste că a avea este un pseudotranzitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru anumite ipostaze ale verbului. Concluzii Așa cum am arătat în introducerea acestei lucrări, cele două obiective majore − descrierea fenomenului ergativității din punct de vedere tipologic și descrierea și analiza clasei verbelor ergative/inacuzative din limba română − implică nu numai o bibliografie străină extrem de bogată, ci și atingerea a numeroase aspecte colaterale. Prima parte a concluziilor este rezervată aspectelor nerezolvate de această carte. Vastitatea domeniului de cercetare a făcut ca, în unele puncte ale lucrării, profunzimea descrierii și a analizei să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la alternanța cauzativă, fie cu perechea tranzitivă, iar abordările de tip sintactic ale inacuzativității au determinat interpretarea verbelor ergative ca fiind pasive. Diferite fenomene pe care le-am prezentat m-au determinat să fac unele opțiuni de interpretare (deși în bibliografie au fost propuse și alte soluții, dintre care unele divergente): existența unei relații transparente între funcționarea sistemelor lingvistice ergative și cea a verbelor ergative din limbile acuzative și stabilirea unor corespondențe terminologice și conceptuale între acestea; relevanța relativă a conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe scara tranzitivității. Anexa 1 LIMBI ERGATIVE Această secțiune nu conține un inventar complet al limbilor (și al dialectelor) ergative (sau al celor în care există anumite manifestări ale ergativității) vorbite pe glob. El ilustrează numai, cu exemplele identificate în bibliografie, diversitatea fenomenului ergativității, care este susținută de mai multe aspecte: * răspândirea geografică a fenomenului (Caucaz, sudul Asiei, Siberia, Australia și insulele înconjurătoare, America de Sud, Alaska și, izolat, vestul Europei, Africa); Nichols (1993)1 a ajuns la concluzia că ergativitatea este răspândită
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
precum și ceea ce numim astăzi structuri ergative caracterizează numai limbile indo-europene autentice, adică pe cele din cercul interior. Descrierea limbilor cuprinse în această listă este uneori mai complexă, alteori foarte schematică. Complexitatea descrierii depinde, în mare parte, de informațiile oferite de bibliografie, unele limbi bucurându-se de o atenție specială, altele fiind folosite doar ca exemple de limbi ergative sau ca exemple pentru anumite fenomene. Dat fiind că unele limbi și dialecte nu au fost supuse atenției în lingvistica românească, am păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Naylor (ed.), Austronesian Studies: Papers from the Second Eastern Conference on Austronesian Languages, Michigan Papers of South and Southeast Asia, 15, p. 71−81, dar autoarea folosește termenul cu aceeași accepție și în cărțile publicate în 1978 și 1979 (vezi Bibliografia). 57 Vezi Lyons (1995 [1968]) și, în lingvistica românească, Ușurelu (2005a: 48−72). Vezi și supra, 3.4. și 4.2. 58 Pentru o sinteză, vezi Stan (2005: 70−77, 142−144). 59 Hjelmslev (1972 [1935]: 28) subliniază că în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
II-lea (1962-1965), fiind astăzi punctul de referință pentru cei chemați să-și desfășoare activitatea în domeniul muzicii sacre. Despre metoda de cercetare a profesorului Cristian Dumea nu este cazul să mai vorbim, ci mai degrabă de lucrul cu documentul. Bibliografia - cu titluri deosebite din muzicologia universală, și în special din cea italiană, unele chiar foarte puțin vehiculate în scrierile despre arta sunetelor, mare parte în premieră pentru cercetarea muzicală românească, a cântului gregorian și a temei - stă mărturie a setei
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
186 Rezistența la utilizarea sociologiei 189 Capitolul 11. Strategii și tehnici de intervenție 197 Difuzarea cunoștințelor în masa sistemelor sociale 197 Analiza obiectivelor și a problemelor 199 Evaluarea eficienței și a consecințelor laterale 202 Terapia directivă 203 Terapia nondirectivă 205 Bibliografie 212 2. FILOSOFIA ISTORIEI Capitolul 12. Dimensiunea temporalității în știință 221 Științele atemporale ale generalului 223 Științele atemporale ale individualului 225 Științele istorice - științe temporale ale unor obiecte individuale 227 Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
persistentă 319 Două tipuri de strategii 319 Strategiile de decizie și dinamica incertitudinii 326 Mecanismele de absorbție artificială a incertitudinii 329 Bibliografie 336 4. MATERIALISM ISTORIC. NOTE DE CURS Capitolul 17. Modelul marxist de explicație a societății 339 Bibliografie 350 Bibliografie generală 351 Cuvânt înaintetc "Cuvânt înainte" Textele publicate în această culegere reprezintă rezultatul unor preocupări care s-au întins pe mai mult de douăzeci de ani. Aceste preocupări își au originea în percepția unei discrepanțe șocante, de care m-am
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ar rezulta o singură societate, ci o pluralitate, în funcție de condițiile particulare în care are loc acest lucru și, în primul rând, în funcție de tehnologia productivă disponibilă, de capacitatea economică a societății de a satisface nevoile umane și sociale fundamentale. Bibliografie generalătc "Bibliografie generală" Achim, M. (1971), ABC-ul investigației sociologice, vol. 1: „Prolegomene epistemologice”, Editura Dacia, Cluj-Napoca. Achim, M. (1973), ABC-ul investigației sociologice, vol. 2: „Elemente de logică și metodologie. Propoziția”, Editura Dacia, Cluj-Napoca. Achim, M. (1981), „Valorile și limitele sociologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]