KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...362 363 364 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

toți copiii în curtea blocului și rupeam paginile din „Sportul“ sau „Almanahul Flacăra“ (rar observai desfăcându-se câte-o pereche cărnoasă de sâni, și-atunci acoperită ca iarna, cu ditamai fularul sau paltonul). Eu aduceam un „Cinema“ de pe vremuri, de la bunică-mea, cu gâtul de lapte al Gretei Garbo și țâțele ciocolatii ale Josephinei Baker; nu prea contau, astea erau „băbătii“, „oboseli“, „mamaie“, nouă ne trebuia „prospătură“. Căutam cu precădere fotografiile estivale, în care am fi putut descoperi carnea goală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
numărat banii, apoi a desfăcut generos revista, fără s-o lase din mână: „Doar aici, la mijloc.“ Ne-am aplecat peste pagini, holbându-ne la secțiunea indicată. Ce pot să spun? Impresia generală a fost plăcută, ca atunci când mergi cu bunicii la măcelărie și te nimerești chiar în față, printre primii. Poza fusese mărită, aproape gigantic, nu se mai distingeau formele corpului, nici măcar nu puteai fi sigur că-i un corp acolo: doar o halcă roz, apoasă, crăcită (așa cum ne doream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
erau fetele. Maria visa să deschidă cu ele o afacere specială, nemaiauzită, care să le-aducă în buzunare măcar o parte din banii grei și inaccesibili ai tranziției: o crescătorie de melci, undeva la țară. Monica avea terenul (mă rog, bunicii ei, dar era aproape același lucru), Anca venea cu melcii și instalația frigorifică (printr-un prieten de familie, care lucra la „Tehnofrig“), iar Maria punea la bătaie contabilitatea și ceva bani de la mama ei din America. „Să ne gândim serios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În afară de noptiere, dulapul cu pulovere și-o icoană cu Sfântu Vasile, dormitorul nostru mai conținea o comodă, două noptiere, un aspirator și-un aparat de gimnastică. Noptierele cădeau drept, în unghiuri simple și ascuțite, cu aspect minimalist. Vechile noptiere ale bunicului Vitalian, rotunde, cu furnirul de cireș negru plesnit, fuseseră aruncate pe trotuar. Bufetul cu vitrină și trei ușițe cu cheie, care se deschideau în sus, ca aripile unui Lamborghini Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
descojea imediat și răsărea negreala: plumb și fier albastru, în cel mai bun caz alpaca. Moștenirea de familie a stră-stră-bunicului Teodosie, cu care mă lăudam lui Mihnea și Cezar în școala generală, nu părea mai mult decât una din invențiile bunicului Vitalian, o colecție de linguri topite, turnate pe Smârdan sau la Curtea Sticlarilor. După icoană, interesul se muta imediat la comodă. Două nivele etalau trofeele Mariei: sute de chiloți, sutiene, dresuri, corsete, jartiere, portjartiere, exact așa cum îmi imaginasem în visele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de piele legat cu șiret. Când ne apuca cheful de iluzii și nostalgii, forfoteam împreună cu Maria printre poze și hârtii fermentate: ne prindea noaptea citind scrisori din armată sau mesaje sărbătorești. Nu știai niciodată ce poate cădea din dosar. Felicitările bunicului Vitalian conțineau un personaj uitat: Moș Crăciun. Zburase odată cu copilăria noastră sau se pierduse pur și simplu prin timp, depășit de viteza zilelor: un tip grăsos, prosper, cu barba albă și-o tunică roșie apretată la dungă. În spate purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
din flori și mama care adoptă alți doi de la orfelinat - între ei iscându-se, peste trei sute de episoade, o competiție acerbă pentru preluarea companiei. Orgia mergea înainte, mai vedeai familia reunită în jurul curcanului de Ziua Recunoștinței, mai apărea de Crăciun bunicul uitat prin Madagascar (și de care toată lumea credea că-i mort de-un deceniu), se mai schimbau căsătoriile între ele, de două, de trei, de câte ori era nevoie. Foștii soți deveneau acum cavaleri de onoare, participau zâmbind la ceremonie, cu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pat până la serviciu; când întrebai de nume, nimeni nu mai știa exact. Tipul juca tare, se ascundea bine, putea fi oricare din noi. VI. Moroieni. Mai 1929 Istoriile cu bunici par uscate și monotone, ca viața lor. Asta pentru că fie bunicii n-au existat, fie noi eram prea mici ca să ne-aducem aminte de ei, fie niște binevoitori le-au inventat povestea, presărând-o cu binecunoscutele fracuri, jobene și patefoane. Așa ceva vezi doar în filme, și te plictisești repede. Bunicu’ Vitalian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
unde Robanii făceau cinste. Așa s-a scris istoria locului multă vreme, mai exact până a venit pe lume bunicu’ Vitalian. Deja lucrurile se schimbaseră puțin, depindea de unde te uitai la ele: dacă stăteai pe-aproape, bunicu’ Vitalian nu era bunic, ci doar un copil în nădragi, șterpelind cuie și sâmburi de prune din povarnă; dacă te îndepărtai și priveai scena de undeva de sus, bunicu’ chiar avea părul alb și-un baston în mâini, cu care te fugărea pe scări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sau așa o fi fost pe-acolo obiceiul de Crăciun, să-ți vezi de sarmale și pastramă și să nu intri-n vorbă cu străinii. Pe la miezul nopții, l-au descoperit în grajdul fermei, tocmai născuse un vițel de-al bunicului Vitalian. „Ia zi, doctore, unde-ai fost ieri?“, l-a scuturat șeful jandarmilor. „Aici, la ferma boierului.“ „Așa. Și n-ai văzut nimic?“ „Dacă aș fi văzut ceva, v-aș fi zis imediat.“, s-a văicărit Leordeanu, „Da’ jur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bătăile de peste noapte, a răcnit din singurul său plămân funcțional: „Vitalian Robe!“ Dovezile erau suficiente. Sătenii au sărit pe cai și-n căruțe (unii și-au luat și furcile, alții doar țoiul cu rachiu) și s-au îndreptat spre casa bunicului, pentru-o explicație, un discurs și poate și-un incendiu. Nu l-au mai găsit niciodată. Din după-amiaza aia vișinie de mai, bunicu’ Vitalian n-a mai fost zărit în Moroieni. Sigur, trei sferturi din sat nici n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-urile mici și îngroșate, ca niște greșeli de ortografie, și conținea o notă: unii i-ar fi zis informativă; alții, care ar fi avut răbdarea s-o citească până la capăt, ar fi numit-o explozivă. Nota nu era scrisă de bunicul Vitalian și îi lipseau diacriticele. In cursul saptaminii trecute, am primit din partea Serviciului Personal al Ministerului Invatamintului, pe cale orala, urmatoarele cinci intrebari la care am fost solicitat sa raspund in scris: Daca stiu ca parintii mei au fost membri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ani (ca temerarul căpitan al lui Jules Verne), pentru a mă întoarce la același tipar mărunt, fix și repetat la infinit, ca fractalii ăia complicați cu care îi înnebuneam pe studenți la cursuri: când nepot de unchi, când nepot de bunic, când avorton fără părinți sau cu prea mulți deodată, strângând într-o singură fantă cerebrală toată seva genealogică a familiei. Dacă mai puneai și Securitatea la mijloc, care într-o parte îl numea pe bunică-meu bunic, iar în cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de unchi, când nepot de bunic, când avorton fără părinți sau cu prea mulți deodată, strângând într-o singură fantă cerebrală toată seva genealogică a familiei. Dacă mai puneai și Securitatea la mijloc, care într-o parte îl numea pe bunică-meu bunic, iar în cealaltă unchi, începeai să bănuiești că la mijloc e o lucrătură. Cu Securitatea, nu glumeai, ăștia nu încurcau fișierele cum încurcăm noi astăzi la cursuri epocile și numele de autori. În plus, habar n-aveam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
când nepot de bunic, când avorton fără părinți sau cu prea mulți deodată, strângând într-o singură fantă cerebrală toată seva genealogică a familiei. Dacă mai puneai și Securitatea la mijloc, care într-o parte îl numea pe bunică-meu bunic, iar în cealaltă unchi, începeai să bănuiești că la mijloc e o lucrătură. Cu Securitatea, nu glumeai, ăștia nu încurcau fișierele cum încurcăm noi astăzi la cursuri epocile și numele de autori. În plus, habar n-aveam că bunică-meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
meu bunic, iar în cealaltă unchi, începeai să bănuiești că la mijloc e o lucrătură. Cu Securitatea, nu glumeai, ăștia nu încurcau fișierele cum încurcăm noi astăzi la cursuri epocile și numele de autori. În plus, habar n-aveam că bunică-meu ar fi jucat vreodată șeptic cu tovarășul Ceaușescu (în 1946, nici eu nu scosesem capul pe lume, nici nea’ Nicu nu era încă tovarăș cu-adevărat), iar dacă ar fi făcut-o, din acte nu reieșea nici miza, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de ochi forfoteau în același timp cu mine. Acțiunea păstra ritmul ei franjurat, leneș și alert, în funcție de epocă și priviri: fotografiile, documentele și fișierele computerului mă purtau în buzunarele poveștii, trecându-mă prin pliurile certificatelor de naștere sau ale paltonului bunicului Vitalian, însoțit de Mihnea, Cezar, Felicia, Maria, căpitanul Rusescu și toate celelalte umbre vii din jurul creierului meu. Am decis să-mi îndrept cercetările spre locul cel mai puțin probabil să-mi rezolve dilemele: Facultatea de Litere. Acolo - învățasem asta încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Alexandrescu. O lume post-apocaliptică, otrăvită de propriile ei urme, ca după un tratament cu bariu. Semnătura: ss indescifrabil Aici începeau să apară ceva indicii. Deși nota securistului de serviciu lipsea, puteam deja să adun niște lucruri. Nu era chiar povestea bunicului Vitalian, și nici informația biografică pe care-o căutam, dar mergea și-așa: strângeam primele detalii despre intrus. Trecuseră șase luni de la prima misivă. Omul trata acum teme grave: viața, moartea, despărțirea. O făcea chinuit, în convulsii ortoepice care trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în sertar, printre cearșafuri. Acolo le-a descoperit maică-mea după vreo săptămână și, lucru explicabil, a făcut o criză de nervi. După ce-a rupt două curele pe mine, mi-a povestit că ăsta fusese cadoul de nuntă al bunicului Vitalian pentru bunica Aneta. Așa se nasc amintirile frumoase, neprețuite, de neuitat. Dincolo de bucuriile mele nevinovate, scrisoarea a IV-a aducea niște detalii vitale despre autorul ei, chiar dacă încă nu-l ghiceam. Omul era un intelectual, categoric unul conștient de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și de la mănuși la bisturiu: tăia elegant felii din ura lui controlată și le distribuia impecabil prin spațiu. Sentimentul suna cunoscut, semnătura gândurilor îmi părea familiară, ca și evoluția evenimentelor spre catastrofă. Aviatorul meu epistolar n-avea nimic din demnitatea bunicului Vitalian, la manșa Messerschmitt-ului său ascuțit: casca nu-i flutura în vânt, iar zgomotul bubuitor al elicelor nu ridica privirile admiratoarelor. Gloanțele nu păcăneau printre norii mici de fum, și nici cadranele groase ale instrumentelor de bord nu indicau nivelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
avem sau n-avem?!“, am protestat. „Poate avem, dar în altă parte. Sau poate n-am chef să-mi aduc aminte.“, a ridicat Mihnea tonul. L-am liniștit ușor, cu-o jumătate de minciună: „Mi-ar fi plăcut să fiu bunic, să-mi sară nepoții pe genunchi. Dar n-aș mai fi fost aici, cu voi, la un pahar de bere. Și n-aș mai fi spus aceleași lucruri.“ „Un pahar infect de bere, să precizăm! Pe vremea lui Ceașcă, înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a ricanat scriitorul, după care și-a reluat discursul. Vorbea calm, egal, nu punea accente pe cuvinte, ca să obțină vreun efect. „În toată povestea asta, există o hibă. Nu Pătrășcanu, nici Ana Pauker, nici Pacepa. Altcineva, aparent mult mai nesemnificativ: bunicul dumitale.“ „Bunică-meu?“, m-am mirat, fără să știu nici eu dacă onest sau ipocrit. „Chiar el. Bunicu’ Vitalian. Omul cu nasul cât un morcov.“ „E-o trăsătură de familie...“, l-am apărat. „Mă rog. Bunicu’ Vitalian a găsit ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scriitorul, după care și-a reluat discursul. Vorbea calm, egal, nu punea accente pe cuvinte, ca să obțină vreun efect. „În toată povestea asta, există o hibă. Nu Pătrășcanu, nici Ana Pauker, nici Pacepa. Altcineva, aparent mult mai nesemnificativ: bunicul dumitale.“ „Bunică-meu?“, m-am mirat, fără să știu nici eu dacă onest sau ipocrit. „Chiar el. Bunicu’ Vitalian. Omul cu nasul cât un morcov.“ „E-o trăsătură de familie...“, l-am apărat. „Mă rog. Bunicu’ Vitalian a găsit ce nu trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lui, în dosarele familiei și-n cimitirul de la Moroieni, îngropat sub o tonă de hârtii și doi metri cubi de pământ. Nu trebuia sub nici o formă să te-ntâlnești cu el, să primești informația biografică. Îți mai amintești de scrisoarea bunicului din dosar, cea către Securitate?“ „Vag...“, am mințit. „N-ar fi trebuit s-o găsești, a fost o greșeală. Ăsta a fost accidentul, perturbarea principală. Originile dumitale trebuiau să rămână secrete sau cel mult neclare. Un top de acte nedezvăluite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sau cel mult neclare. Un top de acte nedezvăluite, o istorie personală mixată așa cum am dorit-o noi, nu cum s-a întâmplat cu-adevărat. Nimeni n-avea de ce să scormonească prin biografia familiei, cu-atât mai puțin prin a bunicului Vitalian. Din păcate, joaca asta de-a detectivul ne-a adus un prejudiciu imens. Și-acum, se pune întrebarea: ce facem cu dumneata?“ „Aș putea întreba același lucru.“, m-am înveselit. „Uiți că tu stai cu sacul în cap. Mihnea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]