11,358 matches
-
alta cu ziduri mari. Nu am văzut pe nimeni, așa..., un fel de izolație a fost acolo. Acolo, noi ne-am plimbat... de fapt, am fugit În pas alergător, dar era o mișcare. Dar n-am știut ce este dincolo de gard... Și la baie ne ducea Înainte o dată În fiecare săptămână, dar În timpu’ demascării... la 10-12 zile o dată. Când ați plecat de acolo? Am plecat pe 25 august 1951 către Gherla și am aflat după aceea că am fost ultimul
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
convins că trebuie să vă Împotriviți regimului? Păi, comportarea sovieticilor care erau aici. Și chiar comportarea unor colegi de-ai noștri, care s-au implicat În politică. Profesori de-ai noștri au avut de suferit. Datorită lor, o scris pe garduri: „Jos fascismul!” - da’ se refereau la ei, la profesori. Am avut un profesor eminent care-o trebuit să plece, să părăsească orașul din cauza asta. Ați simțit că sunteți urmărit până la arestare? Nu, nu. Nu. De unde v-au arestat? Din spital
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
curte, și puteau să ne ducă și să ne-aducă. Și-așa, pe rând, după cum ne făcea cazierul, ne trimitea cu un gardian la celula În care eram repartizați. Noi, femeile, aveam celulele noastre, despărțite de bărbați. Erau așa, cu gard, și-acolo erau numai patru celule pentru femei. Numa’ după cum citisem În romane, nu Îmi puteam Închipui cum poate fi În Închisoare. Știu că am intrat În subteranele acelea, că erau celulele În pivnițe... Era, cum intrai, o celulă Într-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
editarea - Adrian Boagiu, Cosmin Budeancă. Interviul se află În AIO-IICCR, având cota 74. Pe aici, prin sat, au venit rușii? Da. Pe la mine au fost... Eu aveam șapte ani, eram În grădină la mama și, cu războiul, ne ascundeam sub gard, că trecea știuca (Stuka - n.n.), avionul ăla care merge repedea... De atuncea știu de el. Și ne ascundeam sub gard ca să nu ne vadă... Mi-era frică... Eu m-am speriet și mi-a turnat mama cositor... (râde - n.n.) Eram
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Da. Pe la mine au fost... Eu aveam șapte ani, eram În grădină la mama și, cu războiul, ne ascundeam sub gard, că trecea știuca (Stuka - n.n.), avionul ăla care merge repedea... De atuncea știu de el. Și ne ascundeam sub gard ca să nu ne vadă... Mi-era frică... Eu m-am speriet și mi-a turnat mama cositor... (râde - n.n.) Eram copchil atuncea când a venit rușii... Și au dormit noaptea acolo, că se cazau, și țin minte că tăiau oi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de bandit”... În 1989, când a căzut regimul, care au fost sentimentele dumneavoastră? Eee, păi sigur că da... N-aveam televizor, n-aveam aparat de ăsta de radio. Și un vecin a trecut și o strigă pe femeia mea la gard aicea, că era pe afară, și Îi spune că gata cu Ceaușescu, gata, a căzut comuniștii, cutare... Ne-am bucurat. Pe urmă am mai auzit că a mai dat și pe la aparate, care mai avea aparate... Erau mai mulți... Acu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care se întindea până către palatul Suțu (azi Muzeul Municipiului București). Prin 1872, când Bacalbașa sosește în București, în fața Universității se întindea într-ade văr un mare loc viran; acolo unde e azi statuia lui Gh. Lazăr creștea porumbul, iar lângă gardul palatului Suțu se aflau două case țărănești. 170. Clădirii universității bucureștene i s-a adăugat o nouă aripă, către strada Academiei, construită între anii 1914 și 1923. 171. Celebra grădină Rașca funcționa de prin anii 1860 pe terenul din spatele aripii
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
împreună cu Edvard Kardelj etc. Ce imens contrast între elogiile de acum și imaginea pe care i-o confecționaseră după 1948 propaganda sovietică și cea românească. Printre primele afișe politice văzute de mine (aveam nouă sau zece ani), unul, lipit pe gardul primăriei din sat, îl înfățișa pe Tito în postura de călău (o figură de subofițer burtos, în mînă cu o uriașă bardă sîngerîndă), agent al imperialismului american! Denigrarea sa a durat pînă în 1956, cînd Nikita S. Hrușciov a hotărît
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a găsit însă alta: o fiertură de ceapă și săpun, aplicată sub formă de comprese. A schimbat apoi vorba, trecînd la o critică acerbă (la care s-a asociat și Aurica) a noră-si, femeie frumoasă și sănătoasă, care stă gard în gard cu ea. La plecare, afară, în aerul rece al nopții, am sfătuit-o să se împace. Scîrțîind, mi-a zis: „Eu încerc, dar ea tari ră mai e!” Sub Oadeci, aria soacrei, nesfîrșită... *„Nici nu știți ce zi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
însă alta: o fiertură de ceapă și săpun, aplicată sub formă de comprese. A schimbat apoi vorba, trecînd la o critică acerbă (la care s-a asociat și Aurica) a noră-si, femeie frumoasă și sănătoasă, care stă gard în gard cu ea. La plecare, afară, în aerul rece al nopții, am sfătuit-o să se împace. Scîrțîind, mi-a zis: „Eu încerc, dar ea tari ră mai e!” Sub Oadeci, aria soacrei, nesfîrșită... *„Nici nu știți ce zi importantă e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ferată (de unde am văzut cum trec spre Ungaria marfare cu tancuri și tunuri rusești), noaptea, de la 1 la 3, mai în interior, lîngă un depozit. Ningea și bătea vîntul. Atîrnat de un fir, becul prins în vîrful stîlpului lipit de gard proiecta umbre lungi, suspecte, pînă aproape de mine. În vecini hămăiau întruna cîinii. M-a cuprins o spaimă înnebunitoare... Peste două zile, la meditația de după-amiază, în absența ofițerului supraveghetor, aflați încă în starea de surescitare, am povestit unii altora experiența
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
viața. Tocmai mă urcasem pe afet, pentru a monta și demonta închizătorul tunului, cînd am fost chemat la comandament, care se afla într-o vilă cu etaj, în capătul celălalt al școlii, pe linia străzii, separată de aceasta printr-un gard de prefabricate. Mi-am șters mîinile de vaselină și am început să alerg alături de cel ce fusese trimis să mă aducă, un elev din anul al III-lea. Pînă atunci, nu mai pășisem niciodată în clădirea aceea și, bineînțeles, nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Pe drum, ne-am intersectat cu cîteva camioane. În rest, pustiu, nici o mișcare. După repartizarea în barăci și depunerea echipamentului, am fost adunați imediat pentru a ni se comunica interdicțiile, prima fiind aceea că nu avem voie să trecem dincolo de gardul de sîrmă ghimpată păzit de ostașii din miradorul de pe colină. Nu ni s-a spus însă nici un cuvînt despre ce se întîmplă în acea zonă care trebuia ascunsă vederii noastre: se săpa la Canal, lucrarea începută de Gheorghiu-Dej. Au urmat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a interzis să părăsim coloana pentru a le reînfășura cum trebuie. șchiopătînd, am ajuns la destinație. Satul avea case scunde, de lut, cu acoperișuri de paie. Curțile erau goale. Am urcat pînă în vîrful unei ulițe, unde, lîngă un gard de piatră, se afla o fîntînă. Instantaneu, rîndurile s-au rupt și ne-am repezit în jurul ei. Fremătam de sete. Dar după ce-a fost scoasă prima găleată, unul dintre ofițeri a strigat: „Nu bea nimeni! Apă otrăvită!” înmărmuriți, am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
altceva; vezi? E pînă la linia de sus; ai grijă cum o duci...”. Așa cum mi-a descris-o, importanța împrumutului m-a excedat. Casa lui era în vale, aproape de pîrîu, a noastră pe un platou, am trecut prin spărtura din gard și am urcat panta, atent la fiecare pas, ca și cum aș fi dus în mîini sfintele daruri, discul și potirul. Cînd am ajuns în ograda noastră eram obosit și-mi tremura întreg corpul. Dincolo de emoția personală, am înțeles atunci că oricine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
costă enorm: „cu ceea ce dai pe un număr, mănînci trei zile”. De cîte ori vorbește, are vocea în lacrimi. Poză dramatică ori, realmente, străinătatea nu-i priește?... Pentru a patra oară azi, o „echipă” răscolește ghena cu gunoi de lîngă gardul redacției. Bărbatul, care a sărit înăuntrul ei, are drept unealtă un par. N-a găsit decît o bucată de stofă. Nevastă-sa (îmbrăcată cu cojoc) așteaptă mofluză lîngă un cărucior. *Numai cei fixați în clișee mai pot crede într-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un plic sau colet? și acum Îmi Închipui că, băiatul cu poșta, știind că am corespondență mai aparte, și, cutia noastră este destul de mică, nu intră o carte prin deschizătura ei, el a rupt plicul, șia vârât mâna printre inelele gardului, a scos lăcățelul pe care nu-l Încui niciodată, a grămădit, cum a putut, corespondența și-a plecat. Am căutat 700 printre filele ziarelor scrisoare. N-am găsit. Când o să-mi scrieți Îmi veți spune și cum ați trimis pachetul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vrea să fac, În măsura În care pot, unele completări. Printre altele, În ultima vreme am umblat după locuințe cu plan circular. Norocul sau păcatul a făcut să fie așa ceva la Probota - deci casă cu pereții Împletiți din nuiele, dispuse orizontal, ca la gard, realizând un plan circular, ca la poiata de păsări. Dar era casă, locuința omului care era crescător de păsări multe, În curtea lui existând mai multe adăposturi pentru orătănii, după modelul cărora și-a construit și casa, În momentul când
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
După această scrisoare, prin primăvară, au apărut ieșenii: directorul Ion Arhip și muzeograful Liviu Rusu de la Casa Pogor („Țareviciul”...). Cu IMS-ul lor, am cutreierat zona Fălticenilor și Împrejurimile, În căutarea urmelor lui Creangă și a unor locuri rustice, cu garduri de nuiele, fără stâlpi de Înaltă tensiune. Liviu Rusu a fotografiat tot ce i-am indicat. Așa a ieșit „Albumul Creangă”. Dacă a lipsit crâșma unde beau catiheții În veacul trecut sau Crâșma lui Moș Precu, am găsit case primitoare
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vota la fel? Este cazul ca dvs. să vă dați votul aprobativ numai după ce regimul comunist din România va demonstra practic că a liberalizat efectiv situația emigrărilor, și nu pe baza unor promisiuni înșelătoare de a se vinde cioara de pe gard. Avem și noi dreptul la viață, alături de familiile noastre, în condițiile unei depline libertăți, fără amenințarea comunistă. Sau cumva vom fi sacrificați pe altarul unor promisiuni înșelătoare? închei cu speranța că un asemenea apel disperat va fi luat în considerare
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
i s-a oferit astfel un prețios cadou tovărășesc. Turla de pe pronaos, ultima rămasă în picioare, urmează și ea să fie prăvălită, în primele zile ale anului 1985, peste monumentalele coloane ale pronaosului, învelite în pripă cu scânduri smulse din gardurile fostei închisori. Ctitorită de Nicolae Mavrocordat între 1717 și 1723, așezată la marginea Bucureștiului, popas în drumul spre Constantinopol, mânăstirea Văcărești era hărăzită, potrivit hrisovului ei de întemeiere, ca străinii să i primească, pe goi să-i îmbrace, flămânzii să
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
textul său „Banchet platonician la mod românesc” (Deschizând noi orizonturi, vol. 1, Editura Libra, București, 2002) drept un naiv, un soi de Don Quijote. Refuzase să intre În Partid („eram instinctiv și principial Împotriva oricărei dictaturi”), dădea adesea „cu oiștea În gard”, dar Încuviința „principiile socialiste”, rămânând leal față de un regim care Îi părea „singurul capabil să transforme visurile În realitate”. Am putea pune multe semne de Întrebare la atâtea contradicții cuprinse În doar câteva fraze, dacă n-am ști că naivul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
au găsit în curțile D lui Colonel (r) N. Druțu, fost comandant al regimentului 5 Pionieri și Colonel (activ) Stănescu, Comandant al regimentului 10 Dorobanți o carte intitulată „Adevărul în procesul Corneliu Zelea Codreanu”. Cartea are pe prima copertă un gard de fier, desenat în culoare verde, cu titulatura de mai sus, în mijlocul copertei, iar dedesubt portretul mic al lui Corneliu Zelea Codreanu. b) La desfacerea corespondenței s-au mai găsit opt bucăți adresate șefilor de autorități: General Levente, Comandantul Diviziei
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
întoarce, dar vom dormi peste noapte în casa omului care a venit cu el, iar dimineața vom vedea ce este de făcut. Ne-am întors în sat tăind holdele, iar când am ajuns la marginea lui, ne-am strecurat pe lângă garduri, căci tocmai încetase ploaia și ieșise o lună frumoasă. Ca niște umbre am intrat în curtea omului și apoi în casă. Aici ne-a condus într-o odaie, unde pe întuneric, ne-a adus ceva de mâncare și un pahar
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
prin iarba acoperită de plantație și de tufele răzlețe. La un moment se împiedică, datorită cămășii lungi, și cade jos în timp ce trei împușcături trimeteau gloanțele pe deasupra. Se ridică și fuge cât îl țineau picioarele. Alte trei împușcături. Ajunge la niște garduri care mărgineau gospodăriile. Se ascunde după primul gard, între niște tufe de salcâm. Jandarmul din urmă trece de primul gard, trece de al doilea și se îndreaptă spre niște case, întrebând gospodarii dacă nu au văzut un om îmbrăcat cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]