9,213 matches
-
justificări fiindcă istoria l-a trădat. Suntem copleșiți de iritarea lui crescândă. Simțim că așteaptă să ne declarăm de partea lui, însă ne trezim stârniți să-l dezaprobăm cu furie. Naratorul cărții e condamnat la ironie ironia lectorului, ironia romancierului, ironie tipică pentru orice Desperado contemporan. Frazele lungi și ample dezvăluie simțul excepțional pentru atmosferă al lui Ishiguro, priceperea lui tipic japoneză de a surprinde fixitatea frumosului. Lumea plutitoare e de fapt alcătuită din cei mai frumoși ani ai lui Ono
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a cărei logică, pentru început, ne scapă. Ceea ce ne împinge să facem drumul înapoi pe bâjbâite pentru a descoperi adevăratul tipar al ironiei este mânia finală, "iritarea" povestitorului, ca să folosim de fapt un eufemism pentru starea lui de spirit din final. Avem de-a face cu moartea unei civilizații. Întregul trecut al Japoniei este dat la o parte de prezentul americanizat, care condamnă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
n-are de ce, n-a fost el așa de important încât să se simtă vinovat. Orgoliul lui suferă în tăcere, chiar dacă își dă seama că ar fi cazul să fie recunoscător pentru această anonimitate. Nu se poate să nu remarcăm ironia acestei dileme, a fi acuzat fiindcă afost cineva, sau a fi un nimeni căruia i se cruță viața. Chiar dacă istoria lui Ono se dezvăluie pe bucăți, durerea lui e constantă. Avem în față o carte tragică. O carte lentă, care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Viitorul lui s-a dovedit unul vinovat. Romanul e un avertisemnt: erorile se repetă. Orice viitor se poate dovedi la un moment dat a fi fost un viitor vinovat. Iată, așadar, structura dezgolită a acestui roman tragic japonez, scris cu ironie tipic anglo-saxonă. 2.9. Doris Lessing: Un Nobel pentru Domana de Fier a romanului contemporan "Sunt încredințată că prețuim istorisirea fiindcă ea e tiparul minții noastre. Gândim pe tiparul poveștii, al cronologiei narative", declară romanciera britanică Doris Lessing, cea care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dintre viețile celor doi sunt imense, dar amândoi se adaptează. Ambii au neveste plictisite și copii despre care nu aflăm nimic. Hilary (nevasta lui Philip) are trei copii, Désirée (de care Morris e ca și despărțit) are doi gemeni. Cu ironie evidentă, autorul îl pune pe Morris să cumpere un bilet ieftin de avion de la o studentă și acesta se trezește înconjurat de june americance care zboară spre Anglia ca să facă avorturi, profitând de "noua lege îngăduitoare" britanică. Intâlnim mereu asemenea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
crede în suflet (sensibilitate), iar celălalt (Helen Reed) e o scriitoare care ar da orice să modifice aventura ei cu Ralph într-o idilă de suflet și visează la idila lui Graham Greene din The End of the Affair (1951). Ironia lui Lodge face încercările ei să pară hilare. Conștiința naratorului nu permite ființelor lui decât să gândească. Chiar și sexul e doar un gând consemnat în jurnalele celor doi eroi, cu vorbe mai degrabă inteligente decât senzuale. Intriga romanului, rolul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întâia, nici din cea la persoana a treia. El aduce un plus de obiectivitate monologului interior și de subiectivitate în interiorul narațiunii obiective. Dialogul dă sentimentul de viu acestor povești banale, acestui du-te vino de incidente care nu ne emoționează. Ironia lui Lodge e necruțătoare: ea poate distruge un personaj. Poate ucide tot ce încearcă să fie sentimental. David Lodge, deci, refuză să participe, refuză suspansul vieții reale. El anulează suspansul, îl înlocuiește cu o combinație artificală de întâmplări ce duc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lecturii e tocmai planul autorului, convenția lui romanescă, cea pe care o acceptam fără să crâcnim când era vorba de Galsworthy, Dickens, chiar și Virginia Woolf. Revolta lectorului față de convenția romanului e o banalitate în Epoca Desperado. Tratată cu aceeași ironie ca și viața universitară (pe care, în interviuri, romancierul declară că o respectă), cealaltă temă esențială la Lodge e catolicismul. Romanicera Helen Reed e catolică nepracticantă. Crescută într-o familie catolică, la o școală catolică, Helen nu mai vrea ritualul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se identifică cu fiecare erou creat de Lodge. Lodge captează lectorul și-l aduce să aprobe ceea ce n-ar fi acceptat în condiții normale, lărgindu-i astfel universul, gustul. Cititorul lui Lodge nu poate să-și păstreze distanța față de text. Ironia jocului este că surâsul autorului ajunge la noi ca tandrețe, nu ca ironie. Robyn Penrose, eroina din Nice Work, e aici universitarul teoretizant: "E extrem de profund", zise Jasper. "Jargon critic mult. E una din alea obsedate de Teorie". (p. 224
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aduce să aprobe ceea ce n-ar fi acceptat în condiții normale, lărgindu-i astfel universul, gustul. Cititorul lui Lodge nu poate să-și păstreze distanța față de text. Ironia jocului este că surâsul autorului ajunge la noi ca tandrețe, nu ca ironie. Robyn Penrose, eroina din Nice Work, e aici universitarul teoretizant: "E extrem de profund", zise Jasper. "Jargon critic mult. E una din alea obsedate de Teorie". (p. 224) În Possession, de A.S. Byatt (alt roman pe multe voci și scris la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Mondial. The Waste Land nu este numai un început pentru Stream of Consciousness în poezie, nici numai un premergător al hibridizării genurilor, care e ultima modă la acest început de mileniu. Poemul creează și starea de spirit livrescă, însoțită de ironia parodiei, dar și de pioșenia și umilința în fața istoriei literare. Eliot citise mult când a scris The Waste Land, și voia în același timp să spună "știu că nu sunt singurul, dar putem și noi". De aici iubirea amestecată cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
parodiei, dar și de pioșenia și umilința în fața istoriei literare. Eliot citise mult când a scris The Waste Land, și voia în același timp să spună "știu că nu sunt singurul, dar putem și noi". De aici iubirea amestecată cu ironie în tratarea nenumăratelor amintiri culturale, citate cu frenezie. Trist, Eliot a ajuns în cele din urmă să mărturisească: "Criticii spun că sunt savant și rece. Adevărul este că nu sunt niciuna, nici alta". The Waste Land este înainte de toate o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a unor încercări exacerbat inovatoare. El nu este savant sau rece, iar livrescul inaugurat de The Waste Land nu cere explicații exterioare textului, chiar dacă sunt citați alți scriitori. Dacă încercăm să identificăm contextele citatelor și să prelungim explicația, descoperim o ironie distrugătoare. Eliot își murmură refrene culturale și se amuză să le răsucească cu un umor de care puțin știu că era în stare. Exemplele sunt nenumărate. Autorul domină nu numai propria operă, ci și o întreagă literatură, tot ce a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
referință absolut, el poate fi considerat Magna Charta poeziei livrești și eliptice. Notele de la sfârșitul poemului consemnează sursa tuturor citatelor incorporate, care sunt departe de a fi puține la număr. Interesant, însă, este că toate aceste citate sunt folosite cu ironie, drept care contextul lor original nu mai are nicio importanță, el fiind contrazis și adeseori batjocorit. Eliot pare a ne spune, "Vă dau informații despre amintirile mele literare doar ca să recunosc public că au mai scris și alții despre lucrurile pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Adcock drept o poetă cu o sensibilitate aspră și cuvinte la fel de necruțătoare. Iubirea este și nu este reală. Incident închipuie un "tu" și un "eu" întinși în nisipul cald. Ea adoarme și "visează că se prăbușește". În vis, poeta cu ironie Desperado trăiește "toate miturile peșterii", "toate / miturile tunelului, turnului, fântânii", presimte spaima morții. Când se trezește, moartea e doar la un pas: Fluxul e cât pe ce s-o înghită, pe când "el" se uită, fumează și așteaptă sfârșitul. Gând crud
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
oare dreptul să zâmbesc?" Adcock omite rânjetul personajului eliotian și mărturisește că nu se poate "opri din plâns". Poemul fuge și de muzica eliotiană. Există rimă (a-e, b-d, c-f) dar ea cade pe cuvinte premeditat neînsemnate, minimalizate cu ironie. Rima e deconstruită cu inventivitate. Rimează silabe cu desinențe, nume proprii cu cuvinte la întâmplare. Eliot se revolta împotriva convenției rimei de până la el și reconstruia o rimă proprie, la fel cum Joyce refăcea stilul și construcția romanescă. Adcock pur
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Brownjohn a făcut ceva asemănător în lungul său poem 2001). Poeții Desperado vor să recupereze și să demitizeze rima în același timp. În poemul menționat, Fleur Adcock afirmă ce are de spus fără reticență. Ea sfidează lectorul. Avem rime. Avem ironie marea dovadă a postmodernității. Folosește pe șleau toate cuvintele din vocabularul medical legat de bolile sexuale. Ni se demonstrează astfel că a fi Desperado înseamnă a îndrăzni. S-ar putea, însă, ca poemul în cauză să fi mers prea departe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sexuale. Ni se demonstrează astfel că a fi Desperado înseamnă a îndrăzni. S-ar putea, însă, ca poemul în cauză să fi mers prea departe, amenințând statutul poeziei. It's Done This! (Uite ce-a făcut!) e combinația ideală de ironie și seriozitate, de poezie și proză, de emoție cu idee. Computerul marea pacoste, dar și incredibila deschidere ce înlocuiește tocul și hârtia anunță sfârșitul unui mod de viață. Ecranul computerului a luat pentru scriitori locul hârtiei, chiar dacă mulți resping cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de a citi în versul următor cuvântul potrivit, sunetul pereche. Rima este supărător de previzibilă pentru această poetă care își dorește mai cu seamă să-l contrarieze pe cititor. Finalul poemului de mai sus folosește rima la modul Eliotian, cu ironie distrugătoare: Trebuie ridicat un mormânt superb: Ca amintire pentru aceste prințese, Victime ascultătoare ale destinului lui. Un monument care e încă acolo, cu toate că Palatul e demult ruine. Cavalerul a murit pe câmpul de luptă. Legenda lor: înnecată fatalist în sânge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mă uit pe furiș la mine în vitrine, chipul reflectat e întodeauna un șoc. It Must (Trebuie) e o conversație despre pierderea tinereții și păstrarea simțului umorului. Un alt poem, Divination by Hair (Ghicitul în păr), pune mare preț pe ironie în acest context. Eroina poemului își smulge firele albe în fața oglinzii. Poeta vede gestul ca "jalnic și ridicol" ("jalnic" amintește iar de Yeats, de Sailing to Byzantium: "Un om în vârstă e jalnic, / O haină-n zdrențe pe un băț
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cel care și-a zidit femeia pentru a putea înălța cea mai falnică biserică, nu e doar a spațiului românesc. În multe culturi întâlnim mitul creatorului care sacrifică iubirea operei. Mimi Khalvati reface mitul atunci când scrie cu ochiul Desperado pentru ironie, zădărnicie dar și tragic Femeia din zid: E inutil să discutăm de ce-au zidit-o. Au motivele lor. Alăpta un prunc. Era zidită și nu mai avea mult. Chiar și când bănuiau că n-a rămas din ea decât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de Joyce și The Waste Land de T.S. Eliot), amândouă rodul unei cizelări îndelungi și elaborate, Philip Larkin a scris poezie, proză și eseuri. A publicat doar patru volume de poezie. Introducerea din 1965 la volumul The North Ship dezvăluie ironia ascunsă în reticența lui Philip Larkin. Un interviu cu Peter Orr îl definește ca un poet încordat, a cărui mult prețuită tăcere se sfărâmă când și când, născând poeme care nu încetează să-l uluiască pe poetul însuși. T.S. Eliot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
folosește într-un fel nou corabia nordului, clarificând imaginea nefamiliară, cu pânze negre", care "trage în urmă / O uriașă tăcere fără de păsări". Această corabie e ziua când nu mai există "următoarea, vă rog", ziua cea din urmă. Rima nu implică ironie, recâștigându-și ceva din forța lirică pe care o pierduse. Nu mai găsim refrenele distrugătoare din Eliot. Familiar și blând, Larkin se supune lirismului: Mereu prea însetați de viitor, Luăm răul obicei de a aștepta. Ceva se tot apropie; zi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu vrea să rostească. Mole e poetul "tăcerii / pe care numai eu o aud" (Când ai început să scrii poezie?) La fel ca Ruth Fainlight, U.A. Fanthorpe și mulți alții, lui Mole îi place să demitizeze, dar și acolo ironia lui e visătoare, tristă. Sfatul bunicii, de pildă, răsucește povestea Scufiței Roșii și o preface într-o istorie a pierderii mărului biblic (iubirea). Ultima privire descrie mai direct amintirea tatălui pe moarte: Era așa de ușor. L-au dus afară
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din ele odată cu respirația și lasă dâră de abur în urmă (Fum) În chip neștiut, sufletele acestea comunică cu "ființa de abur" a poetului însuși. Spre deosebire de descrierea tandră a micilor făpturi ("pufnesc..., se uită melancolic la mâncare, la bec"), în ciuda ironiei care vede "dâra pe care o las eu / ca o coadă fără de care nu mi-aș putea ține echilibrul", subiectul e unul extrem de intim și dureros de intens. Poemul e străpuns ca un fier roșu de neputința de a strânge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]