9,794 matches
-
cea tristă. Cine mi-a spus-o? Parcă tata, căci mi se pare că și el era cu noi. Am izbucnit în plâns și am ținut-o așa o bună bucată de vreme, în ciuda faptului că ceilalți încearcă să mă liniștească. Un plâns exagerat, de om beat, desigur. Și totuși lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în acea dubă ce gonea spre București, pe un întuneric fulgerat din când în când de luminile de pe șosea, erau sincere. Tudor Vianu a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ticsită de lume, de parcă ne-am fi găsit într-o gară. Abia în martie, când, printr-o relație, am ajuns la un doctor cu multă experiență de la „Caritas”, starea Doinei a început să se amelioreze și eu să mă mai liniștesc. Dar tot nu vroiam să plec. A trebuit să insiste Doina ca să mă hotărăsc până la urmă să întreprind acea călătorie în Lumea Nouă. Vizita în Cuba mi-am petrecut-o numărând zilele rămase până la întoarcere. Pe măsură ce acestea se împuținau, starea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că marele profesor îi dăduse mari speranțe. Când am ajuns însă la spital, nu mi s-a părut că lucrurile stăteau chiar atât de bine. M-a izbit respirația ei precipitată. „Profesorul știe mai bine”, mi-am spus ca să mă liniștesc. Eram cu Jeni și mama a observat pe mâneca paltonului ei o pată, o urmă de var. „Te-ai murdărit”, i-a atras ea atenția. Ne tot îndemna să plecăm: se face noapte, stăm departe. Griji de mamă, până în ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu el, încercând să-i risipesc exageratele temeri. Coborâsem din autobuzul 131, venind împreună de la Casa Scânteii, în Piața Unirii, plină de lume și gălăgie la acea oră de după-amiază, și acolo, în înghesuială, praf, mizerie, tot încercam să-l liniștesc, servindu-i argumente aproape ofensatoare: „Suntem prea mici, prea neînsemnați, Marcel, îi spuneam, ca securitatea să se ocupe tocmai de noi! Are ea treburi mai importante!” Sau „Nici tu, nici eu nu am făcut un gest limpede, nu am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a dus lângă fotoliul unde rămăsese, ea l-a privit lung, fără să spună un cuvânt, până ce capul i-a căzut în piept. „Toată noaptea s-a văitat”, ne povestea unchiul, încât, la un moment dat, a trebuit să intervină: „Liniștește-te, lasă-mă și pe mine să mă odihnesc căci eu trebuie mâine să te înmormântez și dacă nu mă lași să dorm n-o să fiu în stare”, i-ar fi spus el. Povestindu-ne, părea cu mintea rătăcită: pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru ea; sperietura de femeie încă tânără și frumoasă? Tunetul viril constituind în subconștientul ei un substitut al violului? Un nou tunet pare că vrea să ne prăpădească; pe toți, dar mai ales, firește, pe tanti; mama încearcă s-o liniștească; noi, copiii, așteptăm să se termine, așa cum aștepți să se termine un spectacol (zguduitor). * La țară, în comuna Radovanu din sudul țării, la sfârșitul anilor ’40, de abia sosiți din Clujul îndepărtat - în vacanță, pentru mai mult timp probabil, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai chinui mielul, simbolul lui Hristos, mielul acela moale ca o cârpă, din care țiganul escroc făcuse obiectul „muncii” sale? Ar mai mieuna atât de jalnic, dis-de-dimineață, în spațiul dintre două blocuri cufundate în tăcere și indiferență, pisoiul acela abandonat? — Liniștește-te, liniștește-te, l-am întrerupt eu pe prietenul meu isterizat, privindu-l pentru prima oară ca pe un nebun, nu trebuie să vorbești așa... Ceea ce spui este... o blasfemie - și chiar în acea clipă am realizat că îl plagiasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mielul, simbolul lui Hristos, mielul acela moale ca o cârpă, din care țiganul escroc făcuse obiectul „muncii” sale? Ar mai mieuna atât de jalnic, dis-de-dimineață, în spațiul dintre două blocuri cufundate în tăcere și indiferență, pisoiul acela abandonat? — Liniștește-te, liniștește-te, l-am întrerupt eu pe prietenul meu isterizat, privindu-l pentru prima oară ca pe un nebun, nu trebuie să vorbești așa... Ceea ce spui este... o blasfemie - și chiar în acea clipă am realizat că îl plagiasem pe Alioșa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor... Un răcnet suprem! Sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge până dă de un loc singuratic. Aici s-așază, stins de oboseală, să-și liniștească cutremurul membrelor, să-și lingă rănile și să se vaiete discret de durere. Somnul se capătă mai ieftin decât hrana și deocamdată i-e mai trebuincios; truditul trup se încolăcește binișor, închide ochii triști și adoarme oftând greu din afund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar naște, și intră în joc și talentul, acest factor nesigur, însă fără de care imaginația nu și-ar găsi formulările adecvate și fertile. Dar, oricât ne „complexează” pe noi, „umaniștii”, extraordinarele rezultate ale științei, nu putem totuși, când ne mai liniștim, când ne revenim în fire, să nu ne amintim că există în artă, în literatură, plăsmuiri de aceeași uluitoare precizie și putere. Și dacă e să-mi spun gândul întreg, fără să jignesc pe nimeni, nu pot să nu observ
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
respiră, că-i viu. Ca un somnambul, băiatul a sărit deodată în sus și a început să țipe și să se zbată. A fost stropit cu aghiazmă, a fost închinat cu semnul sfintei cruci, și așa părinții s-au mai liniștit. Titi însă a rămas marcat de această aventură blestemată pe toată viața, bolnav de inimă și cu nervii zdruncinați. După terminare celor patru clase primare, Tit a dat examen de admitere la liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, a reușit dar
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
și acum pe mămica și pe tătica, lângă mine, la pat, seara, cu lampa aprinsă, înnebuniți că nu știau ce să mai facă pentru ca să-mi ia arsura, cum mă țineau de cap, cum mă mângâiau și-mi cereau să mă liniștesc, cum îmi puneau comprese cu oțet pe frunte și pe piept. De la lampa care lumina odaia veneau către mine niște săgeți ca de foc ce mi se înfigeau în inimă. De la icoană, din colțul tavanului, niște ființe ciudate aruncau săgeți
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
să mă găsească, socotind că sunt rănit. Când s-a apropiat de mine, am fugit ca să nu mă prindă. Cu mare greutate a reușit să mă prindă când încercam să trec printr-un pârleaz în altă grădină. S-a mai liniștit când a văzut că nu sunt rănit, că nu curge sânge. Tata n-avea vie. Când se coceau strugurii, mergeam la via lui nașu și mâncam struguri până mă săturam. La via lui nașu era singura fântână din sat cu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
locotenetul Trufașu a strigat: „Nu mai trage Moise să nu mă lovești pe mine”. Zgomotul s-a auzit iarăși îndepărtându-se de noi în altă direcție. După această întâmplare misterioasă, nu știu dacă am mai dormit, dar noaptea a fost liniștită. A doua zi, de dimineață am fost anunțați că suntem înconjurați de armata maghiară. S-a organizat o pază „arici” s-a comandat liniște pentru ca să nu fie identificat amplasamentul nostru în cadrul pădurii în care ne aflam. CURTEA-MARȚIALĂ......... Comandantul companiei, căpitanul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
asociației „Academia Ortodoxă” ca având specific teologic. S-a produs un vacarm pentru liniștirea căruia au intervenit profesorul Justin Moisescu și apoi decanul Facultății de Teologie, Părintele Profesor Cicerone Iordăchescu. Lucrurile nu s-au lămurit, studenții teologi nu s-au liniștit, iar părintele Cicerone a cerut ca studenții să spună ce doleanțe au, ce vor. În această situație, colegul Gheorghe Aroneanu a propus ca în numele studenților să vorbesc eu. Mi s-a dat cuvântul. Am prezentat motivele noastre, dar am și
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
atmosferă foarte încordată. Sfătuit de colegi am dispărut. Am aflat apoi că s-a telefonat la București că „la Suceava nu sunt reacționari ci de-a dreptul legionari”. Presupunând că voi fi arestat m-am ascuns până când atmosfera s-a liniștit. Am reapărut la examene, dar nimeni nu mi-a mai adus aminte de cele petrecute. Dar nimeni n-a mai vorbit nici despre acordarea bursei pentru studii teologice la Strabourg. Înainte de deschiderea seziunii de examene ale anului III am fost
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pe ce rațiuni îmi fondez credința și maximele, dar nu voi uita niciodată concluziile trase cu aprobarea conștiinței mele și a rațiunii, de care mă țin de aici înainte”. „A gândi”, spunea Jean-Jacques, „e pentru mine o muncă foarte penibilă, neliniștindu-mă și displăcându-mi”. Subscriu de bunăvoie acestei declarații, chiar dacă trebuie ignorat efortul gândirii mele încercând să câștige ordinea logică ce nu îi e dată în mod natural. Am înțeles aproape tot ce mi-ai scris și semnele de interogație
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ei. În plus: îi e frică de soția celui iubit, care cântă și ea în orchestră. Se pare că toată trauma ei a pornit de la îndrăgostirea nefericită, de la iubirea care atacă dreptul, ca să vorbim ca în Vechiul Testament. Dar cum să liniștești o inimă care a luat foc? Numai timpul sau nevederea ochilor celui iubit ar putea diminua febra stârnită între cei doi îndrăgostiți. Cel mai greu lucru mi se pare să te ții îndrăgostit tot timpul, asta face bine la creație
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
o duc ceva mai bine, cu sistemul de burse și stipendii, care-i ajută să nu moară de foame și să lucreze numai temporar între o bursă și un stipendiu. Aceste explicații și încurajări au avut darul de a o liniști pe Ingrid și poate de a-și tălmăci visul cu sângele și lumina altfel. Un vis extraordinar în fond, nu un coșmar, cum am scris, un vis în care ți se arată corpul luminii, partea nevăzută a ființei, fără de care
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
măcar în treacăt sau la televiziune! Mă dor din nou mâinile, asta când mănânc mult, cu prietenii, mă las să alunec uitând legile bătrâneții: a mânca mai puțin, a citi și a desena mult, singurele lucruri care mă „vindecă” și liniștesc cu adevărat. Ileana (Mălăncioiu) mi-a scris că Mircea Ciobanu a murit brusc, de un atac de cord. Pe lista celor pe care vroia să-i publice mă aflu și eu. În aceeași zi am primit de la Mircea Cărtărescu Levantul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de a călători din când în când ca să-l văd pe René. Totuși, René încerca mereu să-mi telefoneze și să-mi scrie, asigurându-mă că va găsi o soluție să mă scoată din infern. Astfel, eu însămi m-am liniștit, renunțând la disperare, imaginându-mă într-o poveste palpitantă din O mie și una de nopți, varianta Mardrus! Că irealul va irumpe în viața mea brusc, exact ca în povești, pentru că există o invizibilă protecție pentru cel care iubește. Scrisorile
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
era mai mult frică decât mie. Totuși, admir curajul tău! Timpul trece și tu nu răspunzi la telefon: voi încerca să mă calmez și mă voi duce liniștit să pun la poștă această scrisoare, cu toate că sunt departe de a fi liniștit. Îți voi telefona mâine. Te îmbrățișez cu angoasă și foarte, foarte puternic. Al tău, René. Stockholm, 14 noiembrie 1974 Iarna revine, sufletul meu e trist Inima mea nu știe nimic să exprime S-ar putea prea bine că nimic nu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui ștefan Nicolau: înalt, frumos, cu jambiere de piele, mereu proaspăt bărbierit și zâmbitor. Învățai doar de dragul lui. Mi-aduc aminte că odată, când nemții spărseseră frontul de la Mărășești și începuseră să cadă proiectile aproape de noi, învățătorul ne-a liniștit blând: Copii, suntem urmași de-ai lui Decebal și Traian. Cei mari, frați sau părinți, nu-și uită înaintașii. Vor pieri dar nu vă vor lăsa ai nimănui. Rugați-vă lui Dumnezeu. Fabrica de popi Bunicul după mamă dorea cu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
suplinitor. Am ieșit al doilea. și am fost repartizat într-un sat răzeșesc, cum spunea inspectorul hâtru, un sat de țigani lingurari. Era o glumă dar nicidecum batjocură fiindcă o astfel de alegere îmi asigura concurența zero la post, deci liniștea atât de necesară pregătirii pentru viață. și iată-mă la Slobozia Panu, un sat al comunei Colonești, undeva la 8o de kilometri depărtare de casa părintească. Panu era așezat între trei dealuri străjuite la nord de pădurea lui Panu Calimach
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a născut copilul și s-a făcut ce trebuie, moașa, de oboseală și de licoarea lui Bachus a adormit buștean. Dincolo de toate însă eram fericiți că ni se mărise familia cu încă un flăcău. Cornelius. Oamenii din sat erau liniștiți și săraci. Cei mai mulți erau căruțași. Își trimeteau copiii la școală numai la insistențe și nu toți. școala și primăria erau pe deal, deasupra unui loc viran mare de unde, atunci când ploua tare și veneau șuvoaie, ieșeau din pământ cranii și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]