12,849 matches
-
Și luceferi/ Pe umerei / Ți-oi așeza."123 Sau " Sora Soarelui cea mare / Luna-n piept pusu-mi-o, / Luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Ura cu grebla greblatu-o, / Departe de mine depărtatu-o. / Sora Soarelui ce mijlocie / Luceferi în umerei pusu-mi-o, / Pusu-mi-o, luminatu-mi-o, / Ura de la mine depărtatu-o. / Sora Soarelui cea mică / Stelele-n poală bătutu-mi-o, / Bătutu-mi-o, luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Cu mătura ura măturatu-o, / Departe de la mine depărtatu-o!"124 În unele colinde din Bucovina
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ura cu grebla greblatu-o, / Departe de mine depărtatu-o. / Sora Soarelui ce mijlocie / Luceferi în umerei pusu-mi-o, / Pusu-mi-o, luminatu-mi-o, / Ura de la mine depărtatu-o. / Sora Soarelui cea mică / Stelele-n poală bătutu-mi-o, / Bătutu-mi-o, luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Cu mătura ura măturatu-o, / Departe de la mine depărtatu-o!"124 În unele colinde din Bucovina, Crăciun este însoțit de Dumnezeu, Maica Domnului și Sâmpetru care drămuiesc faptul lumii și sortesc traiul omenesc, de cele mai multe ori destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
corespondențe simbolice între planul uman și planul cosmic: Cum se-nalță soarele / Peste toate câmpurile, / Peste toate dealurile, / Peste toți munții, / Așa să se-nalțe aist fecior / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Și cum luna luminează / Prin toate văile, / Prin toate luncile / Și prin toate casele, / Tot așa să lumineze / Și-aist fecior, / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Să crească și-nflorească, / Să rodească și să-mbătrânească, / Rostul vieții să-mplinească!"165
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
câmpurile, / Peste toate dealurile, / Peste toți munții, / Așa să se-nalțe aist fecior / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Și cum luna luminează / Prin toate văile, / Prin toate luncile / Și prin toate casele, / Tot așa să lumineze / Și-aist fecior, / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Să crească și-nflorească, / Să rodească și să-mbătrânească, / Rostul vieții să-mplinească!"165 Pentru a fi înzestrat cu daruri, ca ființă pământeană împlinită, omul se adresează soarelui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
magico-mitică a calendarului, ciclul de 40 de zile, în care este împărțit timpul, se stabilește în funcție de "însemnele" lunii, "luna nouă" sau crai nou, când apare pe cer sub forma unui corn sau seceră, "luna plină" sau "luna veche", când luna luminează în întregime. În funcție de fazele lunii, în viața satului tradițional aveau loc diferite acțiuni magice: rituri de fecunditate și fertilitate, rituri de ascensiune a morților la cer (pe Calea laptelui), credința în vârcolacii care mănâncă trupul lunii, vrăji, selenomancie, rituri de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Suflețel fără prihană, / Și tu, soare luminate, / Trupușor făr' de pacate! Cu ochii să vă zăriți, / Dar să fiți tot despărțiți. Zi și noapte plini de dor, / Arși de foc nestingător, / Veșnic să vă alungați, / Cerul să cutreierați, / Lumile să luminați!"192 Același scenariu narativ, al nuntirii soarelui cu luna, poate fi întâlnit și într-o colindă din Hunedoara în care se transfigurează motivul profan, devenind paradigmă cosmogonică. Parcursul inițiatic, de la Iad la Rai și de la Pământ la Cer, prin construirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poartă și le hrănește până la Iordan, ș-atunci când se sfințește agheasma și bate preotul cu piciorul în piatră, piatra crapă și toate vietățile se împrăștie, merg iar la mâna Arhanghelului. De Arhanghel să aprinzi o lumânare la biserică și aceea luminează în veci, precum și pentru cei spânzurați, înecați etc. Totdeauna la Sfântul Arhanghel să te rogi."197 Într-o povestire bucovineană, în care se prezintă Nașterea lui Isus Hristos, "luminătorii cerești" se coboară pentru a consfinți minunea împletirii pământescului cu cerescul: "La
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
așa să facă și s-a suit întâi soarele sus pe cer, și după dânsul luna. Dar Dumnezeu fiindcă erau așa de frumoși, nu i-a însurat, dar i-a lăsat ca să rămâie soare și lună pe cer și să lumineze oamenilor și numai când e luna pe sfârșit o ajunge soarele și-i zice: "Bună dimineața, lună veche!" Dar ea pe loc se întoarce primenită și-i zice: "Mulțămesc dumitale, că-s tot nouă!"213 În alte legende, soarele și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din partea mamei, am găsit în anul 1984, ca înainte cu mai mult de 100 de ani, pe perete două litografii reprezentându-i pe Elena Cuza și pe domnitorul Al. I. Cuza, în mărime naturală. Un candelabru imens cu lumânări lumina aceste poze minunate, a cărei amintire mi se păstrează vie și astăzi. Acum această casă nu mai există și din păcate nici aceste piese care ar fi stat foarte bine într-un muzeu. Bunicul din partea mamei era sanitar, i se
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
muncit o zi întreagă la pus pepeni, într-o zi de 1 mai, foarte călduroasă. Imi amintesc cu drag de ea și regret nespus pierderea ei. Pun mereu pe mormântul ei o lumânare, când merg la cimitir, ca să-i lumineze sufletul bun, acolo unde este. Aveam, ca și fetiță mult dorită, o atenție sporită din partea mamei mele ca și din partea femeilor care munceau cu ziua la pământul nostru. De mine avea grijă cu deosebire țața Ioana, o femeie harnică și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
aduceau morți. Cristian Dumitrescu, închis la Periprava în 1960, la 26 de ani, își amintește și el că tăiatul stufului era una dintre cele mai cumplite munci. “Stuful se recolta iarna, când apa era înghețată. Se ieșea dimineața, cum se lumina de zi, întoarcerea era la lăsarea serii. Dacă se întâmpla să fie vreunul bolnav, să spună că nu poate sa iasă la lucru, iarnă fiind, pedeapsa era să stea culcat, în camașă și indispensabili, pe puntea de oțel a bacului
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat/ Stâlpul de lacrimi de care se reazimă/ învingătorul, acela care-și termină sufletul/ luminând înălțimea unei singure morți". Să ne naștem în univers, dar să murim pe pământ, aceasta este marea taină și nedumerirea cea mare. În acest context femeia îi luminează taina. Femeia este mama care-i dă mângâierea supremă. Mângâierea ei este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de lacrimi de care se reazimă/ învingătorul, acela care-și termină sufletul/ luminând înălțimea unei singure morți". Să ne naștem în univers, dar să murim pe pământ, aceasta este marea taină și nedumerirea cea mare. În acest context femeia îi luminează taina. Femeia este mama care-i dă mângâierea supremă. Mângâierea ei este dureroasă ca Moartea. Aici în mijlocul câmpiei/ în fundul puțului s-aștept/ pământul bucuros să-mi intre/ prin toate părțile în piept/." George Alboiu este un poet viguros, aduce în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scoicilor,/ cheile eroziunii sunt la paznicul de cretă/ vine viața și își lungește scheletul sub rază în fata morții fulgerătoare/ țeasta noastră e o sarcină grea". "Goana după fericire" (1974) îl aduce pe poet în fața idealului omului și a deziluziilor: " Luminau salcâmii noaptea și bănuiesc că eram fericit/ iute se petreceau împerecherile/ gura mea ascuțită/ de frumusețe/ era gura statuilor/ orice minciună distrugea pe mincinos." Arta scrisului, ne mărturisește poetul, este arta de sta la pândă; "să poată cânta cum pasărea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cer și însetat eminescian de repaus; el va opri timpul, pentru a trăi clipe ce au fost; este sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi muri/ Steaua mi-a luminat paradisul/ și infernul cu aceeași nepăsare foarte bine." Sunt invocate adâncurile, cele ale mării și ale cerului. Golul adâncurilor este ca un imn de fecioare și muzici de sfere, este lumina eternă în care strigătele sunt impersonale și fără ecou
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ea se coboară parcă ar fi suflet pe care poetul încearcă să-l atingă până în vârful degetelor. Pleoapele alunecă în depărtări și cine știe: "Câteodată nici nu se mai întorc înapoi". Lumea este bună și rea, întunecată de pământ și luminată de cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea este o arenă în care " Nemișcarea este/ pândă,/ Mișcarea salt." ("Unde"). Sentimentul de monotonie, de viață banală, infinit repetabilă, apare și în poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vâlceaua lui Niță,/ Răzbeam în poiana Popii,/ Coboram coasta în vâlceaua cu izvoarele/ Suiam iar printre stejarii bătrâni, dând cu piciorul/ în ciuperci,/ Mânătărci otrăvite/ Pălăria șarpelui,/ Răscoleam frunzele,/ intram prin tufișuri... când ieșeam în Piscul cu Bojii,/ Ni se lumina de atâta lărgime ("Piscul cu bojii"). Poetul retrăiește cu încântare peisajele de odinioară: " Când se văd munții" ei se văd rar, pentru că pădurile sunt în nori, și pentru că stelele sunt joase și pâlpâie "de-ți iau ochii/ Ca lumânările pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și viril. Elementele naturii sunt alegorii ale spiritului și, ca romanticii, Adrian Păunescu vine cu substanțe transparente 1: apa, luna, cristalul care semnifică devenirea spirituală a chipului uman: "O, și luna e ultima dintre plăcerile cerului/ Iar fața omului e luminată de lună/ Noapte ochii, urechile, buzele și carnea feței/ curg ca tot atâtea râuri spre locuri mai joase". ("Acest nămol"). Ideea se repetă și în poemul "Răscruci", unde urechea putrezește, ochiul orbește, gura moare, toate poartă semnul trecerii timpului: "Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1945) și alte trei volume, începând cu "Scriu negru pe alb" (1955), V. Teodorescu scrie o poezie limpede, "diametral opusă" suprarealismului. De-altfel, într-un poem el încearcă să-și explice noua artă: "Obscurele imagini care au fost odată/ și luminează astăzi ca un reflector/ Cu miros de pădure, de ambră și de nor/ în floare grea de săruri saturată." Și poemul devine aspru, cald, transparent, iar poetul se întreabă neliniștit dacă "unghiul va fi adiacent cu ceea ce se cheamă poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
satul: "Satul acesta adunat între dealuri lângă un râu care seacă în arșița verii..." Alteori versifică într-o muzică simbolistă: ("Vom învăța de acuma tărâmuri boreale/ Tăcerile în fiorduri ne vor striga mai lung/ în icebergul nopții genunchii dumitale/ vor lumina cu verde truditul nibelung"), sau încearcă să versifice idei stranii. "Dacă te uiți" cu gândul, cu mirosul, cu auzul "vei vedea o femeie". 3 "Poeme",E. S. P. L. A., 1957; "Pietre kilometrice", E. S. P. L. A., 1963; "Miracole", E. S.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a proiectului nostru: descoperirea esenței, a acelei invariante imuabile, care rămâne mereu ascunsă, "anonimă" sub măștile succesive ale lumii și ale omului; că ar trebui să-i facem pe elevii noștri să trăiască această revelație în cunoaștere, care să-i lumineze interior, să-i transforme. Se pun întrebări, se cer lămuriri, se nuanțează lucrurile, se limpezesc și... "se despart apele de uscat". Toți sunt de acord cu ideea; ba, mai mult, unii mărturisesc că au simțit acest lucru, dar nu știau
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
atât de strălucitor și atât de dureros de adevărat. La un moment dat, cu globul pământesc în mână, pe care îl învârtea, Sizwe Ștrengaru își striga deznădejdea dar și iluziile, iar iluziile erau mai puternice. Era întuneric, doar un spot lumina globul obiect al iluziei (adică avem în mână lumea întreagă) și o parte din chipul răvășit al actorului. Țin minte, asta o să-l surprindă poate pe Alexa Visarion, țin minte acestă imagine teatrală peste care au trecut 39 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
că de cealaltă se îngrămădesc cei ce nu le-ar înțelege niciodată. Dar ele vor supraviețui mereu în memoria noastră afectivă, a celor care am avut bucuria de a le fi martori, grație unui om care trăiește doar pentru partea luminată de artă a lumii. Și, prin opera sa, prin cursurile sale, prin cărțile sale, o luminează el însuși, alături de Ciulei, de Penciulescu, de Bergman... Octavian SAIU Cuvintele nerostite... Doamne, ce fel de pâine voi mai fi fiind și eu și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mereu în memoria noastră afectivă, a celor care am avut bucuria de a le fi martori, grație unui om care trăiește doar pentru partea luminată de artă a lumii. Și, prin opera sa, prin cursurile sale, prin cărțile sale, o luminează el însuși, alături de Ciulei, de Penciulescu, de Bergman... Octavian SAIU Cuvintele nerostite... Doamne, ce fel de pâine voi mai fi fiind și eu și pentru cine ? Am scris aceste versuri minunate ca un fel de motto, ca un "cuvânt înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la zi, Alexa Visarion încerca să anihileze întâi strategiile de manipulare ale diversiunilor ideologice, ca apoi să le pună în fața spectatorilor adevărata față nevăzută a lunii! Nu-i era prea ușor, mai ales că fața nevăzută a lunii era perfect luminată de soare, și nu se putea spune că dorește cineva s-o ascundă! Alexa Visarion, care a montat piese și pe la ruși, a învățat ceva și de la sonda sovietică Luna 3, care a făcut, se pare, primele fotografii ale feței
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]