10,006 matches
-
societate industrială. Și totuși, în această experiență a spațiului profan continuă să intervină valori care amintesc mai mult sau mai puțin de lipsa de omogenitate care caracterizează experiența religioasă a spațiului. Mai există locuri privilegiate, calitativ deosebite de celelalte: ținutul natal, locul primei iubiri, o stradă ori un colț din primul oraș străin văzut în tinerețe. Toate aceste locuri păstrează, chiar pentru omul cel mai nereligios, o calitate excepțională, "unică", pentru că reprezintă "locuri sfinte" ale Universului său privat, ca și cum această ființă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
doar metafore. Fiecare ținut și aproape fiecare oraș ori sat are o stâncă sau un izvor care "aduc" copiii: Kinderbrunnen, Kinderteiche, Bubenquellen etc. Chiar la europenii din zilele noastre se mai păstrează sentimentul nelămurit al unei solidarități mistice cu Pământul natal. Este vorba de experiența religioasă a autohtoniei, care ne face să ne simțim localnici, iar acest sentiment de sorginte cosmică depășește cu mult solidaritatea familială și ancestrală. După moarte, dorința noastră este să fim îngropați în ținutul natal, spre a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu Pământul natal. Este vorba de experiența religioasă a autohtoniei, care ne face să ne simțim localnici, iar acest sentiment de sorginte cosmică depășește cu mult solidaritatea familială și ancestrală. După moarte, dorința noastră este să fim îngropați în ținutul natal, spre a ne întoarce în Pămîntul-Mamă. "Tîrăște-te spre mama ta, Pămîntul!" se spune în Rig Veda (X, xviii, 10). Pe tine, care ești țărână, am să te pun în Pămînt", stă scris în Atharva Veda (XVIII, IV, 48). "Carnea și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de recunoștință. În vechea Chină, "muribundul, ca și nou-născutul, sânt puși pe pământ... Pentru naștere sau pentru moarte, pentru intrarea în familia vie ori în familia ancestrală (și pentru ieșirea din una și din cealaltă), există un prag comun, Pământul natal... Când un nou-născut ori un muribund este pus pe Pământ, acesta trebuie să hotărască dacă nașterea ori moartea este împlinită, dacă trebuie luate ca fapte recunoscute și firești... Ritul punerii pe Pământ implică ideea unei identități substanțiale între Rasă și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de mare tiraj. Chiar la Coimbra, unde era profesor de Economie Politică și Finanțe, nu se bucura de vreun mit special printre studenții celorlalte facultăți. Într-un singur loc devenise Salazar de multă vreme celebru: în Santa Comba, satul său natal, pe malurile râului Dao. Acolo văzuse lumina zilei, la 28 aprilie 1889, fiu al lui Don Antonio d'Oliveira și al Donei Maria do Resgate. Tatăl avea o foarte modestă locuința în Santa Comba și își câștiga viața ca administrator
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la 21 de ani, viața de preot i se părea mai comodă decât viața de educator al tineretului. A ales drumul care era mai greu și mai spinos, dar care folosea unui număr mai mare; în loc de preot în satul lui natal, profesor la Coimbra. Îl mângâia un singur lucru, renunțând la cariera ecleziastică, pe care o râvnise în copilărie: că nu va renunța la muncile și ascezele ei. Pornea pe un drum greu, păstrând și greutățile pe care le-ar fi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Mademoisellei, care era la noi din iarna lui 1905, a renunțat să se mai lupte cu intrușii moscoviți, Întorcându-se la Lusanne. Lenski se născuse În sărăcie și Îi plăcea să amintească tuturor că Între absolvirea gimnaziului din orașul lui natal de pe țărmul Mării Negre și admiterea la universitatea din St. Petersburg, se Întreținuse singur ornamentând pietre - care se găseau din abundență pe țărm - cu peisaje marine strălucitoare pe care le vindea ca presse-papiers. Avea o față roz, ovală, gene scurte, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În același timp pe primul de-a lungul părții din afară. Și așa mai departe. Îmi văd viața ca pe o spirală colorată Într-un mic glob de sticlă. Cei douăzeci de ani pe care i-am petrecut În Rusia natală (1899-1919) sunt incluși În arcul tetic. Cei douăzeci și unu de ani de exil voluntar În Anglia, Germania și Franța (1919-1940) aparțin evident antitezei. Perioada petrecută În țara de adopție (1940-1960) alcătuiesc o sinteză - și o nouă teză. Pe moment mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
arunce În lume cu fața asta? RÎse din nou. Dacă vreodată a existat, a murit de frică, sau de rușine, văzîndu-mă. Aproape o lună mai tîrziu, bătrînul căpitan povesti, Într-o discuție Îndelungată și cam incoerentă, despre viața din Galicia natală, despre superstițiile poporului său și uriașa maimuță albă care-i Însoțea adeseori pe pescarii și marinatii din Aldan cînd se Îndreptau, În zori, spre bărcile lor. De asemenea, Își aduse aminte, fără să reușească să-l localizeze cu precizie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
regleze respirația În funcție de fluxul și refluxul, pricină pentru care rămase Încredințat că, În orice ocean diferit Pacificul cu ape liniștite, o asemenea ascunzătoare ar fi fost cu totul impracticabilă. Își aduse aminte de spargerea violentă a valurilor pe țărmul său natal, Cascais, și Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu era vorba despre același ocean, căci impetuosul Atlantic l-ar fi făcut arșice, izbindu-l de peretele de stîncă din fundul refugiului său la primul val puternic. În felul acesta, jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
16) Rugăciuni smerite și pilde de Pateric, „” Cornel Paiu Lidia Vrabie s-a născut pe 25 octombrie 1965, în satul Sagaidac, raionul Cimișlia, Republica Moldova, în familia numeroasă a țăranilor Feodosie și Irina Bularga. A absolvit Școala Medie Generală din satul natal în 1982, după care a continuat studiile la Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din orașul Bălți, specializarea Limba franceză. În 1986, începe cariera pedagogică la Școala Medie din satul Voinescu, raionul Hâncești, unde a locuit nouă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în satul Dahnovici, comuna Bobeica, din același raion, unde continuă activitatea didactică, în cadrul Liceului Teoretic Bobeica. Din anul 2002 emigrează cu familia în Spania, unde, trăiește și în prezent, bucurându-se de realizările celor apropiați, dar, totodată, ducând dorul meleagurilor natale, moldovenești, la care din când în când revine, micșorând la propriu distanțele geografice, dar, mai ales, la care revine și se reîntoarce cu amintirea cea nestinsă de trecerea incomensurabilă a timpului, cu tandrețe și nostalgie, încărcată de credință și dragoste
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mamă! V-ați îndeplinit misiunea de părinte cu succes! De acolo de unde sunteți, vegheați și mai departe pașii noștri, ca să putem și noi ajunge acolo unde sunteți voi!”. Scrierile Lidiei Vrabie alcătuiesc într-un fel original o epopee a satului natal, văzut când din perspectiva copilăriei, când din cea a maturității. Toate textele contribuie la acest amplu edificiu, amplificat afectiv. Colajul lor este veridic. „Aurica” - continuă tonul moralizator, apologetic, misionar, care, de altfel caracterizează întreaga scriitură. Scenele de viață surprinse sunt
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îndrăgise de la prima vedere și pe care, cu timpul, îl îndrăgise și ea. Satul îi devenea din ce în ce mai aproape, oamenii mai dragi și, după ce se căsătorise, trăind aici mai mulți ani, satul soțului deveni pentru ea mai aproape decât satul ei natal, pe care îl lăsase cu mulți ani în urmă. Iurie era un soț bun și iubitor. Muncea ca agronom în colhoz și totul le mergea bine. Aveau trei copii și casa lor- pe care o construiseră cu ajutorul părinților și a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înțelegi Adevărul! îi dorisem eu. Nu mai vorbirăm nimic până la aterizarea avionului. La despărțire, ne-am urat sănătate și drum bun mai departe, plecând fiecare din noi cu gândurile noastre. Incendiul De multe ori, gândul mă duce la satul meu natal. Nu vreau să spun că era cel mai frumos sat din lume. Vreau să spun, doar, că era satul sufletului meu, pe care nu-l voi putea uita niciodată, așa cum nu voi putea uita casa părintească, unde m-am născut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ce-i aia multiculturalism. Mergeți apoi într-un local cu bucătărie „fusion” și gustați diferența dintre multiși intercultural : în primul caz, fiecare restaurant oferă mîncărurile culturii sale, cît se poate de specifice și unice (prezentate de regulă în limba lor natală, astfel încît impresia de diferit să fie și mai puternică), spre exotică degustare de sine : eating the Other, canibalism simbolic ; în al doilea caz, un singur restaurant combină o diversitate de culturi gastronomice într-un metisaj mai mult sau mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
restul vieții cu nesiguranțe majore ! A, da, mai era loteria repartiției (poate singura mea „frică” de care îmi aduc aminte), care te așeza după niște reguli imprevizibile în trenul cu navetiști sau în tramvaiul cu oameni ai muncii din orașul natal - dar, la vîrsta respectivă, și asta semăna mai mult a aventură decît a angoasă. Și atunci ? — De cînd se pun ștampile pe ouă, m-am învățat să mă uit cu atenție la data de expirare și să mă întreb permanent
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
inteligente reușesc să transforme frumusețea in mister. Frumosul stă la cheremul capacității oamenilor de a l admira. Inteligența este coautoare a arhitecturii trupului. Exigența față de sine face posibilă libertatea față de alții. Emigrantul trebuie să-și ia în raniță și cerul natal. Singura salvare e să nu tragi la lucru prost. Să ne ținem de mâini! Nimeni nu va putea înghiți un lanț atat de mare. Discernământul ar trebui să fie cenzura fundamentală a faptelor noastre. Idealurile sunt precum merele. Chiar și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu clepsidrele. Geniile au în priviri fâlfâiri de vultur. Geniile sunt tulburătoare și prin zonele lor de fragilitate. Salutăm la statui chinul de până la cățărarea pe soclu. La început, valoarea se află la cheremul interpretărilor. Orice om are o țară natală. Geniile au și una universală. Dincolo de geniu e hotarul nebuniei. Două himere duc cu zăhărelul omenirea : promisiunea gloriei și amenințarea Judecății de Apoi. Geniul - o adolescență incurabilă. Misiunea geniului e să se exprime. Indiferent de mofturile și de lipsa de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
tuturor, ajungi ori erou, ori în focarul tuturor furculițelor. Nu cu piatra, ci cu un măr a aruncat destinul în om, într-un moment hotărâtor al evoluției sale. Șanse literare: statuie sau soclu. Cărăm toată viața pe tălpi geografia locului natal. Lumea - o sublimă tocăniță de destine. Se pare că destinul unor popoare nu poate fi reglat decât prin traume. Destinul își schimbă prea des telegarii. Norocul este locul geometric al hazardului și al milostivirii divine. Pozăm nud în fața destinului. Unele
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
este jurnalul coborârii spre eternitate. Cu timpul, orice revelație ajunge în stadiu de banalitate. Cărțile de memorii - acest pelerinaj la ruinele tinereții. Nu ne putem bucura ca lumea de prezent pentru că ne chinuie regretele. Și proiectele. Întors târziu în satul natal, cazi în genunchi la căpătâiul fiecărei amintiri. Elementara obligație a prezentului e să se mai uite, din când în când, înapoi și înainte. Conștiința transformă memoria în insomnii. Când deliciile vieții prind riduri, devin amintiri. Cu trecerea anilor, ajungi să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
roata morii. Bătrânii merg prea încet. De aceea îi ajung din urmă toate necazurile. Până și bătrânețea poate deveni o catedrală. Bătrânețea seamănă cu nostalgia cupei sparte, plină cândva cu șampanie. Acasă - acest loc geometric al marilor nostalgii. Nostalgia locurilor natale ne-au transmis-o, probabil, păsările călătoare. Titlul post-mortem înseamnă mintea cea de pe urmă a semenilor. Episodicul om își înfige marile speranțe în atemporal. La bătrânețe, fardăm amintiri. Trecutul mă mustră, prezentul mă strivește, iar ce a rămas mă sperie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mulți. Și mai singuri. Există și bucurii insuportabile. Uneori, singura soluție este răbdarea. Valoarea ta e în tine. Prețul însă îl fixează alții. Indiferent de necazurile prin care trece, marea grijă a exilatului e să dea semnale pozitive în țara natală. Adevărul poate fi rostit cu eroism. Dar și din comoditate. Viața e un vis ? Poate. Dar cine mai crede în vise ? În sala de spectacole pot exista două soiuri de singurătăți : a celor care joacă și a celor care nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
înrăirea câinilor. Pentru oameni nu se simte nevoia. Din ștachetă, condiția umană ar putea deveni barieră. Talentul poate fi stea în frunte, dar și cocoașă. Pe oameni, nici spre Paradis nu trebuie să - i îndemni cu biciul. Emigrarea din limba natală provoacă scriitorilor cele mai adânci leziuni artistice. Atenție ! La întoarcere, valea devine urcuș. Există și pacienți care și - au înmormântat mai mulți medici curanți. Mentalitatea oamenilor se schimbă chiar mai greu decât orânduirea socială. Se desprind de mine cărțile pe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care le-am scris precum rocile dintr-o stâncă detonată. Mentalitatea oamenilor se schimbă chiar mai greu decât orânduirea socială. Există și pacienți care și-au înmormântat mai mulți medici curanți. Atenție! La întoarcere cărarea devine urcuș. Emigrarea din limba natală provoacă scriitorilor cele mai adânci leziuni artistice. Pe oameni, nici spre Paradis nu trebuie să-i îndemni cu biciul. Talentul poate fi stea în frunte, dar și cocoașă. Din ștachetă, condiția umană ar putea deveni barieră. Există servicii pentru înrăirea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]