9,822 matches
-
paralel cu țărmul, si care nu-mi permitea să manevrez piroga. În depărtare se puteau zări munți imenși, toți albi. Chimé din Farepíti ridică mâna cu timiditate și întreba nedumerit: Cum e posibil ca în fața noastră să se întindă Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit se ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit se ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor să se reverse. Lua un vas din cele pe care le foloseau femeile pentru pregătirea mâncării și îl așeza în fața lui. Lumea este la fel ca acest vas, și are margini care țin apă în mijloc. Marca un punct. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noștri au pornit de aici, din marginea vestică, în timp ce eu am ajuns în partea cealaltă, în marginea estică. —Adică ai ajuns până la capătul lumii? — Bănuiesc că da, admise el cu absolută naturalețe. Iar noi, daca am traversa în întregime Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, am ajunge la marginea cealaltă a lumii? — Îmi imaginez că ar fi posibil. Ridică din umeri, dorind să arate că toate acestea nu erau decât presupuneri. E clar că lumea trebuie să se termine undeva și probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
locuitorii ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să se afle exact în centru. Eu am călătorit mult, adaugă el, fără aroganță. Și am ajuns la concluzia că adevăratul centru al lumii trebuie să se găsească într-un loc din ocean care nu se deosebește cu nimic de celelalte. În fine, când am reușit să părăsesc acel curent care ma împingea spre nord, îndreptând piroga spre locul unde, după calculele mele, trebuia să fi rămas Bora Bora, vânturile m-au condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Bănuiesc că starea lamentabila a ambarcațiunii mele, care se năruia văzând cu ochii, i-a făcut să creadă că nimănui nu i-ar putea trece prin minte să încerce să traverseze cu ea cele două mii și ceva de mile de ocean care ne despărțeau de Bora Bora. —O concluzie logică, remarcă Vahíne Tipanié. Pentru ei, care cu timpul pierduseră dragostea față de mare. Dar nu și pentru fiul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora, care nu visa altceva decât să se întoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se hotărască încotro să pornească, incluzându-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun folos stăpânilor săi. Totuși se întâmplă destul de rar că un bun navigator să fie nevoit să recurgă la asemenea trucuri, căci chiar și un ocean atât de întins precum Pacificul de Sud, care pentru majoritatea marinărilor de pe alte meleaguri nu era decât o întindere pustie de ape, pentru polinezieni reprezenta un loc în care, în condiții normale, se puteau orienta fără prea mare dificultate. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trasă câte un cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de ecuator, pe punctul de a simți, dinspre pupă, contracurentul ecuatorial, precum și alizeele emisferei boreale, temutul Ha’aipiti Fă’arúa, un vânt rece și capricios, cu care cei din Bora Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
roa, un arbust care creștea în văile înalte și umede. Eternii călători ai Pacificului nu aveau nevoie decât de aceste corzi și de aceste cârlige pentru a-și asigura hrana și, cum pentru ei o mare piroga, legănându-se în mijlocul oceanului, reprezenta un habitat în care se simțeau la fel de bine ca un țăran în casa lui de piatră, la venirea iernii, nu e de mirare că nu-și făceau nici o grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pescarii care le văzuseră de aproape, erau simple nave conduse de oameni, în timp ce pentru Marele Preot și pentru cei mai sceptici navigatori trebuia să fie vorba despre Arca Zeului Tané, care, conform legendelor, avea să pornească într-o zi peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou Mare Potop. În această arca uriașă avea să-i strângă pe cei drepți, pe care avea să-i pună la adăpost pe creasta unui munte în ziua în care va reapărea curcubeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dacă ar rămâne pe insulă, singura surpriză pe care ar putea-o avea ar fi cea a unui atac neașteptat, așa că, odată cu căderea serii, dădu ordin să pornească din nou în larg. Știa întotdeauna la ce se putea aștepta de la ocean, dar nu și la ce se putea aștepta de la oameni. Unsprezece zile mai târziu, în fața provelor gemene își făcu apariția un nou atol, care abia dacă se ridică vreo zece metri deasupra valurilor, dar, cu această ocazie, percepția despre lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din Bora Bora se modifică radical. Curentul nord-ecuatorial îi conducea de-a dreptul spre insula, astfel că, dacă s-ar fiîntâmplat să o întâlnească în timpul nopții, ar fi putut naufragia între periculoasele recife de coral, însă atunci când apăru dintre valurile oceanului, ca prin minune, în fața lor, soarele era sus pe cer. Vahíne Auté o zări la timp și dădu alarmă, iar vâslașii trecură imediat la posturile lor și își dădură toată silința pentru a evita pericolul. Totuși, alții nu fuseseră la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porțile. Dar cum era posibil ca niște oameni care stăpâneau obiecte atât de fascinante, cuțite atât de periculoase și vesminte atât de grozave să moară de sete într-o insulița în mijlocul oceanului? Și cum era posibil că asemenea semizei să miroasă atât de urât? Tapú Tetuanúi se simțea complet zăpăcit și Chimé din Farepíti la fel. Uimirea lor era cu totul de înțeles dacă ținem seama că niciodată, în mii de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi trecut mai mult de o lună de când Sân Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița pierdută în mijlocul oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le-au transformat în oale și cuțite. Era o ipoteză destul de plauzibilă, mai ales dacă se ținea cont că Omul-Memorie vorbea de un straniu eveniment - petrecut cu generații în urmă - când o uriașă bucată din soare s-a prăbușit în ocean, foarte aproape de Bora Bora, ridicând nori de stropi în momentul impactului. Poate că dacă ar fi căzut pe insulă, acum am fi avut și noi cuțite și oale, argumenta grăsanul. — Sau poate că ar fi distrus-o, punctă, ironic, Roonuí-Roonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
totuși să potolească setea, în lipsă de altceva mai bun. Apoi restul acelui peste se îmbiba cu apă de mare și se frigea la foc mic, fără ca prin asta să-și piardă din consistentă și gustul caracteristice. Dată fiind bogăția oceanului care-i înconjura și abundență de Miki-Miki, precum și numărul mare de arbuști scurți și groși, cu frunze în formă de lance, care creșteau chiar pe mal, nu doar echipajul de pe Sân Juan Nepomuceno, ci chiar cel al unei întregi escadre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Marara deveni atunci navă cea mai rapidă care traversase vreodată Micronezia și, după ce se asigurară că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe sau ploșnițe, fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o insulă înaltă! exclama Miti Matái, paisprezece zile mai tarziu. —Unde? se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în ceață și, înarmându-se încă o dată cu răbdare, începu să-i explice: —O insulă normală care ajunge la opt sute de metri deasupra nivelului mării ar avea nevoie de o bază foarte largă, fiindcă ar trebui să urce încet-încet de pe fundul oceanului, care pe aici are mii de metri adâncime. Făcu o scurtă pauză, pentru că el să înțeleagă bine ceea ce avea să-i spună. Și dacă ne-am află în această situație, ar trebui să navigam deja pe deasupra zonei scufundate a acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care nu le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit sălbaticii lor agresori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fibre subțiri împletite între ele. Scufundatorul dădu din cap pe când adaugă: Nu-nțeleg cum naiba or putea să le-mpletească atât de strâns, dar dacă am învăța și noi meșteșugul, navele noastre ar fi mereu cele mai rapide de pe fața oceanului. Tapú îi făcu semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul fals al unui pescăruș. Miti Matái răspunse imediat la ceea ce părea să fie un semnal prestabilit și, câteva clipe mai tarziu, piroga apăru din întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de razele nemiloase ale soarelui, dar dispuși să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]