11,500 matches
-
durată ar putea reduce anxietatea derivată în momentul în care pacientul ia contact cu obiectul temut și își dă seama că-și poate păstra controlul. Un al doilea pericol al terapiei comportamentale este cel specific fobiei legate de sînge și răni. Pacienții nu resimt doar frică atunci cînd se află în contact cu stimulii, ci uneori chiar leșină. Unui terapeut neavizat, acest lucru i se poate părea înspăimîntător, dar situația este și mai gravă pentru pacient, mai ales dacă se rănește
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
înspăimîntător, dar situația este și mai gravă pentru pacient, mai ales dacă se rănește. Acest subiect și metodele de tratare a fricii asociate cu leșin vor fi analizate în detaliu mai tîrziu, în contextul fobiei specifice legate de sînge și răni. Terapiile cognitive În ultima vreme, odată cu apariția explicațiilor cognitive în psihologia clinică, terapiile cognitive au început să fie considerate tratamente eficiente ale fobiilor, fie de sine stătătoare, fie asociate cu alte strategii bazate pe expunere (vezi Oakley și Padesky, 1990
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
și situații posibile. Printre fobiile cele mai frecvente se numără: frica de întuneric; frica de înălțimi; frica de animale (de exemplu, de cîini, insecte și reptile); frica de spații închise sau de a fi captiv; frica de sînge și de răni; frica de apă. Dacă priviți atent această listă, unul din lucrurile evidente este faptul că toate acestea sînt obiecte sau situații demne de luat în considerare în cazul în care existența noastră s-ar asemăna cu cea a predecesorilor noștri
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
griji. De exemplu, o persoană cu fobie de înălțime poate începe să urce pe o scară abruptă, crezînd că există o probabilitate de 80% să cadă de pe cea de-a cincea treaptă (probabilitate mare) și aproape sigur vor deceda de pe urma rănilor (implicații grave). În mod destul de logic, persoanei respective îi va fi frică să urce scara. Uneori, o persoană care suferă de fobie se teme deoarece supraestimează atît probabilitatea, cît și implicațiile. Alteori, preocuparea poate apărea din cauza supraestimării unuia dintre acești
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
conștientizează pericolul. În mod automat, sînt eliberați anumiți hormoni, iar sistemul nervos involuntar trimite semnale spre diverse părți ale corpului, pentru a produce modificările enumerate mai jos. Gîndirea devine alertă. Capacitatea de coagulare a sîngelui crește, pregătind organismul pentru posibilele răni. Crește ritmul cardiac și presiunea sanguină. Transpirația devine abundentă, pentru a menține temperatura constantă a corpului. Sîngele este direcționat spre mușchi, care se încordează, gata de acțiune. Ritmul digestiei scade. Secreția salivară se diminuează, determinînd senzația de uscăciune a gurii
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
în Divina Providență, care să ne elibereze de sclavia preocupărilor materiale și să ne facă stăpânii acțiunii. «Duhul este acela care dă viața, trupul nu folosește la nimic» (In 6,63). Preoțimea actuală este cinstea Bisericii și a societății. Anumite răni înspăimântătoare, din secolele apuse, nu mai sunt decât amintiri istorice. Azi, chiar în acest moment, episcopii noștri și atâția membrii ai preoțimii noastre au scris pagini minunate de caritate, de sacrificiu de sine și de sfânt eroism. Ceea ce vom spune
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
și că în jurul lui tot atâtea alte mâini sunt ridicate în actul jertfei; că în consacrare, toți sunt uniți în contemplarea misterului Sângelui lui Isus; și că în Sf. Împărtășanie toți merg să bea din acea licoare divină izvorâtă din rănile iubitoare ale Pelicanului divin? Nu este lăsat singur preotul celebrant? Există dintre aceia care nu se preocupă excesiv de această solitudine în timpul sacrificiului divin și se mulțumesc să audă poporul rugându-se. Nu spun că această rugăciune n-ar fi ceva
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
mizerie și de păcat, care crește neîncetat? Când Îl vei alunga pe diavol în iadul lui, ca să-l închizi acolo pentru totdeauna, ca aleșii Tăi să se bucure de Tine, fără gândul la cei care pier în încăpăținarea lor? Pentru rănile preasfinte ale mâinilor Tale, ale picioarelor Tale și ale coastei Tale, izvoare veșnice de îndurare, din care se revarsă plinătatea veșnicei Treimi, mereu nouă, mereu puternică și mereu binefăcătoare, asupra tuturor celor care Te caută, dacă lumea trebuie să mai
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
munții Tatra. A fost rănit de două ori și a fost decorat atât pe frontul de Est, cât și pe frontul de Vest. Când s-a întors acasă, de la un spital din Timișoara, unde a fost tratat ca urmare a rănilor, aveam cinci ani. Prin urmare, în primii cinci ani de viață, tata a lipsit. Am crescut cu mama și cu bunicii din partea mamei. Erau vremuri grele. Urmările războiului, peste care s-a suprapus seceta urmată de foamete (mai ales în
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
considerația publică, onoarea reprezintă calități durabile care nu se spulberă la primul vânt al conjucturilor. Natura l-a înzestrat cu o imensă răbdare și cu minunata calitate de a găsi la momentul oportun vorba bună, o vorbă de „pus pe rană”, vorbă care încurajează și tămăduiește. Câteodată era aspru, dar, niciodată rău sau nedrept. Ca elevi aveam și „păcate” pe care le considera omenești și le tolera cu un zâmbet de superioară condescendență. În bunătatea lui, pentru a ne ajuta să
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
de la birja în care se afla s-au speriat. Trăsura răsturnându-se, Ion Brătianu se lovi cu capul de un stâlp și-și pierdu cunoștința. În starea aceasta a fost ridicat de doctorul Davila și dus la el acasă. Dar rana ce primise la cap nefiind primejdioasă, restabilirea a venit repede. Curentul antirusesc creștea astfel în țară, încât rușii îngrijorați cer guvernului român să ia măsuri, iar ei iau măsuri militare spre a preveni orice atac neașteptat. Din Basarabia vin știri
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
8 febr. '82 Bună, dragule! Bolnav! Pur și simplu am trăit cîteva zile și nopți îngrozitoare! Am crezut că mă duc dracului! Mi-a fost teamă. Nu-mi mai fusese de mult. Închipuie-ți un om plin de bube, de răni, cu nervii praf, plîngînd de silă, năuc! Așa eram. E o zi în care mă simt mai bine! În care trupul meu începe să semene cu un trup normal. Și totuși silnicia continuă! Aud și clopotele bătînd. Tatăl unei fete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
niciodată așa rău! E îngrozitor să simți că nu ai creier, că totul devine pustiu de sens și de toate. Nu știu nici acum prea bine ce am! Dar mă simt mai bine! Deși pe trup mai am urme de răni. Este cu totul stupid să-mi amintesc cum arătam mai zilele din urmă! A fost un chin, mi-a fost teamă că n-o mai scot la capăt. Nici acum nu e prea grozav, totuși parcă m-au uitat durerile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
viața noastră. Sigur, tăvălugul social ne-a cam dezgustat în ultimul timp, "dramaturgia" democratică de asemenea. Nu mai vrem să ne sacrificăm pentru pene și alte lozinci. Dorința-ne de echilibrare și-n plan social poate un drept reflex al rănilor pe care nu vrem să ni le mai asumăm oricum. Discuțiile cu voi, recunosc, mi-au strictizat entuziasmul pueril. Sînt mai sceptic, poate mai înțelept. Nu-mi acuz buna-credință. Dar "circulam" prin anumite vene pe care nu le știam în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ar fi aflat și în orice timp ar fi fost, omul a simțit nevoia să viseze, să-și creeze o lume imaginară, cu spații feerice și personaje mirifice. De multe ori a apelat la puterea divină, pentru a-și vindeca rănile trupului sau ale sufletului. Așa au apărut și descântecele. Ca peste tot, la țară, se găseau bătrâne care-și asumau anumite potențe vindecătoare. Am aflat că, la Costișa, mama uncheșului Vasile Bida și Măriuța Raroiului se (ocupau) îndeletniceau și cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
au devenit semnul Învierii Domnului. Cea care este răspândită în satul nostru spune că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a pus coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Isus. O altă legendă spune că atunci când Isus a fost bătut cu pietre, acestea, atingându-L, s-au transformat în ouă roșii. Altă legendă afirmă că, după ce Isus a fost răstignit, cărturarii saducei (adepți ai cultului mozaic) și rabinii
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
lor, loviturile au fost bine simțite. Două cucuie mari au servit drept mărturie, că, nucile pot provoca și durere uneori. Fiind în părul meu des și ondulat, mama nu s-a îndurat să mi-l taie pentru a-mi bandaja rănile. Mi-a spălat cucuiele cu apă oxigenată, le-a dezinfectat cu alcool sanitar și apoi mi-a zis, ca-n glumă: Lasă, n-o sa-ți iasă mintea din cap, din cauza lor! Altădată să ai mai multă grijă când mergi la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în cămară, că nu-l va accepta niciodată de bărbat. Au înhămat caii la căruță, au luat fata pe jiț și-au dus-o acasă la părinți, cerându-și cu mult respect iertare, pentru fapta lor necugetată. Domnica, deși avea răni la mâini din cauza lanțurilor, era tare fericită. Luca a venit într un suflet la ea, auzind cele întâmplate și până seara erau și logodiți. Despre nunta lor s-a vorbit nu numai în Costișa, ci și în satele din împrejurimi
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pioșenie, îngrijind de săvârșirea ceremonialului înmormântării. Cei doi fii au jurat să-l răzbune pe tatăl lor, căruia i-a fost pătată onoarea. Lașii au fost eliminați în luptă dreaptă dar, în cursul luptelor, cei doi frați au suferit multe răni grave. Pe un perete erau expuse săbiile fraților Soga. Privindu-le, îți dădeai seama cât de crâncene au fost luptele, după semnele scrijelite pe săbiile lor. Secretul „fabricării” sabiei unui samurai, n a fost, încă, dezvăluit. Săbiile erau făurite de
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Doamne, Îngăduie mi să mor cu bărbăție, așa cum se cuvine unui Zähringer.“ III Câteva zile trăise Într-un fel de letargie, din care se trezea doar pentru a bea câteva picături de apă. Ca de obicei, natura Își vindeca singură rănile. Pârâul Însângerat se limpezise, dar Simeon vedea unda lui subțire tot roșie de sânge. Se târa pe mal, Își cufunda fruntea În apa rece și cădea iarăși În amorțeala dureroasă care Îl cuprinsese. Ar fi vrut să doarmă, să uite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gheață se apropia din ce În ce. Deodată, ca prin minune, apăru alături alt călăreț, care-i strigă răgușit să se țină cât putea și, spate În spate, Încercară să facă față atacurilor bandiților. Câteva clipe luptară În tăcere. În afară de rana adâncă de la umăr Bodo mai avea alte câteva răni deschise care Îl umpluseră de sânge. Alunecă de pe cal și Ambrosius se apropie să-i dea lovitura de grație. În clipa În care vârful sabiei străpungea veșmântul tânărului, Hugo Își Împlântă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prin minune, apăru alături alt călăreț, care-i strigă răgușit să se țină cât putea și, spate În spate, Încercară să facă față atacurilor bandiților. Câteva clipe luptară În tăcere. În afară de rana adâncă de la umăr Bodo mai avea alte câteva răni deschise care Îl umpluseră de sânge. Alunecă de pe cal și Ambrosius se apropie să-i dea lovitura de grație. În clipa În care vârful sabiei străpungea veșmântul tânărului, Hugo Își Împlântă adânc cuțitul În spatele tovarășului său. Sabia chiorului alunecă sub
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
credeți... Unul dintre monahii cei tineri se amestecă respectuos În vorbă: — Preacuvioase părinte, dacă omul ar fi vinovat, nu s-ar mai fi chinuit atât să se târască până aici ca să caute aju tor. Ați văzut cum arăta. Mâinile lui... rănile groaznice... — Taci, Heribert, știu eu ce-am de făcut, spuse starețul cu asprime. Apoi se Întoarse către rănit: — Fii sigur că vom cerceta. Deocamdată rămâi aici să te pui pe picioare. și gândește-te Între timp că tot vom afla
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și În alte Împrejurări misiuni care cereau discreție, se Întoarse chiar În aceeași seară, asigurându-și superiorul că totul fusese Înde plinit Întocmai și cât se poate de confidențial. Așa cum Îi promisese Heribert, după ce-i cercetaseră, spă laseră și pansaseră rănile, Simeon se simți În dimineața următoare mult mai bine. Mai avea dureri, dar se putu ridica din pat și făcu câțiva pași prin Încăpere. Bău o ceașcă de lapte, mâncă o bucată de pâine proaspătă cu miere și se simți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu vitejie, căci lângă el zăceau nu puțini tâlhari pe care-i doborâse. Am crezut că frumosul tânăr murise și el și mă pregăteam să-l Îngrop creștinește, când am vă zut că mai răsufla Încă. Într-adevăr, dintr-o rană adâncă din piept Îi curgea sânge. Deci era În viață. Atunci l-am legat cât am putut de bine și l-am urcat pe frumosul lui armăsar, care nu se mișcase de lângă el. Parcă pricepea că stăpânul Îi este În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]