9,974 matches
-
pe viață. După amnistia din 1964 cei mai mulți dintre ei au murit în urma tratamentelor ce le-au fost aplicate. În anul 1936, franciscanii conventuali din Moldova deschid la Hălăucești un gimnaziu cu drept de publicitate pentru copiii de țărani care nu îndrăzneau să meargă la școlile din orașe. Până în 1948, când școala a fost preluată de către stat, peste 250 de copii și-au făcut aici ucenicia vieții culturale, după care mulți dintre dânșii au urmat școli superioare. (Cu acest prilej îmi exprim
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mânt. Îmi dau seama perfect de păcatul pe care îl făptuiesc în acest fel... Întorc capul și îl zăresc pe Iisus oficiind slujba în fața altarului, înconjurat de cerșetori. Este liturghia oamenilor sărmani. Aș vrea să revin în mijlocul lor, dar nu îndrăznesc și îmi pare rău... Până la urmă ies prin ușa mare a catedralei. Afară e rece, dar cerul este albastru, imens și plin de stele... 20 octombrie 1949 Dimineața - dispoziție proastă. După-amiază - pregătire intensă în vederea examenului de la facultate. Seniore! Vreau să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
imperativ al exilului... Mihai e consternat. Vorbește puțin, aproape mereu surâ zând - semn de tristețe profundă. Aș vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum grijile mele, tristețea mea... Nu mai e loc pentru ele! L-am însoțit acasă... Târziu, în noapte, mă întorc la mine. Un incident riscă să alunge
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
seamă îmi e rușine față de mine însumi pentru că mă pretez acestei comedii... 4 noiembrie 1952 Ieri-seară n-am putut să mă hotărăsc să-ți spun adio... Ar fi însemnat să prelungesc scrisoarea la infinit. Azi-dimineață curajul mi-a revenit și îndrăznesc să tai în carne vie: adio, prietene! Notiță a lui Mihai Am îmblânzit „duioșiile“, primejdioase altădată... „Duioșiile“ nu mă mai destramă! Décembre, 1952 Vœu de renonciation et de solitude... Le Grand Pan est mort... Les soirs, les fantômes du passé
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a fost că și această zi se nimerise deosebit de frumoasă. Incidentul ne indispusese însă și oricum era sfârșit de vacanță, sfârșitul Jocului... O existență cu totul nouă mă aștepta, cu grijile și cu preocupările ei necunoscute, despre care însă nu îndrăzneam să vorbesc cu Mihai, dat fiind că el nu vedea cu ochi buni această nouă reprofilare a mea. Pe înserat am ajuns la cabana Capra neagră. Am cinat și ne-am culcat cu grija zilei de mâine. Primul autobuz spre
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Am cinat și ne-am culcat cu grija zilei de mâine. Primul autobuz spre Câmpulung pleca dimineața și trebuia să ne sculăm foarte devreme. Era încă întuneric când am pornit din nou la drum. Mergeam în tăcere prin pădurea misterioasă, neîndrăznind parcă a-i tulbura liniștea... și numai când am ieșit la troița ce străjuia din vechime locul din care începe a se vedea orașul de la poale, și am zărit cerul siniliu ce se deschisese larg deasupra noastră, iar înspre apus
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
liniște care îi lipsea, iar apoi, din plinul pe care îl avea, îmi transmitea și mie câte ceva. (Aceasta ar fi încă o explicație a incognito ului meu: Dumneavoastră erați o instanță cu totul superioară și, în toate pro blemele, nu îndrăznesc să mă adresez decât intermediarului dintre noi.) Odată cu întoarcerea la București însă, lucrurile au revenit la starea lor obișnuită: ne-am pomenit din nou pierduți în acest vârtej de lucruri mărunte și de oameni, vârtej pe care nu suntem în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
I Oh, comme c’est absurde qu’il n’y ait rien de plus réel que la vie, cette vie qui est tellement ridicule! „Mușuroiul de termite“ este o realitate, mai ales acum și mai ales la noi... Cum de îndrăzniți dar, tovarăși, să-i spuneți pe nume?! Ne este teamă să sclipim prea tare, căci aici, la noi, sclipirea înseamnă moarte! Lipsa aceasta de sclipire a timpurilor noastre are însă și partea ei bună - autenticitatea. Căci nimic nu e mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
propriului meu trup - asta n-ar fi fost încă nimic, dar a fi sclavul unei concepții străine despre dragoste, urâte mie, lucrul acesta mi se pare pur și simplu revoltător, astăzi mai mult decât oricând. și, dacă până acum nu îndrăznisem nici măcar să zâmbesc, astăzi am de gând să râd în hohote, să râd de mine însumi. Astăzi nu mai sunt ținut să realizez din contactul meu cu oamenii numai un anumit lucru sau nimic, ci sute și mii de lucruri
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
întemeiau, colectiv, pe legea tribală care îi pedepsea pe toți membrii familiei pentru crima săvârșită de unul dintre ei. După apariția primei mele cărți, sătenii mă scuipau în obraz când mă întâlneau pe străzile orașului (în sat nici nu mai îndrăzneam să m-arăt). În sat, frizerul l-a înștiințat pe bunicul meu - un om la aproape nouăzeci de ani și care fusese decenii la rând clientul său săptămână de săptămână - că începând chiar de atunci nu-l va mai bărbieri
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
limpede că la fel stau lucrurile și cu regele, și că la fel aveau să se petreacă și cu animalul inimii. Ceilalți m-au rugat să torn și eu fantasma mea de plumb pentru anul ce vine, dar n-am îndrăznit s-o fac. M-am eschivat râzând pentru ca nimeni să nu bănuiască motivul: când ești cu nervii zdruncinați, nu-i bine să torni plumbul. Cei din jur dădeau dovadă de o prea vie imaginație. Cât despre mine, mă gândisem la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mi-ar plăcea și mie să zac și să zac și să zac privind. De sute de ori am tot cântat asta, iar zgâlțâiturile trenului îmi ritmau cântecul. Abia când s-a făcut zi și femeia-samovar încă mai sforăia, am îndrăznit să sper că cei doi civili nu vor mai intra peste mine, pentru că pierduseră ocazia oferită de întunecimea nopții. M-am furișat la WC să iau de-acolo scrisorile. Din cauza cămășii albe de noapte a Ingăi Wenzel în drum spre
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fi trebuit să compenseze stigmatul ce ni-l pusese Statul, dar pe tine, ca individ, nu te ajuta defel să te descurci cu ziua, ceasul, minutul, cu drumul de țară ori cu valea verde. De mult observasem asta, dar nu îndrăzneam s-o gândesc. Așa am ajuns să deraiez de pe șinele sentimentului comunitar al lui „noi și ai noștri“, deși-mi doream cu tot dinadinsul să-l împărtășesc. Când ești copil, vrei să aparții de cei din casă și din sat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
înguste unde o traversare înot n-ar fi fost o problemă. Iar dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Jianu, hotărâți să o aducem pe mama acasă. Ningea abundent o zăpadă constituită din particule zgrunțuroase, pe care le prelua vântul învârtindu-le amețitor în aerul care părea alcătuit din cristale reci albe-vineții gata să pedepsească pe oricine ar fi îndrăznit să le opună rezistență. Era cumplit! Vai de bietul călător prins la drum pe o asemenea vreme! "Viscolul prinde colbul să-și lepede, Lunec-o troică, lunecă repede... Veselă-n troică peste întindere, O tinerețe fuge cu-aprindere." (Serghei Esenin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
înflorit, unde cânta fanfara militară, alături de prima lui iubire, o fetișcană cu păr bălai? Ah, Doamne! Era atât de timid, de sfios și de pămpălău, încât mergea ca un îngrămădit privind în jos, cu limba-n dinți și cu fălcile-ncleștate, neîndrăznind o apropiere suspicioasă față de juna libelulă, prima și penultima lui iubire nemuritoare...! Și-ntr-o fină discordanță Cu priveliște sonoră Merg așa cam la distanță El major și ea minoră." (G. Topîrceanu) "Când eram pe Ialooo...." Nu, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Doamne, Doamne! El este cel care a zis că tu ai murit. Dar tu n-ai murit, nu-i așa? Noi credem în tine, ajută-ne! Nu ne lăsa! Stăteam încremeniți cu lemnul pe umeri, cu inima cât un purice, neîndrăznind nici să respirăm. S-a apropiat și mai mult de noi, examinându-ne fețele înghețate și înspăimântate. Deodată s-a luminat la chip, s-a dat un pas înapoi lovindu-și cu bastonul cauciucat tureatca cizmei bine lustruite. Un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
neagră zoioasă și roasă pe la margini de timpul îndelungat de când se afla în câmpul muncii. Omul care stătea pe scăunel în bătaia soarelui fierbinte era într-adevăr bătrân, dar avea gândirea trează și o privire inteligentă și iscoditoare. Tata a îndrăznit. A împins puțin portița care fâlfâia în balama ca aripa alicită a unui cocor împușcat și s-a apropiat de gazdă. Bună ziua, om bun, bine te-am găsit. Bună ziua, omule! Cum te cheamă? Vasile. Adică Văsălie. Eu mi-s sârb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dispus, atent, afectuos, avea pentru fiecare dintre noi un cuvânt de apreciere, făcându-ne să ne simțim siguri pe noi, apărați și ocrotiți. Știam că brațul lui puternic este pavăza noastră permanentă și că nimic și nimeni n-ar fi îndrăznit să aducă vreo atingere integrității noastre cât timp tata era printre noi. Nu vorbea mult; nu era un orator. Vorbea puțin, dar spunea ceea ce trebuie și când trebuie. Pentru mama avea întotdeauna cuvinte de laudă. Tata fiind moldovean get-beget era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
au organizat și au reclamat comandantului unității calitatea acesteia. Plutonierul responsabil, gros și unsuros (la propriu, are mereu mustața din jurul gurii plină de diverse grăsimi) care are grijă de bucătărie năvălește brusc în dormitor și începe să urle: cine a îndrăznit să reclame, de ce nu suntem mulțumiți, de ce nu am venit mai întâi la el pentru a-i spune "ca unui tată" nemulțumirile noastre. Sunt momentele care îmi plac cel mai mult din armată, pline de absurd, prostie agresivă, lașitate. Spre
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
multă plăcere albumul Play al DJ-ului din New York, Moby. Îmi răstoarnă toate părerile pe care mi le formasem asupra muzicii de club, bar, ambianță etc. Există muzică ascultabilă după moartea "muzicii" pop, metal și disco de la începutul anilor '90. Îndrăznesc chiar să cred ca Moby furnizează un exemplu de "profunzime digitală" singurul pe care îl cunosc până acum. Vara 2001 Tot făcând drumuri dus-întors între Geneva și București cu autocarul, pot afirma că am devenit aproape un expert în acest
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de rinoceri din bătătură. Pe de alta, simt că poziționarea vesticilor față de estici intră într-o dulce armonie: noi le culegem căpșunile în patru labe, ei ne împușcă mistreții în poziția șezut. În sfârșit, ceea ce nici Fane Spoitoru n-ar îndrăzni, adică să tragă cu pistolul în cerbii de pe carpeta părintească, a izbutit Năstase, predându-ne pe viu lecția europeană de cum se poate vâna în cotețul porcului." O imagine care m-a aruncat înapoi în timp, în anii studenției. În sala
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fi fost extrem de mulțumit, pentru că ar fi văzut live că toate predicțiile sale cu privire la moartea universității occidentale s-au împlinit. Cu toate acestea, așa cum mă așteptam, public atent, numeros, în așteptarea miracolelor plate. Colega mea de catedră din Canada a îndrăznit chiar să și mănânce în timpul conferinței. Un gest curent aici, rău văzut în Europa, de unde venea conferențiarul. Tintinologul a fulgerat-o scurt cu privirea, dar a continuat să ne explice enigma perpendicularității axelor la Hergé... Societatea biblică a studenților din
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
un singur rând. Am lacrimi în ochi. Mai bine beau bere. Pasaj adăugat ulterior: nu, nu am băut bere. Am citit cu o luciditate rece, pe sărite, din magnificul, fascinantul jurnal al lui W. Gombrowicz. Mă întreb cum de mai îndrăznesc să țin un jurnal!) Joi, 30 iunie 2005, ora 11.33 dimineața În dragul meu cabinet de lucru, mare cât o cabină de marinar de submarin, a mai rămas o singură hârtie agățată de perete. Este un citat din Sfântul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
vorbă, s-a născut în februarie 1948, la cantina Agerpres. Până atunci, totul a fost preistorie. Întâlneam în fiecare zi la cantină un tânăr slăbuț, foarte fin, cu o figură de intelectual, care se uita lung la mine, dar nu îndrăznea să mi se adreseze. Eu pe atunci eram cochetă și aveam două paltoane - unul de stofă și unul de blană - , amândouă prefăcute din două foste mantouri elegante ale mamei, pe care le alternam. Îmi schimbam mereu și pieptănătura. Am aflat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]