KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...363 364 365 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

i se tragă moartea... din... Strănută tare și unchiul Edward căzu țeapăn de pe scaun. Era mort. Kenneth spuse: — Sid... e...? Sidney spuse: — Dacă nu e, înseamnă că are un somn foarte adânc. Se auzi un trăsnet cumplit și mama se aplecă spre tata șoptind: — Ted, hai să mergem. — De ce? spuse tata râzând. — Nu e potrivit pentru el, spuse mama. Kenneth spunea: — Doar n-o să-l lăsăm aici! Hai să-l ducem în șopronul cu ghivece - e pe acolo, pe undeva. Publicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și spuse, bravând: — Cred că ești cam speriată, având în vedere ce se întâmplă aici în noaptea asta. — A, nu prea, spuse Shirley. Se așeză pe patul dublu cu cadru din lemn de stejar masiv. Spuse: Am o idee. Se aplecă în față. Kenneth se întoarse și începu din nou să se plimbe prin cameră. Spuse ca pentru sine: — Da, am și eu câteva. — Hai, vino și șezi aici, spuse Shirley. Bătu ușor cu palma locul de lângă de ea de pe pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mai aproape de el spunând: — Ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să-mi petrec noaptea singură și o să ne ținem de urât unul celuilalt. Când Shirley spuse asta, Kenneth se întoarse spre ea și se aplecă mai mult. Preț de-o clipă, păru că se vor săruta. Îi urmăream. Kenneth se îndepărtă, spunând: — Da,e... un plan minunat, domnișoară, dar... știți... Se ridică și începu să se plimbe din nou prin cameră. Eu... noi... nu ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu doar editorul, ci și prietenul tău. Nu simțeam nici un imbold să-l corectez în această privință, dar nu mă puteam hotărî dacă să dau din cap aprobator sau dezaprobator, așa că n-am făcut nici una, nici alta. — Michael, spuse el, aplecându-se în față, fă-mi o favoare. — Te rog... — Îngăduie-mi pentru o clipă să-ți vorbesc ca prietenul, nu ca editorul tău. Am ridicat din umeri. — Cum vrei. — E-n regulă. Vorbindu-ți ca prieten, și nu ca editor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
domnului McGanny, căci eram curios să văd cum arată. Dar nu! Spre marea mea suprindere și - în mod inconștient - spre marea mea bucurie, se dovedi a fi nimeni alta decât Alice Hastings. — Alice! am strigat pe geam. Hei, Alice! Se apleca pentru a plăti șoferul și nu m-a auzit; apoi s-a făcut verde și taxiul a demarat. Trebuia să mă mulțumesc că aflasem că încă lucra la editură și că, din câte văzusem, nu se schimbase prea mult de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să zbier din toți rărunchii până când tata a venit în fugă din dormitorul lui să mă liniștească. Când m-a întrebat ce se întâmplase, tot ce-am putut să spun era că avusesem un coșmar, în care un bărbat se aplecase peste patul meu și mă mă privea atât de fix în ochi, încât eram sigur că o să mă omoare. Tata s-a așezat lângă mine și m-a mângâiat pe păr. După un timp, probabil că am adormit la loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
loc. Mai era un lucru pe care aș fi putut să i-l spun - numai că atunci nu-l înțelesesem nici eu - pentru a explica de ce fusese visul atât de înfricoșător. Adevărul este că îl recunoscusem pe bărbatul care se aplecase deasupra patului. Îl recunoscusem pentru că eram eu. Eram eu, bărbat matur, privindu-mi sinele tânăr și fața mea era devastată de bătrânețe și brăzdată ca o sculptură veche de urmele suferinței. Fotografia era una dintre pasiunile tatei. Avea un aparat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
protejaților fratelui meu... — De ce le-ați cumpărat, întrebă Phoebe, dacă vi se par hidoase? — A, sunt o naivă în privința asta. Roddy îmi spune că sunt bune și eu îl cred. Suntem toți la mâna lui. Medită o clipă, apoi se aplecă în față. Cu excepția dumitale, desigur. Ești, în fond, o profesionistă. Trebuie să ai o părere despre artiștii pe care-i reprezintă el. — Nu cunosc decât ceea ce am văzut la galerie săptămâna trecută. — Și...? — Și... Phoebe se uită la Roddy, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cere să i se aducă în cameră cina. Nu dovedește nimic: poate doar că Tabitha e nebună. — Cred că asta o să stabilesc eu, dacă nu te deranjează, spuse Findlay. Scoase o pereche de ochelari bifocali din buzunarul cămășii și se aplecă pentru a cerceta dovada crucială pe care o căuta de aproape treizeci de ani. Mi-e rușine să recunosc că am simțit un dram de satisfacție meschină când am văzut cum se întunecă brusc la față, dezamăgit. — O, făcu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
se întunecă brusc la față, dezamăgit. — O, făcu el. — V-am spus. Însemnarea lui Lawrence conținea doar trei cuvinte, scrise cu majuscule. Ele erau biscuit, brânză și țelină. Ibricul începu să fluiere. Findlay opri gazul și umplu ceainicul, apoi se aplecă din nou asupra mesei. Privi atent mesajul aproape un minut: îl întoarse, îl răsuci, îl ținu în lumină, îl mirosi, se scărpină pe cap și îl mai citi de câteva ori. — Asta-i tot? rosti el în cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu ți-e ușor. — Lucreazi în lumea editorială? Unde? — A, nu cred că ai auzit de ei. Din păcate, lucrez în zona cea mai dezonorantă a acestui spectru. Sunt două cuvinte cumplite - nici nu-mi vine să le rostesc. Se aplecă în față și glasul ei șopti dramatic: editura Vanity. Am zâmbit îngăduitor. — Dar aproape orice editare are la bază vanitatea, dacă stai să te gândești. Eu nu câștig cât să trăiesc din asta și scrisul îmi ia o groază de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
a spus că exagera. Se va auzi obișnuitul scâncet de proteste, și pe urmă totul se va potoli. — Și am avut dreptate, nu-i așa? — Trebuia să mă înclin în fața raționamentului tău politic, ca întotdeauna. — E foarte simplu. Henry se aplecă și mai aruncă pe foc încă un buștean. Era o după-amiază rece și întunecoasă de la începutul lui ocombrie 1989 și beau ceai cu brioșe într-unul din separeurile de la Heartland Club. Șmecheria este să faci mereu ceva scandalos. N-are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fost adus aici și acum se pare că mă vor ține închis o zi sau două. De-aia am dorit să vii cât mai curând posibil. Se auziră pași pe coridorul de afară. Findlay așteptă până se îndepărtară, apoi se aplecă spre mine conspirativ. — Am făcut, spuse el cu glas scăzut, câteva descoperiri uluitoare. Vei fi încântat să afli - deși nu în mod special surprins, dacă ești cât de cât familiarizat cu numărul succeselor mele în aceste chestiuni - că intuiția mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
alarmă văzând ce se întâmpla în biroul lui, acel șoc nu s-a citit în ochii lui. S-a uitat cu atenție, asigurându-se că n-a interpretat greșit imaginea. Dar era suficient de clar. Un bărbat în frac era aplecat asupra biroului lui. Reușise să deschidă broasca și un set de hârtii era întins pe tăblia biroului. Bărbatul avea o cameră mică de luat vederi și înregistra încet, plimbându-o pe birou, conținutul fiecărui document. Când termină, puse la loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
vremurilor de odinioară. Ciudățenia era, după cum au reflectat amândoi după aceea, că „de dragul vremurilor de odinioară“ pentru care căzuseră de acord să se întâlnească, nu-și aminteau să fi existat o singură seară care să se termine cu ei doi aplecându-se peste masă ca să se sărute ori întinzându-se pe canapea îmbrățișați și cu limba în gura celuilalt sau prăbușindu-se pe pat și făcând dragoste de parcă viața lor depindea de asta. Și totuși, toate astea s-au întâmplat, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ai cunoscut personal, nu? Ai făcut afaceri cu el... Ce fel de tip e? Mark pufăi, cufundat în gânduri. — E greu de zis, de fapt. Nu are tendința de a spune prea multe despre el. — Da, dar ascultă, spuse Henry aplecându-se în față. Pășea pe teren foarte delicat. Omul se oferă să completeze un cec în alb pentru noi, din câte-mi dau seama. Tunuri, avioane, rachete, bombe, gloanțe - orice, le vrea pe toate și dacă nu suntem gata să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Câteva miliarde, cred: dar numai pentru grâu și așa mai departe. Oficial, oricum. — Hm. M-am gândit că noi am putea merge până la opt sute de milioane de lire. Cum ți se pare? — Sună bine. Sunt bani accesibili. — Presupun, spuse Henry, aplecându-se și privindu-l pe Mark în ochi, că Hussein poate face rost de acești bani până la sfârșitul zilei. Noi îi acordăm credit, dar vrem să ne asigurăm până la urmă va plăti. Mark se gândi mult până ce spuse: — Irakul are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Îl cunoști? — Vag. Pare un tip cumsecade. — E cam isteric, ca să fiu sincer, spuse Henry. Nu prea știm ce e-n mintea lui. Dar în treaba asta e alături de noi. Mototoli încet pliantul. Să-l aruncăm pe foc, spuse el, aplecându-se spre cămin. — Sau mai avem o alternativă, spuse Mark oprindu-l la timp, ai putea să i-l dai lui Hilary. Să clocească ea ceva. Henry medită câteva clipe. — Bine gândit, spuse el și-l băgă în buzunar. 20

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
probabil. Alungă furioasă această linie de argumentație. Regret, dar nu vreau să transform treaba asta într-o conferință politică. Ar trebui să vorbim despre Fiona. — Sau despre doctorul Bishop, am spus, apoi am întrebat: E adevărat? — Problema este, spuse ea aplecându-se în față, că n-are rost să căutăm țapi ispășitori. E de gardă de douăzeci și șase de ore. Și au găsit un pat cât de repede au putut. Am fost îngrozită când am aflat azi-dimineață, dar nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mai mulți membri ai familiei năvăliră să investigheze cauza agitației. Ce-a fost zgomotul ăsta? — Ce se petrece aici? Doi bărbați, pe care Michael îi recunoscu drept Roderick și Mark Winshaw, ridicau și puneau la loc armura, în timp ce Tabitha se aplecă asupra lui și întrebă: — N-a murit, nu? — O, nu cred. S-a lovit la cap doar. Michael își revenea încet și se pomeni privind-o pe salvatoarea lui, o femeie foarte atrăgătoare și cu o înfățișare inteligentă, de vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pare acest scenariu foarte apropiat de ceea ce se întâmplă aici astă-seară? — Ba da. — E-n regulă. Acum ascultați: cum îl chema pe tipul care comitea crimele? Cel care a organizat toată distracție? Nu-ți amintești? O să-ți spun eu. Se aplecă peste masă. — Îl chema Owen. Domnul U.N. Owen. Thomas se opri victorios. Ce zici de asta? Michael fu luat prin surpindere. — Mă acuzi pe mine? — Sigur că te acuz! Am văzut cu toții fragmente din cărticica ta răutăcioasă. Știm exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fix. — O, da. Îi zâmbi distrat. E nebună de-a binelea. Dar am vorbit adineauri cu ea. Părea perfect sănă... — E o moștenire de familie. Suntem toți nebuni de legat, dezaxați, avem mințile tulburate. Pentru că vine un moment, Michael - se aplecă în față și arătă spre el cu siringa - vine un moment când lăcomia și nebunia practic nu se mai deosebesc. Sunt unul și același lucru, s-ar putea spune. Și mai vine un moment, când dorința de a tolera lăcomia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

naiba Îmi răsărise asemenea idee? Întreagă această scenă Începea să Îmi dea impresia că trăiesc o experiență extracorporală. Discuția a continuat În aceeași atmosferă relativ relaxată până când mi-a pus Întrebarea finală: Ce reviste citesc În mod regulat? M-am aplecat Înainte și am Început să vorbesc plină de surescitare: — Păi, nu am abonament decât la The New Yorker și Newsweek, dar citesc cu regularitate The Buzz. Uneori și Time, dar articolele sunt plicticoase, iar U.S. News e o revistă mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mult prea conservatoare. Sigur, uneori, cu un soi de plăcere vinovată, arunc o privire prin Chic și, de când m-am Întors din călătorie, citesc toate revistele turistice și... — Și citești și Runway, Ahn-dre-ah? m-a Întrerupt ea și s-a aplecat peste birou, cu o privire chiar mai atentă ațintită asupra mea. Întrebarea venise atât de brusc, atât de neașteptat, Încât, pentru prima dată În ziua aceea, m-a prins cu garda jos. Nu am mințit și nici nu m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să lucrăm mai bine În echipă. Nu pot să lipsesc tocmai eu. — Altruist afurisit. Îi ajuți Întotdeauna pe toți, Împrăștii voie bună oriunde te duci. Zău că te-aș urî dacă nu te-aș iubi așa de mult. M-am aplecat și l-am sărutat de rămas-bun. Am găsit mașinuța Jetta din prima și În numai douăzeci de minute am dibuit calea spre autostrada 95 cam spre nord, care nu era deloc aglomerată. Era o zi geroasă de noiembrie; erau vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]