9,399 matches
-
anonim?. Scrierile acestuia s�nt controversate ? i relateaz? (printre altele) cum ungurii au p? truns �n Transilvania la (sau pe la) sf�r? ițul secolului al X-lea sau al XI-lea, venind dinspre c�mpiile din r? s?riț. Un conduc? tor (domnitor sau c? petenie) rom�n (latin) a opus, conform acestei cronici, o rezisten?? �nd�rjit? atunci c�nd triburile maghiare au �ncercat s? invadeze Bihorul ? i Transilvania. Cei din Ungaria care pun la �ndoial? autenticitatea cronicarului anonim �l consider? drept un cronicar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
s? -i trateze pe evrei a? a cum erau trata? i ace? tia �n Occident, acord�ndu-le egalitate deplin?. Delegă? ia rom�n? s-a opus cu �nver? unare acestui lucru. Bismarck a f? cut presiuni asupra rom�nilor �n favoarea evreilor. �ntruc�ț Domnitorul Rom�niei era un Hohenzollern, pozi? ia lui Bismarck era hoț? r�toare. S-a ridicat apoi problemă asupra caracterului neprofitabil al re? elei rom�ne? ți de c? i ferate (construite cu capital german). Că s? previn? pierderile catastrofale ale
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
francez. În general, noul cod n-a adus dispozițiuni și instituțiuni care să lovească în sentimentele, credințele, obiceiurile poporului, care să fie prea îndepărtat de cele de până atunci, cu totul străine și nepotrivite cu firea noastră". Codificarea realizată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza deși nu lipsită de unele scăderi a marcat momentul introducerii unei legislații moderne, de factură occidentală, moment de seamă în procesul de creare a României moderne. Codul civil de la 1864 a rămas în vigoare și după cel
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
cu care de-acum încărunțitul meșter Pil avea să curteze, harnic și neîntrerupt, puterea comunistă. De ieri și de azi. De ieri, cînd, într-o grotesc-supradimensionată pînză, pictorul temeinic reeducat atunci, în 1960, îl plasa pe Ceaușescu între voievozii și domnitorii neamului. Și azi, cînd, fără prezența unui Iliescu la vernisaj, același reeducat nu se simte-n apele lui. Este foarte adevărat și sînt pentru asta și am să lucrez pentru asta, zicea speriatul Piliuță în 1960. Dar se pare că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
raiul Hermeziului să redevină rai. Mergeți, vă rog, la Hermeziu și veți da acolo peste o casă-muzeu de vis, în mijlocul unei curți în care mai străjuie trunchiul halucinant al unui plop secular, cub coroana căruia adăstau, cîndva, prietenii Alecsandri, Kogălniceanu, domnitorul Sturdza, Ralet, Carp, actorii Millo și Luchian, cîți alții. Mergeți, la primăvară, la Hermeziu! Vă așteaptă și-o șaretă. Cu-n cal. E cert că, în momentul de față, avînd în vedere perfidiile Rusiei legate de extinderea NATO, România, deocamdată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
menține în istorie, reflectându-i "povestea" și conferind creațiilor sale sensul major. În baza relației dintre imaginar și reprezentare, se va obține în studiul de față o schemă a rolurilor simbolice, relevante în cadrul unor structuri spațio-temporale specifice (spre exemplu, un domnitor surprins la ceremonialul de înscăunare sau ca erou pe câmpul de luptă; un tânăr care parcurge drumul inițierii și etapele de purificare, pentru ca la final să acceadă la statutul de voievod sau de sfânt). Aceste conglomerate simbolice cristalizează în imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
încărca "pasta" unui tablou. Ea integrează în substanța imaginarului idei și concepte singulare, care devin într-o perioadă ulterioară, prin intervenția imaginației, componente ale structurilor simbolice (sacre sau profane: spre exemplu, ideea de construcție religioasă, pusă în scenă de un domnitor - al cărui gest edilitar a fost memorat datorită repetării lui -, ajunge în timp o componentă a mitului fondatorului de civilizație creștină și a planului simbolic de guvernare "delegată" de către divinitatea însăși - cazul lui Constantin I sau al lui Ștefan III
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
religioasă, se formează modelele sacre, ale apologetului, ecumenului, ascetului, clericului sau monahului (pentru codul cultural), modelul sfinților eliberatori sau al sfinților martiri (pentru codul eroicului). Acestora li se opun, într-un modul al negării, anti-modelul creștinului trădător sau al ereticului (domnitor, boier sau războinic) și anti-modelul păgânului, asimilat în programele iconografice diavolului - termen opozitiv pentru modelele religioase canonice. În al doilea palier (tipologic ca și primul), al vieții cotidiene, prezența femeii (care se remarcă în grupul "marginalilor"), deși nu este atât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
voievozii români, la limită, nu au evitat să transforme în temă politică vulnerabilitatea, statutul de margine expusă presiunilor imperiului "păgân", și să contextualizeze valoarea militantă a moștenirii creștine bizantine, precum și imaginea ei23. Această temă politico-religioasă centrală a lăsat totală libertate domnitorului în a-și impune autocrația prin vocabular politic, coduri ceremoniale și scenografie de inspirație constantinopolitană, apărând ca un "uns" în scaun de către divinitate, în egală măsură stăpân al lumii laice și al lumii clericale (Valentin Al. Georgescu 127; Daniel Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al Țărilor Române este menținerea practicii și, implicit, a acestei mentalități fixate prin reluarea sa în text, imagine și în structurile imaginative ale identității colective (Țighiliu 127-72): chiar în condițiile suzeranității otomane și ale dispunerii politice în numirea pe tron, domnitorul, ... de îndată ce era înscăunat, binecuvântat de biserică și uns de Dumnezeu prin mitropolit, devenea un autocrat cu o putere și un prestigiu care nu se epuiza în atotputernicia și arbitrariul Porții. ... Domnia, ca instituție, rămânea la nivelul construit ideologic și juridic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
învățământ și de educație, de traduceri și de circulația manuscriselor. Indiferent de influențele sau de coincidențele pe care critica de specialitate le depistează reevaluând "martorii" istoriei, imaginarul puterii medievale românești se menține pe linia modelului bizantin până târziu, inclusiv la domnitorii fanarioți, ei înșiși urmând ...linia autocratică, în sensul modernizator și raționalist al despotului luminat, care nu este decât o aplicație de epocă a conceptului de princeps optimus maximusque. (Valentin Al. Georgescu 129) Conform analizei statistice și cercetării politogramelor identificate de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
menține identitatea etnică, sub ocrotirea celei religioase (afirmate programatic doar față de puterile creștine, preponderent catolice, interesate să reziste militar otomanilor), susținând-o implicit și pe cea statală (în fața tendinței de dominare manifestate tocmai de forțe creștine catolice). "Visul" preluat de domnitorii români a fost, de fapt, contextualizat extrem de realist − cu o oarecare tendință de sublimare la Șerban Cantacuzino, într-un moment istoric deja discutat de bibliografia de specialitate (Pippidi 315-57). Preluarea − cum spuneam, doar parțială, deși importantă cantitativ − de titulaturi, componente
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
instituții sau aspecte juridice, oglindește concepția autocrată a domniei, reflectată de scrierile cu caracter mai mult sau mai puțin politic − istoriografie, parenetică sau cărți populare (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-39, 130-209). Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată fiind și conștiința că nici nu era posibil), programele politice ale domnitorilor români (Mazilu, Recitind literatura română veche I
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată fiind și conștiința că nici nu era posibil), programele politice ale domnitorilor români (Mazilu, Recitind literatura română veche I 143-237) au reflectat destul de exact măsura în care Constantinopolul mai era actual sau mai putea fi un punct de reper în imaginarul colectiv. De altfel, istoriografia demonstrează și o incompatibilitate de fond între
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Prin stemmata, pareneză, cronică sau oratorie laică, formele aulice ale artei cuvântului s-au adăugat hagiografiei, romanelor populare eroice și folclorului literar, dar și oratoriei religioase, care s-a pus și ea în slujba stimulării entuziasmului general pentru apărarea ortodoxiei. Domnitorii Țărilor Române, prin strategii abile, mai mult sau mai puțin declarativ, au contracarat, sub apanajul moștenirilor bizantine și al teocrației constantinopolitane, statutul de zonă de atac și de teritoriu de confruntare pentru forțe sau interese adverse, care puteau afecta decisiv
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
model politic. (Pippidi 22) Țările Române, deși au preluat, arhetipal și mitic, religios și ideologic, în principal dinspre vechea civilizație imperială, imagini, simboluri, forme instituționale, coduri și structuri ritualice, au avut totuși libertatea să-și mențină dreptul cutumiar 25, iar domnitorii lor să adopte mode occidentale sau să modernizeze, cât de puțin, un sistem resimțit în parte ca fiind (deja) depășit, prin integrarea unor idei politice cu circulație regională sau de proveniență occidentală. Ca toate țările de rit ortodox, alegând să
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
regimul politic și economic de pseudo-vasalitate, impropriu "reglat", au permis de multe ori răzvrătiri ale creștinilor români, și nu întotdeauna pedepsite militar imediat. Din diferite motive de strategie politică, otomanii nu s-au mobilizat mereu pentru a rezolva "problema românească". Domnitorii noștri, din fericire, au dovedit adesea abilitatea de a se folosi de momentele de slăbiciune ale puterii musulmane. Conjuncturile favorabile și negocierile diplomatice sau financiare, soldate cu perioade de pace, au permis în durata lungă consolidarea politicii ortodoxe românești în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tranșant. Modificarea conceptului de putere creștină față de modelul imperial a dus însă la o strategie diferită în abordarea chestiunilor statale și de politică externă față de ceea ce mărturiile ne arată despre statul bizantin (Pippidi 205-357). Deși în cunoștință de cauză uneori, domnitorii care au încercat o fundamentare a instituțiilor statale în Țările Române au făcut-o ținînd cont de dreptul cutumiar feudal și nu de cel bizantin (ceea ce atestă că nici preluarea modelului nu s-a făcut integral); faptul este însă firesc
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Grigorie Țamblac). Spre exemplu, aducerea unor relicve sacre avea ca motiv oficial înzestrarea ctitoriilor religioase și obținerea unui protectorat divin; pe de altă parte, chiar înălțarea bisericilor și adăpostirea acestor moaște după 1453 constituiau, în sine, acte de ocrotire de către domnitori sau boieri români binecredincioși a ortodoxiei în general. Dincolo de binecuvântarea dată de așezământul respectiv, atât puterea politică, cât și biserica lucrau practic nedisimulat și la consolidarea propriei imagini, transmise prin structurile imaginarului colectiv, folosit ca modalitate de întărire politică a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
-și țara lui în rânduieli și cu puteri înfloritoare" (Miron Costin 264). De la acest personaj istoric care, "asemenea unui rege, a fost numit cel dintâi hospodar, întocmai ca un monah slăvit" (Miron Costin 265), începe glorioasa și neliniștita dinastie a domnitorilor creștini, apărători ai ortodoxiei și ai civilizației românești. Deși supuși destinului istoric, cei patru reprezentanți ai mitului întemeietorului (Traian, Dragoș, Negru-vodă și Alexandru cel Bun) sunt redați în cronici după un tipar impersonal și atemporal (spre diferență de portretele clasice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Figura voievodului cruciat, susținut când și când de puterile occidentale, dar asemănat sfinților eroi-martiri, începe să prindă contur odată cu Mircea I Basarab, numit în 1541de un istoric german, Leunclavius, princeps inter christianos fortissimus et acerrimus. Cu el se instituie modelul domnitorului ce duce o politică anti-otomană sistematică, în încercarea de a menține integritatea și independența țării sale. Îndeaproape îi urmează Iancu de Hunedoara, despre care papa Calisto III spunea că este "singurul și cel mai puternic atlet al creștinătății". Se adaugă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dintâi etape ale trecerii istoriei politice în imaginarul colectiv. Utilizarea aceluiași panegiric eftimian leagă imaginea "cruciatului" Ștefan de scrierea lui Neagoe Basarab și de selecția pe care acesta o operează asupra textului bizantin. "Rugăciunea pentru ridicarea armelor", descrierea dezideratelor acestui domnitor exemplar în atitudinea sa religioasă și revendicarea propriilor valori de la modelul constantinian suprem reflectă importanța tipului de voievod-luptător în numele semnului sfânt al crucii: Neagoe, alcătuind prin adunarea trăsăturilor fundamentale ale personalității împăratului Constantin, compunând, deci, prin eliminarea concretului spațial și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
precum iaste vremea, așea lasă, blându cându iaste vreme de blândețe, sămețu cându iaste vreme de sămețiie. Creștinului niceodată cuvântul nu-l ține, nice ieste a-l amăgi, toate precum ieste vremea face. (Miron Costin 26) Acest model formativ al domnitorului dedicat până la sacrificiu misiunii sale - încadrate atât de codurile regionale ale pseudo-vasalității, cât și de dreptul cutumiar sau de circumstanțele istorice - se situează între termenii complementari ai puterii creștine: milostenie și spirit militant; deși nu întotdeauna convergenți, ei au reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Arhiepiscopul Țarigradului a lui Zlatoust, 1691. BAR: CVR II 91, f 1r -10) În textele de genul acestei Predoslovii, scrise de frații Greceanu și închinate lui "Io Constantin Basarab Voievod", ca și în cartea neagoeană de învățătură, chipul idealizat al domnitorului caută să răspundă și programului general al politicilor militare locale, și celui de guvernare creștină, care are drept suport moral și drept etică a judecății dogma religioasă. Din principiu, ca "uns" al divinității, autocratul substituie instanța supremă atunci când veghează atent
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de Scaun, deținătoarea supremației instituționale, fiind centrul "lumii ca spectacol" (solemn sau anecdotic), a putut realiza și menține o diversificată relație culturală cu mediile populare, prin intermediul unor structuri imaginative comune (transmise în general prin formele culturii nescrise). Aducând sub conducerea domnitorului, din cauza deselor înfruntări armate, o jumătate din populația activă, deplasând o asemenea forță (militară, dar și forță de muncă, forță socială) dintr-un univers relativ pașnic, agrar, în teritoriul marilor probe eroice ale războiului, schimbând destinele, și ale celor aflați
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]