10,806 matches
-
Ludovic cu Luynes au potolit revolta hughenotă; una dintre victimele febrei luate din tabere a fost Luynes care a murit în decembrie 1621. După decesul lui Luynes, Ludovic a stabili că va conduce prin Consiliu. Mama lui a revenit din exil și, în 1622 în Consliu prințul de Condé a recomandat suprimarea violentă a hughenoților. Rebeliunea s-a terminat prin Tratatul de la Montpellier semnat de Ludovic al XIII-lea și ducele de Rohan în octombrie 1622. Tratatul a confirmat principille Edictului
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
loc un eveniment decisiv în viața sa : în urma unei călătorii în Statele Unite ale Americii, se căsătorește cu Zenobia Camprubi Aymar (traducătoare în spaniolă a lui Rabindranath Tagore, care-i va deveni colaboratoare neprețuită. După izbucnirea războiului civil spaniol, ia drumul exilului și devine profesor de literatură spaniolă la diferite universități din Statele Unite, Cuba, Puerto Rico. În 1956 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1958, în Puerto Rico.
Juan Ramón Jiménez () [Corola-website/Science/302955_a_304284]
-
în Turcia, România, Bulgaria, Uzbekistan, Europa Apuseana și America de Nord, dar și comunități mai mici în Finlanda, Lituania, Rusia, Belarus, si Polonia. (Vezi și Diaspora tătarilor crimeeni). Peste 300.000 de tătari locuiesc în Crimeea și aproximativ 450.000 rămân în exil în Asia Centrală, în special în Uzbekistan. Există estimări care spun că sunt aproximativ 5 milioane de tătari crimeeni care trăiesc în Turcia, descendenți ai tătarilor care au emigrat în secolele al XIX-lea și al XX-lea. În Dobrogea (România
Tătarii crimeeni () [Corola-website/Science/302957_a_304286]
-
erau atent supravegheați de NKVD. Astfel, în fiecare lună persoana strămutată trebuia să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la selsoviet în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane. Domiciliul obligatoriu ("ссыльное поселение") era o formă a exilului intern. Sistemul exilului politic și administrativ exista încă din timpul Imperiului Rus. Cei mai numeroși deportați cu domiciliu obligatoriu ("ссыльнопоселенцы") din URSS au fost națiunile întregi strămutate în timpul regimului lui Stalin (1928-1953). De-a lungul timpului s-au folosit mai
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
de NKVD. Astfel, în fiecare lună persoana strămutată trebuia să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la selsoviet în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane. Domiciliul obligatoriu ("ссыльное поселение") era o formă a exilului intern. Sistemul exilului politic și administrativ exista încă din timpul Imperiului Rus. Cei mai numeroși deportați cu domiciliu obligatoriu ("ссыльнопоселенцы") din URSS au fost națiunile întregi strămutate în timpul regimului lui Stalin (1928-1953). De-a lungul timpului s-au folosit mai mulți termeni pentru
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
domiciliu obligatoriu ("ссыльнопоселенцы") din URSS au fost națiunile întregi strămutate în timpul regimului lui Stalin (1928-1953). De-a lungul timpului s-au folosit mai mulți termeni pentru definirea acestei categorii de pedepsiți extrajudiciar: "colonie specială" (спецпоселение), "colonie de strămutare specială" (спецпереселение), "exil administrativ", șa. Exilații erau trimiși în zone îndepărtate ale URSS-ului; Siberia, Kazahstan, Asia Centrală și Orientul Îndepărtat Rus. Majoritatea populației așezărilor obligatorii erau victime ale ceea ce azi este numit "proces de purificare etnică". Guvernul sovietic se temea că anumite naționalități
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
vremelnic sub administrația Forțelor Axei: membri ai familiilor persoanelor acuzate de loialitate fața de administrația Axei și persoane care au luptau împotriva puterii sovietice, care au fost acuzați de "banditism". Un mare număr de foști ostarbeiter au fost trimiși în exil. "Curățarea" teritoriilor anexate a continuat până la mijlocul deceniului al șaselea. În iulie 1949, revoltele țăranilor români din Basarabia și Bucovina de Nord au fost înăbușite cu duritate și au dus la deportarea a aproximativ 95.000 de oameni. (Acestea au
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
viață antisocial parazitar în sectorul agricol" (Об ответственности за уклонение от общественно полезного труда и за ведение антиобщественного паразитического образа жизни в сельском хозяйстве). Era aplicat de obicei colhoznicilor care nu reușeau să-și îndeplinească zilel-muncă obligatorii ("trudodni"). Termenul de exil pentru o asemenea faptă era de 8 ani. Între 1948-1952, au fost înregistrați 33.266 "ukaznici". Spre deosebire de alte categorii de deportați, copii acestor exilați nu erau la rândul lor pedepsiți cu strămutarea. Mai multe secte religioase - Martorii lui Iehova, ("Cвидетели
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
puțin numeroase" în raport cu întreaga populație a Uniunii Sovietice, dar extrem de importante în raport cu categoriile de populație afectate. De exemplu, în 1950, toți iranienii, cu excepția persoanelor de etnie armenească, au fost strămutate din RSS Georgiană. Coloniile de muncă (трудопоселение) erau metode ale exilului intern. Cea mai mare categorie a "coloniștilor pentru muncă" (трудопоселенцы) a fost cea a culacilor și membrilor familiilor lor deportați mai înaintea marilor epurări staliniste din deceniul al patrulea. Coloniile de muncă erau parte a Gulagului, dar nu aveau un
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
al Sovnarkomului din 1 februarie 1930. La început, familiile de culaci au fost deportate în zonele îndepărtate pentru ""colonizare specială"" fără vreo măsură specială de urmărire sau de relocare a pedepsiților. În 1931-1932, problemele deculacizării și a planificării teritoriale pentru exil au fost urmărite de o comisie specială a Politburo cunoscută cu numele de "comisia Andreev-Rudzutak" (комиссия Андреева-Рудзутака). Comisia purta numele lui Andrei Andreev și a lui Janis Rudzutaks. Noțiunea de "colonii de muncă/coloniști pentru muncă" a fost introdusă in
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
kilometri. Aceste persoane erau cunoscute cu numele de "coloniști liberi (вольнопоселенцы)". Termenul era folosit încă de pe vremea Imperiului Rus, având două întelesuri: colonii libere ale țăranilor sau a cazacilor (în sensul că erau libere de iobăgie), sau de așezare în exil a persoanelor care fuseseră eliberate după o condamnare in katorga. În Uniunea Sovietică, un decret al Sovnarkomului din 1939 specifica: "Coloniștii liberi" din prima categorie erau obligați să efectueze munci similare celor din lagărele de muncă sau unele asemănătoare. Mai
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
Córdoba. În plus, este inițiat în filosofia clasică greacă și arabă de către învățații arabi. În 1148, Cordoba a fost cucerită de dinastia "Almohazilor", iar creștinii, ca și evreii, au fost constrânși să se convertească la Islam. Familia lui Maimonide alege exilul, rătăcește prin peninsula Iberică, apoi prin anul 1159 se refugiază tocmai în orașul marocan Fèz, capitala statului almohad, apoi prin 1165 la Ierusalim, pentru a se stabili în cele din urmă în Egipt, mai întâi la Alexandria, apoi definitiv la
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
în timpul unei dispute ce priveau ponderile utilizate pentru a măsura aurul, Brennus și-a aruncat sabia pe cantar și a rostit faimoasele cuvinte " Vae Victis !", care se traduce din latină: "Vai de cei învinși !". Senatul apelează la Camillus, aflat în exil la Ardea. Îl numește în funcția de dictator și-i încredințează, odată cu ultimele forțe armate, soarta Romei. Cunoscând tactică galilor, Camillus își adaptează trupele la această, izbește surprinzător și toaca sistematic armata dușmana, reușind să-i alunge pe gali din
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic "Espatriatul", care are ca subtitlu ""Dreptate, Frăție"". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri). Trece prin
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
până în 1954, pe toată perioada de industrializare forțată planificată centralizat, se presupune că aproximativ 3,7 milioane de oameni au fost condamnați pentru presupuse activități contrarevoluționare și antisovietice. Dintre aceștia, în jur de 0,7 milioane au fost condamnați la exil, aproximativ 0,6 milioane au fost executați, restul au fost condamnați la diverse sentințe privative de libertate în Gulag. Ca și în cazul victimelor foametei, unele dintre dovezile care să ateste veridicitatea acestor cifre sunt contestate de unii istorici, aceștia
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
condamnarea la perioade de detenție în Gulag, până la aplicarea pedepsei capitale. Regimul stalinist nu s-a dat înapoi de la practica asasinatului politic. Printre victime s-au numărat Serghei Kirov, fiul lui Troțki, Lev Sedov, și chiar Troțki însuși, ucis în exil de un agent stalinist în 1940. Perioada dintre 1936-1937 este deseori numită "Marea Teroare", cu mii de oameni închiși sau executați, în condițiile în care asupra unora dintre ei planau doar vagi bănuieli de participare la opoziția antistalinistă. Despre dictatorul
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
distrus relațiile cu celelalte principate dar a condus și la distrugerea independenței Javaneze și a început adevărată colonizare a provinciei. În 1812,fratele său, Mangkunegara, s-a aliat cu trupele europene și au intervenit pentru că sultanul să fie exilat. După exil, tronul a fost preluat de fiul sultanului iar fratele său a fost numit Prințul Paku Alam. În această perioadă, Java a fost într-o continuă schimbare din cauza intervențiilor repetate a europenilor și corupția olandeză făcea presiuni asupra poporului Javanez. În timpul
Provincia Java Centrală () [Corola-website/Science/299513_a_300842]
-
că Vladimir Tismăneanu, care în anii 70 ridică în slavi comunismul și scria elogios despre Ceaușescu, să fie tocmai persoană care conduce astăzi comisia însărcinată cu investigarea crimelor comunismului.” Despre Tismăneanu, Tom Gallagher observa că: “Tismăneanu s-a întors din exil mult mai puțin marcat de valorile civice americane - aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupată de feude ideologice sau atrasă de marxism, uitând de marile valori autohtone.” Tismăneanu l-a cooptat în comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
ascunde un om chinuit într-o lume cu care nu mai are nici o legatură. A absolvit cu brio Facultatea de Medicină din București în 1982. Nefiind nici comunist, nici simpatizant, devine medic la tara: perioada aceasta este trăită ca un exil forțat, un fel de pedeapsă. În perioada studenției a frecventat cenaclul Universitas al Universității din București, condus de Mircea Martin. Între 1990 și 1993 a fost redactor la revistele "Cuvîntul" și "Amfiteatru", apoi la Editura Litera. A lucrat apoi un
Răzvan Petrescu () [Corola-website/Science/298964_a_300293]
-
singură, departe de aventurile grosolane ale fratelui mai mare, ea se stabilește în Banat în localitatea Banloc. Pleacă definitiv din țară în 4 ianuarie 1948 în trenul care ducea familia regală (regele Mihai, Regina mamă, regina mama Elena, Ileana) în exil. S-a stabilit la Cannes pe Coasta de Azur unde și-a câștigat pâinea dând lecții de pian. S-a stins din viață la 15 noiembrie 1956 la 62 de ani. Cel de-al treilea copil, tot o fată, Mărioara
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
În 1922 se căsătorește cu regele Alexandru I Karagheorghevici al Iugoslaviei. A rămas însă văduvă în 1934, soțul ei fiind asasinat la Marsilia. A avut 3 copii: Petru al II-lea al Iugoslaviei (rege între 1934-1945), Tomislav și Andrei. Anii exilului au fost grei și pentru ea, stabilindu-se abia în 1960 în Anglia la inițiativa surorii sale Ileana. Acolo avea să-și găsească sfârșitul în 1961, nemaiputând revedea niciodată locurile natale. În 2013 rămășițele ei pământești au fost exhumate din
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
este anulat de Tribunalul Ilfov, astfel că principele Carol este salvat de la excluderea din Casa Regală. În 1920 se naște Carol Mircea, rodul acestei legături, care este tatăl prințului Paul de Hohenzollern. Nemaiavând altă alternativă Zizi trebuie să ia calea exilului în brațe cu un copil mic, nemaîntorcându-se în țară, la fel ca Elena Văcărescu. A doua căsătorie, una legală dinastic de această dată (respectând legile civile românești ), a fost cu Elena, Prințesă a Greciei, fiica regelui Constantin. Cei doi se
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
mai târziu cu Elena Lupescu, spre apusul vieții lor, după ce Carol conviețuise cu ea timp de 28 de ani. Ea a trăit cu Carol timp de 10 ani, 1930-1940, ca regină, nerecunoscută și neîncoronată însă, apoi îl urmează fidelă în exil prin America și Occident, unde în 1949 se cunună religios în vila lor din Estoril, Portugalia, asistați de un preot ortodox. Carol se stinge din viață în 1953 la 59 de ani. Marea lui dragoste, Elena Lupescu, devenită Elena de
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
a fost oprit detașându-se vagoanele cu bagaje. Așa că regele Mihai a ajuns în străinătate numai cu hainele de pe el. Și totuși comuniștii aveau să țese tot felul de povești legate de bogățiile pe care le-ar fi furat. În exil regele alungat și-a câștigat pâinea lucrând ca pilot de încercare, apoi broker într-o firmă greco-germană. S-a căsătorit cu Ana a României cu care are cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia, Maria și patru nepoți: Nicolae și Elisabeta
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
abdicarea din 1917. Nicolae al II-lea, soția sa și copiii lor au fost ținuți în captivitate până când au fost împușcați la Ekaterinburg în 1918. Ceilalți membri ai fostei familii imperiale au avut o soartă similară sau au fugit în exil. Pentru o scurtă perioadă de timp după Revoluția din Februarie s-a stabilit în Palatul de Iarnă sediul guvernului provizoriu și punctul focal al fostului Imperiu Rus. În februarie 1917, Guvernul Provizoriu Rus, condus de Aleksandr Kerenski, și-a desfășurat
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]