9,442 matches
-
este mai verosimil, pentru spectatorul care asistă la o reprezentație de două la trei ore, că acțiunea durează douăzeci și patru, chiar treizeci și șase de ore, după exigența clasică, sau câteva luni, pentru că, și într-un caz și în celălalt, timpul ficțiunii și timpul reprezentației nu coincid. "Academicianul Ferească Dumnezeu să avem absurditatea de a pretinde că durata fictivă a acțiunii trebuie să corespundă exact timpului material folosit pentru reprezentație. Asta ar însemna atunci ca regulile să fie adevărate poveri pentru geniu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care impresionează inima nu este că relele etalate sub ochii noștri sunt rele reale, ci că sunt rele la care noi înșine am putea fi expuși. Plăcerea într-o tragedie constă în aceea că noi știm bine că este o ficțiune; sau, ca să mă exprim mai bine, iluzia distrusă fără încetare renaște fără încetare. Dacă am ajunge să credem un singur moment ca adevărate crimele și trădările, pe loc ele ar înceta să ne cauzeze plăcere." Stendhal și Hugo îl citează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dispune de toate resursele volumului. Punerea sa în scenă este cvasi coregrafică, fiindcă deplasările sale, calculate, scandate de muzică, subliniate de lumină, capătă o înaltă semnificație simbolică. "Regizorii noștri au sacrificat, de mult timp, aparența corporală și vie a actorului ficțiunilor moarte ale picturii. Sub o asemenea tiranie, este evident că trupul uman nu și-a putut dezvolta normal mijloacele de expresie."10 Appia stabilește o ierarhie între cele trei materiale de care dispun decoratorii, pânzele pictate, practicabilele ce permit plantarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona în întregime voinței poetului și va vedea după cum îi este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona în întregime voinței poetului și va vedea după cum îi este sufletul figuri teribile și încântătoare și ținuturi de ficțiune în care nimeni în afară de el nu va pătrunde: teatrul va fi ceea ce trebuie să fie, un pretext pentru visare." Simboliștii suprimă orice fel de decor construit păstrând numai câteva tapiserii sau pânze pictate. Aurélien Lugné-Poe (1869-1940), fondator, împreună cu Camille Mauclair
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și un instrument de propagandă. De aceea, pe căi diferite, Meyerhold creând "un teatru al convenției conștiente", Brecht introducând conceptul de "distanțare", ei încearcă să evacueze iluzia, care adoarme spiritul critic, amintind în mod constant că scena nu este decât ficțiune. Influența lor pe scena contemporană mai este încă astăzi imensă. 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" Dorința de a ajunge la o teatralitate pură este la originea teoriei lui Vsevolod Meyerhold (1874-1942). El descoperă cu entuziasm conceptul de teatralitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el proslăvește "teatrul convenției conștiente", în care actorul, care nu trebuie să se lase furat de joc, știe permanent că scena este artificială, astfel încât spectatorul, la rândul lui, nu uită niciodată că lumea pe care o contemplă este produsul unei ficțiuni. "Tehnica de convenție conștientă luptă împotriva procedeului iluziei. Noul teatru nu are nevoie de iluzie, acest vis apolinian", declară el. Scena, profund nerealistă, este constituită, pentru el, dintr-un ansamblu de semne plastice încărcate cu o putere emoțională susceptibilă să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie să fie vizibilă în mod clar spectatorului, pentru sublinierea ficțiunii. Dornici amândoi să sfărâme partitura estetică tradițională dintre artele nobile reprezentate de teatru și operă și artele minore cum sunt circul, varietățile, cabaretul, ei scriu împreună, în 1926, Royal-Palace, operă ce deschide calea spre "noua obiectivitate", în care se amestecă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apreciat ca un roman de observație în filieră ardeleană. În realitate, această tradiție este doar reperul în funcție de care V. își ia în mod vizibil distanțele. Atunci când i se ivește prilejul, refuză explicit orice legătură între propria experiență empirică și lumea ficțiunilor sale. Deoarece nu a cunoscut grozăviile războiului, el nu descrie evenimentele retrospectiv, ci mai degrabă încearcă să sugereze criza în care faptele aruncaseră oamenii. Din postura de outsider, Avram, protagonistul, student la istorie, rănit pe front și revenit în satul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
vini imaginare, în condiții inumane. De mare realism sunt paginile consacrate torționarilor, fiarele cu chip uman. Un amănunt de reținut pentru istoria literară este amestecul poetului Constantin Tonegaru în întâmplările legate de arestarea și detenția scriitorului, autoritățile luând drept realitate ficțiunea unui poem intitulat Pistolul lui Werther. Pe de altă parte, Steaua câinelui este romanul fostului deținut politic în detenția mai largă a „lagărului socialist”, cu tribulațiile și umilințele la care este supus de politrucii regimului, care îl tratează ca pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
august 1944, actul istoriei fiind perceput În mod diametral opus (trădare?, eliberare?) și a durat suficient de mult sub forma unei reale năuciri sociale pentru a constitui o adevărată leziune afectivă socială. Absurdul a invadat țara cu o grămadă de ficțiuni („vin americanii”) care concura realitatea armatei invadatoare mai fantastică poate decât ficțiunea, oricum marcată de absurdul unui personaj care juca În același timp rol de prieten și dușman, de eliberator și asasin, Într-o amplă tragedie În care toate personajele
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
și a durat suficient de mult sub forma unei reale năuciri sociale pentru a constitui o adevărată leziune afectivă socială. Absurdul a invadat țara cu o grămadă de ficțiuni („vin americanii”) care concura realitatea armatei invadatoare mai fantastică poate decât ficțiunea, oricum marcată de absurdul unui personaj care juca În același timp rol de prieten și dușman, de eliberator și asasin, Într-o amplă tragedie În care toate personajele erau mistificate și toate adevărurile Întoarse pe dos și rețelele logice scurtcircuitate
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
transfigurată a unui eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă nu ca o cenzură propriu-zisă, măcar asemenea unei capcane burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte insolubile, în puternice neliniști ce stârnesc viziuni halucinante, cât și privirea atentă, cu decupaje veriste dintr-o realitate concret istorică. Deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
în care nu există martori. Nimeni nu se supără spunând: „Acest autor «inventează» ceea ce spune” pentru că scena se petrece în absența martorilor. În acest caz, însă, toți știu că romancierul nu pretinde să povestească fapte trăite. Ne aflăm în lumea ficțiunii și lumea descrisă nu este întocmai lumea reală. Este o lume creată și plăsmuită de autorul romanului. Această lume, însă, este verosimilă, adică asemănătoare cu lumea adevărată. E o lume care ar putea exista sau e posibil să fi existat
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
a reușit să trăiască după canoanele fixate de Dumnezeu în legea lui Moise. Cartea lui Iosue ne duce în lumea rafinată a epopeii și nu ne pune să parcurgem căile aride ale „istoriografiei”. Epopeea nu înseamnă însă „legendă”, adică pură ficțiune. După definiția lui Victor Hugo, „epopeea este istoria ascultată la poarta legendei”. Conform acestei definiții poetice, povestirea încearcă să-i laude pe eroii săi, să-i înfrumusețeze pe actorii și evenimentele la care participă, mai mult să celebreze decât să
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
este o operă de pură propagandă politică. În orice caz, nu se poate ca totul să fie inventat în această stelă. De exemplu, ar fi dificil să afirme „am învins «casa lui David»” dacă aceasta ar fi fost o pură ficțiune! Un rege nu se laudă că a învins o fantasmă. Inscripția conține, așadar, o mărturie interesantă despre existența unei „case a lui David” în această epocă. Nu conține însă alte informații despre David care rămâne în mare parte învăluit în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
gândește altcum, DL, 1997, 27; Liviu Grăsoiu, Profesionalismul și talentul cercetătorului, LCF, 1997, 39; Dicț. scriit. rom., II, 251-252; Gabriela Duda, Un „ospăț” al cuvintelor și al spiritului, CL, 1999, 9; Antonio Patraș, Semnele lui Cronos, CL, 2000, 6; Simion, Ficțiunea, III, 44-46; Petraș, Panorama, 288-290; Mircea Ghițulescu, Omul care vorbește în șoaptă, CL, 2003, 2; Elvira Sorohan, Un fidel al Mnemosynei, RL, 2003, 12. N.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
simplă ipocrizie și că în spațiul adevăratei iubiri eul nostru încetează să fie farsor, fiind incapabil să supraviețuiască „problemelor“ sale. Cel care se sinucide lângă cadavrul (încă fictiv) al iubitei atestă faptul că moartea ei, socotită reală, transformă într-o ficțiune viața lui și că în fond, la rândul lui, el a murit. Sinuciderea nu este în acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sunt) și neautenticitatea ființei mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limitele pământului“, grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui linie de orizont era inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea se întâlnește cu cerul. Acest peisaj care se anulează constant în propria lui ficțiune este resimțit, atâta vreme cât străbaterea nu s-a împlinit, ca obstacol. Obstacolul este deci însăși marea ca spațiu lipsit de repere. În aceste condiții, țărmul ca limită ultimă este țelul nevăzut al unei străbateri care face din chiar acest nevăzut propriul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
simt lumea ca pe o grozăvie fără sens, văd numai oameni aproape monstruoși, comportamente bestiale, sunt atinși de răutăți, defecte, mirosuri fetide, vorbe agresive. Confuzia, dezorientarea constituie o permanentă sursă de dezordine și nenorocire. Uneori, în special în Imposibilă, pânda, ficțiunea are tendința de a se metamorfoza în parabolă, dar rezultatul e un text dezarticulat. La nivelul fragmentelor există o anume coerență în maniera narativă, dar, pe ansamblu, persistă etalarea informului, pentru că se acționează și se vorbește în neștire. Secvențele realității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
Antonescu la Berlin, și de alții. Juriul l-a disculpat de asasinarea lui în ciuda tuturor probelor care dovedesc contrariul. Conform acestei versiuni, el nu s-ar fi dus la Sinaia împreună cu echipa morții, ci ar fi rămas la București etc.... Ficțiunea aceasta contrazice toate faptele cunoscute: rezultatele investigațiilor efectuate de autoritățile antonesciene; memoriile membrilor familiei Iorga; propriile afirmații ale domnului Boeru făcute la München și în alte părți și amintirile lui Sima. Dar oamenii aceștia au un fel de logică a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
transformați din eroii strălucitoarei armate hitleriste Într-un șir ponosit de prizonieri eliberați Într-un târziu, care au găsit, buimăciți, la Întoarcere o generație de femei dârze, perfect capabile să supraviețuiască și să se descurce fără ei -, nu este o ficțiune. Cancelarul german Gerhard Schroeder e doar unul dintre miile de copii germani care au crescut fără tată după război. Rainer Fassbinder captează cu măiestrie imaginea feminității germane postbelice În Căsătoria Mariei Braun (1979), un film În care eroina Își folosește
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului de teroare. Vechii staliniști erau acum marginalizați: Molotov a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noua conducere de la Kremlin a Început să facă presiuni asupra intelighenției. În septembrie 1965 au fost arestați doi tineri scriitori, Andrei Siniavski și Iuli Daniel. Sub pseudonimele Avram Tertz și Nikolai Arjak, ei scoseseră clandestin din țară diferite lucrări de ficțiune, cu intenția de a le publica În Occident. Lui Tertz-Siniavski Îi apăruse În străinătate un scurt eseu critic despre literatura sovietică modernă, intitulat Despre realismul socialist. În februarie 1966, cei doi au fost judecați. Cum nici o lege sovietică nu interzicea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu În rusă și engleză, generând petiții internaționale și cereri de eliberare a celor doi3. Întreaga afacere era neobișnuită: chiar de-a lungul deceniilor brutale de stalinism, nimeni nu fusese arestat și Închis exclusiv pentru conținutul scrierilor sale (de ficțiune). Chiar dacă se fabricau fără scrupule dovezi În acest scop, intelectualii fuseseră acuzați În trecut pentru fapte, nu doar pentru vorbe. După lejeritatea epocii Hrușciov, tratamentul aplicat lui Daniel și Siniavski a stârnit proteste fără precedent chiar și În URSS. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]